Ziua de ieri a dovedit că, în politică ,şi când pierzi câştigi.Vasile Blaga a devenit al doilea om în stat. PDL-ul s-a întărit. UDMR-ul s-a îmbogăţit,iar PSD-ul a scăpat de ultima pârghie de putere, trecând acum cu adevărat în Opoziţie. Pe scurt, cu toţii au câştigat!Oare chiar aşa să fie ?!
Numirea lui Blaga drept candidat la preşedinţia Senatului a fost una previzibilă.Pe lângă simpatia de care se bucură în rândul senatorilor PDL, Vasile Blaga este în relaţii bune şi cu UDMR-ul, dar şi cu unii senatori ai Opoziţiei. Desemnarea sa a fost totuşi surprinzătoare ,având în vedere relaţiile nu foarte calde în care se află faţă de preşedintele Băsescu.
Anul trecut, vectorii de comunicare ai PDL nu mai pridideau cu ştirea că Blaga a vrut să dea o lovitură de stat, prin mitingul poliţiştilor, iar Băsescu descoperea că ministerul de Interne este varză, după mandatul acestuia. Astăzi, asistăm la adevărata lovitură de stat pe care Blaga i-o dă lui Băsescu, înţelegând că prima era doar imaginară şi a avut doar rolul de a demonstra cât de jalnic şi de precar pot reacţiona instituţiile de forţă ale statului, chiar şi cînd e vorba de lucruri absolut serioase
Oferirea şefiei Senatului lui Vasile Blaga poate fi însă şi un cadou de refidelizare,iar într-un an electoral el este indispensabil partidului.
UDMR-ul, aşa cum era de aşteptat, a profitat de ocazie şi a realizat poate trocul anului. În schimbul a doar 9 voturi a obţinut controlul a mai multor „portofele” - şefia Secrectariatului General al Guvernului, funcţie echivalentă cu una de ministru.
PSD-ul tocmai a pierdut luni şefia Camerei Superioare a Parlamentului sau mai bine zis a reuşit să se lepede de această funcţie. Pierderea şefiei Senatului de către PSD nu este însă tocmai un lucru rău. Totuşi,prin pierderea acestei funcţii ,PSD-ul intră cu adevărat în opoziţie, legând speranţele românilor disperaţi de o piatră de moară. Oricum,PSD-ul nu a avut prea mult de câştigat de pe urma acestei funcţii, deoarece un preşedinte de Senat ,fără majoritate în plen ,este la fel de potent ca un simplu moderator,însă ţinea trează speranţa că nu e totul pierdut. Totuşi,ieri USL-ul ieri a pierdut Chiar dacă această formulă nu-mi place,eu,ca liberal,simt că după ziua de ieri ,avem şansa de a fi simpli spectatori,nemaiavând nicio pârghie politică demnă de luat în seamă în lupta cu Puterea,lucru care se va concretiza inclusiv prin scăderea noastră în sondajele de opinie,la finele anului putând ajunge cu briola sub 50%.
În sfârşit,PDL-ul deţine acum toate funcţiile importante din stat şi nu mai are scuze pentru tergiversarea unor legi în Parlament. Nu putem însă să nu observăm o uşoară ironie a sorţii. Vasile Blaga a pierdut în lupta directă cu Emil Boc, la ultimele alegeri din partid, dar acum ieşit parcă de la naftalină a obţinut cea mai importantă funcţie politică din PDL, considerând că Traian Băsescu nu face parte din partid, cel puţin constituţional vorbind.
Totuşi,nu toţi au câştigat,după cum am afirmat la începutul articolului.Statul de Drept a pierdut o pârghie,iar românii speranţa schimbării!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu