Despre mine

Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

luni, 4 august 2014

Un PNL în derivă...


Noul PNL trebuie să aibă la bază principii sănătoase, să respecte principiul meritocrației și să pună accent pe promovarea valorilor liberale. Totodată, e nevoie să realizeze un program economic de dezvoltarea a țării, pentru diminuarea fenomenului sărăciei. Deși România este o țară bogată în resurse, românii de rând sunt pe zi ce trece mai săraci,politicile populiste, precum cele promovate de guvernul Ponta, cu scop pur electoral, au un efect distructiv. Oamenii de bună credință trebuie să ia atitudine, să se gândească la viitorul acestei țări. Partidul Reformator Liberal, condus de Tăriceanu este o formațiune ce se află la remorca PSD. Deși cei din PLR vorbesc de tradiție, de liberalism, e suficient să vedem cine se află în fruntea acestui partid , alături de C.P. Tăriceanu,și situația este limpede: un om fără suflet, Stroe, cel care după accidentul aviatic din Apuseni,avea doar un mare regret, că tragedia s-a produs în timpul mandatului său, Chițoiu, Silaghi…Ultimul,fostul liberal Silaghi, proaspăt pesedist și nou liberal reformist, nu mai are nicio credibilitate. După ce a distrus PNL Satu Mare, împreună cu cumnatul său, lăsând PNL Satu Mare și fără sediu, a urcat pentru imunitate parlamentară în barca de salvare a PSD, iar deunăzi i-a trădat și pe pesediști. Sper ca liberalii sătmăreni și, în general, concitadinii noștri, să nu uite cine sunt cei care-i mint, cei care în campania electorală au promis marea cu sarea, iar, de fapt, s-au ocupat doar de bunăstarea apropiaților acestora, oferindu-le funcții extrem de importante până și incompetenților, amantelor, rudelor, prietenilor! PNL Satu Mare trebuie să devină un partid de bun-simț, cu respect pentru cetățean și în slujba acestuia! Dacă acest lucru nu se va întâmpla, frumoasa istorie a liberalismului sătmărean, ființat în 1919, se va sfârși curând!

EU

EU

IONEL MESAROŞ

IONEL MESAROŞ

Ionel Mesaroș

Ionel Mesaroș

VĂ MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

VĂ   MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

Primăvara

Primăvara

Vară

Vară

Toamnă

Toamnă

Iarnă

Iarnă

Radio Whisper

Radio Whisper | RadioWhisper.com

Etichete