Eminescu

 

A fost odată, Eminescu!

 

de Liliana Smerea Vacaru

,,A fost o dată ca-n povești"

A fost, dar nu mai este,

Născut pe plaiuri românești,

Născut, din ,, File din poveste",

Un tânăr drag cum altul nu-i

Și nici n-o să mai fie,

Atât de drag poporului,

Un geniu-n poezie!

,,Trecut-au anii"...Parcă ieri,

Scria lângă fereastră,

,,Dacă iubești fără să speri,

,,Dorința", ,,Floare-albastră'!

Și de pe ,,Lacul", singuratic,

,,Aducând cântări mulțime",

,, Ce șoptesc atât de tainic"

Transmițând ,,Melancolie".

O, ;,de ce nu-mi vii" tu iară,

Pentru o scurtă ,,Revedere"

,,Pe aceeași ulicioară"

Leagănul viselor mele?!

Să te renaști de nicăieri,

Luceafăr enigmatic,

Același ,,Făt frumos din tei

Cu chipul tău serafic!

,, Cobori în jos luceafăr blând"

Din universul rece!

Căci tu ești viu la noi în gând

Iar,, vreme vine, vreme trece!"

Sara pe deal", în asfințit,

De-o ,, Vre o zgâtie de fată",

Să-i fie visul împlinit,

Să te mai vadă înc-o dată!

,,Pe lângă plopii fără soț"

Să treci ușor, agale,

,,Se bate miezul" unei ,,nopți"

Dând curs venirii tale!

Din lumea ta îți este greu,

Din nou să te cobori,

Stai bine lângă Dumnezeu,

Nu printre muritori!

Ești mort și totuși pururi viu,

Luceafăr printre stele,

Tu, tatăl ,,Geniului pustiu",

Și prunc în ,,Somnoroase păsărele".

,,De-or trece anii" , (trecător,

e totu-n astă viață),

Pot să ,, Mai am un singur dor"

Și-o singură ,,Speranță":

Că un luceafăr bun și blând,

Al lumii pământene

De ne-a lăsat așa curând

Va scrie printre stele!

Trăiască naţia!

 

„Poveşti sunt toate pe lumea asta…Poate că povestea e partea cea mai frumoasă a vieţii omeneşti…Cu poveşti ne leagănă lumea, cu poveşti ne adoarme…Ne trezim şi murim cu ele…”~Mihai Eminescu

Să-i dăm lui Eminescu ceea ce i se cuvine: Neuitarea!

Dor de Eminescu

 

de Licuța Pântia

Ce te uiți, mărite codru,
Spre înaltul cerului,
Nu-ți mai scrie nimeni versuri,
De când Eminescu nu-i?

Haide, uita-ngrijorarea
Este ziua lui și mare-i,
Știe tot ce are suflet,
Că a lui aniversare-i!

Scoate buciumul și sună
Către cele patru zări,
Să auda toți românii
Și cei de prin depărtări!

Și-ntr-un cuget și-o simțire,
Cei de-o limbă, fără seamă,
Ne-om slavi, marele geniu,
România ni-i o mamă!

Și ne-om îndoi genunchii,
Să îi facem plecăciune,
Și l-om pomeni cu toții,
În a noastră rugăciune!

Nu fi trist, mărite codru,
Tatăl poeziei-i sus,
Însă poezia-i spune,
Tot ce a rămas nespus!

El nu-i mort, doar spre odihnă
A urcat la nori-albaștri,
Pe pământ e nepereche,
Sus, luceafăr printre aștri!

În ajunul Zilei Culturii Naționale...

"Până vei fi fericit număra-vei amici o mulțime,

Cum se vor întuneca vremile - singur rămâi."

EL

„Eminescu este un fapt intim al sufletului nostru în tot ce are el mai curat şi mai nins.

Nu trece zi şi nu trece noapte în care, firesc cum respirăm să nu-¬i zicem şi numele lui, ca pe ceva sigur al tuturora şi sigur al fiecăruia dintre noi.

Pentru noi, Eminescu este o fiinţă asemănătoare mării care spală cu valuri arhipelagul homeric al lui Ulysse.

Eminescu se mira înminunat că ar fi putut să creadă că ar putea să moară vreodată.

Atâta vreme cât noi suntem, el este...

Atâta vreme cât el este, noi nu putem să credem că am putea să murim vreodată...

Ce iarnă frumoasă la 15 ianuarie!

O, tu fulg de zăpadă, râu şi coroană a purităţii sufletului nostru de copil!

Eminescu este numele acestei ţări.

România este numele lui Eminescu.
El este atât de mult al nostru, încât noi din nebăgare de seamă am început să fim ai LUI”.

(Nichita Stănescu)

Ȋn raza Eminescu

 

de Shanti Nilaya 

Contemporan cu nuferi rotitori
Ți-s pavăză la Iași, miracol, teii.
Ce marmori folosit-au ziditori,
Ce calcul scrijelit-au timpul, zeii?

Și de sub ochii cărui pur izvor
Cu mii de miei priviri de-acum te-or paște
Ca tu să fii așa nemuritor,
Când toți se nasc și mor, spre a se naște...

Nu-i umbră încă pe pământ de om
Ca tu din haos întinzând aripe
Să mai străbați, prin mări de galactom
De mii de ani, în tot atâtea clipe!

Cad seri pe deal, din bucium jalea-și spun
Porfirul tău străpunge-n cer rubine
Prin care alți și alți Hyperioni
Privesc din 'nalt atâtea Cătăline;

Ajuns aici, de-ai scrie pe-un alt fond
Cu nemurirea să scobori anume,
Iubi-vei înger-demon sfânt și blond
Venere și Madonă, iar... Postume.

A fost odată, Eminescu!

de Liliana Smerea Vacaru

,,A fost o dată ca-n povești"

A fost, dar nu mai este,

Născut pe plaiuri românești,

Născut, din ,, File din poveste",

Un tânăr drag cum altul nu-i

Și nici n-o să mai fie,

Atât de drag poporului,

Un geniu-n poezie!

,,Trecut-au anii"...Parcă ieri,

Scria lângă fereastră,

,,Dacă iubești fără să speri,

,,Dorința", ,,Floare-albastră'!

Și de pe ,,Lacul", singuratic,

,,Aducând cântări mulțime",

,, Ce șoptesc atât de tainic"

Transmițând ,,Melancolie".

O, ;,de ce nu-mi vii" tu iară,

Pentru o scurtă ,,Revedere"

,,Pe aceeași ulicioară"

Leagănul viselor mele?!

Să te renaști de nicăieri,

Luceafăr enigmatic,

Același ,,Făt frumos din tei

Cu chipul tău serafic!

,, Cobori în jos luceafăr blând"

Din universul rece!

Căci tu ești viu la noi în gând

Iar,, vreme vine, vreme trece!"

;,Sara pe deal", în asfințit,

De-o ,, Vre o zgâtie de fată",

Să-i fie visul împlinit,

Să te mai vadă înc-o dată!

,,Pe lângă plopii fără soț"

Să treci ușor, agale,

,,Se bate miezul" unei ,,nopți"

Dând curs venirii tale!

Din lumea ta îți este greu,

Din nou să te cobori,

Stai bine lângă Dumnezeu,

Nu printre muritori!

Ești mort și totuși pururi viu,

Luceafăr printre stele,

Tu, tatăl ,,Geniului pustiu",

Și prunc în ,,Somnoroase păsărele".

,,De-or trece anii" , (trecător,

e totu-n astă viață),

Pot să ,, Mai am un singur dor"

Și-o singură ,,Speranță":

Că un luceafăr bun și blând,

Al lumii pământene

De ne-a lăsat așa curând

Va scrie printre stele!

Mi-este dor de Eminescu!

de Florin Alex Petrache

Nimeni n-a ştiut mai bine în lumină să ne scalde,
"Lacul codrilor albastru", plin cu florile lui dalbe;
Mi-este dor de Eminescu, plop stingher fără de soţi,
Versul lui e scris cu patos ce ne-ncântă azi pe toţi!

Mi-este dor de Eminescu cum mi-e dor de-ai mei părinţi,
Mi-este dor de teiu-n floare şi al dragostei dorinţi;
De "Luceafărul" albastru care luminează-n noapte...
Mi-este dor de versu-i dulce când îl recităm în şoapte.

"Somnoroase păsărele pe la cuiburi se adună",
"Vremea trece, vremea vine", timpul totul readună;
"O, rămâi", rămâi la mine, îmi doresc atât de mult...
Să-mi reciţi tot ce se poate, zi şi noapte să te-ascult!

Ziua Culturii Naționale

În urmă cu șase ani, la iniţiativa Academiei Române, ziua de 15 ianuarie, ziua naşterii poetului nepereche, Mihai Eminescu, a devenit Ziua Culturii Naţionale.

În a doua parte a secolului al XIX-lea și începutul secolului XX-lea, George Pop de Băsești, patriarhul cauzei românești, a dovedit că este un sprijinitor de nădejde al culturii naționale, fapt ilustrat printre altele de titlurile onorifice primite: membru fondator al ASTREI, membru de onoare al Societății "Carmen Sylva", membru de onoare al Societății academice "Junimea", membru fondator al Societății "Petru Maior" etc

Dezvoltarea culturii întăreşte conştiinţa naţională, luminând mintea şi înălţând sufletul.

Noi, românii , considerăm că izvorul culturii se află în conştiinţa naţională, iar esenţa acesteia este fixată şi sintetizată în limbă, aceasta devenind simbol al culturii, iar Eminescu este expresia integrală a naţiunii române.

Luceafărul poeziei româneşti e românul absolut. El e cel care a primit Adevărul, l-a cunoscut, apoi l-a revelat în cuvântul ce zideşte temelia culturii naţionale, în slova în care subzistă mireasma veacurilor şi ecourile dulci ale atâtor „Mioriţe”, oferind, prin geniul său, limbii române virtuţi complete, premise valorice pentru a deveni o limbă universală, iar Neamului românesc aura nemuririi.

Fiind oglinda cea mai credincioasă a realităţii noastre tradiţionale, purtând virtuţi vii, incomensurabile, cultura naţională are menirea să trezească conştiinţe care să le reamintească românilor că aparţin unei naţiuni, nu unui popor.

Cultura naţională poate fi preţuită numai de cei care au tăria de a fi demni, respectând Cuvântul, Adevărul şi Viaţa, Sfânta Treime a Culturii noastre: Eminescu, Limba Română şi Neamul Românesc!

Predestinare

Patriotismul

Mita

Sărac...

Copilăria și adolescența lui Mihai Eminescu

Mihai Eminescu s-a născut pe 15 ianuarie 1850. Tatăl, Gheorghe Eminovici, era mic boier cu intenții bune față de copii, dorind să-i trimită la studii în străinătate. Nutrea idei pozitive, dar nu a reușit să își apropie odraslele, fiind un autoritar de modă veche. Mai blândă și miloasă, Raluca, soția boierului Eminovici, va fi mai apropiată de copii.

Poetul a crescut aproape țărănește la Ipotești, sat sărăcăcios, așezat într-o vale închisă de dealuri odată împădurite. Casa lui Eminovici era gospodărească, avea pridvor larg cu trepte, odăi cu privire de jur împrejur, șoproane, hambare, livadă, tei imenși. Frații mai mari ai poetului umblau călare pe moșie, el se cufunda în boredeiele vecinilor, ori la stână, cutreierând pădurile cu o carte într-o mână, doi-trei covrigi în celaltă mână, dormind pe malul apelor. Cu frații se scălda în baltă și pe insula din mijlocul ei citeau din Robinson Crusoe, se războiau cu broaștele, făceau marșuri pe șura de paie. Are și o dragoste juvenilă, o iubită cu ochi ”mari” și ”părul negru-n coade”, care moare însă de tânără. Începând cu clasa a treia primară, Eminescu începe să învețe la Cernăuți, la National-Hauptschule, instituție pe care o absolvă în 1860 al cincilea din 82 de elevi. În 1860 e înscris la K.K. Ober-Gymnasium, clădire lungă, un fel de ospiciu mohorât, unde vor învăța și frații săi mai mari. Tatăl, Gheorghe Eminovici, îl pusese ”în cost” pe timpul claselor primare la Aron Pumnul, se pare, apoi la un birjar rutean Țirțec, unde era un adevărat infern pentru copii. Tovarășii îl speriau pe Eminescu, făcând ca stafiile, Țirțec le dădea de mâncare porumb fiert în lapte, încât cei mici înfometați, furau mere, poetul rămânând cu obiceiul de mânca acest fruct cu lăcomie.

Eminescu

"Avatarul Mihai Eminescu - IUBIREA noastră!

La fel ca Hristos, Eminescu se naște în fiecare an tocmai pentru că n-a murit niciodată. El este Luceafărul sufletului nostru: dacă n-ar fi existat, am fi fost niște săraci, căci ar fi însemnat că acest popor n-a fost binecuvântat cu Hristosul său! Ar fi însemnat că însuși Creatorul n-ar fi pășit în acest neam, arătându-se lui prin Eminescu în frumusețea metaforei universale, dar și în profunzimea suferinței pe care a purtat-o ca om în scurta sa viață.

Rugăciune

Noi ce din mila Sfântului
Facem umbră pământului,
Rugăndu-ne’ndurărilor,
Luceafărului mărilor.
Ascultă-a nostre plângeri,
Regina peste îngeri;
Din neguri te arată,
Lumină dulce, clară,
O, Maică Preacurată
Și pururea Fecioară, Marie!

Crăiasă alegându-te,
Îngenunchem rugându-te:
Înalță-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie.
Fii scut de întărire
Și zid de mântuire.
Privirea-ți adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică Preacurată
Și pururea fecioară, Marie!

Frica

Munca...

Cei mai iubiți dintre pământeni, Mihai Eminescu și Veronica Micle

La 166 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, Luceafărul literaturii noastre mai este învăluit de mister. 

Intensa poveste de dragoste dintre Eminescu și „îngerul său blond”, Veronica Micle, este încă puțin cunoscută. Într-o manieră shakespeariană, iubirea celor doi se sfârșește tragic și poartă după ea moartea tinerilor îndrăgostiți.

Veronica Micle și Mihai Eminescu se întâlnesc pentru prima dată la Viena, la vârsta de 22 de ani, pe când el era student la filozofie, iar ea, căsătorită deja de opt ani şi mamă a doi copii, venită pentru un tratament medical. În pofida impedimentelor morale, între cei doi se înfiripă o simpatie trepidantă. Veronica, absolventă a unei școli de elită din Iași, a fost impusă de mama ei, la 14 ani, să se mărite cu Ștefan Micle, profesor universitar de fizică și chimie, viitorul rector al Universității din Iași. Diferența de vârstă între soții Micle era de 30 de ani. Ștefan Micle se ocupa de educația tinerei sale soții, aceasta luând lecții de franceză, de canto și pian, de literatură universală. La 16 ani, Veronica naște prima lor fiică, Valeria, iar doi ani mai târziu, dă naștere celui de-al doilea copil, Virginia. Toate aceste circumstanțe nu o împiedică pe tânăra poetă să se îndrăgostească de Mihai Eminescu și să accepte o relație tumultuoasă, ce avea să dureze tocmai 17 ani.