Despre mine

Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

joi, 30 iulie 2020

Prietenia

Nimic nu poate înlocui Prietenia!

Absolut niciun cuvânt nu are onoarea de a fi sinonim cu Prieten!
Nu am mulți Prieteni...
Nenumărați sunt cei care nu înțeleg chintesența Prieteniei. Ea apare și viețuiește din încredere, empatie și respect. Dacă-i adaugi și iubire, Prietenia trece dincolo de timp...
Când ai pentru ce și pentru cine trăi, cred că ai cel puțin un Prieten: pe tine însuți!

luni, 29 iunie 2020

S-a întâmplat în 29 iunie…

Cândva, ziua de 29 iunie, era o zi fericită. Era ziua mamei mele, moment în care și eu îmi sărbătoream ziua de naștere, deși în actele de stare civilă figurez, în mod greșit, ca născut pe 26 iunie, de fapt, fiind născut în Ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
Din 1993, această zi are pentru mine o încărcătură de tristețe, iar din 2015, această stare s-a aprofundat, în ziua de 29 iunie, fratele meu, Vasile, părăsind, pe neașteptate, această lume...


*********************************************************************
Măicuţa mea...
De nu ar fi plecat atât de devreme dintre noi, astăzi, mama ar fi împlinit 84 de ani.
Au trecut 27 ani de când vorbesc despre măicuţa mea numai din amintiri. Mi-e dor de ea!
În tot ce este mai frumos în existenţa aceasta o regăsesc pe maicuţa mea. Era o fiinţă simplă, frumoasă, cu frică de Dumnezeu, cu dragoste pentru oameni, o icoană de bunătate şi blândeţe.
Pe 13 februarie 1993, la 22.30, măicuţa mea a părăsit această lume, la 54 de ani, cu ochii înlăcrimaţi, după o viaţă de adevărată luptă, crescând singură trei copii, toţi minori, după ce tatăl meu, în floarea vârstei, la numai 37 de ani, plecase la Ceruri.
Timpul a trecut, însă nu mi-a putut îngropa în uitare amintirile . De cinci ani, fratele meu mai mare, Vasile, se află la câțiva pași de mormântul mamei mele, trecând la cele veşnice pe neaşteptate, mult prea devreme, tocmai în ziua de naştere a mamei mele, 29 iunie.
Şi azi, după atâţia ani, mă simt ocrotit de ea. Ce e paradoxal e că ori de câte ori am de luat o decizie cardinală, în noaptea ce precede acel moment, sunt "sfătuit", prin vis, de forţe necunoscute raţiunii.
Îmi place să cred că sfetnicul bun al nopţii este mama mea. Gândul călăuzitor, venit de undeva din tenebrele anotimpului veşniciei, dintr-o lume necunoscută, mă îmbie să aleg calea cea dreaptă.
Atâtea zile câte voi avea, îmi va rămâne vie în minte amintirea ei. Măicuţa mea a fost, este şi va fi soarele meu. Deşi e dincolo de timp, sunt convins că ea va rămâne îngerul meu păzitor!

*****************************************************************
In memoriam fratelui meu, Vasile...
În urmă cu cinci ani, când prăznuiam pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, fratele meu cel mare, Vasile, ieşi de sub tutela timpului, trecând pragul veşniciei, taman în ziua de naştere a mamei noastre.
Mai tare decât moartea e numai iubirea, credinţa ce oferă posterităţii coroana unor amintiri de neuitat, învingând, astfel, timpul.
Prin amintiri, învingem timpul, trecând din prezent în lumea de “ieri”.
Prin cei dragi, care au plecat din lumea cu dor în cea fără de dor, îngerii noștri păzitori, primim nu doar semne călăuzitoare, ci și nădejdea că moartea nu e o boală invincibilă, că harul divin, Iubirea, trece dincolo de granițele morții, luminând ungherele vieții, arătând că salvarea se află în mâna noastră, în noi înșine.
Iubind, simt că şi dorul e mai tare ca moartea.
Dumnezeu să te odihnească în pace, dragă frate Vasile!

vineri, 26 iunie 2020

Mulțumesc pentru zilele pe care le-am primit în dar!


Azi clipele se adună pentru mine într-o horă a nostalgiei, vestindu-mi, în şoaptă, trecerea timpului de când a rasărit povestea mea aici, pe pământ.
Fiind o fire romantică, un rac pur-sânge, cu bune şi rele, mă simt copleşit de melancolie în toate momentele cruciale ale vieţii.
Zborul timpului mă vindecă de iluzii în momentele aniversare...
În urmă cu 51 de ani, pe 26 iunie 1969, am văzut lumina zilei în comuna Băseşti, judeţul Maramureş, un meleag sfânt pentru mine, un adevărat cuib al copilăriei din care m-am zburătăcit în anii '80, dar de care sunt atât de legat sufleteşte încât, datorită iubirii pentru acest loc binecuvântat, l-am rebotezat Inimioara.
Oriunde aş fi, port sălaşul naşterii mele cu mine ca pe un talisman, ca pe o comoară inestimabilă, în suflet şi în amintiri.
Dorul, ca o pasăre călătoare, zboară ca vântul spre petecul de cer unde am admirat primul răsărit de soare, ori de câte ori gândul mi se refugiază în citadela amintirilor din copilărie.
Trecerea timpului, chiar dacă şi-a lăsat amprenta asupra chipului meu, nu a izbutit să-şi pună pecetea şi pe felul meu de a fi, întărind ideea că tinereţea e o stare de spirit de care se poate bucura oricine, indiferent de numărul anilor pe care-i are în spate.
Deși timpul și-a pus amprenta mai pregnant pe chipul meu, nu a izbutit să lase urmele schimbării și pe spiritul meu. Rămân cel de ieri, un om simplu, care se bucură zilnic de darul primit, de fiecare răsărit de soare.
Mă declar îndrăgostit de viață, chiar dacă, uneori, am parte de reversul fericirii, conștient fiind de faptul că tot ce mi se întâmplă are un scop precis, un rol bine definit, chiar determinant în împlinirea menirii mele pe acest pământ.
Mulțumesc lui Dumnezeu pentru darul primit! Le sunt profund recunoscător părinților mei și, în primul rând, mamei mele, născută în aceeași zi cu mine, plecată la Ceruri în urmă cu 27 de ani, familiei mele, soției și fiului meu Alex, fraților mei, Mitică și Vasile, ultimul plecat pe neașteptate la Domnul în 2015, prietenilor mei de pretutindeni pentru simțămintele voastre, pentru modul în care tratați prietenia!
Deşi viaţa e o luptă, o confruntare din care nu am ieşit mereu biruitor, cred că, totuşi, am fost un răsfăţat al sorţii, iar azi, în mijlocul celor dragi, mă simt ca în sânul lui Avraam, fericit că mi-am găsit un sens al existenţei şi mulţumit că am trecut cu bine peste mulţimea încercărilor vieţii!
Tuturor vă doresc să fiți îndrăgostiți de viață, să o trăiți în fiecare zi! Bucurați-vă de darul pe care l-ați primit și mulțumiți pentru el, prin săvârșirea faptelor bune! Numai așa fericirea poate fi deplină!

❤️💛💙 26 iunie❤️💛💙Ziua Tricolorului ❤️💛💙


Simbol naţional, drapelul 🇷🇴 ce i-a însufleţit pe români în momente grele de luptă, dar şi de bucurie, este sărbătorit în fiecare an în 26 iunie, în amintirea zilei când, în timpul Revoluţiei de la 1848, tricolorul roşu-galben-albastru a fost adoptat ca simbol al naţiunii române.

Tricolorul românesc 🇷🇴 constituie un arc peste timp, într-un curcubeu al unitații și sufletului românesc.
Drapelul 🇷🇴 a fost, este și va fi simbolul românismului și al României Mari. Roşul ❤️ semnifică sângele înaintaşilor noştri vărsat pe pământul românesc de-a lungul veacurilor. El îndeamnă ca dragostea faţă de neam şi de ţară să fie la fel de aprinsă ca focul roşului din steag. Galbenul 💛 exprimă grandoarea ţării, prestigiul şi virtutea. Albastrul💙 semnifică seninul cerului, al cugetului şi gândirii neamului românesc, credinţa şi puterea cu care suntem legaţi de pământul patriei. Tricolorului trebuie sa i se acorde onorul permanent și sa fie pastrat cu sfințenie!

luni, 22 iunie 2020

Negustorul de iluzii...


Deși, aparent, totul are un preț, nu toți oamenii se lasă cumpărați, negociind pentru orice!
Când e vorba de prietenie, asupra sentimentului de încredere nu trebuie să planeze niciun semn de suspiciune!
Așa cum aritmetica politicii nu e echivalentă, de regulă, cu cea propriu-zisă, tot așa prietenia cointeresată nu e sinonimă cu cea adevărată.
Am foarte puțini prieteni în lumea reală, felul meu de a fi, intransigența, ținând la distanță pe cei care doresc să se apropie de mine.
Nu duc lipsă de prieteni adevărați. E suficient să privesc în oglindă și să-l găsesc imediat! Evident, cel pe care-l zăresc e cel care crede cu tărie că nu tot ce zboară se mănâncă de oricine, existând oameni și oameni..
Cu toate că totul pare să aibă un preț, am convingerea că NU, nu e totul negociabil. Sunt anumite lucruri care se regăsesc în structura noastră interioară și care ne dictează comportamentul în fiecare clipă. Mă refer aici la valori – fără de care nu am avea repere, stabilitate și coerență. E vorba de principii!

duminică, 10 mai 2020

Duminică binecuvântată!


Cândva, prin anii '80, Dealul Viei Doamnei din localitatea Băsești, județul Maramureș, sălașul nașterii mele, locul unde a fost înălțată Mănăstirea Greco-Catolică, cel puțin pentru copii, a reprezentat un univers mirific, în fiecare anotimp. Primăvara, urcam dealul pentru a culege mesagerii florali ai primăverii și pentru a privi panorama oceanului verde ce împresura în culori de smarald vatra satului, ori seara, de la Teiul Unirii, să privim spre răsărit, luminile Băii-Mari. Vara, mergeam la cules de cireșe, în pâlcul de cetiniș de lângă actuala mănăstire, ori coboram pe văile abrupte ce duceau spre pădurea Tămășești, când eram în căutarea frăguțelor sau a ciupercilor și a altor bunătăți (tinghirele, coarne, zarzăre, prune, pere), cu arome de neîntâlnit azi, ce le găseam prin livada de pe deal, străjuită de un gornic.Toamna mergeam la cules de castane, din cei doi pomi comestibili de lângă lăcașul mănăstirii, ori la " furat" de nuci sau alte fructe autumnale, iar iarna, de lângă cei doi castani comestibili sau de lângă molidul de pe coma măgurei, ne făceam un derdeluș de toată frumusețea, ce se încheia în șoseaua ce ducea la muzeu, acuala Casă Memorială "George Pop de Băsești".
Doamne, ce vremuri frumoase erau! Câtă lumină aveam în suflet și pe chip, peregrinând pe plaiul unde am zărit lumina zile, cuibul copilăriei mele!

Sursa foto: Mănăstirea Greco-Catolică Băsești

luni, 27 aprilie 2020

Dialogul cetățeanului cu Statul....

"
Bună, dragă Stat! Ce mai faci? Sunt eu, cetățeanul. 
Sunt cuminte. Mă spăl pe mâini, lucrez de acasă, plătesc facturi, plătesc impozite, respect regulile, ca toată lumea aștept să treacă perioada grea.
Tu? Ce mai faci?
Știi, oamenii ca mine, ăia care fac tot ce ai spus tu, ar putea să te întrebe în cor: tu ce faci?
Mă uit la televizor.
Văd oameni care ajută alți oameni, văd oameni care pun la bătaie tot ce au, văd oameni care încearcă să ocrotească alți oameni. Dar atât.
Tu îmi spui să mă spăl pe mâini, să stau acasă și îmi promiți că “o să”.
În timpul ăsta se întâmplă tot felul de lucruri. Care mie nu îmi plac.
De exemplu nu îmi place să nu mi se întoarcă nimic din ce dau.
Am senzația că sunt prea mulți ani de când ne salvează doar norocul, întâmplarea, Divinitatea, o mână de oameni și umorul.
Mă uit în jur. Nu văd sistem de educație, nu văd sistem medical, nu văd asigurări medicale onorate, nu văd șosele, nu văd siguranța zilei de mâine. Adică alea pentru care eu plătesc taxe.
Văd doar oameni care încearcă pe cont propriu.
De la tine văd nepăsare și aroganță.
Și știi ce mai văd? Văd cum ai reușit, în doar o lună și jumătate, să distrugi cu cinism o categorie pe care o numești “bătrânii”. Adică tot ce e 65+.
Părinții, prietenii, necunoscuții. Bătrânii. La asta i-ai redus.
Repet: sunt părinții noștri, bunicii, profesorii, cei de la care am învățat meserii, povești, viață.
Știi ce se întâmplă cu un om dacă îi spui în mod repetat că e bătrân?
Știi ce se întâmplă dacă îi încurajezi - pe ăia care oricum nu mai au niciun reper -
să desconsidere, să minimizeze, să ia peste picior?
Știi la ce se ajunge când legitimezi ideea că 65+ înseamnă bătrân?

Înțeleg. Ai vrut să îi protejezi. Corect și nobil. În esență e o treabă de bun simț. Ar fi putut să pară chiar că îți pasă.
Dar ce-ar fi fost dacă îi numeai seniori? Sau persoane cu vârsta peste 65 de ani? Sau o altă formulare, mai puțin abruptă?
Cei cu creier ar fi înțeles.
Ceilalți ți-ar fi râs în nas oricum.
Dar tu ai ales să le pui ștampilă: bătrâni.

Ai mai ieșit pe străzi în ultima perioadă? Ai auzit și tu cum li se adresează vulturii? “Du-te, tataie acasă. Du-te, mamaie că te caută moartea prin curte”.
Ai auzit oameni spunând “bine că nu au prins și ai mei umilința asta, că era prea mult”. Înțelegi? Ne-ai făcut să gândim enormitatea asta. Să ne doară neputința pe care ai indus-o unor oameni care mai au mult de spus. Pe care i-ai folosit de câte ori ai avut nevoie de ei. Pe care, unii dintre noi, îi sună și azi să le ceară un sfat.
Sfat! Știi ce e aia? E puterea de a recunoaște că nu te pricepi și ai nevoie de ajutor.
Ia-ți, statule, consilieri. Caută-ți oameni care să priceapă în ce hal dor cuvintele!
Eu mă spăl pe mâini. Și caut măști și dezinfectanți pentru ai mei și pentru mine. Dar te aud, să știi. Și nu te uit. Și ce îi doare pe ai mei, pe mine mă doare de 10 ori mai tare.
Cere-le iertare! Dă-le demnitatea înapoi! Dă-le putere în loc de mizeria în care i-ai aruncat! Poți?! 
Ah, nu mai poți. Atunci, spală-te pe mâini!"

Sursa: net

miercuri, 22 aprilie 2020

De Ziua Pământului...

"Pământul- gazda la care nu ne plătim, uneori, chiria la timp și care nu ne evacuează niciodată!"- Ionel Mesaroș

Ziua Pământului

"Nu vom fi niciodată destul de recunoscători față de pământul care ne-a dat totul!"-Constantin Brâncuși

EU

EU

IONEL MESAROŞ

IONEL MESAROŞ

Ionel Mesaroș

Ionel Mesaroș

VĂ MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

VĂ   MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

Primăvara

Primăvara

Vară

Vară

Toamnă

Toamnă

Iarnă

Iarnă

Radio Whisper

Radio Whisper | RadioWhisper.com

Etichete