Despre mine

Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

joi, 15 august 2019

Dilemă...


„Eu cu cine votez?” este una dintre cele mai emblematice replici din literatura română, valabilă pentru Epoca Modernă și pentru cea Contemporană. Această sintagmă a fost atribuită unui „cetățean turmentat”, cel care era complet bulversat de haosul politic, social, electoral din jurul său. 

Eu, asemenea cetățeanului turmentat, nu știu cui să-i ofer votul meu.

În 2014, i l-am oferit lui Iohannis, în plus, i-am făcut și campanie, iar apoi, văzându-i alegerile greșite și oamenii de care s-a lăsat înconjurat (Mihalache, Bușoi etc), am decis să-l contest ori de câte ori am avut ocazia, dar, de asemenea, când s-a poziționat corect, am fost de partea lui, chiar dacă unii, pe atunci, mi-au pus eticheta de "iohannist" sau "nazist". În 2019, la alegeri nu voi semna pentru Iohannis, așa cum s-a întâmplat în urmă cu cinci ani, însă, de va ajunge în turul doi, de va reprezenta răul mai mic, îl voi vota.
Pe Dăncilă, nu aș vota-o niciodată. Am pretenții mici, de bun-simț, candidatul să se ridice măcar la nivelul minim de inteligență al românilor. De asemenea, faptul că a fost în umbra lui Dragnea, chiar o marionetă a acestuia, așa cum ea singură s-a dat de gol, mă împiedică să înghit în sec și să-i dau votul meu. Nu vreau să omit de politica de ciopârțire a statului de drept, sau de recursul compensatoriu în antiteză cu așa- zisa decizie de luptă împotriva criminalității a doamnei VV Dăncilă. Totodată, nu-mi place ipocrizia,faptul că se laudă cu rezultatele economice ale României, în timp ce se fac împrumuturi care pun în pericol viitorul țării  și nici răzgândeala cu impozitarea pensiilor speciale mari, cele de peste 7000 de lei..
Pe useristul Barna, cel ce critică pe toată lumea, dar se bucură de contractele cu statul, pe cel care simpla prezență fizică pe scaunul de la Cotroceni, ar fi împiedicat tragediile de la Caracal, n-am cum să-i ofer votul meu, chiar dacă voi intra în conflict deschis cu unul dintre membrii familiei mele.
De Tăriceanu, cu un partiduleț ajuns în mai 2019, la 4%, făcut cu concursul trădătorilor din PNL, la Satu Mare, mi-e și silă să vorbesc. Cum să fii la guvernare și, în același timp, în opoziție?!
Despre alți candidați, momentan, nu are niciun sens să fac vreo referire.
Aștept un candidat pe care să-l votez în ambele tururi, cu inima deschisă! De nu va fi, cu siguranță, voi vota răul mai mic!
În zilele noastre, majoritatea românilor suntem turmentați în preajma alegerilor, oricare ar fi ele, deoarece există o serie de factori care perturbă actul legal de exercitare a votului, factori pe care i-aș analiza astfel:
- În România postdecembristă, rar sau deloc oamenii au folosit votul pentru un anumit candidat la o funcție în stat din încrederea avută în acel personaj politic sau din convingerea că programul său politic va fi unul de succes, care va purta statul pe culmile gloriei. Cel mai adesea, în România s-a votat și se votează negativ: pentru a nu câștiga x, îl votăm pe y, ceea ce reliefează mai multe lucruri: nu există candidați perfect pregătiți, nu au capacitatea de a convinge, nu au viziune politică.
- Votul nu este întotdeauna exercitat conform propriei voințe și convingeri. Nu mai este un secret că în multe zone ale României, cetățenilor li se „sugerează” imperativ cui să acorde votul lor, fiind convinși prin pierderea ajutorului social, concediere.
- În România nu există un apetit al informării corecte despre ce se petrece în plan politic, de ce se întâmplă anumite evenimente și ce semnificație au ele. De 30 de ani, odată cu diversificarea televiziunilor, votanții au fost intoxicați cu informații politice, nu întotdeauna adevărate, dar contradictorii. Pentru un individ fără o bază cognitivă elementară, este imposibil a discerne între adevăr și minciună în aceste cazuri și, astfel, devine victima situației de la punctul de mai sus. 
- În 2019, într-o țară membră UE, campaniile electorale încă se mai fac pe baza micilor, fasolei cu ciolan și berii, nu pe baza argumentelor de sorginte politică. Candidații nu doresc să convingă rațiunea cetățeanilor, ci stomacul acestora. Există și multă strategie: se merge cu aceste „daruri” acolo unde populația este îmbătrânită, sărăcită și neinformată. Între doi mici și o halbă de bere, oamenilor li se vorbește despre cât de răi sunt contracandidații și cum nu au făcut nimic atâția ani și cât de bravi sunt ei, câte au realizat.
- Masele de oameni sunt extrem de ușor de manipulat. Acest fapt s-a întâmplat dintotdeauna: este suficient să fie convins un membru al familiei că trebuie să voteze cu x, pentru ca toți ceilalți, sau majoritatea, să îl urmeze. Puțini oameni mai reflectează și își mai pun corect întrebări față de ceea ce se petrece, nu mai au nici timp și nici răbdare să o mai facă.
- Cetățenii României contemporane și-au pierdut încrederea într-un viitor mai bun, în oameni politici implicați și binevoitori. Pe fețele bătrânilor României se citește dezamăgirea și înșelarea așteptărilor lor de la Revoluția din 1989, când totul părea posibil și binele apărea realizabil, pentru ca azi, aceștia să se resemneze că își văd copiii, plecați la muncă în străinătate, o dată la câțiva ani, că își cunosc nepoții când sunt deja mari, că trebuie să trăiască dintr-o pensie mizeră după zeci de ani munciți în condiții grele și că sunt mințiți la fiecare 4 sau 5 ani, în campanii electorale, cu același promisiuni lipsite de fond. 
- Ne lipsește responsabilitatea implicării civice. Considerăm că votul nostru nu are cum să schimbe nimic, în consecință ce rost are să ne deplasăm de acasă. Ceea ce este complet greșit, deoarece nepăsarea, delăsarea nu aduc nimic bun, nu schimbă nimicul în bine. 
Votul, votanții și votații se găsesc într-o relație de interdependență, care ar trebui înțeleasă și însușită de cei din urmă, în mod special: funcțiile de conducere în stat se obțin grație voturilor cetățenilor, motiv pentru care votații ar trebui să conștientizeze că nu le revine meritul de a se afla acolo, că nu sunt veșnici și că sunt puși acolo de votanți pentru a le servi interesele. Votații nu sunt împărați sacrosanți, iar funcția lor nu este una ereditară și viageră, așa cum s-ar putea înțelege din atitudinile lor sfidătoare.

duminică, 11 august 2019

O Duminică de neuitat...


În sfârșit, a sosit ziua mult așteptată a Unirii, Duminică, 1 decembrie 1918. După slujbele oficiate în sfintele biserici, în Sala Unirii intră cei 1228 de delegați oficiali.

Pe o scenă improvizată, la 10:30, urcă, în aclamații și urale furtunoase, membrii Consiliului Național Român Central. Aici, mai întâi, se propune Biroul Adunării, fiind desemnat ca președinte George Pop de Băsești. La orele 11:00, într-o atmosferă de puternic entuziasm, deschide Marea Adunare printr-o frumoasă și vibrantă cuvântare. Printre altele spune: „Dușmanii seculari, care ne-au ținut veacuri de-a rândul în lanțuri fizice, ne-au ținut, până ieri, înlănțuiți sufletește, înăbușind cu brutalitate toate manifestările sufletului românesc, dornic de libertate și cultură națională. Lanțurile acestei robii suntem chemați, fraților, să le zdrobim astăzi, în această Mare Adunare Națională a tuturor românilor din Ungaria și Transilvania, aici pe pământul stropit de sângele martirilor Horea și Cloșca. Vrem să zdrobim lanțurile robiei noastre sufletești, prin realizarea marelui vis al lui Mihai Viteazul: unirea tuturor celor de o limbă și de o lege într-un singur și nedespărțit Stat Românesc. Lăsați-vă pătrunși, fraților, de fiorii sfinți ai acestui strălucit praznic național și, în cea mai deplină și frățească armonie, să clădim temeliile fericirii noastre naționale viitoare!” 
După încheierea cuvântărilor oficiale, "Badea George" supune Adunării spre aprobare hotărârea luată, care a fost primită cu unanimitate și cu mare însuflețire. Pe urmă, în calitate de președinte, el a anunțat această hotărâre solemnă: „Adunarea Națională a poporului român din Transilvania, Banat și părțile ungurene a primit rezoluțiunea în întregimea ei și, astfel, reunirea acestor provincii românești cu țara mamă este pentru toate veacurile decisă”.
Pentru ca treburile publice să fie cârmuite în chip constituțional, s-a propus spre aprobare Adunării lista Marelui Sfat Național, adunarea legislativă provizorie, și au fost aprobați prin aclamații cei 212 membrii ai acestui for. Toți care se aflau în Sala Unirii s-au îndreptat spre Câmpul lui Horea pentru a vesti noua și marea înfăptuire a idealului național mulțimii de oameni, adunați aici de pretutindeni. Aceștia au așteptat ceasuri întregi, în frig și lipsuri, cu răbdare, conștienți fiind de însemnătatea evenimentului crucial. Când au fost întrebați dacă vor unirea cu România, toți au răspuns un Da cu rezonanță de tunet. Tiron Albani își amintește că acest Da avea ceva supra-omenesc, căci izvora din adâncul a patru milioane de inimi, reprezentate la Alba Iulia de peste 130.000 de participanți. 
La 2 decembrie, George Pop a fost ales președintele Marelui Sfat Național. În această calitate, la încheierea ședinței, mulțumește lui Dumnezeu pentru realizarea actului măreț al Unirii, încheind cu aceste cuvinte biblice: „Acum slobozește, Doamne, pe robul Tău în pace, că am văzut mântuirea neamului meu!”. Referindu-se la acel moment emoționant, Ioan Bordea spunea: „Vocea bătrânului apostol, întretăiată tot mai mult de suspine, se stinse. Lacrimile curgeau din ochii lui înviorați de măreția momentului și, plângând el, plângeau cu toții. Erau lacrimile curate ce curgeau din ochii care au avut fericirea să vadă dezrobirea neamului; erau lacrimile de bucurie pentru cel mai mare capitol pe care românii îl înscriau în istoria neamului lor”.

miercuri, 7 august 2019

De la fărădelege la lege...


În ultimul timp, observ, în  grupurile pensionarilor militari, tot mai multe articole nepotrivite cu tematica acestora. Chiar nu se poate face nimic pentru a corecta această situație deplorabilă? Nu ar trebui postate doar articole care să aibă tangență cu calitatea membrilor acestor grupuri, pensionarii militari?
De ce sunt acceptate intoxicări, prin repetarea postărilor unor articole cu iz politic cum e, de exemplu, cea care îl are ca promotor pe generalul de brigadă (r) Hermeneanu?!
Eu cred că postările din aceste grupuri ar trebui să fie realizate în două registre: unul de informare tematică a pensionarilor militari și unul cu articole ce propun soluții pentru rezolvarea problemelor pensionarilor militari.
Eu pledez pentru o inițiativă de abrogare a ordonanțelor de urgență ce au mutilat Legea pensiilor militare, dublată de măsuri de echivalare la nivel superior a pensiilor celor ce au avut același grad, funcție, vechime și grupă de muncă.

duminică, 28 iulie 2019

Nu-l pedepsiți!


de Florin Tudoran
La Domnul și la voi, cer îndurare:
Pe criminal vă rog, nu-l pedepsiți.
Dreptate nu se face-n închisoare,
Închideți ochii! Dați-l la părinți!
Să fie judecat numai de mame!
Să fie rupt și mestecat în dinți!
Nu-l condamnați, nu-l împușcați cu arme,
Creați o lege: Dați-l la părinți!
Nu condamnați părinții să-l plătească
Cum toți plătim atâția deținuți.
Dați "peste noapte"-o lege românească,
Iar criminalul, dați-l la părinți!
Plângem și noi, plâng îngerii și sfinții
Și așteptăm. Decizia-i la voi.
Lăsați-l doar o noapte cu părinții
Și dreptul s-apeleze 112!

Poem unui înger numit Alexandra




de Nicu Gavrilovici
Sunt consternat... Aud cum plânge-un înger
Și trupul crud și sufletul îi sânger...
E prizonier în gheara unui drac
Și caută în minte morții leac.
Sunt consternat... Un înger moare-n chinuri
În timp ce ,,marii" noștri țin festinuri
Și-o țară-l poartă-n rugi cu ochii triști...
Avem prea mulți călăi iar polițiști
Sunt prea puțini și-aceia dorm în zori
Visând că prind teribili infractori
Cu mâini crăpate și obraji la fel
Vânzând la colț un fir de pătrunjel.
Un înger moare... Unu-unu-doi...
Nebuni precum bureții după ploi
Răsar și ne ucid copii și mame...
Suntem actorii propriilor drame,
Bieți sclavi momiți c-o sticlă de ulei,
Un kil de zahăr și cincizeci de lei,
Popor în care opt din zece gem
Purtând pe umeri tragicul blestem
Al fricii prea adânc înfipte-n oase.
Destul! Minciunii nu mai stăm de ,,șase".
Destul! Nu mai plătim tribut din îngeri...
La poarta cerului venim cu plângeri
Iar de găsi-vom porțile-ncuiate
Ne vom trezi și face-vom dreptate
Apoi pe-o stea pelerinaj vom face...
Ne iartă, Alexandra... Dormi în pace!

sâmbătă, 27 iulie 2019

Alexandra, adolescenta ce a schimbat țara pentru totdeauna...

"Într-un colț întunecat de lume, o fată neasemuit de frumoasă e răpită, violată, ucisă, tranșată, arsă. O cheamă România."-Ioan Istrati

"Mă gândeam inițial să fac o scrisoare deschisă către Președintele României și către Guvern pentru a le cere să facă în așa fel încât Alexandra Măceșanu, tânăra de numai 15 ani ucisă cu cruzime de bestia de la Caracal să rămână în amintirea noastră, a românilor, pentru totdeauna. M-am răzgândit imediat fiindcă mi-am dat seama că nu stă în puterea lor să facă acest lucru și nici nu merită cei de la conducere onoarea de a face ceva pentru această copilă, ci noi trebuie să facem asta din propria inițiativă, ca fiind lucrul cel mai firesc și logic pe care-l putem face după o astfel de tragedie.
Un suflet de copil nevinovat care s-a încrezut în cetățenii adulți ai României mult prea mult și mai rău de atât, și-a pus încrederea și în instituțiile statului că o vor salva din mâinile unui criminal. Cum bine știm cu toții, încrederea i-a fost trădată și orice am face acum, orice măsuri am lua și orice schimbări am pune în practică, ele nu vor putea șterge nici cât negru sub unghie suferința prin care a trecut această copilă în ultimele sale clipe de viață.
Suferința Alexandrei a fost provocată nu numai de un criminal psihopat care nici nu vreau să mă gândesc în ce mod a ucis-o, dar și de noi, de români, de România, că nu i-am oferit siguranța pe care orice copil o merită și la care are dreptul de la naștere. 
Trebuie precizat un lucru foarte important despre Alexandra, dacă nu s-a vorbit încă: fără îndoială această tânără a salvat viața multor alte fete care pe viitor puteau deveni victimele acestui criminal și a pus în mâinile polițiștilor această bestie de una singură, dându-le absolut tot ce aveau nevoie pentru a-l prezenta în fața justiției. Nu trebuie uitat acest lucru și nu trebuie uitată niciodată Alexandra Măceșu, tânăra care a fost sacrificată practic de întreaga Românie pe altarul unui sistem corupt și incompetent.
De aceea îmi pun speranța că poporul român va înțelege ce trebuie făcut acum și cum trebuie să o omagiem pe conaționala noastră. Nu cu lumânări la biserică și flori în fața casei unde a fost ucisă. Nu cu proteste inutile care oricum vor fi sufocate într-un mod sau altul de cei de la guvernare. Și nici măcar prin vot, fiindcă pe oricine am vota pe viitor, oricât de bun ar fi la guvernare, schimbarea trebuie să înceapă la nivel individual, de la fiecare dintre noi în parte.
Alexandra trebuie să rămână în istoria României ca fiind tânăra care la numai 15 ani a schimbat totul în țara noastră: ne-a schimbat pe noi ca oameni și ne-a făcut mai responsabili, mai sinceri și mai conștiincioși față de copii noștri și de viitorul țării noastre; ne-a arătat unde duce corupția, nepotismul, incompetența, indiferența și ne-a demonstrat că, în ciuda celor întâmplate în ultimii zeci de ani, în țara noastră tot nu s-a schimbat nimic în bine și nu se va schimba nimic dacă nu ne trezim odată pentru totdeauna. Ne-a arătat, prin sacrificarea propriei sale vieți, cât de putrezi suntem în interior și neputincioși din cauza egoismului de care am dat dovadă cu toții, nereușind să o salvăm sub nicio formă din mâinile acelui criminal, începând de la procurori și polițiști și terminând cu vecinii criminalului care, se spune, că auzeau strigătele fetei, dar nu au făcut altceva decât să sune la poliție.
Sper doar să nu facem aceleași greșeli pe care le-am făcut și când 6 bebeluși au murit în incendiul de la maternitatea din Giulești în anul 2010 sau când au murit 64 de persoane în incendiul de la Clubul Colectiv în 2015. Da, ne-am revoltat și atunci, am plâns, am protestat și am schimbat chiar și guvernul. Dar în România s-a schimbat ceva, de fapt, de atunci?!
Nu, nu s-a schimbat nimic, fiindcă schimbarea nu a avut loc la nivel individual. N-am făcut decât să mutăm o mână de oameni corupți și incompetenți dintr-o parte în alta și după puțin timp s-au întors iar la conducere să-și bată joc de noi în continuare.
Dar problema nu este doar la nivel înalt, cum spuneam, ci pornește de la rădăcină, iar rădăcina suntem noi, oamenii de rând. Problema suntem noi, care dăm sau acceptăm mită, favoruri, nepotism și mai ales care nu denunțăm imediat și fără nicio reținere orice act de corupție, cât de mic ar fi. Ne vindem pe nimic și acel nimic ne omoară copiii, ne omoară viitorul și într-un final ne va omorî și țara cu totul.
Așadar, repet: Alexandra trebuie să rămână în istoria României ca fiind cea care ne-a schimbat pe noi și țara noastră pentru totdeauna, în bine. Nu trebuie să o lăsăm pe Alexandra să mai fie ucisă încă o dată de indiferența noastră, a poporului și a sistemului român.
„Am vrut să fiu… am vrut doar… dar nu am mai trăit,

Că azi cu sânge rece, o țară m-a jertfit!
Am vrut să fiu pilonul, care va sprijini
De mâine viitorul întregii Românii!

Am vrut să fiu omida ce mâine va zbura

Deasupra României… n-am vrut să fiu o stea!
Visam să fiu mândria întregului popor
Nu doar un caz ce are scris pe un dosar „omor”!”

Versuri din poezia „Am vrut să fiu…”  scrisă de Ștefania Vasile din Italia în amintirea Alexandrei Măceșanu."

"Somnul rațiunii naște monștri!"

Sunt șocat de cele întâmplate la Caracal!
Se pare că politicienii și instituțiile statului n-au învățat nimic din accidentul aviatic din Apuseni, din drama de la Colectiv, din alte tragedii petrecute în România.
Politica din ultimii ani, centrată pe salvarea infractorilor, prin modificările absurde aduse Codului Penal, și iresponsabilitatea autorităților au contribuit la drama de la Caracal.
De câteva decenii tot cerem demisii și demiteri, de ochii lumii, tot pleacă din funcții unii, ca să devină a doua zi adjuncți și nimeni, niciodată, nu răspunde cu adevărat în fața legii, încurajând, astfel, iresponsabilitatea. Tot ascundem adevărul în zoaie politicianiste, în comisii, anchete și rapoarte. Așa am ajuns ca un copil să sune la 112 și să moară după 19 ore de tortură pentru că incompetența, corupția, nepăsarea și niște nenorocite de hârtii au oprit salvarea acestei copile. Dar nu doar acest copil, ci zeci, poate sute, poate mii de oameni au murit la fel pentru că în România sunt sute de mii de dosare penale pentru viol, crimă, tâlhărie cu autor necunoscut care zac prin niște sertare prăfuite, iar mii de persoane condamnate definitiv nu au mai ajuns în închisoare. Cei care nu au fost în stare să rezolve aceste cazuri trebuie să răspundă în fața legii! 
Dincolo de emoția pe care o provoacă, dincolo de taifunul din instituții și zonele politice, au murit oameni, alții au rămas în viață, dar cu traume pentru totdeauna, iar pentru asta trebuie să plătească toți cei responsabili, nu cu simple demisii și relocări rapide pe posturi călduțe, ci în fața legii!

Dumnezeu să le odihnească în pace pe cele două suflete nevinovate!
P.S. 
"Văd sute, mii de oameni indignați pe Facebook după tragedia de la Caracal. Sunteți cumva turiști în România? Unde ați trăit până acum? În ultimii 30 de ani, toate, dar absolut toate instituțiile statului au fost înțesate cu copii, nepoți, amante, pești, interlopi, urmași ai securiștilor, toți, dar absolut toți fiind instalați în posturi de conducere, căci, indiferent de guvernare, singura politică publică a fost: prostia la putere. Falimentul statului nu e de azi, de ieri. S-a tot întins ca un cancer. Poate că nu ați aflat, dar trăiți în țara în care emblema Armatei e generalul Gabriel Oprea, rectorul Academiei de Poliție a amenințat-o pe jurnalista Emilia Șercan cu moartea, ministrul de Interne, deci șeful Poliției, e prieten cu pușcăriașii Mazăre și Nicușor Constantinescu, premier e Viorica Dăncilă, iar cel mai influent parlamentar din zona în care a avut loc crima e Florin Iordache. Și atunci de ce vă mirați că niște polițiști s-au învârtit câteva ore în jurul porții pentru că nu aveau mandat? Și încă un mic detaliu: chiar în noaptea în care a avut loc crima, fiul fostului premier Adrian Năstase, unul dintre cei mai corupți politicieni de pe Pământ, era numit consilier onorific al vicepremierului României, evident, pe bază de expertiză."-SEBASTIAN ZACHMANN

miercuri, 24 iulie 2019

Apostolul Românismului...


În timp ce se afla în temnița de la Vacz, condamnat în Procesul Memorandumului, George Pop de Băsești a primit numeroase scrisori de admirație, de adeziune și te încurajare de la susținătorii românismului.
Alimpie Barbolovici, vicarul episcopesc român unit din Șimleu Silvaniei, îi scrie lui George Pop de Băsești, după ce în 27.07.1894, însoțit de fiul său Simeon, a fost să-și vadă prietenul, înainte de a fi în temniță, însă ajunge prea târziu, găsind la Băsești casa în jale și suspin, iar mândrețea de moșie fără cap și fără stăpân, fapt pentru care, în 5 august 1894, îi scrie următoarele rânduri:
"Frate, un gol, o lacună simțesc în inima mea, pentru că te iubesc și stimez; legătura inimei noastre nu-i țesută din crudele tinerețe, ci numai de 20 de ani, în vârsta faptelor și luptelor bărbătești. Eu am știut și știu prețui în tine caracterul cel puritan și onest fără excepțiune, iubirea ta către națiune fără pereche. Fac și alții, unii la aparență, fapte mari, dar în dosul faptelor stă interesul banului sau al egoismului, care întunecă splendoarea faptelor mari, până când viața ta a fost și este o carte deschisă: faptele tale curate de egoism ca aurul; tu nu ți-ai trăit ție, ci binelui comun; tu ai sacrificat timp, avere, sănătate, ba chiar și viața pe altarul Bisericii și al Națiunii tale. Tu ți-ai sculptat numele și memoria, în mod nepieritor, în multe inimi suferinde, dar l-ai gravat mai cu seamă în inima mamei Națiunii române... Te asigurăm, că lacrimile, suspinele, rugăciunile noastre, a tuturor care te iubim, te vor susține întreg, sănătos și iarăși te vom vedea și bucuria noastră nimenea n-o va lua de la noi...
Frate! pe Dumnezeul meu zic! dacă s-ar primi, pe trei luni voios mă duc în temniță, în locul tău!...
Ne identificăm soarta cu a voastră și ochii sufletului nostru sunt ațintiți, neîntrerupt, spre Golgota Românismului (Vacz și Seghedin), unde atârnă sacrificiul inimilor voastre; ați purtat crucea martiriului pentru Sfânta cauză a răscumpărării Neamului nostru, grea cruce, dar n-ați îmbrâncit sub greutatea ei, deși ea e încărcată de lacrimile, suspinele și durerile a trei milioane de inimi rănite. Și crucile martiriului vostru sunt tot atâtea faruri luminatoare la orizontul Românismului și aprind scânteia iubirii de neam și în cătunul cel mai scund al țăranului; vor înfrumuseța paginile istoriei națiunii române, în care vor străluci numele voastre ca modele de imitat pentru strănepoții divului Traian, precum luminează cărările creștinismului numele și exemplul celor 12 apostoli. Mângăiați-vă, dară, ca răsplata voastră va fi și este recunoștința tuturor românilor de astăzi și a celor care vor urma, până când va trăi numele de român!...
Națiunile civilizate, unele ținuturi și orașe sunt mândre și se lupta pe întrecute pentru prerogativa de a fi dat naștere din sânul lor cutărui erou, scriitor, savant sau poet sublim.Nu mai puțin sunt cuprinși de mândrie spirituală românii sălăjeni, pentru că te pot numi pe Tine, Ilustre Bărbat, de-al lor. Sau sunt în Sălaj inimi românești care să nu palpiteze și buze care să nu se îndulcească, dacă răsună, de pe ele, scumpul nume a lui George Pop de Băsești? Al nostru ești, pentru că ești și vei fi conducătorul nostru intrepid, unit cu noi, în cugete, simțiri și fapte. A avut neamul românesc și în trecut martiri. Dar, deodată, atâția ca și acuma, nicicând. Ce s-a zis despre martirii creștinismului că sângele lor e sămânța creștinilor, se poate zice și despre martirii românismului. Văzând, cu ochii scăldați în lacrimi, temnițele Ungariei pline de martirii și apostolii românismului, ni se înfățișează, din începutul creștinismului, era catacombelor, când creștinii ascundeau în locuri subterane lumina credinței, crucea mântuirii, și, de acolo, înălțau sacrificiu către tronul ceresc. În catacomba Românismului, Te afli îngropat și Tu, Scump apostol al Românismului din Sălaj, dimpreună cu soții tăi Martiri, și acolo înălțați voi, de pe altarele inimilor voastre, sacrificiul iubirii către dulcea noastră mamă națiune și în sufletele voastre arde lumina credinței și a speranței într-un viitor mai senin al Neamului românesc. S-au deschis catacombele. Sacrificiul creștinismului s-a înălțat la altare. Lumina credinței s-a împreunat cu a soarelui. Crucea mântuirii s-a ridicat pe biserici. Așa se vor deschide și zăvoarele temnițelor și voi, apostoli ai Românismului, veți răspândi iarăși lumină, credință și speranță sub orizontul strălucitor le neamului românesc; va triumfa lumina asupra întunericului și adevărul asupra minciunii.
Închei această prezentare cu versurile unui celebru cântec popular:

"La grădină-n Seghedin,
Plâng florile de florile iasmin,
De răsuna ulița
Și tremură temnița.

De la Seghedin la Vaț,
Numai lacrimi de la frați,
Numai lacrimi, jale, dor,
Pe fețele tuturor."

Sursa: "George Pop de Băsești-60 de ani din luptele naționale ale românilor transivăneni",de preot prof. dr. Ioan Georgescu, Ediția a II-a, Din corespondența Episcopului Vicar Alimpie Barbolovici cu George Pop de Băsești...

EU

EU

IONEL MESAROŞ

IONEL MESAROŞ

Ionel Mesaroș

Ionel Mesaroș

VĂ MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

VĂ   MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

Primăvara

Primăvara

Vară

Vară

Toamnă

Toamnă

Iarnă

Iarnă

Radio Whisper

Radio Whisper | RadioWhisper.com

Etichete