Despre mine

Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

vineri, 26 februarie 2010

La poarta primaverii


Dupa o iarna cu "sclipirile" anotimpului alb de altadata, soarele se furiseaza printre norii stravezii ,impartind din tolba sa de aur sageti de lumina primavarateca.
Sub privirea senina a astrului zilei,verdele crud al ierbii cu miros de pamant reavan,iese la iveala ,inconjurand palcurile de ghiocei si viorele ce ,tocmai in amiaza mare, par sa se inchine zeului Luminii,cu matanii de parfum ceresc si vii cruci de culori pastelate.
Pasarelele,bucuroase din cale afara ca au scapat de urgia iernii,canta cu o veselie de nedescris,zburand dintr-un loc in altul,vestind sosirea anotimpului verde.
Sub mangaierea catifelata a luminii solare,mugurii sperantei ,atinsi de maini magice ,se deschid intr-o corola cu parfum de vesnicie.
Ca prin minune,la un semn,intreaga natura prinde viata.Primavara a revenit!
Pacat ca anotimpurile vietii revin numai in amintiri !

miercuri, 24 februarie 2010

Intelepciunea


Intelepciunea leaga cerul de pamant si dezleaga binele de rau,oferind vietii soarele iubirii ce poate lumina fara-ncetare pe oricine.

Daruind nadejde si randuind legi ale firii,Intelepciunea este o comoara de nepretuit.Cu Ea ,viata e Lumina. Fara Ea , totul este o noapte fara de inceput si sfarsit.

Cine gusta din fructul Intelepciunii,are viata pazita.Acela gaseste fericirea in maruntisurile vietii,in bucuria de a darui.

Bunatatea si adevarul deschid portile inimii,poftind Intelepciunea sa-i treaca pragul.

Desi a fost asezata de vesnicie inainte de orice inceput,Intelepciunea o descoperim fiecare,dupa puterea noastra sufleteasca,in unul din anotimpurile vietii,iar altii sunt orfani de ea , inca de la nastere.Speranta e un prieten al ei,insa Nadejdea este cel mai bun .

Frica de Dumnezeu este scoala Intelepciunii,iar viata ,cu suisurile si coborasurile ei,este proba vie a existentei sau a mortii sale.

Intelepciunea are o familie de vita nobila,de spita domneasca,randuita sa poarte mesajul iubirii de la un capat la celalalt al pamantului,scotandu-l din ratacire pe fiecare semen,chiar daca nu-l cunoaste,facandu-i cunostinta cu tot neamul ei.Rudeniile sale de sange ,unite in cuget si simtiri,sunt dreptatea ,prudenta,increderea,smerenia,chibzuinta,blandetea,stapanirea de sine si milostivirea si toate suratele Binelui.Mama ei este Credinta,iar fiul ei este Mantuirea.

Cine se intalneste cu Intelepciunea, ii devine frate de cruce si singura umbra luminoasa.

In Inimioara,pe taramul Valcelei Lupilor,nu exista timp desprins de vesnicie,credinta strabuna a celor ce au sfiintit aceste locuri cu viata lor,lasand urme pe pamant si o lumina imprumutata de la Cer.


P.S.

Incepand cu ziua de azi,voi posta pe blogul "COMOARA DIN VALCEAUA LUPILOR",capitol cu capitol,romanul la care lucrez de cateva luni,un roman dedicat unui model uman,George Pop de Basesti ,o fresca a satului meu natal ,Basesti,Inimioara -cum l-am denumit aici,pe o intindere temporala de aproape 100 de ani,incepand cu anul 1835,anul nasterii personajului principal.

Postarea de mai sus reprezinta prologul acestui roman.




Axiome


1.Este mai usor sa intri in ceva,decat sa iesi.
2.Cand orice procedeu esueaza,citeste instructiunile.
3.Adevarul intotdeauna invinge...in 3 cazuri din 7.
4.Cand oamenii sunt liberi sa faca ce vor,de obicei se imita unul pe altul.
5.Daca tot ce ai este un ciocan,toate obiectele din jur iti par cuie.
6.Batranete inseamna totdeauna a avea cu 15 ani mai mult decat am eu.
7.Cand te-ai infundat pana in nas in rahat,tine-ti gura inchisa.
8.Nu te duce niciodata la doctorul ale carui plante din cabinet au murit.
9.Un gram de aplicatie practica face cat o tona de abstractie teoretica.
10.Oamenii nu se schimba,ei devin si mai mult aceiasi.

marți, 23 februarie 2010

Iubind Moartea


Moartea este ca o femeie plina de viata,
nedespartita de trupul tau, impreuna cu tine
de la prima respiratie a ta in aceasta lume.

Moartea este ca o femeie frumoasa, ispititoare
cu care te unesti pe deplin, impacat,
cand ii daruiesti ultima ta suflare.

Moartea este ca o femeie puternica, prea atragatoare
de care ti-e frica si fugi pentru ca n-ai inteles, inca,
felul misterios in care ea te iubeste.

Moartea este ca o femeie pasionala
cu care dansezi, respirand miros de tamaie
in ritmul ei navalnic, ametitor.

Moartea este ca o femeie flamanda de dor
care inghite cu pofta totul in jur,
hranindu-se chiar si cu timpul tau.

Moartea este ca o femeie goala, fascinanta,
neagra de intuneric, iubitoare, ocrotitoare si materna
atunci cand tu traiesti intens fiecare clipa a vietii.

Moartea este ca o femeie indragostita
pe care intr-un final fericit o vei iubi si tu,
imbratisand-o topit in fiecare secunda.

Publicata cu acceptul Siminei.
Sursa:http://poeziaiubirii.blogspot.com/

luni, 22 februarie 2010

Antiteze


de Radu Gyr

N-ai dezmierda, de n-ai şti să blestemi;
surâd numai acei care suspină
Azi n-ai zâmbi, de n-ar fi fost să gemi
de n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

Şi dacă singur rana nu-ţi legai
cu mâna ta n-ai unge răni străine
N-ai jindui după un colţ de rai
de n-ai purta un strop de iad în tine.

Căci nu te-nalţi în slăvi până nu cazi
cu fruntea grea în pulberea amară.
Şi dacă-nvii cu cântecul de azi
e c-ai murit cu lacrima de-aseară.

duminică, 21 februarie 2010

PSD-ul intre schimbare si conservatorism



Ziua de 20 februarie 2010 ,la Congresul Exceptional al Partidului Social Democrat ,tanarul politician Victor Ponta ,la numai 38 de ani ,sprijinit de “greii”partidului, Nastase si Iliescu ,a repurtat o victorie clara in fata principalului sau contracandidat ,Mircea Geoana ,cu un scor de 856 la 771.

La acest Congres maraton,”micutul Titulescu”,porecla oferita in urma cu 10 ani lui Victor Ponta ,datorita asemanarii cu Presedintele “Ligii Natiunilor”,Nicolae Titulescu; sub “umbrela “protectoare a mentorului sau, si cu concursul “marelui strateg” Rebengiuc ,a reusit sa se impuna ,pecetluind o schimbare “doar de fatada” in fruntea PSD,din cauza faptului ca in spatele lui s-au aflat “conservatorii”Iliescu ,Nastase si Mitrea .

Congresul a debutat intr-o nota grobiana.

Scandalurile,tradarile ,manipularile , magia au fost ingredientele primelor ore,incat ,probabil cel mai enigmatic personaj,unul dintre cei noua candidati la functia de presedinte,o persoana respectabila,domnul Cristian Diaconescu,a calificat cele intamplate ca fiind un adevarat circ,fapt pentru care le-a cerut sa se opreasca in a se mai face de ras,fiindu-i rusine de rusinea lor.

Incet,dar sigur,”mastile” au fost lasate deoparte si in conformitate cu scenariul,a inceput show-ul “de Voluntari”:Pandele-Vanghelie.

“Batranelul de 80 de ani” ,emblema a partidului,parintele “sinergiei faptelor”,tovarasul Ion Iliescu,a facut ordine.Cuvintele sale au fost auzite si ascultate,oferind Congresului posibilitatea de a se desfasura in conditii putin mai civilizate.Atacand pe cei care incearca “manelizarea”partidului,posesorul brandului Iliescu,a refuzat orice functie in executiv ,considerand propunerea lui pentru o perioada de cateva luni,in fruntea partidului,ca fiind nefezabila.Tot acum,si-a luat revansa in fata lui Geoana,amintind ca in 2005,multi dintre cei care azi il elogiaza au fost in tabara adversa,sacrificandu-l de dragul reformarii partidului.

Cei 1703 delegati la Congres,dar si “privitorii” au avut ocazia sa vada un adevarat circ,un PSD nedisciplinat,dezorganizat,o formatiune muribunda,aflata in “clocot”.

Dupa interventiile lui Iliescu,si “bisericuta”,ce trebuia sa dea un semnal clar participantilor,avand ca elemente constructive pe Iliescu,Nastase,Ponta si Diaconescu,lupta s-a mutat in culise,acolo unde “papusarii partidului “,Rebengiuc si Vanghelie ,au incercat sa faca jocul candidatului preferat;Nu a trecut mult timp si rezultatele”consultarilor”din culise au dat primele roade:Mazare si Mitrea s-au retras din cursa si i-au acordat sprijinul lui Ponta.

Discursul lui Geoana a fost deosebit de defensiv,facand parca si el jocul lui Ponta.Multi dintre cei care l-au asigurat de sprijinul lor,asemenea lui Dragnea,in prima instanta, l-au parasit,dand dovada de lipsa de caracter.

Cu 10 minute inainte de a incepe votarea,s-a consumat faza zilei:Cristian Diaconescu a trecut in “tabara”lui Geoana, refuzand sa continue in cursa electorala.Momentul a suscitat mult interes,presupunerile s-au inmultit ca si ciupercile dupa ploaie,insa baza acestei decizii,care poate “ingropa”un politician de calibru lui Diaconescu, a fost santajul .

Votarea s-a incheiat la finele zilei,iar pe parcursul numararii voturilor bucuria si dezamagirea s-a mutat dintr-o tabara in cealalta.

La ora trei,situatia s-a clarificat:Ponta a obtinut o victorie nescontata in urma cu cateva ceasuri.

Pe parcursul confruntarilor,ideea de politica a fost dusa in derizoriu.Ceea ce au mai corectat imaginea sifonata a acestui Congres au fost interventiile ideologului Iliescu,dar mai ales prestatia ofensiva si exemplara a “micului Titulescu”.

Discursul lui Ponta a adus clarificari.El a cerut un vot pentru viitor,nu pentru trecut,incercand sa incline balanta spre schimbare,in pofida conservatorismului specific stangii politice romanesti.Proiectul lui, “Romania-corecta”, a adus clarificari suplimentare.Setul celor “22 de masuri” si Decalogul pe care l-a primit de la un sociolog apolitic,deocamdata ascuns sub mantia anonimatului,a scos la lumina un tanar ce viseaza frumos,lasand sa se intrevada un lider radical,hotarat sa se“ia la tranta” atat cu PDL-ul,cat si cu partidul meu de suflet,PNL-ul.El si-a propus sa restructureze si sa modernizeze partidul,sa rasplateasca caracterul in politica ,sa aduca seriozitate si stabilitate in partid si sa contribuie la inchiderea ranilor tarii,rani care s-au infectat si din cauza prestatiei deplorabile a partidului din care face parte.

Ca orice roman de buna credinta,salut izbanda unui tanar in viata politica si sper ca victoria lui sa fie si in favoarea Romaniei !

In final,nadajduiesc ca peste doua saptamani,cand PNL-ul are Congres Extraordinar,atmosfera tumultoasa de ieri,pigmentata cu lipsa bunului simt , sa nu fie reiterata si sa avem si noi parte de circ !

sâmbătă, 20 februarie 2010

Nebun de alb


de Emeric Imre
Acum, sunt mai pustiu ca totdeauna,
De cand ma simt tot mai bogat de tine

Si-mi stau pe tampla soarele si luna,
Acum ,mi-e cel mai rau si cel mai bine.

Si uite n-are cine sa ne-ajute,
Abia-si mai tine lumea ale sale
Si pe-un perete alb de muze mute,

Nebunii negri cauta o cale.


Si te iubesc cu mila si cu groaza,

Tot ce-i al tau , mi se cuvine mie,

Ca un nebun de alb ce captureaza
Regina neagra pentru vesnicie.


Prin gari descreierate accidente,
Marfare triste vin in miezul verii,
Iar eu sunt plin de gesturi imprudente

Ca sa te apropii si ca sa te sperii.


Jur -imprejur, privelisti aberante:
Copii fragili ,ducand parinti in spate;
Batrani cu sanii gri de os pe pante
Si albastrosi venind din zari uscate.


Mi-e dor de tine si iti caut chipul

In fiecare margine a firii,
In podul palmei, daca iau nisipul,
Simt un inel jucandu-se de-a mirii .


I-aud prin batalii din vreme-n vreme,
Ostasii garzii tale ti se-nchina,
Iubita mea cu foarte mari probleme,
Cu chip slavon si nume de regïna.

vineri, 19 februarie 2010

Daca nu noi,cine?


Cand nimeni nu e atent la semenul sau,cand nepasarea si minciuna au devenit legi supreme,noi,liberalii,cei care detinem paternitatea sloganului”Prin noi insine”,se impune sa realizam o schimbare de strategie.
Ceea ce am facut pana acum este mult prea putin pentru a indrepta lucrurile.Asta nu inseamna ca noi nu am incercat sa remediem “defectiunile” din sistem,insa luarile noastre de pozitie au ramas fara ecou;Ele au fost auzite,dar nu ascultate.
Tara a incremenit,la toate nivelurile, intr-un haos de neimaginat. Incompetenta si sfidarea bunului simt au condus la aceasta degringolada,incat a ramane in expectativa sau a incerca sa utilizam aceleasi mijloace de combatere a “daunatorilor”acestei tari,echivaleaza cu “moartea” Romaniei.
Mereu am fost moderat,dar acum cand se incalca legea cu buna-stiinta;cand guvernantii isi bat joc de principiile de drept;cand in loc de a crea o coeziune in sanul societatii romanesti se incearca dezbinarea prin aplicarea principiului machiavelic “Divide et Impera”(lat. “imparte si stapaneste”);cand masurile instituite sub egida “modernizarii” tarii distrug si ceea ce a mai ramas teafar din acest stat;cand nu mai este macar o zi sa nu auzi de calificativul nesimtit; cand in discursul premierului auzi intruna de respect in cheltuirea banilor publici,in timp ce in proiectul de buget au fost alocate sume chiar si pentru desfiintata Cancelarie a primului ministru ;cand auzi de echitate,in timp ce fondurile repartizate de Guvern se dau in functie de apartenenta politica;cand aud ca se recurge la formula masuri de austeritate,insa clientela politica este scoasa de sub aceasta “umbrela”,oferindu-i-se acesteia sume de subzistenta de numai 20.000 Euro pe luna:cand sunt martor,fara voia mea,la atatea faradelegi,se impune sa fim radicali, mult mai agresivi cu cei care isi bat joc de Romania si sa incercam sa instituim masuri de colaborare cu toti cei care doresc binele tarii.Acest lucru este posibil:Romania fierbe,iar miscarile de protest sunt in fasa.Sunt convins ca principiul nostru politic poate fi un liant pentru toti cei care se simt “orfani”,desi mama noastra, Romania, inca traieste.

joi, 18 februarie 2010

Dorul


de Ionel Mesaros

Bob de roua
Cazut din cer,
Pe raza privirii,
Coborand ca pe-o scara,
S-adaposteste in lacrima
Cu care sunt legat
De viata dorului
De odinioara.

O sterg
Cu dosul palmei,

Dar refuza
Sa se topeasca
Sub arsita gandului
Stingher;
Ca nu va mai fi,
N-o preocupa:
Odata ea a fost
O lacrima de cer.

miercuri, 17 februarie 2010

Memento-mori


de Ionel Mesaros

Viata e o boala
Totdeauna mortala.
In fiecare zi ,
Murim clipa cu clipa ,
Apunem odata
Cu soarele in amurg ,
Rasarim in zori de zi
Cand Soarele Iubirii
Asterne Lumina
Peste intuneric ;
Apoi , ne ascundem
Sub norii deznadejdii
Cand uitam ca :
Invatand a muri ,

Invatam a trai !

marți, 16 februarie 2010

Satu Mare

Satu Mare este reşedinţa şi cel mai mare oraş al judetului Satu Mare. Are o populaţie de 115.142 locuitori .
Municipiul Satu Mare se află în judeţul Satu Mare, în nord-vestul României, pe raul Somes, la 13 km de graniţa cu Ungaria şi 27 Km de graniţa cu Ucraina.

Descoperirile arheologice din Tara Oasului au scos la lumină o mulţime de dovezi privind aşezările din epoca pietrei şi a bronzului; există, de asemenea, dovezi privind continuitatea locuirii acestor ţinuturi de către comunităţile geto-dacice după cucerirea romană. Mai târziu, aceste teritorii constituiau o parte a voievodatului condus de Menumorut, una dintre cetăţile de apărare din secolul al X-lea fiind la Satu Mare (Castrum Zotmar). În jurul vetrei oraşului - Villa Zotmar - locuită de băştinaşi, s-au aşezat colonişti teutoni aduşi la 1006 de regina Ghizela, iar mai apoi, colonişti germani stabiliţi dincolo de Somes, în oraşul Mintiu.

Deşi în evul mediu, Mintiu şi Satu Mare erau două oraşe distincte, despărţite de Somes, între 1712-1715, cele două oraşe se unesc treptat din punct de vedere administrativ. Acest lucru iese în evidenţă îndeosebi prin numele maghiarofon al oraşului, şi anume Szatmárnémeti, literalmente «Satu-Mare-Mintiu».

Demografie:

  • români (66.638)
  • maghiari (45.287)
  • germani (1.110) + şvabi (487)
  • ţigani (1.115)
  • ucrainieni (271)
  • evrei (30)
  • italieni (25), chinezi (14), sârbi (13), ruşi (12), slovaci (12), secui (11), saşi (10), turci (10), ruteni (8)
  • alţii (89).























duminică, 14 februarie 2010

Cateva cugetari...


1.Femeile sunt facute pentru a fi iubite,nu pentru a fi intelese.(Oscar Wilde)
2.Trecutul barbatului e unul.Si al femeii-unii.(Tudor Musatescu)
3.Opera mea o datorez femeilor.Fara ele n-as fi cunoscut niciodata infernul.(Dante Alighieri)
4.Primele arme utilizate de femei impotriva barbatilor au fost marul si,dupa catva timp,facaletul.(Vasile Ghica)
5.Ca sa fii un sot bun trebuie sa ai si defecte:sa n-ai niciun viciu.Asta e un mare defect(Anatole France)
6.Barbatii apreciaza ceea ce nu au obtinut,mai mult decat ceea ce merita.(William Shakespeare)
7.Femeile invata mai usor sa simta decat barbatii sa gandeasca.(Voltaire)
8.Copiii din flori ai unora se datoreaza ,de cele mai multe ori,buchetelor primite de sotie din partea altora.(Tudor Musatescu)
9.As prefera ca femeile sa ne fie superioare,cel putin pentru faptul ca astfel n-ar mai indrazni sa ni se considere egale.(Sacha Guitry)
10.Aproape totdeauna e un "daca" de care atarna virtutea unei femei.(Panait Istrati)

Legi,principii...


1.Amantele raman insarcinate de trei ori mai des decat sotiile;
2.Cand sotia hotaraste sa se-mpace cu tine,aproape intotdeauna vei afla imediat ca amanta ti-a ramas insarcinata;
3.Orice teorie este mai buna decat explicatia ei;
4.Daca nu poti sa-i invingi,convinge-i sa ti se alature;
5.Adevarul invinge intotdeauna...in trei cazuri din sapte;
6.Nicio fapta buna nu ramane nepedepsita;
7.Nimic nu reuseste atat de plenar ca esecul;
8.Nu insulta niciodata un crocodil pana cand n-ai traversat raul;
9.Omul care poate zambi cand lucrurile merg rau,s-a gandit la cineva pe care poate da vina;
10.Oamenii vor crede orice,daca le-o soptesti la ureche.

vineri, 12 februarie 2010

Avem timp


de Octavian Paller

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta - murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci.
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva.
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete.
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi.
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti .
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie,
Indiferent de consecinte.
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate.
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat ,
Dar nu am dreptul sa fiu si rau.
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta,
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata.
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand,
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti.
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta
personalitatea,
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii.
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale.
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit.
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata.
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat,
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul,
Ca si vorbitul,
Poate linisti durerile sufletesti.
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc,
Ca sa pot sa fiu iubit.

Moartea


Pe13 februarie 1993,orele 22.25,moartea mi-a rapit ce am avut mai drag in acea clipa,pe mama mea.

Stiam ca moartea nu-i o taina ,ci ,mai degraba,sfarsitul acelei taine mari, care e viata;insa acest lucru nu m-a ajutat mai deloc.Nu am putut intelege de ce acel abis in care ,la un moment dat patrundem cu totii,a luat de langa mine o “icoana de om”,greu incercata de viata,obligata ,inca de la 36 de ani ,sa poarte crucea vaduviei si sa-si creasca singura cei trei copilasi.

Toate rationamentele mele s-au aratat neputincioase in a explica acest eveniment tragic.

Sufletul sfasiat de jale,teama si disperare,nu a avut parte de nicio consolare pana cand nu am luat in mana lumanarea credintei .Atunci ,am simtit o usurare.Gandul noptii vesnice nu a continuat sa ma ingrozeasca, iar apele tulburi in care se scalda cugetul meu pareau sa se limpezeasca, instantaneu.

Am stat si am reflectat asupra mortii,bazandu-ma de la inceput pe invataturile biblice.

În tradiţia biblica crestina, primul om, Adam, era la început nemuritor, dar a primit moartea drept pedeapsă de la Dumnezeu pentru că a căzut în ispită, gustând din fructul oprit. Adam a trebuit să se întoarcă în pământ, adică în materia din care a fost creat . Moartea nu era considerată în Vechiul Testament un sfârşit, ci exista posibilitatea invierii, şi era asociată cu "somnul" , ceea ce implica o trezire la Judecata de Apoi. În Noul Testament nu apare o nouă filosofie despre moarte. Aici se menţionează clar că sufletul poate fi nemuritor, mesajul Noului Testament fiind că Iisus Hristos a învins moartea. Prin stăpânirea morţii, diavolul avea pe toţi oamenii în puterea sa, însă Iisus, jertfindu-se pentru muritori, i-a eliberat. În Biblie se spune că "cei care cred în Fiul lui Dumnezeu nu vor muri, ci vor avea viaţă veşnică" .

Moartea, ca si viata, sunt niste taine de-ale lui Dumnezeu: venim pe lume, nu stim de ce si plecam fara sa stim unde. Exista un ceas al mortii care nu poate fi evitat. Te ia cu somn, un somn greu, apoi te cuprinde întunericul, te faci rece ca gheata si devii inert. Sufletul, în clipa mortii, se desface cu greu de trup, ruperea e violenta, si pleaca pe un drum lung, fara întoarcere.

Moartea e grea, poate din aceasta cauza si Vasile Pârvan îi atribuie mortii rolul purificator: prin moarte se rascumpara toate greselile vietii de aici, zicea el. Moartea, de cele mai multe ori, vine noaptea, caci noaptea e sora cu moartea: noaptea e sora blânda a mortii, pe când moartea e sora crunta a noptii .

Porunca cea dintâi a lui Dumnezeu, după greşeala protopărinţilor noştri, a fost aceasta: Cu moarte veţi plati. Şi, într-adevăr, după călcarea poruncii, două morţi au venit asupra neamului omenesc. Adam, după 930 de ani, şi Eva, după 950 de ani, au primit moartea trupească, iar moartea duhovnicească a fost lungă de 5508 ani, până la venirea în trup a Noului Adam - Hristos, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru.

Dar oare din care pricină, Adam, a numit-o pe Eva, adică "viaţă", deşi se cuvenea s-o numească moarte, că prin ea a venit moartea în lume? Aşa era cu dreptate. Dar în loc s-o numească moarte, o numeşte viaţă, că zice: Şi a pus Adam numele femeii sale Eva, ce se tâlcuieşte viaţă.

Deci cum prin Eva vine moartea şi Adam o numeşte viaţă? Sfântul Grigore de Nissane aduce o clarificare: "Pentru două pricini Adam a pus numele femeii sale Eva, adică viaţă: Mai întâi pentru că ea trebuia să fie maica tuturor celor vii după trup, că ea a născut primul copil, pe Cain, şi a adus în viaţă prima fiinţă omenească. A doua, că prin Eva cea tainică, prin strănepoata Evei cea dintâi, adică prin Preasfânta, Preacurata Născatoarea de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria, avea să vină în lume viaţa, adică Hristos.”

Iată pentru care pricină Adam, fiind prooroc şi făptura cea dintâi a lui Dumnezeu, a proorocit ca Evei să i se pună numele acesta, pentru aceste două pricini. Mai întâi, că va fi maica tuturor celor vii, cum arată Scriptura - deci o tâlcuire o avem în Scriptură şi una în Tradiţie, de la Sfinţii Părinti - iar a doua, că deşi moartea a venit prin femeie, tot prin femeie va trebui să vină la plinirea vremii şi viaţa.

Dupa aceasta trecere in revista a originii pacatului,revin la momentul 13 februarie 1993.

Cu o saptamana inainte, mama,fusese internata la Spitalul Judetean Maramures,punandu-i-se diagnosticul de accident vascular cerebral.

Dupa trei zile de la internare, intrase in coma,stare din care a iesit doar inaintea mortii ,cand a rostit ,cu o claritate de netagaduit,faptul ca e timpul sa plece langa tatal meu.

Eu si fratele mijlociu, fiind la capataiul dansei,am ramas fara cuvinte,cand maicuta a parasit arena vietii.Atunci,ea avea zambetul pe buze si chipul de o frumusete senina ,incat parea ca doarme linistita ,fiind in toiul unui vis serafic.Parea fericita ca si-a dus cu multa demnitate crucea vaduviei,oferind copiilor sai ,neamurilor sale,dar si strainilor o lectie de viata ,asezata pe iubire,respect si credinta.

Si acum, dupa 17 ani ,amintirile care ma napadesc imi ofera senzatia ca ea nu a plecat de langa noi.Ea continua sa ne vegheze din umbra ,calauzindu-ne mereu sa faptuim Binele.

Dumnezeu s-o odihneasca in pace !

joi, 11 februarie 2010

Iubirea


-->
Nemarginirea cerului ,caldura soarelui si lumina credintei sunt regasite in absolutul iubirii,ofera limite de neinchipuit fiintei care se pune in slujba dragostei,daruind puteri ce intrec pana si infricosatoarea moarte.
Iubirea este fiica a iluziei si mama a deziluziei ;iubirea e consolare in dezolare ,e singurul leac impotriva mortii,a carei sora si este.
Iubirea e un sentiment inaltator care cuprinde si fiinta spirituala a indragostitului.
Iubirea nu este,in fond,nici idee,nici act de vointa;e mai degraba dorinta si sentiment.
In iubire si prin iubire se petrece actul perpetuarii.A te perpetua inseamna a muri ,a darui viata noastra altuia .De altfel orice act de generare inseamna a te imparti ;intrucatva ,a muri. A trai inseamna a te darui, a te perpetua;iar a te perpetua si a te darui inseamna a muri. Ne unim cu un altul, doar pentru a ne imparti de fapt .Imbratisarea intima are ceva distructiv ,tragic, fiind o intima sfasiere .Indragostitii ,imbratisandu-se ,se urasc tot atat de mult cat se iubesc.Si mai cu seama se lupta ,lupta pentru un al treilea ,fara viata inca .Iubirea e o lupta.
Iubirea carnala ,iubire a intregului trup cu simturile sale, care e originea animala a societatii omenesti ,din aceasta indragostire izvoraste iubirea spirituala .
Iubirea spirituala ,se naste din durere,din moartea iubirii carnale.
Iubirea senzuala contopeste trupurile, dar desparte sufletele .Indragostitii nu ajung sa se iubeasca pana la renuntarea de sine, pana la adevarata fuziune a sufletelor ,si nu numai a trupurilor lor ,decat atunci cand durerea le-a sfaramat inimile .Caci oamenii nu se iubesc cu dragoste spirituala decat atunci cand au suferit impreuna aceeasi durere .Atunci s-au cunoscut si s-au simtit. Atunci s-au compatimit si s-au iubit. Caci a iubi inseamna a patimi impreuna ,a compatimi .Daca placerea uneste trupurile, necazul uneste sufletele ,le uneste suferintele.
Compatimirea este esenta iubirii spirituale ,a iubirii care are constiinta de a fi iubire.
Nu cunosti nimic ce n-ai iubit mai intai .Nu poti cunoaste bine decat ceea ce iubesti.
Iubirea personalizeaza tot ce iubeste ,tot ce compatimeste .Cand iubirea este atat de vie ,puternica, debordanta incat iubeste totul, atunci ea personalizeaza totul .Numai prin durere fiinta vie ajunge sa aiba constiinta de sine, personalitate ,constiinta propriei limitari.
Amorul este o inepuizabila poveste ,mit si adevar ,vraja si istorie sursa de viata si moarte.
Amorul nu este o rivalitate ,este o colaborare sinalagmatica,dand nastere la obligatii reciproce .Amorul total e o calatorie in doi .Amorul fizic este o impartire in sens de adunare: Amantii ,de pilda, se aduna pentru a se imparti .A imparti in amor inseamna a pune laolalta. Amorul nu e o lupta, rivalitate ,ci completare, colaborare, intregire .Amorul fiind o calatorie in doi, pentru a descoperi, a invata laolalta, unul pe celalalt ,se ghideaza dupa principiul:Sa-l iubesti, invatandu-l si sa-l inveti ,iubindu-l.
Gelozia este un sentiment absurd,o exacerbare a sentimentului proprietatii ;Gelozia epuizeaza iubirea .In adevarata iubire nu exista gelozie .Iubind ,te imparti si pui laolalta ,tezaurizand absolutul.
Iubirea fiind un sentiment puternic, atotcuprinzator, amestec de daruire,sacrificiu si tandrete;are taria de a indeparta gelozia,lasand zborului iubirii sansa de a se primeni cu fiecare clipa daruita celuilalt, spre a dobandi elixirul fericirii.

Singurul lucru care conteaza





de Lucian Avramescu

Femeia este singurul lucru care conteaza
si afirm asta stiind ca destui
vor stramba din nas...
Pielea ei stie toate limbile fericirii universale,
Lipit de ea, ca de tarana,
inteleg constelatiile, raiul si iadul,
bucuria si nefericirea;
mersul pe jos prin mine insumi,
imi face din ce in ce mai bine,
pentru a nu mai vorbi
de arhitectura sinelui sau
care face sa paleasca marile catedrale ale lumii-
San Piedro, Domul din Milano...

Femeia este singurul lucru care conteaza.
Cu trupul ei in brate
poti traversa un ocean,
chiar daca nu stii sa inoti
decat in apele ochilor ei.

Fara femeie,
limuzina noastra este o caruta hodorogita,
contul la banca scade chiar daca este in crestere,
prietenii sunt
plini de pojarul tradarii,
in vinul scump misca mormolocii.

O ai
iti canta privighetoarea in cosul pieptului,
te imbraci in haine de puscarie fericit
cum ai pleca la nunta,
faci monetarul stelelor pe cer
ca un nabab universal,
chiar daca-ti fluiera vantul prin gaicile sociale:
te calca trenul
si o soapta daca ti-a ramas intreaga
parcurgi literele numelui ei
gata sa urzesti planuri de viitor
cand de aproape te pandeste o morga de lux.

Femeia, domnilor, este singurul lucru
care nu poate fi inlocuit decat de sinele sau.
Pielea ei stie toate graiurile
fericirii universale,
cecul iluziilor
este valuta ei
prin care noi invingem crizele mondiale,
iata de ce cred ca
stiinta ei
de-a ne face fericiti sau nefericiti
ii da dreptul la titlul de
doctor honoris cauza
al complicatei noastre algebre sufletesti.

Femeia ,domnilor- pentru a nu va plictisi-
femeia cu pielea ei
care ne invata alfabetul orbilor,
cu mereu intoarsele cesti ale sanilor
in care noi nu ghicim niciodata, nimic,
Femeia,
cu toata argintaria surasului sau,
cu goliciunea ei care umple universul,
este singurul lucru care conteaza,
domnilor.

miercuri, 10 februarie 2010

Romania nimanui




Supravietuiesc intr-o tara cu foarte multi oameni tristi si debusolati;intr-o Romanie cernita de saracie,dezbinata de felurite interese meschine.Supravietuiesc in acest hatis de faradelegi, numai datorita credintei si a cumpatarii.

E imposibil sa traiesti intr-o Romanie bolnava! Aici,traim foarte bine,doar prin reprezentantii nostri.Aici,o duc bine doar speculantii Sistemului si acolitii Puterii.

Zi de zi ,aflam din mass- media ca tara se afla pe marginea prapastiei.

Multe din statele Europei au depasit criza economica .Noi ,desi suntem in Uniunea Europeana,inca ne aflam in plina criza si probabil vom iesi din acest marasm numai cu ajutorul altora. Suntem cu un picior in groapa si inca nu ne-am trezit la realitate.Probabil,conform obiceiului inradacinat in ultimii ani pe plaiurile mioritice,asteptam o mana intinsa.

Se pare ca am uitat ce inseamna demnitatea. Invatamintele din istorie nu ne-au servit la nimic.Daca nu am invatat din gresealele trecutului, ne meritam destinul.

Tabloul vietii romanilor e tot mai sumbru.Sunt tot mai multi taciturni.Desi au darul vorbei,nu-si gasesc vorbele,fiindca si-au pierdut pofta de viata.Fara voia lor,zambetul i-a parasit,iar sperantele sunt tot mai desarte.

Romanii mei,de vorbe goale s-au saturat;Le-au primit ,cu varf si indesat, in fiecare campanie electorala,sub forma de promisiuni.

Incet ,dar sigur,caracatita saraciei isi intinde tentacolele, acoperind aproape intrega tara.

Cei care ar trebui sa gestioneze treburile tarii sunt fie incompetenti ,fie ignoranti;oricum,indiferent din ce categoria fac parte,raul pe care il produc, prin actiuni sau inactiuni,lasa urme atat de adanci, incat ,aproape sigur, doua generatii vor suferi din cauza nesabuintei lor.

Tot ce se intampla astazi in Romania,ne indeparteaza de normalitate.Sfidarea bunului simt,infratirea cu minciuna,cu parvenismul;prieteniile legate cu non-valorile si dispretul pentru morala crestina,ne situeaza impotriva curentului firesc.

Sub masca modernizarii Romaniei ,se ascund proiecte legislative ce pun in pericol democratia.

Sub sigla reformarii institutiilor statului, sunt dosite adevarate monstruozitati ale caror efecte catastrofale ,deja isi arata coltii.

Nesiguranta devine o lege a firii. Sutele de mii de someri ingroasa randul celor napastuiti ,condamnati sa traiasca intr-o tara in care nepasarea devine o cutuma.

Sindromul ignorantei se manifesta si fata de pensionari. In loc de batraneti linistite, primesc un dar nemeritat,grija pentru ziua de maine.

Se adopta legi in care se incalca principiile de drept.Se introduc impozite aberante.Se majoreaza impozite si taxe.Se scutesc de accize produsele de lux.

A trai a devenit un lux.Bucurati-va,nu platiti acciza dupa acest “produs”!

A supravietui este ceea ce caracterizeaza pe cei mai multi semeni de-ai mei.

Se fac economii la buget din orice cand e vorba de omul de rand,dar aceasta masura nu se aplica clientilor politici,acolitilor Sistemului.

Haosul pare sa fie legea noastra de capatai.In el se incheaga ignoranta cu incompetenta ,intr-un mod de natural, incat pare sa se fi impamantenit aici.

Rabdare-vechea si marea virtute a poporului roman,poate sa ajunga la capat.Ce se va intampla atunci ?

Eu,totusi ,sper ca invatand din greseli,“Romania nimanui “poate sa devina Romania noastra !

O lacrima inciudata



de Laurentiu Ulici

Sunt batran, batrane, timpul nu ma iarta
Anii - nu stiu bine cand - s-au adunat:
Mai iubind o fata, mai ratand o carte,
Mai plesnind din biciul rasului curat;

Mai lovit de soarta, cateodata-n fata;
Mult mai des, din spate - de prieteni buni;
Mai uitat in somnul alb, de dimineata;
Mai plangand in zborul unor vagi lastuni;

Mai sedus de glorii care n-au sa vina;
Mai tratandu-mi clipa pentru-un ceas fictiv;
Mai stingand lumina tamplelor, alpina;
Mai cerand ninsorii tainicul motiv;

Mai purtand pe umeri muntii iluzorii;
Mai glumind cu mine ca sa nu ma dor;
Mai cazand din saua certa a rigorii;
Mai cutremurat de un frig interior;

Mai mintind de dragul unui alt dor - sudic;
Mai visand la umbra morilor de vant;
Mai pandind amurgul simturilor, ludic;
Mai crezand in rima plansa de cuvant...

Sunt batran, batrane, timpul imi imparte
Anii pe din doua, lenes alternand:
Mai ratand o fata, mai iubind o carte...
Pana unde, totusi, pana unde? Cand?

Legi,principii...




1.Orice idee simpla va fi redata verbal in cel mai complicat mod posibil.
2.Exista o solutie la orice problema.Singura dificultate este sa o gasesti.
3.A fura idei de la cineva ,este plagiat.A le fura de la mai multi ,este cercetare.
4.Acei care vor sa invete ,vor invata.Acei care nu vor sa invete,vor conduce.
5.Toate marile descoperiri au fost facute din greseala.
6.Orice lucru ,care merita facut,trebuia facut ieri.
7.Fa trei preziceri corecte ,consecutiv, si vei fi considerat un expert.
8.Cand cineva, pe care il admiri si il respecti foarte mult ,pare sa gandeasca profund ,probabil se gandeste la masa de pranz.
9.Istoria nu se repeta ,istoricii da.
10.Cel mai bun mijloc de a scapa de o tentatie este de a obtine satisfacerea ei.

marți, 9 februarie 2010

Cerul..


de Ionel Mesaros

Intindere de gand
Peste a tacerii chip,
Tronul unui Cuvant
Se amesteca-n toate :
In curcubeul gandurilor manate de vant…
In ochii limpezi care plang ori rad,
In parfumul florilor de rai,
In soapte rostuite din mierea iubirii,
In dulceata tainica a mangaierilor divine
Imbratisand nemarginirea Zidirii.


Cerul din’nalt se coboara spre noi
Prin ochi de copil,prin ruga fierbinte,
Aprinde a nemuririi gand,
Inghitind “noroiul”de pe pamant si din minte.


Soarele -l incalzeste,picurand
Licurici de lumina .
Luna-l adoarme in brate de vant ,
Cu glasul de bronz il alina ;
Stelele-l privegheaza,rand pe rand,
Sa nu se spaime de-al nelegiuirii gand
Ca-ntuneric se ascunde intr-un sfant
O pala lumina…


Cu glasul liturgic din sfere ceresti ,
Adie un inger cu aripi albastre
Inabusind cantul pasarei maiastre
Cu trilul vesniciei spre a renaste
Misterul :
In noi este Cerul !

EU

EU

IONEL MESAROŞ

IONEL MESAROŞ

Ionel Mesaroș

Ionel Mesaroș

VĂ MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

VĂ   MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

Primăvara

Primăvara

Vară

Vară

Toamnă

Toamnă

Iarnă

Iarnă

Radio Whisper

Radio Whisper | RadioWhisper.com

Etichete