IOAN BOCŞA - Ană, zorile se varsă

Ioan Bocşa - Lumea asta nu-i a mea

Sâmbra Oilor

Dis-de-dimineaţa,sub ochiul omniprezent al soarelui,smaraldul ierbii părea unit cu albăstrimea de cicoare al cerului ,într-un decor de basm,definind o statornicie de început de lume.
Aici, în Ţara Oaşului,în prima zi de florar a anului 2011,pe măgura Hutei -Certeze ,a avut loc o sărbătoare pastorală fascinantă, aflată la a 55-a  ediţie,în care s-a împletit spiritul de libertate al oşanului ,clădit pe o  dragoste neasemuită de viaţa,sentiment ilustrat de prezenţa lor vie, dar mai ales de veştmintele  lor multicolore,unice;cu frumosul,într-o horă dedicată păstrării tradiţiilor.

Pe dealul de la Huta -Certeze, situat la graniţa dintre judeţele Maramureş şi Satu Mare, a avut loc Sâmbra Oilor. Este vorba de o sărbătoare, cunoscută şi ca Ruptul Sterpelor, similară cu măsurişul laptelui.
Sâmbra Oilor este cea mai mare sărbătoare câmpenească din judeţul Satu Mare.
Termenul sâmbră semnifică o înţelegere, o reglementare gospodărească, un protocol asupra treburilor majore ale oieritului.
Încă de la Sf. Gheorghe şi până la sărbătoarea Sf. Constantin şi Elena, crescătorii de oi din toate cele 23 de sate oşeneşti se adună în fiecare localitate pentru a stabili împreună unde vor face stânile în acel an, cine le va fi baci şi pe cine vor angaja să le păzească pe timpul păşunatului. Tot acum se calculează recolta de lapte care va fi distribuită echitabil pe toată durata stânii, proporţional cu "cantitatea şi calitatea" ovinelor aduse de fiecare sâmbraş.
Activitatea a început în preziua sâmbrei cu mulsul „pa ştimb": fiecare oier a muls oile altuia, în aşa fel încât să nu rămână strop de lapte în "pulpa" niciunei "mulgări". Întrucât a doua zi acestea trebuie să-şi dovedească înzestrarea, în funcţie de care se stabileşte apoi dreptul individual la produsele stânii, mulsul „pa ştimb" din ajun trebuie să fie - şi este, fără excepţie - o elocventă probă de corectitudine. Sâmbra s-a încheiat cu o mare sărbătoare câmpenească, care a atras  mii de oameni , localnici şi curioşi veniţi de pretutindeni. Atmosfera a fost întreţinută de solişti cunoscuţi de muzică populară şi diferite ansambluri folclorice,dar mai ales de gazdele noastre care s-au întrecut să-şi cinstească oaspeţii ,din plin ,cu bunătăţi tradiţionale .
Sub cupola fricii numai de Dumnezeu şi pe un fond de vreme relativ bună,marea de oameni prezenta la manifestare a avut prilejul să simtă pulsul vietii pastorale tradiţionale,făcând ,pentru o zi , ca printr-o minune , lumea să-şi reintre în ordinea fireasca, într-o normalitate îndelung aşteptată ,definită printr-o atmosfera de linişte  si buna întelegere ,lipsită de confruntari politice,deşi oamenii politici ai judeţului au fost prezenţi,Sâmbra Oilor fiind ,de data aceasta ,o sărbătoare  în care povestea s-a îngemănat cu realitatea ,pe altarul frumosului şi al belşugului.

Dragobetele

Dragobetele, fiul Dochiei, era zeul dragostei şi al bunei dispoziţii. Era identificat cu Cupidon, zeul iubirii în mitologia romană, şi cu Eros, corespondentul acestuia în mitologia greacă.
În lumea satului românesc, pînă la jumătatea secolului XX, Dragobete era sărbătorit la 24 februarie Probabil ,că în vechime 24 februarie însemna începutul primăverii, ziua când natura se trezeşte, ursul iese din bârlog, păsările îşi caută cuiburi, iar omul trebuia să participe şi el la bucuria naturii.
În ziua respectivă, semnalul era dat de păsările nemigratoare, care se strângeau în stoluri, ciripeau, se împerecheau şi începeau să-şi construiască cuiburile.
După modelul zburătoarelor, fetele şi băieţii se întâlneau să sărbătorească Dragobetele, pentru a rămâne îndrăgostiţi pe parcursul întregului an. Dacă timpul era favorabil, îmbrăcaţi de sărbătoare, fetele şi flăcăii se întâlneau în faţa bisericii şi plecau să caute prin păduri şi lunci flori de primăvară.
Într-un fel, Dragobetele a fost şi el o victimă a comunismului. După Revoluţie, locul lui a fost luat treptat de Sfântul Valentin, care a fost importat din lumea occidentală şi care este sărbătorit conştiincios pe 14 februarie. Entitate magică asemănătoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferenţiază de blajinitatea Sfântului Valentin din tradiţia catolică, fiind un bărbat chipeş, un neastâmpărat şi un năvalnic.
Pe 24 februarie, se iubeste in stilul dulce romanesc, in cel mai curat si mai intens mod. Este o zi  in care natura revine la viata, pasarile presara bucurie, florile anotimpului ne incanta simturile,  iar voia buna e la ea acasa, pe plaiurile mioritice.

DORUL CUCULUI

Dorul cucului...
_Spune-mi tu , puiut de cuc ,
De ce esti singur in nuc ?!
Unde e maicuta ta ?
Ce intruna te veghea .

_Maicuta mea o plecat ,
S-o dus si nu s-o 'nturnat ,
Ea s-o dus in lume larga
Si acum e numai iarba :
Iarba verde-n temeteu,
Flori de dor in gandul meu,
Roua-n ochii obiditi ,
De durere vestejiti !

_Asa ti-am spus io , cucule ,
Du-te colo in padure
Si bea apa de izvor
Si iti canta al tau dor !
Crucea ta e si a mea
Si io stiu ca-i tare grea :
Moartea nu e celuita ,
Cu arginti nu e platita ;
Numai dragostea o-nvinge
Pe acea care ne stinge !
......................................
Tot iubind , nu 'om gresi ,
In viata cat 'om trai !
(Doina culeasa dupa plecarea
la Domnul a mamei mele,
pe 13 februarie 1993)