Pe deal un sat

de Dominic Stanca

În satul ăsta-nsingurat

nici câini, nici clopote nu bat.

Nimic nu-i tulbură zidirea:

nici paşii mei, nici amintirea,

nici foc, nici molimi, nici jivine

şi nici păreri de rău sau bine.

În dalba lui singurătate

dorm oile pietrificate.

Pacea-i aşijderea din veac:

oasele zac,

pietrele tac.

Grafica: Nicolae Crasi

Țara mea

de Viorel Boldis

Câteodată curvă, altădată sfântă,
uneori urâtă, alteori încântă,
câteodată slabă, altădată grasă,
uneori mi-e dragă, alteori nu-mi pasă,
câteodată dulce, altădată amară,
uneori e iarnă, alteori e vară,
câteodată doarme, altădată-i trează,
uneori e laşă, alteori vitează,
câteodată apă, altădată foc,
uneori aleargă, alteori stă-n loc,
cateodată-i oarbă, altădată vede,
uneori timidă, alteori se-ncrede,
câteodată bună, altădată rea...
Ţara mea-i orice, dar e ţara mea!

TE CAUT

Ar trebui

Blestem

Îmbrăţişarea

Poveste sentimentală

N-ai dezmierda

ARTA ŞI IUBIREA

de  Nichifor Crainic


Cu deopotrivă vrăji mistuitoare
Voi amândouă vă-mpletiţi în mers:
Ne doare dulce un surâs neşters
Cum cizelarea unui vers ne doare.

In ziua în care m-am iubit cu adevărat

de Charlie Chaplin

”În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înțeles că în toate
împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.

Despre moarte ca revedere

de M. Ivănescu 

1.
sigur că nu este adevarat. murind
nu revezi pe nimeni – moartea este un val lung
care te poarta cu ochii închişi – şi te leagană –
şi la început e un somn, şi pe urmă o uitare –
şi pe urmă timpul îşi pierde orice înţeles,
este numai o linişte care se întoarce asupra ei înseşi
cu un singur ecou – şi acela e-un nimb,
ca flacara lumânării – şi pe urmă lumina
îşi pierde orice înţeles – şi pe urmă tăcerea
îşi lasă deoparte înţelesul – şi suspendat
în ceva care nu mai are vreun înţeles – şi nimic pe urmă, nici
descărnarea de înţelesuri, plutirea în nimic,
cu scheletul nefiinţei, gură în gură,
nu mai exista. pe urmă nu mai este nici un pe urmă

dar nici vreun acum, şi nu mai este nici moarte.

2.
dar moartea este o revedere totuşi – însă de partea
aceasta a ei, cel care ramâne îşi deschide
ochii deodata – (şi ceea ce vede atunci
dacă are să uite vreodata, un popor nevăzut de furnici
îi va muşca ochii, şi nu vor mai vedea ochii lui dupa aceea
decât contururi). cel care a privit moartea
luând chipul unei fiinţe – vede din nou
ceea ce nu s-a vazut niciodată de la facerea lumii,
ceea ce se vede mereu – şi oricât de repede
şi-ar acoperi ochii – oricât de tare
ar gâfâi, să-şi acopere asurzitoarea lumină a tăcerii
din ochi, din urechi – ceea ce a vazut el atunci
a fost înfăţişarea adevarată, a fost
- dar adevărul nu mai înseamna aici nimic –
a fost ceea ce se priveşte pentru întâia dată
şi fără urmare.

3.

se intră greu în moarte? uneori
se trece atâta de greu prin paloare – rămâne
pe obrazul cel de alături o spaima care decolorează

trăsăturile, şi le coboară în cearcăne, şi ochii măriţi
nu mai aud răspunsul, şi caută, caută.
pe urmă, paloarea rămâne, aşa cum la bolnavii de cord
obrazul, fruntea capătă o paliditate care nu e
a spaimei – căci prin spaimă treci, şi apoi respiri –
dar lumina aceasta de ceară stă. se moare încet,
desigur, pentru că mâna este obişnuită să încerce
mereu câte un gest, pentru ca ochiul vede mereu –
chiar şi nemişcare. şi chiar
şi întunericul care se lasă – si înconjoară totul.
şi, de fapt, mai e ceva în trupul acesta atât de ostenit,
că nici nu mai simte trecerea timpului – mai este ceva
care simte lumina, şi bucuria, şi  pierderea oarbă a contururilor
şi care mai vrea să mai treacă ceva din toate acestea
gesturile care sa înconjoare obiecte – şi ochii să vadă

şi trupul întreg să respire. mereu, în timp ce un om,
sub flacara palidă care i se aşeaza pe faţă

trăsaturile i se schimbă, mai caută încă.
şi pe urmă când, în sfârşit, chipul se opreşte, şi nemişcat
aşteaptă acum veşnicia – nici atunci
nu s-a terminat totul. căci spaima care ne-alungă
în noi înşine când privim nemişcarea aceasta, ne fugăreşte
pâna când ne auzim chinuiţi respirând, spaima aceasta
o mai bântuie pe fiinţa de alături, întinsă într-un lent
pat doar cu câteva flori, cu tremurul luminii mate
şi cu tăcerea pe care, vezi, nimic n-o mai sparge. spaima aceasta
înseamnă că nimeni nu moare, cel puţin înca un timp,
câta vreme ţi-e frica privindu-i pe cei care au murit.
şi poate ca aşa e mai bine. se moare greu. nemişcarea,
tăcerea, lumina gălbuie şi spaima –
ochii închişi, adânciti, buzele strânse, decolorate,
- toate acestea sunt semne. dar moartea rămâne
şi în cei care sunt înca vii şi privesc. şi moartea, în cei vii,
nu mai e nemişcarea – chiar dacă a spaimei desigur.
moartea e o lumina decolorată. privirea spre ea
e şi frică şi flacără scurtă – mată, gălbuie – şi oarbă

aşezare de vorbe.

Poveste de Craciun

Sub cetina verde de brad,  aroma de Craciun,  sub fulgii care-n pace cad  si rugaciuni ne spun,  un mic copil, cu ochii mari,  statea si astepta, privind  in zare undeva , privirea ii sclipea; Un biet copil cu soare-n ochi , cu buze rosii ,tremurande, ce astepta cuminte- foc,  minuni de nu stiu unde !  Dar zarea alba ,larga,  si frigul se-nteteste,  in jurul lui doar vantul sec in soapte povesteste.  Iar fulgii mici si jucausi  ii canta un colind, sunt ingeri firavi ce danseaza , in hora ,se tot prind; dar copilasul este trist, caci nimeni nu-i cu el,  doar un catel, prin nea fugind , il bucura nitel.  Pe micul chip prea abatut,  cu bucle ca de aur, ce-n ochi, mici indoieli ascund   si-n suflet un tezaur. Un gand umbreste al lui chip,  copil nascut din vise,  avand in suflet aripi largi  spre zbor mereu deschise;  Dar singur e,  cine sa-i spuna : ca astazi e Craciun,  ca-n iarna asta, chiar de-i singur , un Mos este pe drum ?! Si-atunci trimite ,Doamne ,ingeri, in ochi inlacrimati  si fa iubirea sa  incalzeasca  pe cei infrigurati!  Niciun copil sa nu stea singur  in seara de Craciun, asculta-mi rugamintea ,Doamne , si fa minuni acum !  Si da-i raspuns la intrebari  unui micut copil,  sa simta cum un Mos Craciun  pe geam intra tiptil si bucuria sa-i sclipeasca in ochii inocenti,   macar un vis  sa -nlocuiasca  acei parinti absenti !