O Duminică de neuitat...

În sfârșit, a sosit ziua mult așteptată a Unirii, Duminică, 1 decembrie 1918. După slujbele oficiate în sfintele biserici, în Sala Unirii intră cei 1228 de delegați oficiali.

Pe o scenă improvizată, la 10:30, urcă, în aclamații și urale furtunoase, membrii Consiliului Național Român Central. Aici, mai întâi, se propune Biroul Adunării, fiind desemnat ca președinte George Pop de Băsești. La orele 11:00, într-o atmosferă de puternic entuziasm, deschide Marea Adunare printr-o frumoasă și vibrantă cuvântare. Printre altele spune: „Dușmanii seculari, care ne-au ținut veacuri de-a rândul în lanțuri fizice, ne-au ținut, până ieri, înlănțuiți sufletește, înăbușind cu brutalitate toate manifestările sufletului românesc, dornic de libertate și cultură națională. Lanțurile acestei robii suntem chemați, fraților, să le zdrobim astăzi, în această Mare Adunare Națională a tuturor românilor din Ungaria și Transilvania, aici pe pământul stropit de sângele martirilor Horea și Cloșca. Vrem să zdrobim lanțurile robiei noastre sufletești, prin realizarea marelui vis al lui Mihai Viteazul: unirea tuturor celor de o limbă și de o lege într-un singur și nedespărțit Stat Românesc. Lăsați-vă pătrunși, fraților, de fiorii sfinți ai acestui strălucit praznic național și, în cea mai deplină și frățească armonie, să clădim temeliile fericirii noastre naționale viitoare!” 

După încheierea cuvântărilor oficiale, "Badea George" supune Adunării spre aprobare hotărârea luată, care a fost primită cu unanimitate și cu mare însuflețire. Pe urmă, în calitate de președinte, el a anunțat această hotărâre solemnă: „Adunarea Națională a poporului român din Transilvania, Banat și părțile ungurene a primit rezoluțiunea în întregimea ei și, astfel, reunirea acestor provincii românești cu țara mamă este pentru toate veacurile decisă”.

Pentru ca treburile publice să fie cârmuite în chip constituțional, s-a propus spre aprobare Adunării lista Marelui Sfat Național, adunarea legislativă provizorie, și au fost aprobați prin aclamații cei 212 membrii ai acestui for. Toți care se aflau în Sala Unirii s-au îndreptat spre Câmpul lui Horea pentru a vesti noua și marea înfăptuire a idealului național mulțimii de oameni, adunați aici de pretutindeni. Aceștia au așteptat ceasuri întregi, în frig și lipsuri, cu răbdare, conștienți fiind de însemnătatea evenimentului crucial. Când au fost întrebați dacă vor unirea cu România, toți au răspuns un Da cu rezonanță de tunet. Tiron Albani își amintește că acest Da avea ceva supra-omenesc, căci izvora din adâncul a patru milioane de inimi, reprezentate la Alba Iulia de peste 130.000 de participanți. 

La 2 decembrie, George Pop a fost ales președintele Marelui Sfat Național. În această calitate, la încheierea ședinței, mulțumește lui Dumnezeu pentru realizarea actului măreț al Unirii, încheind cu aceste cuvinte biblice: „Acum slobozește, Doamne, pe robul Tău în pace, că am văzut mântuirea neamului meu!”. Referindu-se la acel moment emoționant, Ioan Bordea spunea: „Vocea bătrânului apostol, întretăiată tot mai mult de suspine, se stinse. Lacrimile curgeau din ochii lui înviorați de măreția momentului și, plângând el, plângeau cu toții. Erau lacrimile curate ce curgeau din ochii care au avut fericirea să vadă dezrobirea neamului; erau lacrimile de bucurie pentru cel mai mare capitol pe care românii îl înscriau în istoria neamului lor”.

Apostolul Românismului...

În timp ce se afla în temnița de la Vacz, condamnat în Procesul Memorandumului, George Pop de Băsești a primit numeroase scrisori de admirație, de adeziune și te încurajare de la susținătorii românismului.

Alimpie Barbolovici, vicarul episcopesc român unit din Șimleu Silvaniei, îi scrie lui George Pop de Băsești, după ce în 27.07.1894, însoțit de fiul său Simeon, a fost să-și vadă prietenul, înainte de a fi în temniță, însă ajunge prea târziu, găsind la Băsești casa în jale și suspin, iar mândrețea de moșie fără cap și fără stăpân, fapt pentru care, în 5 august 1894, îi scrie următoarele rânduri:

"Frate, un gol, o lacună simțesc în inima mea, pentru că te iubesc și stimez; legătura inimei noastre nu-i țesută din crudele tinerețe, ci numai de 20 de ani, în vârsta faptelor și luptelor bărbătești. Eu am știut și știu prețui în tine caracterul cel puritan și onest fără excepțiune, iubirea ta către națiune fără pereche. Fac și alții, unii la aparență, fapte mari, dar în dosul faptelor stă interesul banului sau al egoismului, care întunecă splendoarea faptelor mari, până când viața ta a fost și este o carte deschisă: faptele tale curate de egoism ca aurul; tu nu ți-ai trăit ție, ci binelui comun; tu ai sacrificat timp, avere, sănătate, ba chiar și viața pe altarul Bisericii și al Națiunii tale. Tu ți-ai sculptat numele și memoria, în mod nepieritor, în multe inimi suferinde, dar l-ai gravat mai cu seamă în inima mamei Națiunii române... Te asigurăm, că lacrimile, suspinele, rugăciunile noastre, a tuturor care te iubim, te vor susține întreg, sănătos și iarăși te vom vedea și bucuria noastră nimenea n-o va lua de la noi...

Frate! pe Dumnezeul meu zic! dacă s-ar primi, pe trei luni voios mă duc în temniță, în locul tău!...

Ne identificăm soarta cu a voastră și ochii sufletului nostru sunt ațintiți, neîntrerupt, spre Golgota Românismului (Vacz și Seghedin), unde atârnă sacrificiul inimilor voastre; ați purtat crucea martiriului pentru Sfânta cauză a răscumpărării Neamului nostru, grea cruce, dar n-ați îmbrâncit sub greutatea ei, deși ea e încărcată de lacrimile, suspinele și durerile a trei milioane de inimi rănite. Și crucile martiriului vostru sunt tot atâtea faruri luminatoare la orizontul Românismului și aprind scânteia iubirii de neam și în cătunul cel mai scund al țăranului; vor înfrumuseța paginile istoriei națiunii române, în care vor străluci numele voastre ca modele de imitat pentru strănepoții divului Traian, precum luminează cărările creștinismului numele și exemplul celor 12 apostoli. Mângăiați-vă, dară, ca răsplata voastră va fi și este recunoștința tuturor românilor de astăzi și a celor care vor urma, până când va trăi numele de român!...

Națiunile civilizate, unele ținuturi și orașe sunt mândre și se lupta pe întrecute pentru prerogativa de a fi dat naștere din sânul lor cutărui erou, scriitor, savant sau poet sublim.Nu mai puțin sunt cuprinși de mândrie spirituală românii sălăjeni, pentru că te pot numi pe Tine, Ilustre Bărbat, de-al lor. Sau sunt în Sălaj inimi românești care să nu palpiteze și buze care să nu se îndulcească, dacă răsună, de pe ele, scumpul nume a lui George Pop de Băsești? Al nostru ești, pentru că ești și vei fi conducătorul nostru intrepid, unit cu noi, în cugete, simțiri și fapte. A avut neamul românesc și în trecut martiri. Dar, deodată, atâția ca și acuma, nicicând. Ce s-a zis despre martirii creștinismului că sângele lor e sămânța creștinilor, se poate zice și despre martirii românismului. Văzând, cu ochii scăldați în lacrimi, temnițele Ungariei pline de martirii și apostolii românismului, ni se înfățișează, din începutul creștinismului, era catacombelor, când creștinii ascundeau în locuri subterane lumina credinței, crucea mântuirii, și, de acolo, înălțau sacrificiu către tronul ceresc. În catacomba Românismului, Te afli îngropat și Tu, Scump apostol al Românismului din Sălaj, dimpreună cu soții tăi Martiri, și acolo înălțați voi, de pe altarele inimilor voastre, sacrificiul iubirii către dulcea noastră mamă națiune și în sufletele voastre arde lumina credinței și a speranței într-un viitor mai senin al Neamului românesc. S-au deschis catacombele. Sacrificiul creștinismului s-a înălțat la altare. Lumina credinței s-a împreunat cu a soarelui. Crucea mântuirii s-a ridicat pe biserici. Așa se vor deschide și zăvoarele temnițelor și voi, apostoli ai Românismului, veți răspândi iarăși lumină, credință și speranță sub orizontul strălucitor le neamului românesc; va triumfa lumina asupra întunericului și adevărul asupra minciunii.

Închei această prezentare cu versurile unui celebru cântec popular:

"La grădină-n Seghedin,

Plâng florile de florile iasmin,

De răsuna ulița

Și tremură temnița.

De la Seghedin la Vaț,

Numai lacrimi de la frați,

Numai lacrimi, jale, dor,

Pe fețele tuturor."

Sursa: "George Pop de Băsești-60 de ani din luptele naționale ale românilor transivăneni",de preot prof. dr. Ioan Georgescu, Ediția a II-a, Din corespondența Episcopului Vicar Alimpie Barbolovici cu George Pop de Băsești...

Casa Memorială „George Pop de Băsești”, în reabilitare completă...

Ca fiu al satului Băsești, ca om ce a prețuit mereu personalitățile istorice, în primul rând pe patriahul cauzei românești, George Pop de Băsești, Președintele Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, m-am bucurat să regăsesc în cadrul proiectelor dedicate Centenarului Marii Uniri pe cel de reabilitare a Casei Memoriale “George Pop de Băsești”, în valoare de 2,6 milioane lei. 

Lucrările de reabilitare, sub motto-ul "Reabilităm trecutul pentru a-l face cunoscut viitorului", au început la finalul lunii februarie 2019 și trebuie finalizate până la sfârșitul anului.

Proiectul este finanțat de la Ministerul Dezvoltării, iar administrația locală este beneficiara investiției.

Reabilitarea clădirii este completă, inclusiv aleile din părculeț și toată zona verde. 

Va fi amenajată și curtea. Aleile vor fi iluminate și străjuite de băncuțe. De asemenea, va fi modificată intrarea din față, iar în partea de jos a curții va fi amenajată o parcare.

Casa lui George Pop de Băsești a fost construită între anii 1885-1890, constituind timp de trei decenii un punct de referință și de întâlnire a multor personalități. Până în 1940 casa a fost locuită de fiica sa, Elena Pop Longin, împreună soțul ei, Francisc Hossu Longin. Națio­na­li­zată în anul 1948, a servit ca sediu CAP și magazie de cereale, fierărie, depozit de îngrăşăminte chimice etc.

La 1 februarie 1976 a fost inaugurat Muzeul Memorial “George Pop de Băsești”, în casa ce a aparținut tribunului Marii Uniri.

Datorită lui George Pop, Băseştiul a devenit centrul spiritual al judeţului, dar, tot din cauza lui, în perioada comunismului, comuna era cât pe ce să dispară de pe hartă, în 1967, pentru ca nimic să nu mai aducă în conștiința viitorimii despre luptele și idealurile acestui nobil și generos om, ce s-a contopit afectiv cu năzuințele consătenilor și al Neamului Românesc. Lui George Pop i s-au pus trei capete de acuzare: că era moşier, catolic şi preşedinte al Partidului Naţional Român. 

Pentru asta s-a încercat să fie scos din istorie, deşi a fost preşedintele Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia. Comuniştii nu s-au mulţumit însă cu atât, au încercat să schimbe numele localităţii în Livada, dar oamenii n-au acceptat schimbarea. Comuniștii au stabilit inclusiv ziua când să înceapă demolarea casei lui "Badea George". Prin intervenţia lui Dumitru Pop, marele folclorist, originar din Băsești, s-a reuşit salvarea casei şi transformarea ei în Muzeu Etnografic al Zonei Codru.

Mulțumiri celor ce s-au implicat pentru susținerea acestui proiect!

In memoriam Francisc Hossu–Longin...

S-a născut în data de 2 octombrie 1847, în localitatea Zam. A urmat şcoala primară în Deva, iar liceul la Beiuş şi Orăştie, apoi facultatea de Drept a Universităţii din Pesta (1868 – 1872), deşi avea mari greutăţi financiare, fiind orfan de ambii părinţi. După absolvirea facultăţii s-a stabilit la Deva, unde şi-a deschis un birou avocaţial şi unde va desfăşura o vastă activitate de apărare, ca avocat, a numeroşi români acuzaţi de autorităţile austro-ungare de aşa-zise delicte politice antistatale. S-a căsătorit cu Elena, fiica renumitului om politic George Pop de Băseşti. Francisc Hossu Longin a desfăşurat o vastă activitate pe tărâm politic, social-cultural şi naţional, devenind una dintre personalităţile marcante ale românilor în perioada 1880-1918. A participat la Conferinţa Naţională a Partidului Naţional Român, din 1881, fiind ales secretar şi apoi membru în comitet. A înfiinţat un club electoral român în Deva şi a fost cel care a iniţiat mari demonstraţii de protest împotriva legilor de maghiarizare a învăţământului, legi votate de parlamentul din Budapesta în anii 1879, 1883 şi 1907. A fost unul dintre apărătorii memorandiştilor în procesul acestora din mai 1894. Între anii 1895 şi 1899 a fost director al Despărţământului Deva al ASTREI, desfăşurând o vastă activitate pe teren cultural şi economic alături de românii hunedoreni, obţinând rezultate deosebite. A fost colaborator la diferite ziare şi reviste româneşti. În casa sa din Deva a primit numeroşi oaspeţi de seamă, personalităţi ale culturii româneşti, precum George Bariţiu, Nicolae Densuşianu, Nicolae Iorga, dr. Ioan Mihu, dr. Aurel Vlad şi alţii. În 7 noiembrie 1918 a fost ales membru în Consiliul Naţional Român din Deva şi delegat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918. Acolo, cei 1228 de delegați aleși ai românilor „din Transilvania, Banat și Țara Ungurească” au votat Rezoluția Unirii care „decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România”.

Francisc Hossu – Longin a fost ales ca membru în Marele Sfat Naţional al Transilvaniei.

După moartea socrului său, George Pop de Băseşti, în februarie 1919, s-a stabilit la Băseşti şi s-a retras din viaţa politică. 

A decedat în 1935 la Băseşti unde este şi înmormântat.Pe mormântul său stă scris: „Avut-ai în viaţă un singur vis – A neamului întregire – Şi acum în cel paradis – Te rogi pentru a lui mărire”.

Bătrânul nației

Nota asupra ediției a II-a a monografiei “George Pop de Băsești- 60 de ani din luptele naționale ale românilor transilvăneni”, de preot prof. dr. Ioan Georgescu…

“Cartea de față apare în urma unei lecturi de a mea de a scrie despre oameni, locuri, fapte și întâmplări din Țara Codrului din actualul județ Maramureș.

Cercetând și studiind în documente și cărți istorice din diverse arhive și biblioteci despre această zonă am găsit o trimitere importantă la lucrarea preotului profesor Ioan Georgescu intitulată “George Pop de Băsești 60 de ani din luptele naționale ale românilor transilvăneni”. Fiind o lucrare rară, bogată în date, am decis să o reeditez în memoria marelui luptător pentru unitate națională.

Prezenta ediția a II-a, pentru o mai bună consultare științifică respectă pagina ediției originale și beneficiază de unele completări cum ar fi: reactualizarea textului și a unor denumiri de localități, adăugiri la bibliografie, schița biografică a autorului Ioan Georgescu, schița biografică a lui George Pop de Băsești și harta județului Maramureș.

Cititorul poate găsi în paginile cărții de față numeroase date, fapte, întâmplări din viața și activitatea lui George Pop de Băsești cum și unele evenimente din secolul trecut, privitoare la viața culturală, istorică, politică, socială și spirituală a românilor din Transilvania.

Profesiunea sa de credință și de iubire față de neam, harul său sufletesc, acțiunile sale pentru realizarea idealul național, la consacrat la loc de mare cinste în Panteonul neamului românesc, alături de George Barițiu, Ștefan Cicio Pop, Vasile Lucaciu, Vasile Goldiș, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voievod, Iuliu Hossu, Miron E. Cristea, Octavian Goga și alții. 

“Badea George”, așa cum îl mai numeau în cele din urmă domnii și țăranii sălăjeni și din tot Ardealul, era prezent la toate mișcările și întâlnirile românești ținute în Transilvania, era un adevărat părinte al întregii zone a Sălajului, Codrului, Maramureșului, un părinte al nației. A fost considerat o persoană caritabilă-ajuta lumea fie cu bani, fie cu sfaturi bune.

Marele istoric Nicolae Iorga în lumea atunci pe ilustrul memorandist George Pop de Băsești, “Bătrânul nației”. Era apreciat în toate mediile sociale ca un om generos, un sprijinitor al culturii, sprijinitor al țărănimii și un mare luptător pentru drepturile naționale ale românilor.

Localitatea Băsești din frumoasa Țara a Codrului a devenit vestită și cunoscută datorită ilustrului George Pop de Băsești. Aici, în casa lui, se întâlneau elitele neamului românesc, unde dezbăteau cele mai importante evenimente politice și culturale ale vremii.

George Pop s-a născut în comuna Băsești, la 1 august 1835, și la vârsta de 84 de ani, a trecut la cele veșnice, la 23 februarie 1919, cu sufletul împăcat că a pus o piatră la temelia marelui ideal al întregirii neamului românesc, lăsând în urma sa o țară unită.

A fost înmormântat la 26 februarie 1919 în cimitirul din localitatea Băsești, sub șuierul gloanțelor secuiești ale armatei lui Kun Bela, cortegiul fiind apărat de la locuința sa până la cimitir, de o companie a armatei române eliberatoare din Cehu Silvaniei compusă din 16 soldați și doi plutonieri.

A fost ales președintele Partidului Național Român și președintele istoricei Adunări Naționale de la Alba Iulia, unde s-a proclamat Unirea cea mare a tuturor românilor.

Dispariția ilustrului George Pop de Băsești de pe scena politică a vremii a lăsat un gol imens în sufletele tuturor românilor transilvăneni din Bihor, Cluj, Sălaj ,Satu Mare, Țara Codrului, Țara Maramureșului, din întreg Ardealul și chiar de peste Carpați.

Autorul prezenței lucrări ne dă unele din date importante și despre un fiu al satului Odești, locotenentul Alexandru Chiș, prieten și colaborator al lui George Pop de Băsești. Din aceste date și din alte surse studiate am putut afla că a fost alături în toate acțiunile patriotului, George Pop de Băsești, însoțindu-l și la Adunarea Națională din 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia. Locotenentul Alexandru Chiș a stat la căpătâiul lui George Pop până la moartea sa, l-a condus pe ultimul drum și a ajutat-o pe doamna Maria Pop, soția fratelui Mihai, în organizarea ceremoniei de înmormântare la Băsești.

La 1 august 1935, la centenarul nașterii lui George Pop de Băsești, Iuliu Maniu spunea:" la Băsești veneam ca la Mecca română, veneam emoționat căci aici era comandamentul suprem al neamului românesc."

Lucrarea de față sperăm să stea la loc de cinste în bibliotecile instituțiilor culturale românești și în bibliotecile celor care simt și gândesc românește.

Prin reeditarea acestei cărți, la împlinirea a 178 de ani de la naștere, și 95 de ani de la trecerea în neființă a lui George Pop de Băsești, Societatea Culturală Pro Maramureș" Dragoș Vodă” Cluj-Napoca consideră că și-a făcut o datorie de onoare față de memoria marelui bărbat al neamului, care și-a identificat existența sa cu aspirațiile dintotdeauna ale românilor din Transilvania, pentru ca urmașii lor să trăiască liberi și stăpâni între România Mare.

Sperăm ca generațiile viitoare vor continua cinstirea memoriei lui!”

Cluj Napoca, 1 august 2013, Vasile IUGA de Săliște

George Pop de Băsești-emblemă a dragostei de neam

În fiecare an, ziua de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, este pentru mine un prilej de a evoca figura celui ce și-a făcut un crez din idealul de unitate națională: George Pop de Băsești, președintele Marii Adunări de la Alba-Iulia.

Badea Gheorghe, așa cum îl numeau consătenii mei pe acest ilustru înaintaș, emblemă a localității în care am văzut lumina zilei, m-a cucerit prin felul în care a servit cauza românismului, slujindu-și, cu toată puterea, cum n-a făcut-o altul, țara și semenii săi, până la capătul vieții.

Într-o lume bântuită de forțele răului, în care modelele umane sunt pe cale de dispariție, voi încerca să aduc la lumină pagini din viața unui om ce și-a iubit familia, semenii și neamul, cum arareori ne este dat să întâlnim.

Încă din copilărie, de pe vremea când mă jucam de-a v-ați ascunselea prin curtea casei legendarului George Pop de Băsești, am fost atât de fascinat de viața acestuia, încât am hotărât să “șterg” praful de pe cronicile ce scoteau la vedere urmele lăsate de acesta pe pământ. Am avut norocul să întâlnesc și oameni care l-au cunoscut personal pe ”patriarhul cauzei româneşti”, care îl păstrau viu în amintiri și după 60 de ani de la plecarea lui la ceruri.

In memoriam George Pop de Băsești

Mâine, 23 februarie, se împlinesc 98 de ani de trecerea la cele veșnice a lui George Pop de Băsești, președintele Marii Adunări de la Alba Iulia. 

Pe piatra sa funerară sunt înscrise celebrele cuvinte din Sfânta Scriptură pe care le rostise în faţa marelui Sfat Naţional, la Bălgrad: ”Acum slobozeşte, Doamne, pe robul tău în pace că am văzut slobozirea neamului meu!”. 

El își doarme somnul de veci, alături de țăranii în mijlocul cărora a trăit, rămânând, astfel , unit sufletește cu obștea românească din Băsești.

George Pop de Băsești-emblemă a dragostei de neam

În fiecare an, ziua de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, este pentru mine un prilej de a evoca figura celui ce și-a făcut un crez din idealul de unitate națională: George Pop de Băsești, președintele Marii Adunări de la Alba-Iulia.