Comisia Naţională de Arbitraj şi Integritate Morală a Partidului Social Democrat a decis, duminică, cu 43 de voturi "pentru", 5 "împotrivă" şi două abţineri, excluderea lui Mircea Geoană din PSD.
Dan Şova, preşedintele Comisiei, a refuzat să explice de ce şedinţa Comisiei a început la ora 13:00 şi Mircea Geoană a fost invitat începând cu ora 14:15.
Președintele Senatului, Mircea Geoană a venit, duminică, la sediul central al partidului degeaba. Convocat pentru ora 14:15 pentru a da explicații cu privire la refuzul său de a vacanta șefia Senatului, Geoană a aflat tocmai la ușa partidului că membrii comisiei au preferat să nu-l mai aștepte și au emis deja o recomandare de excludere din partid în cazul său. Preşedintele CNAIM a PSD, Dan Şova a explicat că nu a primit din partea lui Geoană nici o confirmare oficială a invitației, de aceea comisia a început lucrările mai devreme.
"Sunt absolut consternat de ceea ce se întâmplă. Am fost invitat la ora 14:15 şi am constatat că şedinţa Comisiei deja se încheiase, pe un ton foarte vehement. Este regretabil. Mi-am oferit disponibilitatea să colaborăm în continuare, dar recuzatul domn Şova mi-a comunicat că nu se mai poate schimba nimic", a declarat Mircea Geoană, pe scările sediului de partid la câteva minute după decizia luată în PSD. Dealtfel, ajuns la ședință la ora 14:10, Geoană a aflat cu stupoare că lucrările comisiei se terminaseră și că decizia fuse deja luată.Președintele Senatului, Mircea Geoană a venit, duminică, la sediul central al partidului degeaba. Convocat pentru ora 14:15 pentru a da explicații cu privire la refuzul său de a vacanta șefia Senatului, Geoană a aflat tocmai la ușa partidului că membrii comisiei au preferat să nu-l mai aștepte și au emis deja o recomandare de excludere din partid în cazul său. Preşedintele CNAIM a PSD, Dan Şova a explicat că nu a primit din partea lui Geoană nici o confirmare oficială a invitației, de aceea comisia a început lucrările mai devreme.
"Ceea ce se întâmplă acum la PSD, cu excluderea lui Geoană fără să fie primit la şedinţă, se numeşte execuţie stalinistă. Şi o scrie unul a cărui părere publică e că omul trebuia să dispară din viaţa politică încă de a doua zi după pierderea alegerilor prezidenţiale. Motivaţiile lui Şova sunt suficiente, obraznice, necredibile..." a declarat jurnalistul Victor Ciutacu pe blogul său.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu