Piatra rece a Columnei are-n ea, adânc săpate,
Chipuri aspre, prinse-n luptă, de străbuni, ce-n veac, odată,
Cu-a lor viaţă, pusă scuturi la puhoi năvălitor,
Viaţa noastră în răstimpuri cere jertfă de bărbaţi,
Să-nnoiască vâna ţării cu eroi adevăraţi,
Borne facă la istorii şi-orizontului reper,
Vieţii veşnic mergătoare, de la humă pân la cer.
În a marmurii Columnă, pururi sunteţi înălţaţi,
Fraţi de sânge-n toate cele, tarabostes şi comaţi,
Viaţa voastră înhumată-i, ca sămânţă de speranţă,
Pentru veacuri următoare fie flacără măreaţă.
Mecca noastră de-nceputuri e de-a pururea Columna,
Toţi ar trebui odată s-o vedem, să punem mâna,
Să-i simţim în carnea vieţii pe vitejii noşti bărbaţi
Şi clipita de istorii când au fost îngloriaţi.
Învăţaţi că jertfa este datoria învoielii
Între voi şi soarta ţării, şi-n speranţa învierii,
Voi pomelnice rămâneţi, veşnici vii şi lăudaţi,
Iar în cronicile ţării, pentru fapt, înstelaţi.
Mircea Dorin Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu