In memoriam George Pop de Băsești

Mâine, 23 februarie, se împlinesc 98 de ani de trecerea la cele veșnice a lui George Pop de Băsești, președintele Marii Adunări de la Alba Iulia. 

Pe piatra sa funerară sunt înscrise celebrele cuvinte din Sfânta Scriptură pe care le rostise în faţa marelui Sfat Naţional, la Bălgrad: ”Acum slobozeşte, Doamne, pe robul tău în pace că am văzut slobozirea neamului meu!”. 

El își doarme somnul de veci, alături de țăranii în mijlocul cărora a trăit, rămânând, astfel , unit sufletește cu obștea românească din Băsești.

Zile de neuitat...

Despre evenimentele din Decembrie ’89 s-a scris mult. Uneori, în locul  adevărului s-a ales mistificarea lui, iar acest lucru mă  doare.

Se caută din ce în ce mai puțin adevărul  evenimentelor, se vorbește tot mai rar despre misterul acelor timpuri și se spune, doar de ochii lumii, tot mai mult în șoaptă pentru a nu deranja, până ce uitarea se va așterne definitiv peste această filă de istorie. Așa se încalcă una dintre legile  catehismului existenței umane, ce poruncește ca  viitorul unei nații să nu fie fondat pe minciună.

Am trăit acele clipe la intensitate maximă. Era și firesc. Oricând mă puteam înfrăți cu moartea, iar astăzi să fiu doar o amintire.

Deși au trecut 27 de ani  de la evenimentul ce a marcat eliberarea de sub tirania  ceaușistă, amintirile îmi sunt vii, ca și când  totul s-ar fi petrecut ieri. Era și normal ca un om,  ce a simțit pe viu  fiorii acelor zile de groază, fiind militar,  să am o asemenea stare.

Simțeam că moartea ne pândea pe la colțuri. Sentimentul acesta se accentua, atingând cote paroxistice,  când aflam cu durere că  izbutise să-i răpună pe unii dintre prietenii și camarazii mei,  trecându-i în rândul martirilor neamului.

S-a vărsat sânge nevinovat la Timișoara, la București, la Sibiu și în alte localități ale României, jertfe care ne obligă să apărăm  cu toată ființa valorile supreme câștigate atunci, libertatea și democrația.

Fiind participant al evenimentelor din Decembrie ’89, chiar dacă nu am certificat care să ateste calitatea  de revoluționar, aidoma majorității colegilor mei, la peste două decenii de le momentul crucial din istoria noastră ce a pus capăt dictaturii ceaușiste, vă împărtășesc câteva trăiri din acele zile de neuitat.

Pe 17 decembrie 1989,  în timp ce mă aflam acasă, un agent de la cazarmă mi-a adus la cunoștință ca am primit  un indicativ de alarmă de luptă.

M-am deplasat imediat la unitate . Mi-am dat seama  că nu e un  simplu exercițiu  pentru antrenarea personalului, dar nu știam    care era adevărul ”gol-goluț”. Ne aflam într-o situație inedită, dezinformările ajungând la apogeu.  Deși bănuiam care era mobilul evenimentelor , nimeni nu îndrăznea să-l confirme.

După ce am aflat că  Vasile Milea, ministrul Apărării Naționale, și-a pus capăt zilelor, iar situația de la  frontiera  României s-a precipitat, starea de tensiune s-a accentuat.

La orele amiezii, primisem ordin să ridicăm muniție de război  și să ne pregătim pentru a fi în măsură să ne deplasăm, dacă va fi cazul,  în  raionul de rezervă, o locație despre care știam doar că se află la circa 60 de kilometri, în mijlocul unei păduri.

Deși eram înarmați pana-n dinți , o stare de încordare a pus stăpânire pe noi, lucru explicabil  și pentru faptul că niciodată țintele noastre nu erau vii.

Clipele treceau cu repeziciune. Momentele până la care trebuia să ne învingem pe noi înșine, conștiința care refuza să fie partașă la un act criminal, erau tot mai aproape. În noi  se ducea  o adevărată  bătălie a cărui ecou a reverberat când camarazii  noștri de la Timișoara, foștii mei colegi de școală, cu care eram în legătură operațională,  ne-au anunțat că sunt atacați. M-am îngrozit la gândul  că ei trebuiau să riposteze, să deschidă focul pentru a se apăra.

Nu a trecut mult timp  și un mesaj recepționat  ne-a panicat și pe noi, cu toate că  ne aflam  la distanță apreciabilă de zonele fierbinți.  Niște elicoptere necunoscute,  ale căror convorbiri le-am recepționat,  se îndreptau spre noi.  Am reacționat imediat. Eu, împreună cu  cel mai versat  coleg în tehnica  de localizare, am rămas să supraveghem tehnic situația de pe acea frecvență, ceilalți ocupând poziții de tragere în jurul unității. După 20 de minute , elicopterele respective au primit ordin să se retragă la Bază; De abia atunci inima ne-a revenit la loc, însă totul pentru puțin timp. Faptul că mr. Nița Romulus  Octavian, comandantul meu  din Școala Militară de Ofițeri Activi de Transmisiuni, un om pentru care  aveam o stimă deosebită,  a căzut la datorie , încercând să apere, împreună cu plutonul pe care-l comanda, Poșta Centrală din Sibiu, m-a marcat profund.

În acele zile s-a exercitat o formidabilă presiune psihologică ce justifica oricând apariția de erori, uneori, dirijate, ce au transformat în victime oameni nevinovați.

În Decembrie  ’89, societatea românească a vrut să renască în adevăr, însă interese meschine, interne și externe, au obturat această năzuință, compromițând această filă a istoriei naționale, uzurpând, astfel, speranțele celor ce am crezut  cu adevărat în triumful binelui!

În numele inimilor ce s-au jertfit pe altarul viselor  de libertate și democrație, suntem datori să încercăm să vindecăm adevărul, să-l aducem în lumină și să-l ținem deasupra cu orice risc!

Dumnezeu să-i odihnească în pace pe cei care s-au jertfit pentru ca țara să iasă de sub carapacea dictaturii ceaușiste!

Ionel Mesaroș-Popasuri Culturale Românești

Zile de neuitat...

Despre evenimentele din Decembrie ’89 s-a scris mult. Uneori, în locul adevărului s-a ales mistificarea lui, iar acest lucru mă doare.

Se caută din ce în ce mai puțin adevărul evenimentelor, se vorbește tot mai rar despre misterul acelor timpuri și se spune, doar de ochii lumii, tot mai în șoaptă pentru a nu deranja, până ce uitarea se va așterne definitiv peste această filă de istorie. Așa se încalcă una dintre legile catehismului existenței umane, ce poruncește ca viitorul unei nații să nu fie fondat pe minciună.

Am trăit acele clipe la intensitate maximă. Era și firesc. Oricând mă puteam înfrăți cu moartea, iar astăzi să fiu doar o amintire.

Deși au trecut 26 de ani de la evenimentul ce a marcat eliberarea de sub tirania ceaușistă, amintirile îmi sunt vii, ca și când totul s-ar fi petrecut ieri. Era și normal ca un om, ce a simțit pe viu fiorii acelor zile de groază, fiind militar, să am o asemenea stare.

Simțeam că moartea ne pândea pe la colțuri. Sentimentul acesta se accentua, atingând cote paroxistice, când aflam cu durere că izbutise să-i răpună pe unii dintre prietenii și camarazii mei, trecându-i în rândul martirilor neamului.

S-a vărsat sânge nevinovat la Timișoara, la București, la Sibiu și în alte localități ale României, jertfe care ne obligă să apărăm cu toată ființa valorile supreme câștigate atunci, libertatea și democrația.

Fiind participant al evenimentelor din Decembrie ’89, chiar dacă nu am certificat care să ateste calitatea de revoluționar, aidoma majorității colegilor mei, la peste două decenii de le momentul crucial din istoria noastră ce a pus capăt dictaturii ceaușiste, vă împărtășesc câteva trăiri din acele zile de neuitat.

Pe 17 decembrie 1989, în timp ce mă aflam acasă, un agent de la cazarmă mi-a adus la cunoștință ca am primit un indicativ de alarmă de luptă.

M-am deplasat imediat la unitate . Mi-am dat seama că nu e un simplu exercițiu pentru antrenarea personalului, dar nu știam care era adevărul ”gol-goluț”. Ne aflam într-o situație inedită, dezinformările ajungând la apogeu. Deși bănuiam care era mobilul evenimentelor , nimeni nu îndrăznea să-l confirme.

După ce am aflat că Vasile Milea, ministrul Apărării Naționale, și-a pus capăt zilelor, iar situația de la frontiera României s-a precipitat, starea de tensiune s-a accentuat.

La orele amiezii, primisem ordin să ridicăm muniție de război și să ne pregătim pentru a fi în măsură să ne deplasăm, dacă va fi cazul, în raionul de rezervă, o locație despre care știam doar că se află la circa 60 de kilometri, în mijlocul unei păduri.

Deși eram înarmați până-n dinți , o stare de încordare a pus stăpânire pe noi, lucru explicabil și pentru faptul că niciodată țintele noastre nu erau vii.

Clipele treceau cu repeziciune. Momentele până la care trebuia să ne învingem pe noi înșine, conștiința care refuza să fie părtașă la un act criminal, erau tot mai aproape. În noi se ducea o adevărată bătălie a cărui ecou a reverberat când camarazii noștri de la Timișoara, foștii mei colegi de școală, cu care eram în legătură operațională, ne-au anunțat că sunt atacați. M-am îngrozit la gândul că ei trebuiau să riposteze, să deschidă focul pentru a se apăra.

Nu a trecut mult timp și un mesaj recepționat ne-a panicat și pe noi, cu toate că ne aflam la distanță apreciabilă de zonele fierbinți. Niște elicoptere necunoscute, ale căror convorbiri le-am recepționat, se îndreptau spre noi. Am reacționat imediat. Eu, împreună cu cel mai versat coleg în tehnica de localizare, am rămas să supraveghem tehnic situația de pe acea frecvență,1744, ceilalți ocupând poziții de tragere în jurul unității. După 20 de minute , elicopterele respective au primit ordin să se retragă la Bază; De abia atunci inima ne-a revenit la loc, însă totul pentru puțin timp. Faptul că mr. Nița Romulus Octavian, comandantul meu din Școala Militară de Ofițeri Activi de Transmisiuni, un om pentru care aveam o stimă deosebită, a căzut la datorie , încercând să apere, împreună cu plutonul pe care-l comanda, Poșta Centrală din Sibiu, m-a marcat profund.

În acele zile s-a exercitat o formidabilă presiune psihologică ce justifica oricând apariția de erori, uneori, dirijate, ce au transformat în victime oameni nevinovați.

În Decembrie ’89, societatea românească a vrut să renască în adevăr, însă interese meschine, interne și externe, au obturat această năzuință, compromițând această filă a istoriei naționale, uzurpând, astfel, speranțele celor ce am crezut cu adevărat în triumful binelui!

În numele inimilor ce s-au jertfit pe altarul viselor de libertate și democrație, suntem datori să încercăm să vindecăm adevărul, să-l aducem în lumină și să-l ținem deasupra cu orice risc!

Dumnezeu să-i odihnească în pace pe cei care s-au jertfit pentru ca țara să iasă de sub carapacea dictaturii ceaușiste!

Ionel Mesaroș

9 Mai – Ziua Independenţei României

În ultimii ani, mai ales de când am fost aruncaţi în aşa-zisa familie europeană, în fiecare an pe 9 mai, majoritatea celor pe care-i întreb dacă ştiu ce serbează în această zi, îmi zic că serbează ziua Europei… şi atât! 

Fraţi români şi fraţi creştini, 9 mai este Ziua Independenţei României. 

PE 9 MAI 1877, Parlamentul ţării proclamă „Independenţa absolută a României”, prim-ministrul Mihail Kogălniceanu declarând oficial că suntem „în stare de rezbel…, dezlegaţi de legăturile noastre cu Înalta Poartă şi prin urmare ce suntem? Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. Astfel, Camera Deputaților și Senatul votează moțiunea prin care se lua la cunoștință că „rezbelul între România și Turcia, ca ruperea legăturilor noastre cu Poarta și independența absolută a României, au primit consacrarea lor oficială”, adică s-a votat moțiunea de proclamare a independenței României. În aceași zi, după amiaza, s-a strâns în jurul clădirii Adunării, un mare număr de bucureșteni, care au primit cu entuziasm vestea proclamării independenței, manifestând până târziu. Acestei mulțimi i s-a alăturat și „vreo mie de studenți”, după aprecierea lui Nicolae Iorga, având drapele și torțe aprinse, cântând „Deșteaptă-te române!”. Tot în aceași seară, de 9 mai 1877, au avut loc manifestații de bucurie și la Craiova și Iași.

A doua zi, după ce principele Carol I a semnat actul de independență, guvernul român a încetat plata tributului de 914.000 lei către Poarta Otomană, suma fiind direcționată în bugetul ministerului apărării. Aceasta este o mică parte din jertfa materială și de sânge a înaintașilor noștri, astfel că pentru echiparea și întreținerea armatei române s-au adunat din donațiile poporului suma de 1.639.798 lei, din care cu 1.212.661 lei s-au plătit armele achiziționate. De asemenea poporul a oferit pentru nevoile armatei române: 91.436 pâini; 32.363 obiecte de îmbrăcăminte și încălţăminte; 10.967 feșe; 6.724 vite, oi cai; 93.789 kilograme de alimente; 8.649 hectolitri de cereale și fasole și multe altele. Întreaga valoare a donațiilor primite de autoritățile române însumează suma de 9.247.000 lei. Pe lângă toate acestea poporul român a prestat 1.045.747 de zile de muncă pentru transporturi și 53.676 zile lucrătoare în construcții.

Poporul român a participat în bătăliile războiului de Independență (1877 – 1878), purtate pentru neatârnarea țării cu peste 58.000 de oameni pe fronturi, din care mai mulți de jumătate au fost omorâți sau răniți. Și toate acestea pentru ca urmașii lor să trăiască într-o țară liberă, nesupusă niciunei puteri străine. Iar noi, cei de astăzi, obedienți puterilor apusene, îi uităm, ca să plăcem celor care ne asupresc! Halal neam românesc!

În ultimii ani sărbătorim cu fast ziua de 9 mai ca „Ziua Europei”, facem tot felul de proiecte și concursuri școlare, în acest sens; însă pentru 9 mai „Ziua Independenței Naționale” abia schițăm două-trei cuvinte, așa în treacăt…, șoapte în vânt!

Marele defect al acestui popor este acela că-i place a se linguși pe lângă puternicii zilei, spre uitarea înaintașilor și spre amuțirea urmașilor, fără a lua la cunoștință faptul că facem exact cum se dorește: dintr-un popor cu rădăcini adânci înfipte în aceste locuri și-o istorie tumultoasă cu voievozi și domnitori neîmpăcați cu jugurile străine ce ne-au asuprit, și încă mai doresc s-o facă, devenim o populație, riscând a ne pierde identitatea națională și cea de credință! Am ajuns să ne dăm țara străinilor, bucată cu bucată, de bună voie! De tristă amintire fiind tratatul dintre România și Ucraina din 2 iunie 1997, prin care am renunțat de bună voie la „drepturile românești asupra nordului Bucovinei, nordului și sudului Basarabiei, ținutului Herței, insulelor de pe brațul Chilia și Insulei Șerpilor”sub pretextul unui „sacrificiu istoric”! Acum care este pretextul prin care lăsăm urmașilor noștri Pusta Bărăganului, Cheliile Munților Noștri și burta goală a Pământului Strămoșesc? Unde este Grânarul Europei, dar pădurile noastre în care țări le-am dus…, aurul, argintul…, cui le vom mai da? Sufletul și credința noastră străbună Ortodoxă cui le vom vinde? Urmașilor noștri ce le vom lăsa…, sau… cui îi vom lăsa?

„O viață avem români… și-o cinste! Deșteptați-vă că am dormit destul!” (Mihai Viteazul)

Fie ca Bunul Dumnezeu şi Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, pe care-i serbăm tot în această lună, să ne deschidă ochii minţii şi ai trupului pentru a cunoaşte Adevărul şi-a împlini Dreptatea şi-a da cinstirea cuvenită eroilor acestui neam şi aşa oropsit de soartă!

Închei tot cu cuvintele Marelui Voievod Mihai Viteazul: „Europa? Unde era Europa când am avut nevoie?”.

Cu Dumnezeu înainte!

Rugă pentru noi

de Gabriel – Karol Iakab

Eroilor ce aţi căzut sub plumbii otomani,

Urmaşii voştri v-au uitat pentru un pumn de bani;

Iar astăzi, ei, pe 9 Mai, serbează-nflăcăraţi

O zi, din care, ca popor, noi fost-am înfieraţi!

Independenţa României vor mulţi ca s-o uităm,

Să nu mai fim români creştini şi-aici să nu mai stăm!

La cât suntem de păcătoşi, cu viciul în sânge,

Doar Tu, Doamne, Vei putea ca lanţu’ a ni-l frânge!

Eroilor ce v-aţi jertfit pentru această ţară

Rugaţi-vă să fim din nou ce-am fost odinioară.

Să fim din nou acel neam bun, Creştin şi Ortodox,

Iubind Dreptatea şi-Adevărul… ce mulţi nu recunosc!

Cu umilinţă, Scump Părinte, eu te-aş ruga ceva:

Ca-n orice vreme şi-orice-am face, Te rog, nu ne uita!

Ziua Europei

În fiecare an, la 9 mai, se serbează Ziua Uniunii Europene, pentru a marca istorica declaraţie de la 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state.

Decizia a fost luată de Consiliul European de la Milano, în 1985.

Declaraţia Schuman a stat la baza amplului proces de construcţie a unei Europe unite. Statele Beneluxului şi Italia s-au alăturat Franţei şi Germaniei şi, la 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) între Germania, Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg şi Olanda. Aceste state au semnat, la 25 martie 1957, Tratatele de la Roma, care instituiau Comunitatea Economică Europeană (CEE).

Pe parcurs, procesul de integrare economică a fost acompaniat de procesul de integrare politică a statelor membre.

Ulterior, la acest complex proiect de construcţie europeană s-au alăturat Irlanda, Marea Britanie şi Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania şi Portugalia (1986), Suedia, Austria şi Finlanda (1995), iar la 1 mai 2004, noi zece state: Cehia, Ciprul, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia şi Ungaria şi la 1 ianuarie 2007 Bulgaria şi România. Uniunea Europeană are în prezent 27 de state membre.

Printre evenimentele de diplomaţie publică şi culturală care au loc cu acest prilej se numără manifestările comune organizate sub egida preşedinţiei Uniunii Europene: mese rotunde, expoziţii de carte şi fotografii, proiecţii de filme artistice şi documentare, distribuirea de materiale promoţionale despre ţările europene. Acţiunile dedicate sărbătoririi acestei Zile europene continuă pe tot parcursul lunii mai.

Ziua Uniunii Europene nu înseamnă numai data de naştere a proiectului european, ci şi o zi a bucuriei de a fi împreună, o zi a voinţei de solidaritate, o zi a marii comunităţi din care fac parte toţi cetăţenii UE. Poate fi definită, astfel, ca ziua cetăţenilor unei 'Europe Unite', care s-a construit de-a lungul deceniilor ca o unitate în diversitate.

24 Ianuarie- Ziua Renașterii Naționale

Uniți în jurul Sfântului Adevăr, călăuziți de sacrele valori naționale și animați de fiorul simțămintelor de Iubire de Neam și Țară, astăzi, la 155 de la Unirea Principatelor Române, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, ar trebui să prindem într-o horă a unirii, în cuget și simțiri,  pentru  viitorul României, praznic ce ar trebui să devină, cu adevărat,  Ziua Renașterii Naționale.

Din păcate, suntem dezbinați, uniți în jurul unor interese meschine, departe de spiritul ce ar trebui să se manifeste cu această ocazie.

Sper să vină vremea trezirii  nației române și să  ne prețuim cu adevărat valorile naționale!

Zile de neuitat...

Zile de neuitat…autor Ionel Mesaroș

Despre evenimentele din Decembrie ’89 s-a scris mult. Uneori, în locul  adevărului s-a ales mistificarea lui, iar acest lucru mă  doare.

Se caută din ce în ce mai puțin adevărul  evenimentelor, se vorbește tot mai rar despre misterul acelor timpuri și se spune, doar de ochii lumii, tot mai în șoaptă pentru a nu deranja, până ce uitarea se va așterne definitiv peste această filă de istorie. Așa se încalcă una dintre legile  catehismului existenței umane, ce poruncește ca  viitorul unei nații să nu fie fondat pe minciună.

Am trăit acele clipe la intensitate maximă. Era și firesc. Oricând mă puteam înfrăți cu moartea, iar astăzi să fiu doar o amintire.

Deși au trecut 24 de ani  de la evenimentul ce a marcat eliberarea de sub tirania  ceaușistă, amintirile îmi sunt vii, ca și când  totul s-ar fi petrecut ieri. Era și normal ca un om,  ce a simțit pe viu  fiorii acelor zile de groază, fiind militar,  să am o asemenea stare.

Simțeam că moartea ne pândea pe la colțuri. Sentimentul acesta se accentua, atingând cote paroxistice,  când aflam cu durere că  izbutise să-i răpună pe unii dintre prietenii și camarazii mei,  trecându-i în rândul martirilor neamului.

S-a vărsat sânge nevinovat la Timișoara, la București, la Sibiu și în alte localități ale României, jertfe care ne obligă să apărăm  cu toată ființa valorile supreme câștigate atunci, libertatea și democrația.

Fiind participant al evenimentelor din Decembrie ’89, chiar dacă nu am certificat care să ateste calitatea  de revoluționar, aidoma majorității colegilor mei, la peste două decenii de le momentul crucial din istoria noastră ce a pus capăt dictaturii ceaușiste, vă împărtășesc câteva trăiri din acele zile de neuitat.
Pe 17 decembrie 1989,  în timp ce mă aflam acasă, un agent de la cazarmă mi-a adus la cunoștință ca am primit  un indicativ de alarmă de luptă.
M-am deplasat imediat la unitate . Mi-am dat seama  că nu e un  simplu exercițiu  pentru antrenarea personalului, dar nu știam    care era adevărul ”gol-goluț”. Ne aflam într-o situație inedită, dezinformările ajungând la apogeu.  Deși bănuiam care era mobilul evenimentelor , nimeni nu îndrăznea să-l confirme.

După ce am aflat că  Vasile Milea, ministrul Apărării Naționale, și-a pus capăt zilelor, iar situația de la  frontiera  României s-a precipitat, starea de tensiune s-a accentuat.

La orele amiezii, primisem ordin să ridicăm muniție de război  și să ne pregătim pentru a fi în măsură să ne deplasăm, dacă va fi cazul,  în  raionul de rezervă, o locație despre care știam doar că se află la circa 60 de kilometri, în mijlocul unei păduri.

Deși eram înarmați pana-n dinți , o stare de încordare a pus stăpânire pe noi, lucru explicabil  și pentru faptul că niciodată țintele noastre nu erau vii.

Clipele treceau cu repeziciune. Momentele până la care trebuia să ne învingem pe noi înșine, conștiința care refuza să fie partașă la un act criminal, erau tot mai aproape. În noi  se ducea  o adevărată  bătălie a cărui ecou a reverberat când camarazii  noștri de la Timișoara, foștii mei colegi de școală, cu care eram în legătură operațională,  ne-au anunțat că sunt atacați. M-am îngrozit la gândul  că ei trebuiau să riposteze, să deschidă focul pentru a se apăra.

Nu a trecut mult timp  și un mesaj recepționat  ne-a panicat și pe noi, cu toate că  ne aflam  la distanță apreciabilă de zonele fierbinți.  Niște elicoptere necunoscute,  ale căror convorbiri le-am recepționat,  se îndreptau spre noi.  Am reacționat imediat. Eu, împreună cu  cel mai versat  coleg în tehnica  de localizare, am rămas să supraveghem tehnic situația de pe acea frecvență, ceilalți ocupând poziții de tragere în jurul unității. După 20 de minute , elicopterele respective au primit ordin să se retragă la Bază; De abia atunci inima ne-a revenit la loc, însă totul pentru puțin timp. Faptul că mr. Nița Romulus  Octavian, comandantul meu  din Școala Militară de Ofițeri Activi de Transmisiuni, un om pentru care  aveam o stimă deosebită,  a căzut la datorie , încercând să apere, împreună cu plutonul pe care-l comanda, Poșta Centrală din Sibiu, m-a marcat profund.

În acele zile s-a exercitat o formidabilă presiune psihologică ce justifica oricând apariția de erori, uneori, dirijate, ce au transformat în victime oameni nevinovați.

În Decembrie  ’89, societatea românească a vrut să renască în adevăr, însă interese meschine, interne și externe, au obturat această năzuință, compromițând această filă a istoriei naționale, uzurpând, astfel, speranțele celor ce am crezut  cu adevărat în triumful binelui!

În numele inimilor ce s-au jertfit pe altarul viselor  de libertate și democrație, suntem datori să încercăm să vindecăm adevărul, să-l aducem în lumină și să-l ținem deasupra cu orice risc!

Dumnezeu să-i odihnească în pace pe cei care s-au jertfit pentru ca țara să iasă de sub carapacea dictaturii ceaușiste!

Ionel Mesaroș

O zi de neuitat…

Amintirile mă năpădesc din nou, cucerindu-mi, redută cu redută, fortărețele cugetului și ale simțirii, chiar dacă au trecut 24 de ani  de la evenimentul ce a marcat eliberarea de sub tirania  ceaușistă.

Cândva, pe 26 ianuarie

În urmă cu peste doua decenii, pe 26 ianuarie, era celebrată nașterea "celui mai iubit fiu al poporului, a  tovarășului Nicolae Ceaușescu".

Nicolae Ceaușescu s-a născut în Scornicești, județul Olt, la 26 ianuarie 1918, într-o familie de țărani. La vârsta de 11 ani, dupa absolvirea școlii primare, Ceaușescu pleaca la București, unde se angajează ca ucenic cizmar.

24 Ianuarie- Ziua Renașterii Naționale

Uniți în jurul Sfântului Adevăr, călăuziți de sacrele valori naționale și animați de fiorul simțămintelor de Iubire de Neam și Țară, astăzi, la 154 de la Unirea Principatelor Române, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, ar trebui să prindem într-o horă a unirii, în cuget și simțiri,  pentru  viitorul României, praznic ce ar trebui să devină Ziua Renașterii Naționale.

Din păcate, suntem dezbinați, uniți în jurul unor interese meschine, departe de spiritul ce ar trebui să se manifeste cu această ocazie.

Sper să vină vremea trezirii  nației române și să  ne prețuim cu adevărat valorile naționale!

GHEORGHE POP de BĂSEŞTI – EROU al NEAMULUI şi SFÂNT în ALTAR

La 23 februarie 2012 se-mplinesc 93 de ani de la moartea marelui patriot Gheorghe Pop de Băseşti. S-a născut la 1 august 1835 în satul Băseşti din plasa Cehu Silvaniei (Sălaj), actualmente judeţul Maramureş, sat situat la poalele Codrului; din părinţi Petru Pop de Băseşti şi Susana Pop de Turţi, judeţul Satu Mare, ambii părinţi de viţă nobilă.

La 1860 se căsătoreşte cu Maria Loşonţi, căsătorie binecuvântată cu două fete: Maria Carolina (alintată „Linuca cea dragă”) care, din nefericire, după un an se stinge din viaţă, şi Elena Gheorghina care, prin căsătorie a devenit Elena Hossu Longin, o familie venerabilă de mari patrioţi.

George Pop de Băsești-emblemă a dragostei de neam

                                     

   În fiecare an, ziua de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, este  pentru mine un prilej de a evoca figura celui ce și-a făcut un crez din idealul de unitate națională: George Pop de Băsești, președintele Marii Adunări de la Alba-Iulia.

   Badea Gheorghe, așa cum îl numeau consătenii mei pe acest ilustru înaintaș, emblemă  a localității în care am văzut lumina zilei, m-a cucerit prin felul în care a servit cauza românismului, slujindu-și, cu toată puterea, cum n-a făcut-o altul, țara și semenii săi, până la capătul vieții .

  Într-o lume bântuită de forțele răului, în care modelele umane sunt pe cale de dispariție, voi încerca să aduc la lumină pagini din viața unui om ce și-a iubit familia, semenii și neamul, cum arareori ne este dat să întâlnim.

Istoria PNL partea I-a

Istoria PNL partea a II-a

Începutul liberalismului în Satu Mare

Constituit oficial pe 24 mai 1875,PNL este primul partid politic din România.De numele său se leagă momente de referinţă din istoria României,fapt ce-i conferă o poziţie de necontestat în viaţa politică a ţării.

După 1918,în noile provincii ale României,suflul liberal se va face simţit destul de puternic . PNL reuşeşte să pătrundă în viaţa politică dn Ardeal,în 1919,prin organizaţia liberală a judeţului Satu Mare . Merite deosebite în înfiinţarea acestei organizatii îi revin lui Teofil Dragoş,el fiind preşedintele organizaţiei şi primul membru liberal din Ardeal.

Odată înfiinţat ,PNL Satu Mare urmează direcţia naţionala a familiei Brătianu,continuând

politica de dezvoltare economico-socială şi de modernizare a infrastructurii judeţului Satu Mare.

Între 1933-1937,în judeţul nostru,în timpul ultimei guvernări liberale ,au existat impresionante realizări,lucru ilustrat într-o lucrare de excepţie,“În serviciul patriei.1933-1937.Dare de seamă asupra realizărilor înfăptuite în judeţul Satu Mare”,lucrare la care cuvântul de introducere i-a aparţinut prefectului din perioada 1935-1937,Octavian Ardelean.Dintre aceste înfăptuiri amintesc următoarele:

-Întreţinerea în stare bună a drumurilor,mult superioare altor judeţe;

-Construirea şi repararea a peste 130 de poduri;

-Extinderea reţelei de linii telefonice;

-Construirea Palatului Administrativ din Satu Mare(azi,Muzeul Judeţean de Istorie)

-Realizări în domeniul bisericesc (cele două catedrale din centrul sătmarului,una greco-catolică şi una ortodoxă,a căror construcţie a fost susţinută şi de Prefectură).

-În domeniul educaţional s-au înfiinţat 164 de noi posturi de învăţători şi maiştrii,s-au terminat 39 de şcoli,iar 22 au fost începute;

-S-au înfiinţat biblioteci populare pe lânga fiecare şcoală primară;

-Realizări în domeniul urbanistic;

-Construirea mai multor spitale şi dispensare medicale comunale;

-Sprijinirea agriculturii,comerţului şi industriei printr-o permanentă politică de încurajare;

-Dezvoltarea sportului şi turismului sătmărean;

-Construirea Aeroportului Satu Mare,inaugurat la 8 septembrie 1937; presa centrală de specialitate relata că: „La 8 Sept. s-a inaugurat la Satu Mare,un aeroport modern,cu care prilej a avut loc şi un meeting de aviaţie,organizat de Ministerul Aerului şi Marinei.Beneficiile realizate de pe urma acestui meeting au fost destinate construcţiei aerogării locale”.

-Nu în ultimul rând,dezvelirea statuii lui Vasile Lucaciu,în faţa căreia premierul  liberal Gheorghe Tătărăscu afirma la 21 august 1937: „ce mult regret că n-am putut lua parte la înălţătoarea serbare a dezvelirii acestei statui.Este una din cele mai frumoase statui cu care se poate mândri Ţara Românească”.

Istoria   Filialei  Partidului Naţional Liberal  Satu Mare este presărată de personalităţi politice    emblematice,oameni cu un crez politic remarcabil.Despre  liberalii sătmareni ,care s-au distins în perioada de început a  liberalismului pe aceste meleaguri, puteţi afla mai multe citind volumul “PNL Satu Mare.Tradiţie şi contemporaneitate”,lucrare apărută ,în 2011,făcând parte din  ciclul “Din viaţa politică sătmăreană”,aparţinând istoricilor Claudiu Porumbăcean  şi Viorel Câmpean.

Închei această scurtă prezentare a începutului liberalismului  de pe plaiul nostru , cu portretul omului politic ,realizat  de liberalul sătmărean Ştefan Benea (1889-1957):”Omul politic  este om de sacrificiu pentru că cine crede că a face politică înseamnă crearea de avantaje personale acela păcătuieşte atât împotriva persoanei sale  cât şi împotriva ideii pe care în loc de a o servi ,o dojeneşte”.

Vicepreşedinte PNL Mun.Satu Mare,

Ionel Mesaroş

O zi istorica :4 martie 1977

Astazi, se implinesc 34 de ani de la o zi neagra din istoria Romaniei ,cand aproape 1.600  de oameni si-au pierdut viata in urma unui cutremur devastator.

In 4 martie 1977, ora 21.22,Romania este zguduita de cel mai devastator cutremur din istorie. Intr-un minut si 12 secunde, 33 de cladiri din Bucuresti au fost transformate in rune.

Zece mii de oameni au fost prinsi sub daramaturi. Dintre celebritatile care au platit cu viata in aceasta batalie cu stihiile naturii,amintesc pe actorul Toma Caragiu,pe regizorul Alexandru Bocanet si pe cantareata Doina Badea . 

Bilantul total al cutremurului de 7,2 pe Richter: 1.578 de oameni morti si 11.300 de raniti.

“Momentan, nu ne mai putem astepta la un cutremur asemanator celui din 1977, pentru ca seismul din Vrancea este considerat unul de suprafata. Asa cum rezulta din analizele noastre facute pe ultimii 600 de ani, urmatorul cutremur va fi unul de mare adancime. Poate avea loc, dar nu acum, mult mai tarziu, deoarece cea mai mica distanta in timp intre un cutremur de tip "4 martie 1977" si un cutremur de tip "1940 "sau "1802" este de circa 60 si ceva de ani”, a explicat directorul Institutului pentru Fizica Pamantului, Gheorghe Marmureanu,  citat de Realitatea TV.

Candva ,pe 26 ianuarie...

In urma cu peste doua decenii,pe 26 ianuarie, era celebrata nasterea ,"celui mai iubit fiu al poporului,tovarasului Nicolae Ceausescu".

Nicolae Ceausescu s-a nascut in satul Scornicesti, judetul Olt, la 26 ianuarie 1918, intr-o familie de tarani. La varsta de 11 ani, dupa absolvirea scolii primare, Ceausescu pleaca la Bucuresti, unde se angajeaza ca ucenic cizmar.
In 1932 devine membru al Partidului Comunist din Romania, formatiune politica aflata in ilegalitate la acea vreme. In 1933 este arestat pentru prima oara, pentru agitatie comunista in timpul unei greve. In 1934 urmeaza inca trei arestari – pentru colectare de semnaturi in sprijinul eliberarii unor muncitori feroviari acuzati de activitate comunista si pentru alte actiuni similare. In urma acestor arestari, este etichetat de autoritatile vremii drept „agitator comunist periculos”, precum si „distribuitor activ de material de propaganda comunista si antifascista”.
Dupa eliberarea din detentie, Ceausescu dispare pentru o vreme in „subteran”, dar in 1936 este din nou arestat, de data aceasta fiind condamnat la doi ani de inchisoare si incarcerat la Inchisoarea Doftana.
In 1939, o intalneste pe Elena Petrescu, cu care se casatoreste in 1945 – aceasta va avea o influenta crescanda asupra carierei sale politice pe parcursul urmatoarelor cateva decenii si va fi executata alaturi de el in 1989.
In urma loviturii de stat si a abdicarii fortate a Regelui Mihai din Decembrie 1947, dupa preluarea puterii de catre comunisti, Ceausescu devine ministru al agriculturii, iar mai apoi ministru-adjunct al fortelor armate in regimul lui Gheorghiu-Dej. In functia de ministru al agriculturii a activat direct la cooperativizarea fortata a agriculturii, a ordonat reprimarea sau arestarea taranilor care se impotriveau cooperativizarii.
In 1952, devine membru al Comitetului Central al Partidul Muncitoresc Roman , la doar cateva luni dupa eliminarea "factiunii moscovite" ,condusa de Ana Pauker,din conducerea partidului.
In 1954, Ceausescu devine membru plin al Biroului Politic al PMR, iar ulterior ajunge sa ocupe pozitia numarul doi in ierarhia PMR.
La trei zile de la moartea lui Gheorghiu-Dej, in martie 1965, Ceausescu preia functia de secretar general al Partidului Muncitoresc Roman.
Una dintre primele actiuni ale lui Ceausescu, dupa ce a  ajuns la putere, a fost schimbarea numelui   Partidului Muncitoresc Roman in Partidul Comunist Roman.
In 1967, Ceausescu devine presedintele Consiliului de Stat, consolidandu-si astfel pozitia. La inceputul carierei sale ca sef al statului, Ceausescu s-a bucurat de o oarecare popularitate, adoptand un curs politic ,aparent, independent fata de Uniunea Sovietica.
In 1974, Ceausescu isi asuma titlul de Presedinte al Republicii Socialiste Romania. Prin politica sa externa, condusa cu abilitate, dadea impresia ca incearca sa se elibereze de dominatia sovietica, atragand simpatia si aprecierile unor mari lideri politici ca Charles de Gaulle si Richard Nixon.

  Incepand cu anii ’70, Ceausescu devine obiectul unui cult al personalitatii tot mai desantat, nemaiintalnit in Europa de la moartea lui Stalin. In acest context, poetii proletcultisti joaca un rol important. 
 La 25 decembrie 1989, soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost judecaţi , condamnaţi la moarte şi executaţi la câteva minute după pronunţarea sentinţei.

Din pacate,astazi ,la 22 de ani  de la moartea dictatorului,tot mai multi romani regreta disparitia acestuia .Mulţi românii consideră că o duc mai prost ca pe vremea lui Ceauşescu şi cred că ar fi trăit mai bine dacă regimul comunist nu ar fi căzut.

Inchei acest articol ,impartasind viziunea unui liberal celebru care a suferit enorm din cauza regimului Ceausescu,Petre Tutea:

"Ceausescu n-avea masca de cezar,ci masca de golan fioros.Nu mi-am inchipuit ca un golan analfabet poate sa aiba o asemenea pofta de luxurie.Vila lui de la Neptun...totul e de aur acolo.D-aia s-a numit "epoca de aur"...."Asa-zisul triumf al proletariatului,care a sfarsit ca un triumf al lui Ceausescu,a fost triumful lui Golanescu si o trecere in intuneric.Asta a fost revolutia proletara.Ce s-a petrecut in decembrie'89 n-a fost o revolutie ,ci o restauratie:geniul politic al poporului roman a atestat reasezarea in ordinea naturala.Asta s-a intamplat atunci:o restauratio magna.Fara sa ignor jertfele de la Timisoara,ma opresc la manifestatia din fata Comitetului Central,cand multimea a huiduit tiranul.Atunci ,s-a intamplat un fenomen fundamental : reintrarea in ordinea naturala a poporului roman.Cand multimea ii refuza tiranului increderea,asta calca in gol.Asa a calcat Ceausescu-in gol".

Fara sa fortez nota,mi se pare ca finalul acestei  descrieri  se potriveste  si altui presedinte roman!

La 21 de ani de la evenimentele din Decembrie'89

Amintirile ma napadesc din nou, cucerindu-mi ,reduta cu reduta,fortaretele cugetului si ale simtirii.
Pe 17 decembrie 1989,in timp ce ma aflam acasa,langa porcul ce-l sacrificasem de Ignat,un agent de la cazarma mi-a adus la cunostinta ca am primit indicativul de alarma: “Radu cel Frumos”.
Pentru prima oara in viata de militar,am simtit ca o lespede de plumb mi se atarna de picioare;Era prima alarma de lupta la care  la care urmam sa particip.
M-am deplasat imediat la unitate .Atmosfera de acolo m-a ingrozit:forfota cat cuprinde, incordare,dezinformare,ingrijorare,neputinta erau cateva dintre cuvintele ce descriau starea din incinta unitatii.
Stiam ca nu e o farsa,un scenariu pregatit pentru antrenarea personalului,dar nu stiam care este adevarul”gol-golut”.Nu cunosteam,de pilda,care ne era dusmanul cu-adevarat;cu toate ca banuiam ceva. Faptul ca ascultam Europa Libera si intalnirile intamplatoare cu persoane care subminau regimul ,m-au pregatit psihologic pentru o schimbare,insa niciodata nu mi-am inchipuit ca si eu voi evolua pe aceasta scena a lichidarii regimului dictatorial .
In ultimii ani, traisem atat de prost,incat nivelul de viata ne-a fost atat de alterat,incat as fi bucuros ca pe prima pagina a Scanteii tineretului,a singurului ziar pe care il frunzaream ,din cand in cand,sa aflu o stire bomba:
“Mult iubitul conducator,tovarasul… a plecat din lumea cu dor in cea fara de dor”.
Dupa ce am aflat ca “tradatorul Milea –ministrul Apararii,si-a pus capat zilelor”,iar situatia din jurul frontierei Romaniei s-a precipitat,devenind atat de tensionata,incat toate stirile pareau inlantuite intr-o salba de dezinformari,nestiind cum sa aleg graul de neghina.
La orele amiezii, primisem ordin sa ridicam munitie de razboi –“graunte otravite”-cum le codasem ,pentru ca la urmatorul ordin sa ne putem lua talpasita si sa ne deplasam in raionul de rezerva,o locatie despre care stiam doar ca se afla in miezul padurii,la circa 60 km de oras.
Desi eram inarmati pana-n dinti ,frica se aciuase in noi;niciodata tintele noastre nu erau vii,asa cum urma sa se profileze peste putin timp.
Clipele treceau cu repeziciune.Momentele pana la care trebuia sa ne invingem pe noi insine,constiinta care refuza sa fie partasa la un act criminal, erau tot mai aproape.In noi, se ducea un razboi surd ,al carui ecou a reverberat cand colegii nostri de la Timisoara ne-au anuntat ca sunt atacati.Am tremurat ca o varga.M-am gandit la camarazii mei care peste putin timp trebuiau sa riposteze.Nu a trecut mult timp si un mesaj receptionat de noi pe frecventa 1744 Mhz,ne-a panicat.Niste elicoptere ale caror convorbiri le-am receptionat, pe care le-am  si goniometrat ,se indreptau spre noi.Am reactionat imediat si cu totii ne-am pregatit sa facem tot ce este omeneste posibil ca totul sa iasa cat mai bine;pierderile sa fie minime.Eu,fiind cel mai tanar, si un coleg mai versat in ale tehnicii de localizare, am ramas sa supraveghem tehnic situatia de pe acea frecventa;ceilalti ocupand pozitii de tragere.Dupa 20 de minute ,elicopterele respective au primit ordin sa se retraga la Baza;De abia atunci inima ne-a revenit la loc. Totul parea sa ia o intorsatura normala ,pana cand un coleg de la Sibiu mi-a relatat telefonic situatia de acolo:faptul ca omul caruia ii datoram totul ,in plan militar,capitanul Nita Octavian ,a cazut la datorie ,incercand sa apere ,impreuna cu plutonul pe care-l comanda,Posta Centrala din Sibiu.
Focarele Revolutiei s-au extins cu repeziciune;insa noi,la Satu-Mare am fost deosebit de norocosi,netrebuind sa recurgem la foc,la “grauntele otravite”.
Apele s-au limpezit cand am identificat ,fara perdea,de unde venea ,cu adevarat pericolul.Vestea ca dictatorul a fugit m-a pus pe ganduri si mai mult;centrele sale de rezistenta aratandu-si coltii in zilele urmatoare,pana cand ,langa Targoviste,dictatorul si sinistra lui consoarta ,au fost prinsi,apoi judecati de un Tribunal ad-hoc,cei avea in frunte pe Gelu Voican Voiculescu,generalul Militaru si maiorul Dan Voinea.Dan Voinea ,in calitate de procuror militar,a cerut condamnarea la moarte a inculpatilor,pentru genocidul la care a supus poporul roman;sentinta a fost pusa in aplicare in Ziua de Craciun,cei doi platind ,cu varf si indesat,pentru faradelegile facute poporului roman,de-a lungul celor 24 de ani de “domnie”.
Acalmia a revenit abia dupa trei luni.
Rugaciunile celor dragi si solidaritatea survenita in acele momente in care “Sabia lui Damocles” a fost deasupra capetelor noastre ,ne-au invatat cat de important este sa-ti iubesti aproapele;fiecare dintre noi fiind constient ca raspunde ,in mod indirect,si de viata celui de langa el .
Revolutia a invins.Am redobandit,cu un pret mult prea mare,prin sacrificiul supreme al catorva mii de romani,Libertatea si Democratia;si ar fi mare pacat ,ca intr-un fel sau altul,sa nu aparam aceste doua valori capitale.
Dumnezeu sa-i odihneasca in pace pe cei care s-au jertfit pentru ca tara sa iasa de sub carapacea dictaturii !
Dupa 21 de ani de la evenimentul evocat mai sus,imi doresc o noua Revolutie;o Revolutie a bunului-simt !Din pacate, evolutia vietii politice  si  sociale ma departeaza de optimism.Dupa ce Statul de drept a fost mutilat in ultimii ani de regimul Basescu -Boc,regret din ce in ce mai mult jertfa eroilor Revolutiei din Decembrie'89 si,din pacate , ma raliez ideii ca acestia au murit degeaba!

La multi ani ,Romania!

1 Decembrie este Ziua Naţională a României, adoptată prin lege după inlăturarea regimului comunist. 
Din punct de vedere istoric, la 1 Decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 de delegaţi şi sprijinită de peste 100.000 de români veniţi din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o Rezoluţie prin care s-a consfinţit unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul  şi Ţara Ungurească  cu România. 

In fiecare an ,ziua de 1 Decembrie ,Ziua Nationala a Romaniei, este pentru mine un prilej de a evoca figura celui ce si-a facut un crez din idealul de unitate nationala : George Pop de Basesti,Presedintele Marii Adunari de la Alba-Iulia.
Acest ilustru inaintas al meu, emblema a  localitatii in care am vazut lumina zilei,m-a cucerit prin felul in care a servit cauza romanismului,slujindu-si , cu toata puterea ,cum n-a facut-o altul, tara si semenii sai , pana la capatul vietii .
Intr-o lume bantuita de fortele raului in care modelele umane sunt pe cale de disparitie , voi incerca sa aduc la lumina pagini din viata unui om ce si-a iubit familia ,semenii si Neamul , cum arareori ne este dat sa intalnim.
Inca din copilarie ,de pe vremea cand ma jucam de-a v-ati ascunselea prin curtea casei legendarului George Pop de Basesti ,am fost atat de fascinat de viata acestuia ,incat am hotarat sa “sterg” praful de pe cronicile ce scoteau la vedere urmele lasate de acesta pe pamant .Am avut norocul sa intalnesc si oameni care l-au cunoscut personal pe ilustrul meu inaintas ,care povesteau despre acesta ,dupa 60 de ani de la plecarea lui la ceruri ,ca si cand totul s-ar fi petrecut ieri .Vii mi-au ramas acele clipe in minte ! Cand am descoperit un om ce nu are asemanare , un model uman deosebit ce a lasat urme de nesters pe pamant ,dar mai ales in constiita oamenilor care l-au cunoscut .
M-am simtit privilegiat sa vad lumina zilei intr-un loc in care strabunul meu a scris istorie .Umbra lui” badea Gheorghe”-dulce nume in care exista o nota de iubire si incredere cum n-a mai avut-o altul , m-a acoperit in vremurile tulburi cu invataminte de lasat mostenire ,cu pilde despre o viata curata si inaltatoare .
George Pop de Basesti ,”Patriarhul “cauzei romanesti,un om providential ce si-a iubit Patria si Neamul,luptand impotriva celor ce s-au infipt ca plosnitele in sangele romanesc,luptand ca dreptatea si adevarul sa rasara ca soarele, a vazut lumina zilei pe 1 august 1835,in comuna Basesti ,o localitate situata in partea de sud-vest a judetului Maramures,atestata in documente din 1391.Este descendentul unei familii nobiliare ,posesoare a unei mosteniri de o suta de iugare, fiu al lui Petre Pop de Basesti si al Susanei Pop de Turt . El a inceput   scoala in satul natal, iar din 1846 a  urmat  liceul din Baia Mare;Aici ,a terminat sase clase ,apoi a continuat ultimele doua clase, începând cu anul 1852, la liceul cezaro - craiesc din Oradea. La 26 iunie 1854 ,a trecut  cu succes bacalaureatul si  a intrat ca student la Academia de Drept din Oradea .El a ales  stiinta dreptului , fiind convins ca miscarea nationala a romanilor are nevoie de specialisti in materie legislativa pentru a demasca legile anti-nationale votate de Parlamenul de la Budapesta; dar împrejurarile timpului nu i-au permis sa termine studiile fiind mobilizat în armata, în 1859. Întors acasa in anul urmator, va fi ales prim-pretor,apoi judecator la scaunul orfanal, apoi la cel comitatens, unde va activa mai multi ani.
Inca din tinerete, simtind ca nu mai este de actualitate ca “la izvorul fermecat pot bea laolalta si lupul si mielul ” s-a aruncat cu toata energia in lupta pentru cucerirea de drepturi politice si de afirmare a natiunii romane. 
În 1860, se casatoreste cu Maria Losonti, descendenta din vita nobila ; o femeie fidela,iubitoare,devotata caminului ei ,ce a tinut cu toata inima la onoarea familiei . Dumnezeu i-a binecuvantat cu doi copii Maria-Carolina,moarta la un an si Elena –Gheorghina(1860-1940), militanta culturala si feminista binecunoscuta în epoca. 
Invataturile de bun-simt ale parintilor sai,de corectitudine,de dreptate si de judecata il "imbogati" inca din copilarie.De la ei invatase ca nu are voie sa paraseasca cararile dreptatii, bunatatea si adevarul.Samanta credintei fusese asternuta sub “brazda”mintii ,tot de ei :cerandu-i sa se increada in Domnul si sa-L recunoasca in toate caile sale.Sfaturile lor sanatoase si chibzuinta ,l-au ferit de calea nelegiuitilor ,calauzindu-i pasii pe calea intelepciunii. 
Începând cu 1866, participa la diferite manifestari si actiuni organizate de "ASTRA",asociatiune înfiintata pentru ridicarea constiintei nationale prin culturalizarea românilor ,convins fiind ca dezideratele nationale pot fi infaptuite prin actiunile de luminare ale poporului.
George Pop de Basesti a devenit unul din marii sprijinitori ai societatilor culturale ale romanilor din Transilvania,incepand cu cele studentesti “,Iulia”, “Junimea”; terminand cu “reuniunile” femeilor de la Brasov si Salaj;colaborand cu ziaristi si oameni de cultura de la publicatii de prestigiu cum ar fi :”Tribuna”,”Gazeta Transilvaniei” si ”Observatorul”. 
In conditiile legii scolare din 1879,a creat scoli in limba romana ,demonstrand rolul decisiv al limbii nationale in supravietuirea poporului roman ,subliniind preeminenta factorului lingvistic in fata celui etnic ,aratand ca "limba este un giuvaer mai pretios decat viata insasi."În acea perioada ,românii din Transilvania se aflau într-o stare politica si sociala dezastruoasa , mai ales dupa instaurarea dualismului austro-ungar ,in 1867,politica Vienei imperiale ,acest “putregai de pudra si parfum” ,a savarsit a treia mare tradare a poporului roman;dupa ce l-a tradat pe Horea, apoi pe Iancu... 
Ales deputat în Parlamentul maghiar, in 1872, a desfasurat o lupta apriga pentru dezrobirea nationala timp de 9 ani ,sustinand cu mult patos setea de dreptate a romanilor .În 1872 ,a fost ales deputat în Parlamentul ungar din partea cercului electoral Cehu Silvaniei, pe care l-a reprezentat până în 1881. A reprezentat pentru 9 ani interesele burgheziei româneşti din Transilvania în Parlamentul de la Budapesta. Pe 9 august 1880, a propus într-o conferinţă ţinută la Turda unirea tuturor românilor din Transilvania şi Ungaria într-un singur partid naţional. În urma acestei propuneri s-a convocat pe 17 octombrie 1880 o conferinţă alcătuită din 30 de fruntaşi români din Transilvania şi Ungaria, care au decis convocarea Conferinţei Naţionale de la Sibiu din anul 1881, care a decretat solidaritatea partidelor naţionale româneşti din Ungaria şi unirea acestora sub numele de Partidul Naţional Român din Transilvania şi Ungaria. 
A fost un nobil generos ,ctitor de cultura ,sprijinitor al taranimii ,al orfanilor si vaduvelor si luptator neobosit pentru emancipare nationala a romanilor.S-a contopit  afectiv cu nazuintele consatenilor sai ,incat el era “badea George”,nu ,pur si simplu, un intelectual distant.El  a sustinut  ca taranii sunt un puternic element de tarie si cultura,de consolidare a unui popor;incat Nicolae Iorga il considera un “voievod de obsti si osti taranesti”.Fiind un bun cunoscator al stiintei agricole,el si-a impartasit experienta in lucrarea “Economia campului”.Mai-mult,in 1914,  a  intemeiat ,prin testament ,“Fundatia George Pop de Basesti si fiica lui Elena”,care avea scopul de a infiinta scoli de agricultura pentru copiii de la sate ;cei mai merituosi invatacei urmand sa primeasca animale si unelte de munca,iar dascalii lor sustinere materiala .El a crezut ,asemenea prietenului Mihail  Kogalniceanu ,ca “taranii sunt insasi tara”.
A fost ,asemenea oamenilor in mijlocul carora traia, un slujitor al Crestinismului.El a inaltat biserica din satul sau ,dar si din localitatea Baita de sub Codru si si-a lasat ,prin testament ,toata averea "Preaveneratului Capitlu Mitropolitan Greco-catolic" de la Alba Iulia si Fagaras,cu sediul in Blaj. 
Credinta in Cel de Sus i-a dat intelepciune si putere ;Sub protectia Ei ,se lasa stapanit de un vis: cel de a face dreptate . 
Visul sau arzator a devenit mai intai o cauza ,apoi o miscare . 
Zi de zi isi intarea credinta,starpind indoiala ce incerca sa-i impaienjeneasca cugetul . 
Stia ca educarea mintii este esentiala .Cunostea ca sufletul se largeste prin rugaciune ,iar mintea se subtiaza prin invatatura ,ajutandu-l in pledoariile sale din Parlament ,cand acuza:”DACA E PACAT SA ATENTEZI LA VIATA UNUI OM,CU ATAT MAI MARE PACAT E SA ATENTEZI-CA IN CAZUL DE FATA –LA VIATA UNUI NEAM ,BA CHIAR A MAI MULTOR NEAMURI.”El era incredintat ca “dreptul poate fi suprimat prin forta,niciodata nimicit.” 
În 1887, are loc o Conferinta Nationala la Sibiu în legatura cu întocmirea unui "Memorand" cu plângerile românilor împotriva situatiei lor grave din punct de vedere social si politic ,care sa fie prezentat împaratului la Viena.
Condus de inflacarare si principii, avand o capacitate covarsitoare de intelegere a realitatii, crezand in victoria dreptului asupra fortei ,isi rascoli sufletul si-si stimula gandurile ,avand convingerea ca intotdeauna constiinta dreptatii il intareste si-l inalta  . 
Idealul national asezat pe umanitarism, civilizatie, libertate si independenta i-a clarificat obiectivele politice: lupta pentru recastigarea autonomiei Transilvaniei, dreptul de a folosi limba romana in administratie si justitie ,revizuirea legii nationalitatilor si a legii electorale. 
La 25-26 martie 1892 ,se definitiveaza continutul memorandumului de la Viena ,"MEMORANDUMULUI ROMÂNILOR DIN TRANSILVANIA SI UNGARIA", document istoric prin care Partidul National Român protesteaza energic împotriva sistemului de guvernare impus de Budapesta , în care sunt consemnate toate silniciile si abuzurile la care erau supusi români din Imperiul austro - ungar. 
In 26 mai 1892 ,a facut parte din delegatia "celor 300" , iar în urma procesului intentat autorilor Memorandumului , George Pop de Basesti va fi condamnat alaturi de alti conducatori ai Partidului National Român . 
El a urmat” sa-si ispaseasca pacatul dragostei de neam” in inchisorile de la Seghedin si Vacz , locuri unde si-a intarit credinta in idealul national :”NOI LUPTAM CU ARME LEGALE PENTRU O CAUZA MARE”.In timpul detentiei sale,ii moare sotia “ de suparare”.
Desi avea 60 de ani la iesirea din inchisoare ,dispunea de resurse de energie si entuziasm . 
Dotat cu tact politic ,a contribuit la abolirea sciziunii si la refacerea Partidului National Roman,desfiintat in urma miscarii memorandiste.In 1902 ,a fost  ales presedinte al PNR ,remarcandu-se, in special, la 12 octombrie 1918, cand a fost elaborata declaratia de autodeterminare si despartire a Transilvaniei de Ungaria ,moment decisiv in pregatirea actului final al realizarii statului national unitar roman... 
Un moment impresionant ,prin amploarea si semnificatia sa ,este actul de la 1Decembrie 1918. Printre cei 1228 delegati din toata tara, a tinut sa fie prezent si, batranul de varsta patriarhala, George Pop de Basesti ,care ,desi bolnav, si-a purtat cu mandrie pe piept esarfa tricolora. Ajuns la Alba Iulia ,patruns de emotie a zis:”Am venit ,chiar daca aceasta cale m-ar costa viata…” 
La Alba Iulia , în istorica cetate a poporului român , la 1 Decembrie 1918, a fost  ales în functia de Presedinte al Marii Adunari ,subliniind în cuvântul de deschidere " realizarea marelui vis” .El  a aratat ca :”Lanturile acestei robii suntem chemati ,fratilor ,sa le zdrobim astazi ,in aceasta mare adunare nationala a tuturor romanilor …Vrem sa zdrobim lanturile robiei noastre sufletesti prin realizarea marelui vis al lui Mihai Viteazul:unirea tuturor celor de o limba si de o lege intr-un singur si nedespartit stat romanesc”.  
Pe 2 decembrie,in sedinta tinuta la Alba Iulia ,a fost ales presedinte al MARELUI SFAT NATIONAL .La sfarsitul sedintei ,GEORGE POP DE BASESTI aduce multumiri fierbinti marelui DUMNEZEU ,apoi incheie cu cuvintele Scripturii:”Iar acum slobozeste,Doamne,pe robul Tau in pace ,ca am vazut mantuirea neamului meu “,iar vocea batranului apostol , intretaiata tot mai mult de suspine, se stinse.Lacrimile-i curgeau din ochii lui inviorati de maratia momentului si plangand el , plangeau cu totii. Erau lacrimile curate ce curgeau din ochii care au avut fericirea sa vada dezrobirea neamului. 
Personalitati de elita ale vietii politice si culturale precum :BARITIU,BRANISTE,VULCAN,MAIORESCU ,FILIPESCU KOGALNICEANU,IORGA,GOGA,BRATIANU, MANIU,LUCACIU,RATIU,VAIDA-VOIEVOD, GOLDIS l-au pretuit si i-au oferit iubirea lor prieteneasca si edificatoare. 
Adversarii politici , ca de exemplu -Tisza Kalman ,primul-ministru al Ungariei ,l-au respectat ,gratulandu-l:”Strasnic om esti daco-roman fanatic !Intre noi e departare ca intre cer si pamant .Nu ne vom intelege niciodata…Vino tu la noi si-ti garantez ca nu exista demnitate in Ungaria pe care sa n-o poti dobandi”.George Pop de Basesti a raspuns:”DE MI-ATI DA TOATA UNGARIA SI TOT N-AS TRADA CAUZA CEA DREAPTA A SARMANULUI MEU POPOR,CARE AFARA DE DUMNEZEU ,DE TOVARASII MEI SI DE MINE ,N-ARE ALTI APARATORI IMPOTRIVA TENDINTELOR VOASTRE DE COTROPIRE”. 
Constient ca si-a facut datoria fata de neam si mandru ca a pecetluit un trecut de nadejdi si stradanii ,paraseste cetatea Balgradului ,multumit, si se intoarce acasa .In drum spre satul sau natal, racind puternic ,se imbolnaveste,iar la 23 februarie 1919 viata i se stinge,moare de apoplexie. 
La 26 februarie, a avut loc slujba inmormantarii.Dupa primul dangat al clopotului ,hoardele lui Bela Kun au trimis ploaie de gloante asupra casei eroului nostru .La indemnul parintelui paroh ,raposatul a fost dus la biserica satului ,iar de acolo la cimitir ,transportat pe un car taranesc ,impodobit cu cetini de brad si tras de sase boi ,simbolizand simplitatea patriarhala si harnicia neobosita a acestui mare gospodar. El isi doarme somnul de veci alaturi de taranii in mijlocul carora a trait ,ramanand astfel unit sufleteste cu obstea romaneasca din Basesti.
Viata lui a fost foarte bogata,plina de realizari ,incat s-ar putea scrie mult mai mult. 
Existenta lui a fost un model si va ramane de-a pururi... 
La 1 februarie 1976 ,a fost inaugurat Muzeul memorial "George Pop de Basesti" in conacul ce a apartinut tribunului Unirii.Casa a fost construita în anii 1885-1890, constituind timp de trei decenii un punct de referinta si de întâlnire a multor personalitati transilvanene: dr. Vasile Lucaciu, Vasile Goldis, Ion Ratiu, Teodor Mihali. Pâna în 1940 ,casa a fost locuita de fiica sa Elena Pop Longin si sotul el Francisc Hossu Longin . Nationalizata, în 1948 , a servit ca sediu CAP si magazie de cereale. 
În perioada 1970-1976, s-au executat lucrari de reabilitare , organizarea muzeului facându-se în etape.Pe terenul donat de Gheorghe Pop de Băseşti Bisericii Române Unite cu Roma a fost ridicată noua biserică greco-catolică din Băseşti, cu hramul "Sfântul Gheorghe", sfinţită în anul 2005.
Inchei acest articol folosindu-ma de cuvintele lui Octavian Goga:”INFATISAREA LUI IMPUNEA ...UN ASPECT DE DEMNITATE SI CURATENIE MORALA ,IMPRUMUTAND FRAMANTARILOR DIMPREJUR O HAINA DE VETUSTATE SEVERA, LEGANANDU-NE DE CONTINUITATEA ASPIRATIILOR DIN VECHIME SI DANDU-NE TUTURORA SENZATIA BINEFACATOARE CA LUPTA PE CARE O DUCEM E PERFECT LEGITIMA SI CREDINTELE NOASTRE VIN DE DEMULT,DE FOARTE DEPARTE...E UN CAPITOL DE ISTORIE NATIONALA IN CRIPTA DE LA BASESTI. EPIGONI AI TARII MELE , DUCETI-VA LA EA SA INVATATI DRAGOSTE DE NEAM !...”
LA MULTI ANI , ROMANIA !