Despre mine

Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

marți, 29 iunie 2010

Spre taramul de basm
































Cu ochi luminosi de copil,culegeam vise si le oranduiam cu speranta implinirii.
In zorii zilei cand soarele se miji pe bolta cereasca,trecand,ca o adiere,peste pragul orizontului,un suras angelic imi decora chipul somnoros.
Sufletul, mangaiat de bucurie ,devenise usor,ca un fulg,iar paienjenisul gandurilor se destrama intr-o dorinta nelumeasca.
Voiam sa-i cer soarelui ca sa -mi ofere o raza numai mie,o sclipire de aur care poate incolti in gandu-mi sentimentul bizar al trecerii dintr-un univers infinit intr-o lume comensurabila,calauzindu-mi pasii spre taramul de basm intalnit in visul din care nu-mi doream sa mai ies.
Dintr-o data soarele straluci,incat niciun ochi omenesc nu-l putu cuprinde in privire.Noianul de raze,prinse intr-un cerc de foc,imi oferi raspunsul .Sagetand cu lancii de lumina arzanda,radial,imi arata ca taramul din vis poate fi pretutindeni,daca gandul nu se lasa intunecat de norii desnadejdii.

luni, 28 iunie 2010

Samanta de scandal la CC


Dupa ce vineri Curtea Constitutionala a fost in vizorul a milioane de romani,s-a ajuns,dupa doua zile,sa revina in centrul atentiei prin doua dezvaluiri socante:
1) La alegerile pentru presedentia Curtii,reprezentantul UDMR-ului i se promisese sprijin din partea PDL-ului,insa "oamenii lui Basescu" l-au tradat pe judecatorul Zoltan Valentin Puscas,alegandu-l in fruntea CC pe judecatorul Augustin Zegrean,reprezentantul PDL-ului.In consecinta ,votul de vineri arata ca reprezentantul UDMR-ului a "stricat" planul lui Basescu,oferindu-i o teapa de toata frumusetea Guvernului Boc si o mare bucurie pensionarilor.
2)În toiul bătăliei dure din Parlament din jurul celor doi judecători care trebuiau trimişi de Camera Deputaţilor şi de Senat nimeni nu a luat seamă experienţa doamnei Iulia Motoc. Domnia sa,desi are un CV impresionant , are un handicap foarte mare :nu prea are experienţă în domeniu. Legea spune că ar trebui să aibă 18 ani de vechime în domeniu, în timp ce ea are doar 8 ani, adică insuficient pentru a ocupa postul.
Ce se va intampla cu judecatoarea Iulia Motoc vom afla in curand.Procedura in asemenea situatie consta in depunerea unei plangeri in acest sens si judecarea cauzei de catre judecatorii Curtii,in absenta doamnei Iulia Motoc.

duminică, 27 iunie 2010

Planul "B"



Dupa ce legile austeritatii au fost declarate neconstitutionale,Guvernul ,luat prin surprindere de decizia Curtii Constitutionale ,a cautat noi "solutii" pentru a umple "golul "de la buget.Prima solutie a guvernantilor a fost majorarea TVA-ului ,insa, s-a vorbit si de variante combinate de genul:majorarea TVA-ului intre 22 % si 25% si a Cotei Unice la 20%;majorarea TVA-ului si extinderea bazei de impozitare si la pensiile sub 1000 de lei;dar si varianta cresterea TVA-ului la 24% si a impozitarii suplimentare cu 50% a pensiilor mai mari de 3000 de lei;Toate aceste variante fiind coroborate cu masurile constitutionale din cele doua legi ,masuri aplicabile numai dupa ce sunt armonizate in Parlament,in termen de 45 de zile, cu decizia Curtii Constitutionale.
Aparent,toate sunt bune si frumoase pentru Guvern,cu toate ca lucrurile sunt chiar pe dos:Modificarea TVA-ului presupune ,in primul rand,modificarea Codului Fiscal,iar acest lucru se poate face numai prin lege (art. 4 din Codul Fiscal),invocand pentru aceasta prevederea Constitutiei care spune ca nimeni nu este deasupra legii,urmand ca noul cod sa intre in vigoare dupa un termen de 6 luni, incepand cu 1 ianuarie a anului urmator fiscal.
In acest sens, PNL şi PSD vor iniţia procedura de blocare a OUG-ului care modifică Codul Fiscal ,în sensul creşterii TVA cu 5%. Este evident că o Ordonanta de Urgenta a Guvernului nu poate fi atacată la Curtea Constituţională direct. Asadar,va fi făcută plângerea prin intermediul Avocatului Poporului care este abilitat prin lege să poată sa faca aşa ceva. Prin urmare, juriştii celor două partide, îl vor sesiza pe domnul Ioan Muraru, Avocat al Poporului, pentru ca acesta să conteste la CCR măsura luată de Guvern.
Ma intreb, ce solutie va mai avea Guvernul,daca decizia Curtii va da castig de cauza contestatarilor?!
Asa cum ne-am obisnuit cu Guvernul Boc I,II,III,IV;asa ne vom obisnui si cu planurile Guvernului:acum suntem la planul "B",insa ,peste cateva saptamani,vom ajunge si la planul "C" si asa mai departe!

Frankie Valli v.s. Stigma

sâmbătă, 26 iunie 2010

O zi deosebita



Daca ati trecut pragul acestui blog, va invit la o felie de tort si la un pahar cu sampanie!
Azi,26 iunie ,am mai bifat inca un an pe drumul vietii.
In continuare,va ofer cateva piese muzicale care sper sa va placa si dumneavoastra!





vineri, 25 iunie 2010

Stupefactie


Decizia Curtii Constitutionale de a considera cele doua legi de austeritate neconstitutionale,initial,m-a surprins placut,apoi,afland care au fost articolele pe baza carora s-a fundamentat hotararea Curtii,nu am fost la fel de incantat.Faptul ca au considerat doar art.9 din prima lege ca fiind neconstitutional, m-a nemultumit.Acest articol are urmatorul continut:

1.Începând cu drepturile lunii iunie 2010, cuantumul brut al pensiilor cuvenite sau aflate în plată, precum şi indemnizaţia de însoţitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I, se diminuează cu 15%.

2. La determinarea cuantumului brut al pensiilor, precum şi al indemnizaţiilor de însoţitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I, ce vor fi stabilite sau acordate începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de pensie utilizată este de 622,9 lei.

Ce m-a uluit insa cel mai mult a fost faptul ca in a doua lege elementul de neconstitutionalitate a fost cel previzibil,art.1,lit.c.Acest articol din "Legea pensiilor speciale" este urmatorul:

Pe baza intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în sensul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările anterioare:

c. pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor şi judecătorilor, respectiv magistraţilor asistenţi la Curtea Constituţională.

In concluzie, judecătorii Curţii Constituţionale au decis că prevederile privind pensiile magistraţilor sunt neconstituţionale, în timp ce în cazul altor categorii ,inclusiv pentru militari,prevederile legale sunt interpretabile, însă nu se impune reglementarea lor în Parlament.Motivarea deciziei Curtii Constitutionale in aceasta speta a fost ca magistratii au statut constitutional,iar celelalte categorii au un statut legal,situatie care nu permite ca statutul magistratilor sa fie modificat prin lege,pe cand pentru celelalte categorii acest lucru este posibil.

In acest context,cele doua legi vor fi retrimise la Parlament pentru a fi modificate,in termen de 45 de zile, in vederea armonizarii cu decizia Curtii.

In continuare,astept reactia Guvernului!Probabil,planul B va fi pus in aplicare.Sunt speculatii cu privire la majorarea TVA-ului la 24% si de crestere a Cotei Unice la 20%.

Daca planul B este cel de crestere drastica a taxelor si a impozitelor,in contextul in care saracia a atins cote inimaginabile,cred ca suntem aproape de faliment,mai ales daca aceste masuri vor fi corelate cu cele declarate constitutionale in cele doua legi de austeritate si cu concursul neaplicarii unui plan de actiune coerent de repornire a economiei .

Ma intreb ,ce ne impiedica sa preluam din masurile adoptate de alte state care au reusit sa iasa din criza?!Iata cateva dintre ele:redimensionarea sistemului bugetar;inghetarea pensiilor,impozitarea suplimentara a averilor;cresterea TVA-ului pentru produsele de lux si scaderea lui pentru produsele alimentare de baza si medicamente ;reducerea impozitelor si a cotei unice;incheierea unui moratoriu pe o perioada de 1 an cu privire la achizitiile publice;impozitarea Bancilor,reducerea evaziunii fiscale(reducerea cu 2% a acesteia ,echivaland cu 3 miliarde de euro ).

In final,va marturisesc ca dupa un asemenea esec al Guvernului,reusind sa-si mai treaca in palmares inca doua legi neconstitutionale,cred ca o demisie de onoare a premierului ar fi binevenita!


joi, 24 iunie 2010

Maicutei mele




P.S.
Videoclip dedicat celei care mi-a dat viata,care m-a crescut si care de 17 ani ma vegheaza din Ceruri!
De ar mai fi fost pe pamant,la finele acestei luni ar fi implinit 74 de ani.

Ocaua PUTErii


Desi prin Constitutie ni se garanteaza egalitatea de tratament,romanilor,de fapt,li se aplica doua unitati de masura distincte:una -pentru protejati,cealalta -pentru restul.
Iata cateva exemple concludente:
-In acelasi timp,doua nivele ale punctului de pensie;
-Concomitent,doua salarii minime pe economie ;
-Simultan, sunt bugetari afectati de masurile de austeritate si bugetari scutiti de aceste masuri draconice;
La cele trei exemple se pot adauga o multitudine de alte descriminari,insa ,din economie de timp,ma limitez doar la acestea.
Astazi ,24 iunie 2010,astept cu infrigurare decizia Curtii Constitutionale cu privire la cele doua legi pe care Guvernul si-a asumat raspunderea.
Cunoscand componenta Curtii,se poate intui usor care va fi hotararea adoptata.
Afectat in mod direct de aceste legi,ambele ,prin aplicare,imi vor"amputa" pensia ,incalcand drepturile de proprietate si principiile de drept,sunt nevoit sa ma resemnez si,in consecinta,sa accept ca in Romania dreptatea si echitatea sunt doar vorbe goale,folosite pentru a ascunde fata adevarului,iar Statul de drept e inexistent.

luni, 21 iunie 2010

Cine suntem?


E greu sa definim cine suntem!
Daca luam in calcul doar trecutul,putem afirma ca suntem urmasii unui popor cu o istorie multimilenara,asezat la raspantii intre marile puteri,aparatori ai civilizatiei europene ,pazitori acerbi ai crestinismului.
Chiar daca unele file ale istoriei nu au corespuns adevarului,unii istorici dand dovada de partinire sau ura,in istoria noastra, exista ispravi mari,minunat savarsite ,care nu pot fi date uitarii;faptele glorioase neputand pali prin trecerea vremii sau rautatii cronicarilor.
Nefiind un articol dedicat trecutului,nu voi aminti momentele istorice care fac cinste acestui neam,rezumandu-ma doar la o afirmatie a celui mai mare orator,Cicero:"Istoria este invatatoarea vietii."
In concluzie,din studierea istoriei,in primul rand,trebuie sa tragem invataminte,ca sa nu repetam greselile trecutului.
Ma intreb retoric :Ce am invatat din istorie, daca situatia tarii a ajuns in stadiul de dezastru?!
Cred ca nimic.Mai degraba,am invatat cum sa asimilam tot arsenalul care ne ajuta sa parvenim sau sa ne descurcam!
Nu doresc cu nimic sa impietez imaginea neamului ,insa,nu pot trece cu vederea pe cei care,azi, se erijaza in oameni de buna-credinta,insa ne imping intr-o prapastie din care nu vom putea iesi prea curand.
Din cauza acestor lichele,multe la numar si pozitionate in functii cheie,apte sa faca un joc duplicitar cu o seninatate si naturalete de invidiat,am ajuns sa definesc Romania de azi ca o suma de indivizi care ne fac de rusine neamul din care fac parte.
Fiecare suntem vinovati pentru aceasta stare:Unii prin comisiune,altii prin inactiune.
Ca sa revin la subiect,afirm ,fara nicio rezerva, ca suntem,in general,o adunatura de indivizi,rupti de realitate,iresponsabili,dezorganizati, dezbinati, egocentristi,naivi si ipocriti ,insa sclipitori in ale dibaciei.
Desi traim in Gradina Maicii Domnului,buruienile otravite ale necredintei isi imprastie samanta cu ajutorul vantului vorbelor,cu mijlocirea grindinei gandurilor necurate si a faptelor rasarite din egoism,incat floarea nadejdii se vestejeste ,vazand cu ochii,iar zborul spre inaltimile ceresti ramane un privilegiu numai pentru cei care si-au hranit cugetul si inima cu ambrozia credintei.
Suntem tot mai departe de Adevar.Rautatea ne-a orbit!Nepasarea,barfa si minciuna ne-au departat de Caile Dreptatii.Calea pierzaniei ne-a atras in cursa ,in matca sa,tinandu-ne ostatici in turnul vietii fara orizont,in deznadejde.
Cine sau ce ne mai poate salva acum,in afara de Dumnezeu?!
Cine suntem noi ca sa meritam ajutorul Cerului?

sâmbătă, 19 iunie 2010

Cuvantul


de Ionel Mesaros

Cununa a zidirii unei lumi,
Un univers al gandului stingher,
V
isul de a fi pe culmi de cer:
Altarul sufletului ars de dor,
Nemarginirea ce canta de zor
T
ainica plecare dintr-un joc efemer;
U
n zbor mangaiat de adieri de vant si taceri,
Lumina unui gand desprins de mister.

19 iunie 2010

vineri, 18 iunie 2010

Sclavul Binelui




Din samanta visului, imi incolti un gand.Nu era unul obisnuit.Parea un rasarit de soare pe cerul vietii mele,insa,pasind peste pragul cugetului,simtii ca-i amenintat de o haita de nori plumburii,apocaliptici,otraviti de invidie,razvratiti,nemultumiti ca imperiul pe care-l slujau,cel al Intunericului,fusese despicat de o raza solara.
Infometati de ambitii desarte,norii chemara in sprijinul lor vantul .
Rasuflarea lui bezmetica,alaturi de suieratul tiuitor au fost primele semne ca sosirea mladitelor lui Eol nu s-au lasat mult asteptate.
Vantul,cu mana lui nevazuta,fara inima,plin de furie ,se dezlantui si trase cortina peste luminatorul zilei,apoi,multumit de isprava ,se agata de un colt al cerului si zabovi ostenit de povara faradelegilor la care luase parte.
Cu pretul tradarii,vantul cu firea lui usuratica,nestatornic inca de cand sluji la doi stapani,fara mustrari de constiinta,asculta cu luare-aminte tot ce-i soptira cu viclenie norii si actiona in consecinta:Ca un nebun,dori sa zgaltaie baierile cerului,ca sa-l bage in boala pe cel care mai credea in Lumina.
Cerul se intuneca,apoi,pe neasteptate,sub ochiul sfredelitor al soarelui ,o cruce de lumina il sageta in pantec.
Norii,speriati de glasurile ingerilor de lumina,incalecara pe aripile vantului si facura cale intoarsa,dand pinteni calului lui Eol ca si cand si-ar fi pierdut mintile,fugind ca Dracu de tamaie.Cu sabia lui Damocles deasupra capului,goneau ,mancand pamantul,pana dincolo de orizont,lasandu-i Soarelui atotputernicia si slava peste imensitatea celesta,iar gandului meu ,incoltit din samanta unui vis,implinirea rasaritului intr-un curcubeu vestitor de lumina stralucitoare,nascatoare de nadejde ca slujitorii Binelui ,nicicand,nu vor fi parasiti de speranta!

joi, 17 iunie 2010

Cateva stiri ...


1)Astazi,la Curtea Constitutionala ,cei 9 judecatori isi aleg presedintele.N-ar fi o surpriza sa avem parte de o premiera:O noua blonda sexi "sa castige teren" si sa devina presedinte!

2)Pe 24 iunie ,Curtea Constitutionala va hotari asupra constitutionalitatii celor doua legi pe care Guvernul si-a asumat raspunderea in Parlament,legi care ,daca vor primi un aviz favorabil,vor spulbera sperantele a milioane de romani.Analizand provenienta judecatorilor Curtii,sunt sanse maxime ca Basescu sa afirme ,cu zambetul pe buze:"I-am mai ciuruit inca o data,acum la buzunar!"

3)Premierul Boc promite pentru duminica o surpriza placuta pensionarilor.Probabil,nu vor fi reduse pensiile cu 15% ,ci doar impozitate cu 16% toate pensiile!

4) Daca se aplica masurile de austeritate,bugetarii si pensionarii vor primi mai putini bani numai din luna august.In iulie,acestia se pot duce linistiti la biserici si manastiri sa se roage pentru sanatatea mentala a alesilor care i-au tradat.

5)Deputatul PDL ,Alin Trasculescu,a fost"ajutat"de alegatorii din Focsani sa-si mentina conditia fizica!El a fost alergat pe holurile Palatului Administrativ.Sper ca "alesii"nostri de pe "Lista rusinii" sa aiba parte de acelasi "antrenament"!

6)"Viteazul " Boc nu iarta pe nimeni care nu-i sunt in gratiile sale!Cei care-l "apreciaza",la randul lor,ii sunt recunoscatori,pregatindu-i astazi ,la Timisoara, o omleta ,"in direct " ,pe masina premierului.

7)Apar tot felul de supozitii ca la emisiunea lui Andrei Gheorghe de acum cativa ani,Premierul ar fi cazut in cap, la propriu;iar efectele acestui incident se pot observa , tot mai clar, in ultima vreme,in special, in ultimile 18 luni.

8)Pe cand era sa finalizez postarea,am aflat o stire bomba,care infirma supozitia de la inceput ca o blonda poate deveni presedinte a Curtii: Basescu a "incalecat" Curtea Constitutionala:Omul de casa al presedintelui, judecatorul Augustin Zegrean ,a obtinut ,cu sprijinul judecatorului de la UDMR si a celor aserviti PDL-ului,o victorie la limita 5 - 4;scor care,din pacate, cred ca va fi pastrat si pe 24 iunie,cu ocazia avizarii masurilor de austeritate!


marți, 15 iunie 2010

Sa mai avem sperante?



Azi,15 iunie 2010,este o zi cruciala pentru milioane de romani.Destinele lor sunt legate de trecerea sau neadoptarea motiunii de cenzura.
La 121 de ani de la moartea poetului national Mihai Eminescu,in Parlamentul Romaniei are loc sedinta comuna a celor doua Camere,la finalul careia vom afla daca sperantele a milioane de concetateni vor avea destinul Luceafarului poeziei romanesti din 15 iunie 1889.
Sper ,cu toata taria ,ca finalul acestei sedinte sa fie incununat cu a doua debarcare a Guvernului Boc,insa ,trebuie sa fiu rezervat in privinta reusitei;mai ales ca ieri ,la alegerea celor doi judecatori pentru Curtea Constitutionala,Puterea ,utilizand tot arsenalul din dotare (negocieri,amenintari etc.),a izbutit sa "cante prohodul democratiei romanesti",impunand la Curte inca doi oameni servili lui Basescu.( In prezent ,Puterea are cinci judecatori din noua la Curtea Constitutionala.)
Nu am niciun dubiu ca ,indiferent de soarta motiunii de astazi,vom avea parte de un viitor cernit,Romania va purta "vestminte" de doliu, iar saracia ne va toca pana si ultimile sperante.
Totusi,am nadejea ca Dumnezeu ne va Lumina si vom gasi macar puterea de a supravietui!

P.S.La 18.15,dupa o zi agitata,am intrat in posesia rezultatelor voturilor pe motiunea de cenzura:228 la 197 in favoarea motiunii.Insuficient.Trebuiau 236 pentru ca motiunea sa treaca...

Ultima speranta: Curtea Constitutionala pe 24 iunie 2010.

Epigonii




de Mihai Eminescu

Când privesc zilele de-aur a scripturelor române,
Mă cufund ca într-o mare de visări dulci şi senine
Şi în jur parcă-mi colindă dulci şi mândre primăveri,
Sau văd nopţi ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele,
Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele,
Cu izvoare-ale gândirii şi cu râuri de cântări.

Văd poeţi ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere:
Cichindeal gură de aur, Mumulean glas de durere,
Prale firea cea întoarsă, Daniil cel trist şi mic,
Văcărescu cântând dulce a iubirii primăvară,
Cantemir croind la planuri din cuţite şi pahară,
Beldiman vestind în stihuri pe războiul inimic.

Liră de argint, Sihleanu, - Donici cuib de-nţelepciune,
Care, cum rar se întâmplă, ca să mediteze pune
Urechile ce-s prea lunge ori coarnele de la cerb;
Unde-i boul lui cuminte, unde-i vulpea diplomată?
S-au dus toţi, s-au dus cu toate pe o cale ne'nturnată.
S-a dus Pann, finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb.

Eliad zidea din visuri şi din basme seculare
Delta biblicelor sunte, profeţiilor amare,
Adevăr scăldat în mite, sfinx pătrunsă de-nţeles;
Munte cu capul de piatră de furtune detunată,
Stă şi azi în faţa lumii o enigmă n'explicată
Şi vegheaz-o stâncă arsă dintre nouri de eres.

Bolliac cânta iobagul ş-a lui lanţuri de aramă;
L-ale ţării flamuri negre Cârlova oştirea cheamă,
În prezent vrăjeşte umbre dintr-al secolilor plan;
Şi ca Byron, treaz de vântul cel sălbatic al durerii,
Palid stinge-Alexandrescu sunta candel-a sperării,
Descifrând eternitatea din ruina unui an.

Pe-un pat alb ca un linţoliu zace lebăda murindă,
Zace palida vergină cu lungi gene, voce blândă -
Viaţa-i fu o primăvară, moartea-o părere de rău;
Iar poetul ei cel tânăr o privea cu îmbătare,
Şi din liră curgeau note şi din ochi lacrimi amare
Şi astfel Bolintineanu începu cântecul său.

Mureşan scutură lanţul cu-a lui voce ruginită,
Rumpe coarde de aramă cu o mână amorţită,
Cheamă piatra să învie ca şi miticul poet,
Smulge munţilor durerea, brazilor destinul spune,
Şi bogat în sărăcia-i ca un astru el apune,
Preot deşteptării noastre, semnelor vremii profet.

Iar Negruzzi şterge colbul de pe cronice bătrâne,
Căci pe mucedele pagini stau domniile române,
Scrise de mâna cea veche a-nvăţaţilor mireni;
Moaie pana în coloarea unor vremi de mult trecute,
Zugrăveşte din nou, iarăşi pânzele posomorâte,
Ce-arătau faptele crunte unor domni tirani, vicleni.

Ş-acel rege-al poeziei, vecinic tânăr şi ferice,
Ce din frunze îţi doineşte, ce cu fluierul îţi zice,
Ce cu basmul povesteşte - veselul Alecsandri,
Ce-nşirând mărgăritare pe a stelei blondă rază,
Acum secolii străbate, o minune luminoasă,
Acum râde printre lacrimi când o cântă pe Dridri.

Sau visând o umbră dulce cu de-argint aripe albe,
Cu doi ochi ca două basme mistice, adânce, dalbe,
Cu zâmbirea de vergină, cu glas blând, duios, încet,
El îi pune pe-a ei frunte mândru diadem de stele,
O aşează-n tron de aur, să domnească lumi rebele,
Şi iubind-o fără margini, scrie: "visul de poet".

Sau visând cu doina tristă a voinicului de munte,
Visul apelor adânce şi a stâncelor cărunte,
Visul selbelor bătrâne de pe umerii de deal,
El deşteaptă-n sânul nostru dorul ţării cei străbune,
El revoacă-n dulci icoane a istoriei minune,
Vremea lui Ştefan cel Mare, zimbrul sombru şi regal.

Iară noi? noi, epigonii?... Simţiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!

Şi de-aceea spusa voastră era suntă şi frumoasă,
Căci de minţi era gândită, căci din inimi era scoasă,
Inimi mari, tinere încă, deşi voi sunteţi bătrâni.
S-a întors maşina lumii, cu voi viitorul trece;
Noi suntem iarăşi trecutul, fără inimi, trist şi rece;
Noi în noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i străin!

Voi, pierduţi în gânduri sunte, convorbeaţi cu idealuri;
Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri,
Căci al nostru-i sur şi rece - marea noastră-i de îngheţ,
Voi urmaţi cu răpejune cugetările regine,
Când, plutind pe aripi sunte printre stelele senine,
Pe-a lor urme luminoase voi asemenea mergéţi.

Cu-a ei candelă de aur palida înţelepciune,
Cu zâmbirea ei regală, ca o stea ce nu apune,
Lumina a vieţii voastre drum de roze semănat.
Sufletul vostru: un înger, inima voastră: o liră,
Ce la vântul cald ce-o mişcă cântări molcome respiră;
Ochiul vostru vedea-n lume de icoane un palat.

Noi? Privirea scrutătoare ce nimica nu visează,
Ce tablourile minte, ce simţirea simulează,
Privim reci la lumea asta - vă numim vizionari.
O convenţie e totul; ce-i azi drept mâine-i minciună;
Aţi luptat luptă deşartă, aţi vânat ţintă nebună,
Aţi visat zile de aur pe-astă lume de amar.

"Moartea succede vieţii, viaţa succede la moarte",
Alt sens n-are lumea asta, n-are alt scop, altă soarte;
Oamenii din toate cele fac icoană şi simbol;
Numesc sunt, frumos şi bine ce nimic nu însemnează,
Împărţesc a lor gândire pe sisteme numeroase
Şi pun haine de imagini pe cadavrul trist şi gol.

Ce e cugetarea sacră? Combinare măiestrită
Unor lucruri n'existente; carte tristă şi-ncâlcită,
Ce mai mult o încifrează cel ce vrea a descifra.
Ce e poezia? Înger palid cu priviri curate,
Voluptos joc cu icoane şi cu glasuri tremurate.
Strai de purpură şi aur peste ţărâna cea grea.

Rămâneţi dară cu bine, sunte firi vizionare,
Ce făceaţi valul să cânte, ce puneaţi steaua să zboare,
Ce creaţi o altă lume pe-astă lume de noroi;
Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâini în ruină,
Proşti şi genii, mic şi mare, sunet, sufletul, lumină, -
Toate-s praf... Lumea-i cum este... şi ca dânsa suntem noi.

P.S.Aceasta postare este in memoria Luceafarului
poeziei romanesti ,la 121 de ani de la trecerea lui in nefiinta.

duminică, 13 iunie 2010

Un premiu deosebit






Am primit un premiu de la doamna Donca ,autoarea blogului"Cafea cu secrete".Ii multumesc pentru acest "gest "care ma onoreaza si ma obliga sa aduc mai multa "lumina" in Universul virtual.
Premiul este deosebit din mai multe puncte de vedere:
1. Doamna care mi-a decernat premiul este nu doar talentata ,dar si un om pe care-l pretuiesc.
2.Premiul cuprinde 3 "diplome" (ilustrate).
3. Cei 12 bloggeri nominalizati ,daca doresc,pot sa publice o lista cu 10 lucruri care le plac.

Voi incerca sa ma conformez !

Iata lista cu cele 10 lucruri care imi plac:

1)Sa am frica numai de Dumnezeu.
2)Sa traiesc fiecare zi ca si cand ar fi ultima.
3)Sa fiu in slujba familiei,oferindu-le ,in primul rand,dragostea mea.
4)Sa respect pe oricine.
5)Sa fiu parolist,punctual si ordonat.
6) Sa cutreier locurile copilariei.
7)Sa admir tot ce e frumos.
8)Sa redescoper fermecatoarea lume a "aurului verde".
9)Sa visez in timp ce ma las coplesit de imensitatea si frumusetea Cerului.
10)Sa "sfintesc" orice salas al trecerii mele prin lume cu "parfumul"gandurilor si faptelor bune.

La lista de mai sus ,in acelasi ton,adaug o alta ,cu cele 10 posibilitati umane care cred ca pot innobila omul:

1.ALEGE SA IUBESTI ,IN LOC SA URASTI!
2.ALEGE SA RAZI, IN LOC SA PLANGI!
3.ALEGE SA CREEZI, IN LOC SA DISTRUGI!
4.ALEGE SA PERSEVEREZI ,IN LOC SA RENUNTI!
5.ALEGE SA LAUZI, IN LOC SA BARFESTI!
6.ALEGE SA VINDECI, IN LOC SA RANESTI!
7.ALEGE SA DAI, IN LOC SA FURI!
8.ALEGE SA ACTIONEZI, IN LOC SA ASTEPTI!
9.ALEGE CA:
-UNDE ESTE URA,TU SA DAI IUBIRE!
-UNDE ESTE NECREDINTA,TU SA DAI SPERANTA!
-UNDE ESTE INTUNERIC,TU SA DAI LUMINA!
-UNDE ESTE SUPARARE,TU SA DAI BUCURIE!
10.ALEGE SA TRAIESTI,IN LOC SA MORI!

Ofer acest premiu ,in ordine alfabetica,urmatorilor 12 bloggeri:
Anima-
ARTA-FEMINITATII
Corina-Din alte zari
Denisia -Înalbvorbim
Elena-PARADISUL VERDE
Elena Marin-Alexe-hai la plimbare
Erys-RINKASHIKI
Gabriela-arta de a trai
Genny-Armonia Iubirii
Mariana-Psalm de dor
Paul-VIS SAU REALITATE
Simina-Poezia Iubirii
Ulm Spineanu-eu caut

P.S.Mentionez ca am dorit sa ma conformez regulamentului impus,altminteri lista premiantilor era mult mai lunga.

vineri, 11 iunie 2010

Rugaciune



de Jan Lulu Stern

Intoarce-Ti , Doamne , fata catre mine
Sa vezi din plin pe robul Tau umil,
Sa-l vezi ingandurat , plin de suspine
Si neajutorat ca un copil !

Aducerile-aminte mi-arata a mea viata,
Ca pe-un zabranic negru-n zi de-nmormantare,
Copil , tanar , adult, ma vad mereu in ceata,
O ceata deasa , neagra si fara de scapare .

Am asteptat sfarsitul sau batranetea calma,
Nesimtitor in groapa sau fara de dorinte,
Dar , ca-n trecut , si-acuma o palma sau sudalma
Ma insotesc pe drumu-mi cel plin de suferinte.

Si ca-n trecut si-acuma sunt fara aparare,
O tinta minuscula ,dar nimerita-n plin
De tot noroiul lumii , ce ustura si doare
Si iti preface viata intr-un amar destin .

Mi-am cautat scaparea pe cai intortocheate
Sau pe cararea dreapta a recei judecati,
Dar usile-au ramas in fata-mi ferecate
Pecetluite trainic , acum ,ca-n alte dati .

Si sa nu-l vezi pe robul Tau umil,
Infrint , indurerat , plin de suspine
Si neajutorat ca un copil,
Intoarce-Ti , Doamne , fata de la mine!

Si sa nu-l vezi pe robul Tau umil
Si sa-ntelegi ca-i irosit o viata
De om batrin , de-adult si de copil,
Intoarce-Te , Parinte , si nu-l privi in fata !

Ultimul clopotel

Azi,11 iunie 2010, a fost un moment deosebit de emotionant pentru fiul meu ,Alex:A fost ultima lui zi de scoala din ciclul primar.
Inainte de festivitatea de inchidere ,copiii din clasa a IV-a C de la Scoala "Octavian Goga" din Satu Mare,sub indrumarea doamnei invatatoare Feher Adela si a viitoarei lor diriginta,doamna Iura Ioana, ne-au delectat cu un spectacol incantator,pret de doua ore,dupa care copiii si parintii au participat la o petrecere dedicata acestui eveniment memorabil.
Trebuie sa marturisesc ca si eu ,la fel ca si ceilalti parinti ,am trait acest eveniment la intensitate maxima.
Despre ce s-a intamplat azi in ultima zi de scoala ,dupa ce copiii si-au luat ramas-bun de la doamna invatatoare,e de prisos sa scriu ceva pe aceasta tema,mai bine las totul pe seama unor poze care cred ca ilustreaza perfect starea de spirit a participantilor!


Vacanta placuta!

marți, 8 iunie 2010

Vanare de vant


de Ionel Mesaros

Nu stiu sa zbor
Spre piscuri de vis,
O aripa s-a frant
Cand Cerul s-a inchis.

Ochii mei tulburi,

Desi s-au deschis,
Zaresc nori de furtuna
Si-n Paradis.
Potopul de griji

Ma-neaca-n pamant,
Iar al cerului nimb
Parca-i suflare de vant!
Lumina s-a stins
Si-n Paradis,
Viata-i un iad
Cand Ceru-i inchis!
Gandul ca sunt

Doar vanare de vant
E Soarele meu,

E ultimul gand!


(8 iunie 2010)
P.S.Dedic aceste versuri doamnei Elena Marin-Alexe!
Va marturisesc ca aceasta poezie se datoreaza postarii "Biografie de inima"a doamnei Elena;articol dedicat unui prieten din Universul virtual,Jacktels Kochbuch.

luni, 7 iunie 2010

Ca la noi, la nimeni...



Urmatoarele doua saptamani sunt cruciale pentru viitorul milioanelor de romani.
Inca nu se stie daca masurile de austeritate propuse de Executiv se vor aplica sau ba.
Se stie insa,fara nicio umbra de indoiala,ca vor fi presiuni puse pe oamenii politici sustinatori ai Puterii,incat acestia vor fi "motivati"sa ofere un vot de incredere Guvernului.
Intalnirea din spatele usilor inchise ale presedintelui cu parlamentarii PDL de aseara,la Snagov,se inscrie in pachetul de intimidare la care Basescu face apel ori de cate ori situatia poate degenera in ceva care sa-i impieteze imaginea.Dupa ce l-a invitat la Cotroceni pe presedintele Curtii Constitutionale in urma cu cateva saptamani,Basescu dorind cu orice pret un aviz favorabil al Curtii pentru cele doua proiecte de lege pe care Guvernul isi va asuma azi raspunderea;presedintele a avut intalniri cu cei care sustin Puterea,"urechindu-i" pe cei care nu i se supun orbeste,folosind spre intimidare tot arsenalul din dotare.
Cu toate ca traim sub zodia incertitudinii,se cunoaste,fara niciun dubiu, faptul ca niciodata in tara noastra nu au mai fost taiate in masa salariile, pensiile si ajutoarele de stat, afectand, direct, milioane de bugetari. Problema cea mai grava este ca acest Executiv nu cauta nicio solutie viabila pentru a insanatosi bugetul de stat. Guvernul Boc nu ar trebui sa reinventeze roata, ar fi suficient sa arunce o privire la ceea ce au facut celelalte tari europene si sa puna in aplicare masuri concrete.
Spre deosebire de Romania, liderii din fiecare tara europeana au decis sa ia diverse masuri eficiente pentru salvarea economiilor. State precum Germania,Ungaria, Grecia, Portugalia, Franta, Spania si Anglia au inghetat salariile si pensiile, au redus cheltuielile bugetare si au blocat angajarile la stat. Banii astfel economisiti au fost redirectionati spre investitii si crearea de noi locuri de munca.
La noi, Puterea pare ,pe zi ce trece,tot mai iresponsabila,taind in carne vie in paturile cele mai defavorizate,saracindu-le dincolo de orice inchipuire ;in timp ce clientela lor politica beneficiaza de contracte"grase" cu statul,de salarii uriase ,stimulente si prime de vacanta.Puterea se comporta duplicitar:in timp ce vorbeste de necesitatea redimensionarii aparatului bugetar,foarte"umfat"in ultimii ani incat a devenit"obez",Guvernul nu renunta la unele Agentii,face angajari in detrimentul legii si al bunului simt,mentine pana la 6 consilieri pentru fiecare ministru,consilieri platiti cu sume fabuloase,chiar si cu 25.ooo lei etc.
Nimic nu ma mai surprinde in clipele acestea.Nici macar mesajul lui Crin Antonescu ,presedintele PNL ,care s-a pronuntat ieri ca partidul sau va accepta sa intre la guvernare,insa singur,nu in combinatie cu PDL-ul ,acceptand, daca presedintele l-ar desemna,chiar si postul de premier.E greu de crezut ca acest joc este pe placul lui Basescu,mai ales dupa ce Tariceanu nu s-a lasat" dus de mana" de presedinte cand a fost prim-ministru.
In concluzie,reiterez remarca de la inceput:"Ca la noi ,la nimeni..."

Haz de necaz!





duminică, 6 iunie 2010

Dan Puric

Dorul


Mi-e dor de vremurile de altadata!Parfumul lor il resimt,ori de cate ori ma cuibaresc in amintirile dragi sufletului meu.Cu toate ca aveam parte de timpuri in care joaca nu prea isi gasea locul,viata mi se parea frumoasa,oranduita ,parca, dupa legile vesniciei.
Desi am "coborat" de mult din "leaganul copilariei",n-am incetat sa visez ca odinioara,ramanand ,in ciuda aparentelor,un copil:un fiu al timpului ,neobosit sa caute mereu "urcusul" spre partea frumoasa a vietii.
Azi ,retraiesc ,prin fiul meu,o a doua tinerete.Cu nerabdarea copilului din mine,bat la usile sperantei ,cu nadejdea ca ,dincolo de prag, sufletul meu va simti din nou Aroma Fericirii.
Totusi,mi-e dor de primavara vietii,de zborul viu al gandurilor spre inaltimile implinirii, de anotimpul in care am sadit prima oara visul de a fi fericit!

sâmbătă, 5 iunie 2010

Daca vrei sa sa fii rege

Invata de la toate...

Un zambet pe 16mm



-Tu o ajuti pe nevasta-ta la treburile casnice?
-Sigur,la toate!
-Da-mi un exemplu!
-Sa zicem vasele.Sau rufele.Ea le spala ,iar eu le las sa se usuce.

Doua prietene stau la taclale.
-Tu vorbesti cu barbatul tau in timp ce faci dragoste?
-Sigur,daca se intampla sa sune chiar atunci...

El si ea stau pe o stanca,deasupra unei rape.
Ea ii sopteste:

-Mi-e cald.

Atunci,el ii face vant.


-Ce motiv de divort aveti?
-Se implinesc 3 luni de cand sotia mea nu mi-a adresat niciun cuvant!
-V-as mai da un termen sa va mai ganditi;astfel de femei se intalnesc foarte rar...

-Domnule judecator ,tin sa va reamintesc ca acum o luna am scapat-o pe soacra dumneavoastra din casa care luase foc!
-Bine,bine,in afara de asta ,spune ce alte faradelegi ai mai comis?


Drepturi conjugale.
-Domule judecator,un barbat are dreptul sa deschida scrisorile sotiei?

-Drept are,dar curaj,ba!

-Sotul dumneavoastra, sustine ca l-ati jignit.
-Da,domnule judecator.I-am zis:"Orbule".Ca sa schimbe dioptriile ,sa poata sa-mi vada mai bine profilul moral...

In celula, la inchisoare:
-Tu cat stai aici?
-Cincisprezece zile.
-Doar atat?
-Da!Pe urma ma spanzura!

Un detinut isi intreaba vecinul de celula:
-Pentru ce te afli aici?
-M-a pascut ghinionul.Am vrut sa-mi rapesc logodnica,dar din cauza grabei,am luat doar zestrea.

-Acuzat ,ai mai fost condamnat pana acum?
-Niciodata,onorata instanta!
-Atunci stai jos si asteapta pana-ti vine randul!

-Vecine,nu-mi dau seama ce va face sa fiti asa de fericiti ca ne-am mutat langa voi...
-Nevasta-mea a auzit ca sunteti din aia care arunca banii pe fereastra!

Ce mai face copilul tau ?


Maine,6 iunie 2010,incepand cu orele 18.00,in Satu Mare ,in Cartierul Micro 17,parc UFO,PNL-ul organizeaza ,in conformitate cu traditia statornicita in ultimii ani,un spectacol dedicat copiilor:"Ce mai face copilul tau ? ".
Mentionez ca voia buna si distractia,pe parcursul celor 3 ore, vor fi asigurate prin muzica de calitate,competitii cu role,biciclete , masinute teleghidate si alte concursuri atractive.Pentru a crea o atmosfera cat mai placuta,copiii se vor putea bucura de prezenta masinutei gonflabile pentru sarituri,cat si de artisti plastici care vor efectua picturi pe fata .
Speram ca si anul acesta sa avem o participare impresionanta ,iar copiii si insotitorii lor sa se simta cat mai bine!
Va asteptam cu drag!

joi, 3 iunie 2010

Zbor


de Ana Blandiana

De boala de care sufăr
Nu se moare,
Ci se trăieşte -
Substanţa ei este chiar eternitatea,
Un fel de cancer al timpului
Înmulţindu-se din sine fără oprire.
E o boală impecabilă,
O suferinţă perpetuă ca o vocală de sticlă
Laminată în văzduhul asurzitor,
O cădere
Căreia, numai pentru că e fără sfârşit,
I se spune zbor.

marți, 1 iunie 2010

De Ziua Copilului




Copilaria-i o raza de soare,
E primul si cel din urma cuvant.
E tesuta-n aur si-n margaritare.
Copilaria-i o adiere de vant.

Copilaria-i un zambet, un vis, e veselie
E pasarea ce-aluneca-n zare
Si-un gand pribeag de-o vesnicie.
Copilaria-i o suava floare.

Copilaria nu trebuie rapita,
Caci e primul nostru cuvant.
Si o comoara prea greu gasita...
...Copilaria -i o adiere de vant...

P.S.Dedic aceasta postare fiului meu ,Alex,dar si copiilor din lumea intreaga.

Ce nu-mi place?




Cu mare drag,raspund invitatiei doamnei Elena Marin -Alexe de a enumera 10 lucruri care-mi displac!

"Decalogul" lipsei de caracter:


1.Minciuna;

2.Lasitatea;
3.Nepasarea;

4.Intoleranta;
5.Lenea;
6.Ipocrizia;
7.Aroganta;
8.Incultura;

9.Vulgaritatea;
10.Necredinta.

P.S.Provoc pe toti vizitatorii acestui blog sa se alature acestui demers si sa enumere 10 lucruri care nu le plac!

EU

EU

IONEL MESAROŞ

IONEL MESAROŞ

Ionel Mesaroș

Ionel Mesaroș

VĂ MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

VĂ   MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

Primăvara

Primăvara

Vară

Vară

Toamnă

Toamnă

Iarnă

Iarnă

Radio Whisper

Radio Whisper | RadioWhisper.com

Etichete