Despre mine

Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

luni, 28 ianuarie 2013

Când a purtat mască USL-ul?


Sunt foarte multe elemente contradictorii în cadrul politicii USL, fapt care mă obligă să mă întreb când Uniunea Social Liberală a purtat mască, atunci când condamna politicile inumane ale guvernelor Boc și MRU sau când le aplică?
-Ne-au majorat taxele cu 16%, probabil, ca să
intrăm în rândul lumii..

sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Cândva, pe 26 ianuarie


În urmă cu peste doua decenii, pe 26 ianuarie, era celebrată nașterea "celui mai iubit fiu al poporului, a  tovarășului Nicolae Ceaușescu".
Nicolae Ceaușescu s-a născut în Scornicești, județul Olt, la 26 ianuarie 1918, într-o familie de țărani. La vârsta de 11 ani, dupa absolvirea școlii primare, Ceaușescu pleaca la București, unde se angajează ca ucenic cizmar.

EL CONDOR PASA


Bărbatul ideal


Într-un sat, o vacă grasă,
Cum sunt vacile tâmpite,
Dar frumoasă şi lăptoasă,
S-a gândit să se mărite.


Boii, de la mic la mare,
Au venit cu tot belşugul,
Toţi voiau să se însoare,
Că-s deprinşi să tragă jugul.

Gaz pe foc în PNL


Vineri, 25 ianuarie 2013, după conferința de presă a lui C.P. Tăriceanu, prin care acesta ignora existența Uniunii Social Liberale și faptul că trei congrese reunite, ale PSD, PC si PNL, au decis ca Victor Ponta să fie premier și Crin Antonescu candidatul USL pentru alegerile prezidențiale din 2014, tensiunile din Partidul Național Liberal au   ajuns la paroxism, încât câțiva lideri liberali au recomandat excluderea fostului premier din partid, situație care nu va rămâne fără ecou. 
Chiar dacă la  foarte mulți liberali le este frică să-și exprime opinia, fiindu-le teamă de represalii din partea conducerii, vor fi și liberali adevărați care nu se vor ascunde în spatele tăcerii ca să nu deranjeze una dintre tabere.

vineri, 25 ianuarie 2013

In memoriam Emil Hossu


În amintirea OMULUI FRUMOS, Emil Hossu

 

În urmă cu  un an  a plecat dintre noi  un mare şi îndrăgit actor, dăruit vocaţiei sale până în ultima clipa a vieţii, Emil Hossu.

În acea zi de 25 ianuarie 2012, ne-a fost răpit  de  pârdalnica moarte  un om demn, vertical pe scena vieţii, care, până la cea din urma apariţie a sa, s-a străduit să ne înveţe un adevăr atât de simplu încât riscăm adesea să-l uitam: nu poate fi iubit cineva care nu iubeşte pe nimeni.

 Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-i ţină amintirea vie în sufletele noastre!

joi, 24 ianuarie 2013

24 Ianuarie- Ziua Renașterii Naționale

Uniți în jurul Sfântului Adevăr, călăuziți de sacrele valori naționale și animați de fiorul simțămintelor de Iubire de Neam și Țară, astăzi, la 154 de la Unirea Principatelor Române, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, ar trebui să prindem într-o horă a unirii, în cuget și simțiri,  pentru  viitorul României, praznic ce ar trebui să devină Ziua Renașterii Naționale.
Din păcate, suntem dezbinați, uniți în jurul unor interese meschine, departe de spiritul ce ar trebui să se manifeste cu această ocazie.
Sper să vină vremea trezirii  nației române și să  ne prețuim cu adevărat valorile naționale!

Cum au îmbătrânit vedetele politicii românești


El Condor Pasa- Simon & Garfunkel


miercuri, 23 ianuarie 2013

Schilodirea României

Ne pierdem timpul, urmărind modul în care se derulează, la toate nivelele, viața politică românească. Pretutindeni, indiferent de declarațiile  politicienilor,  numitorul comun al preocupărilor acestora este interesul personal. 
Aleșii neamului, văzându-se cu sacii în căruță pentru câțiva ani, se gândesc, în primul rând, la bunăstarea lor. Unii dintre ei au și uitat ce au promis în campania electorală și deja umblă cu cioara vopsită, așa că  lehamitea față politică a majorității semenilor noștri  este complet  întemeiată.

miercuri, 16 ianuarie 2013

Baladă pentru Eminescu

de Radu Gyr
Te-au slăvit în cărţi şi în poeme
Şi te-au înălţat iconostas,
Ca să fulgeri tânăr peste vreme,
Cu vecii de cremene sub pas.

Te-au văzut voevodând voroave,
Ciobănind genune şi zăpezi,
Potcovar de fum bătând potcoave
Negurilor strânse în cirezi.

marți, 15 ianuarie 2013

Netrebnicii care ne conduc


Uzurpatori, demagogi, capete deşarte, leneşi care trăiesc din sudoarea poporului"
„Ce caută aceste elemente nesănatoase în viaţa publică a statului? Ce caută aceşti oameni care pe calea statului voiesc să câştige avere şi onori, pe când statul nu este nicaieri altceva decât organizarea cea mai simplă posibilă a nevoilor omeneşti? Ce sunt aceste păpuşi care doresc a trai fără muncă, fără ştiinţă, fără avere moştenită, cumulând câte trei, patru însărcinări publice dintre care n-ar putea să împlinească nici pe una în deplină conştiinţă? Ce căuta d. X profesor de universitate, care nu ştie a scrie un şir de limbă românească, care n-are atâtea cunoştinţe pozitive pe câte are un învăţător de clase primare din ţările vecine şi care, cu toate acestea, pretinde a fi mare politic şi om de stat? Ce caută? Vom spune noi ce caută. Legile noastre sunt străine; ele sunt făcute pentru un stadiu de evoluţiune socială care în Franţa a fost, la noi n-a fost încă. Am făcut strane în biserica naţionalităţii noastre, neavând destui notabili pentru ele, am durat scaune care trebuiau umplute. Nefiind oameni vrednici, care să constituie clasa de mijloc, le-au umplut caraghioşii şi haimanalele, oamenii a căror muncă şi inteligenţă nu plăteşte un ban roşu, stârpiturile, plebea intelectuală şi morală. Arionii de tot soiul, oamenii care riscă tot pentru că n-au ce pierde, tot ce-i mai de rând şi mai înjosit în oraşele poporului românesc. Căci, din nefericire, poporul nostru stă pe muchia ce desparte trei civilizaţii deosebite: cea slavă, cea occidentală şi cea asiatică şi toate lepădăturile Orientului şi Occidentului, greceşti, jidoveşti, bulgăreşti, se grămădesc în oraşele noastre, iar copiii acestor lepădături sunt liberalii noştri. Şi, când loveşti în ei, zic că loveşti în tot ce-i românesc şi că eşti rău român...

Eminescu


E glasul cerului cuprins în cuvânt,
dorul purtat pe aripi de gând;
Munte de suflet ceresc,
pârjolit de focul iubirii,
Icoană a neamului românesc,
renăscută din cenuşa firii.

luni, 14 ianuarie 2013

Kenny G & Richard Marx -Sorry seems to be the hardest word


Michael Bolton - Soul of my soul


Lionel Richie _ Diana Ross - Endless Love


Omul cu demnitate creștină


Hristos a înfrumuseţat suferinţa, pe care a făcut-o corabie către Dumnezeu.

Ziua Culturii Naționale


În urmă cu trei ani ani, la iniţiativa Academiei Române, ziua de 15 ianuarie, ziua naşterii poetului  nepereche, Mihai Eminescu, a devenit Ziua Culturii Naţionale.
PNL, promotorul  valorilor şi interesulului naţional, acordă un interes major culturii.Dezvoltarea acesteia întăreşte conştiinţa naţională ,luminând mintea şi înălţând sufletul.

Doina și Ion Aldea Teodorovici - Eminescu


vineri, 11 ianuarie 2013

2013-un nou an de austeritate



Ieri, 10 ianuarie 2013, premierul Victor Ponta  a prezentat "starea naţiunii", respectiv situaţia datoriilor acumulate, banii din bugetul pe 2013 şi proiectele care se vor putea duce la îndeplinire în următorii patru ani, în baza alocărilor bugetare multianuale.
 În 2013, România va produce 140 de miliarde de euro. Datoriile țării, din 1989, sunt de 51 de miliarde, reprezentand 34% din PIB.
 În acest an, veniturile statului vor ajunge la 46 miliarde de euro, 2300 de euro pentru fiecare cetăţean român. Cheltuielile vor fi mai mari decât veniturile. Cu 3 miliarde de euro în plus. Fiecare cetăţean român va fi mai dator cu 130 de euro decât era la începutul anului.

sâmbătă, 5 ianuarie 2013

De la demnitatea creștină la mizeria umană

Nimeni, nicio ființă umană, nu e depozitarea adevărului absolut. Nici măcar înaltele fețe bisericești, nu pot avea o asemenea pretenție, chiar dacă sunt slujbașii dreptei credințe, a ortodoxismului.
Deși sunt creștin ortodox,consider abuzivă imixtiunea BOR, în cazul  Sergiu Nicolaescu. În mod firesc, Biserica Ortodoxă Română, la solicitarea unui membru a familiei Marelui Dispărut, trebuia să aibă o reacție ponderată, echilibrată. Numai în cazul în care exista o cerere expresă pentru ca Sergiu Nicolaescu să beneficieze de o slujbă religioasă de înmormântare se impunea o explicație a rezoluției de refuz, nimic altceva.

joi, 3 ianuarie 2013

Plecat într-o stea

Azi, 3 ianuarie 2012, a plecat dintre noi, la o vârstă venerabilă, la 82 de ani, un titan ce  și-a pus amprenta asupra cinematografiei românești, Sergiu Nicolaescu.
Deși tradiția românească ne îmbie să vorbim de morți numai de bine, astăzi,când marele regizor  a fost "ciuruit" de pârdalnica moarte, s-au găsit în spațiul public românesc  ființe feroce, adevărate fiare ale pădurii, să sfârtece cu colții scrisului pe cel plecat din lumea cu dor în cea fără de dor.

Ultimul interviu al lui Sergiu Nicolaescu


Sergiu Nicolaescu-un monument al cinematografiei române

M-a întristat profund vestea plecării dintre noi, la început de an, a celui mai mare  regizor român, Sergiu Nicolaescu!
Chiar dacă se afla la vârsta amintirilor, fără copii și nepoți care să-i îndulcească bătrânețile, plecarea sa în lumea umbrelor a lăsat un gol imens în inimile cinefililor români. Totuși, Sergiu Nicolaescu va rămâne nemuritor prin filmele sale.

EU

EU

IONEL MESAROŞ

IONEL MESAROŞ

Ionel Mesaroș

Ionel Mesaroș

VĂ MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

VĂ   MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

Primăvara

Primăvara

Vară

Vară

Toamnă

Toamnă

Iarnă

Iarnă

Radio Whisper

Radio Whisper | RadioWhisper.com

Etichete