Scrisoare albă II

M-am întors să-ți scriu, dar nu să-ți spun cât mi-e de dor de tine, nu să-ți spun că nu mai am nopți de când nu-mi mai ești, nu să-ți spun că zilele mele sunt îndoliate fără lumina chipului tău, mâinilor tale, zâmbetului tău, nu să-ți spun despre singurătatea cântecelor despre noi, despre masa mea goală, despre locul tău rece la ea, despre toate momentele pe care le trăiesc cu tine doar în gând, nu să-ți spun că fără tine eu nu mai sunt eu...

Interviu cu Florin Piersic

De unde izvorăşte, Florin, ultrasensibilitatea asta?

Întrebarea ta mă poartă înapoi, într-un tunel al timpului, la capătul caruia copilaria mea se deschide iar, în lumină. Şi sunt fericit, pentru că în călatoria asta, ca într-un vis minunat, îmi regăsesc părinţii. Mă copleşesc amintirile - văd uliţele satului Corlata, cum se împletesc cu străzile Clujului acelor ani, drumurile mele, iar dorul de dragii mei care mi-au dat viaţă urcă până la cer. Iubirea, bunătatea lor fără margini, generozitatea, dragostea de frumos, zilele bune şi zilele rele, bucuriile, apoi tristeţile neînchipuite, toate mi-au modelat sufletul şi mintea şi m-au marcat definitiv. Aş zice că reţeta iubirii de oameni şi a bucuriei de a trăi mi-a fost pusă în leagăn de ursitoare. Mă trezesc cu ea dimineaţa şi cu ea adorm.

În călătoria asta în timp, la care m-ai provocat, am avut senzaţia, pentru cateva clipe, că anii s-au întors brusc: eram foarte tânăr când, într-o sală de cinema, mă lăsam vrăjit de Kirk Douglas şi Anthony Quinn, în excepţionalul film Van Gogh. Eram vrăjit de actorie, de magia scenei, a ecranului; şi toate au pus, încet, stăpânire pe mine, definitiv.
Anii au trecut pe repede înainte, înfăşuraţi, învolburaţi într-o tornadă copleşitoare; ca să mă regăsesc apoi, singur, în noaptea rece de ianuarie. "Cinematograful Florin Piersic" scrie, strălucitor, cu lumină albă, de firmă, pe caldarâmul umed al piaţetei pustii. Am lacrimi în suflet - înţeleg, iar, că viaţa nu mai poate fi întoarsă înapoi; am lacrimi în suflet pentru că părinţii mei n-au trăit ca să-mi fie alături în toată această revărsare de iubire şi apreciere pe care mi-o transmite publicul, şi să fie fericiţi cu şi pentru mine.
Cateodată am senzaţia că e de ajuns să apăs butonul soneriei, ca uşa să se deschidă şi ei să mă primească, zâmbind, în prag, cu o dragoste şi o bucurie, unice. Asta ar însemna însă, ca trecutul să fie un prezent minunat, în care i-aş avea, pe amândoi, în viaţă.

Eternul Feminin

Ab initio creata sum

Am apărut încă de la originile Lumii.
Încă înaintea veacurilor, am ieşit din mâinile lui Dumnezeu…
eboşă destinată să se înfrumuseţeze prin timpuri,
conlucrătoare la opera sa.

Tăria sincerităţii

Viaţa noastră este plină de contradicţii şi de sensuri denaturate. În lupta de toate zilele, sinceritatea este luată drept prostie, aşa după cum şiretenia şi ipocrizia sunt luate drept inteligenţă.

Un discurs emoționant al lui Steve Jobs

Sunt onorat să fiu cu voi astăzi, în ziua plecării voastre de la una dintre cele mai bune universităţi din lume. Eu n-am absolvit niciodată facultatea. Adevărul fie spus, acum e momentul în care m-am apropiat cel mai mult de o absolvire. Şi vreau să vă spun astăzi trei poveşti din viaţa mea. Atât. Nu cuvinte mari. Doar trei povești.

IUBIREA--MARCEL IURES

"GÂNDUL LA DELFINI"

de Ana Blandiana

Gândul la delfini este pentru mine întotdeauna o soluţie totdeauna eficientă de a ieşi dintr-o deprimare, de a depăşi o tristeţe, de a uita o deziluzie, gândul la delfini este recurgerea terapeutică la basm, un basm care are imensul merit de a se petrece - oricât de inexplicabil - în realitate. Simplul fapt al existenţei lor îmi este un argument suficient pentru a putea continua, pentru a nu repudia un univers care a fost în stare să-i nască şi îşi poate permite să-i păstreze. Inteligenţi şi buni, frumoşi şi veseli, ei sunt fericiţi fără a face pe alţii să sufere şi triumfători nu prin rezultanta unui raport sălbatec de forţe, ci prin comparaţie calmă şi răspuns nemăsluit. Ei au umor şi au graţie într-o lume care are numai pofte şi necesităţi; ei se joacă şi se bucură într-o natură unde totul se zbate şi se luptă; ei sunt naivi şi serviabili într-un univers în care aceste calităţi sunt batjocorite şi aceste merite, demne de dispreţ.

Nu sunt tipici şi nu sunt reprezentativi, dar sunt simbolici şi infinit dătători de speranţă, sunt singurele făpturi vii pe care mi le pot imagina intrând în paradis fără istmul umilitor al purgatoriului.
I-am văzut în toată strălucirea libertaţii lor la mare, jucându-se, formând cete copilăroase şi vesele, debordând de o fericire care devenea molipsitoare, care se lua. Era ca un dans deşfăşurat egal în apă şi în aer, un dans în care corpurile lor lucitoare şi prelungi ca nişte suveici de argint coseau apa intens albastră de cerul străveziu, într-o preţioasă broderie de aur şi cobalt, de mercur şi peruzea, într-o demonstraţie de fantezie şi gratuitate, copleşitoare, purificatoare. Noi, oamenii, îi priveam de pe ţărm, un ţărm înalt ca o galerie de operă, ne simţeam tineri şi entuziaşti, lipsiţi de rezerve şi deschişi, înfrăţiţi prin admiraţie nu numai cu minunatele fiinţe pe care le priveam, ci şi unii cu alţii, şi - încă mai mult - cu noi înşine. Ne simţeam împăcaţi şi buni, dezinteresaţi şi fericiţi, fericiţi şi flataţi că nouă ni se adresează acea extraordinară BUCURIE, acel MIRACOL . Pentru că nici o clipă nu m-am îndoit că ei, delfinii, se bucurau că-i privim şi, dincolo de plăcerea în sine, jocul lor se hrănea şi din altruismul plăcerii pe care ne-o ofereau nouă, din enormul DAR pe care ni-l faceau astfel. Am verificat această impresie urmărind un spectacol pregătit la delfinariu şi descoperind, în ceea ce pentru un spirit opac ar fi putut fi o dresură de delfini, infinit de complexa relaţie între omul care comanda jocul şi delfinii care îl executau, bucurându-se de el şi bucurându-se în acelaşi timp de bucuria pe care ştiau că i-o fac lui (şi nouă, celor care îi priveam), un fel de joc secund în care ei, copilăroşii, se jucau ca să-l facă fericit pe copilul ce le era stapân şi pe copiii ce le erau spectatori, din plăcere pură şi din altruism.
La vechii greci a omorî un delfin era la fel de grav cu a omorî un om, căci delfinii erau socotiţi foşti oameni care şi-au părăsit cetăţile pentru a locui în mare, fără a-şi părăsi şi obiceiurile omeneşti, obiceiurile unei umanităţi ideale, revolute. De aceea, gândul la delfini este gândul la o lume mai bună, la o natură mai blândă, la un univers mai frumos, la basmele cu binele care învinge, la mitul cu Apollo venind spre Delphi pe spinări înduioşate de delfini.

Interviu cu Dumnezeu

de Octavian Paler

- Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
- Dacă ai timp… i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:
- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească…., iar apoi tânjesc iar să fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani……iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea.Faptul că se gândesc cu timp la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul;că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.
Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp.
Apoi am întrebat:
- Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?
- Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc…..şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc, dar pur şi simplu încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi ca pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.
- Mulţumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:
- Doar faptul că sunt aici, întotdeauna .

O tara,un destin...

Romania este o tara neodihnita.
Lipsa de ragaz istoric si-a spus cuvantul.Oboseala de a fi roman a devenit indiferenta,pentru ca,apoi,sa o traim astazi in mod difuz,ca pe o rusine.Usor jenati de romanitatea noastra,ne strecuram prin lumea moderna ,ca si cum am purta o haina veche.Deplinatatea de a fi roman,ca model interbelic al acestui neam,pare o statuie distrusa barbar de "vitejii" contemporani,incalecati pe caii iuti ai lipsei de constiinta.
Procesul de nationalizare a identitatii romanesti s-a facut la inceput sub senilele de tanc comuniste,astazi,prin rapiri de suflete,la cantecele de sirena al unei lumi fara contur.
Mi-am facut,cum am putut,un catarg ,de care m-am legat,strigandu-le sirenelor:
-Mintiti! A fi roman este o frumusete a lumii!

(Dan Puric-despre Omul Frumos)

Imnul Vietii

Viata este singura ta sansa – ia-o in serios!

Viata este o frumusete – admir-o!

Viata este o bucurie – savureaz-o!

Viata este o provocare – raspunde!

Viata este un vis – adu-l la realitate!

Viata este o datorie – indeplineste-o!

Viata este un joc – joaca-l!

Viata este un pret – pretuieste-o!

Viata este o avere – foloseste-o!

Viata este dragoste – daruieste-o!

Viata este un secret – dezleaga-l!

Viata este o promisiune – infaptuiete-o!

Viata este un necaz – invinge-l!

Viata este un cantec – canta-l!

Viata este o batalie – lupta!

Viata este o aventura – accept-o!

Viata este o recompensa – merit-o!

Viata este viata – TRAIESTE-O!

(Maica Teresa din Calcutta)

Raul este doar absenta Binelui - sa facem bine!

Dumnezeu vs. stiinta ?

Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie… Profesorul ateu ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare

Esti crestin, nu-i asa, fiule?

Da, dle, spune studentul.

Deci, crezi in Dumnezeu?

Cu siguranta.
Dumnezeu e bun?
Desigur, Dumnezeu e bun.
E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?

Da .

Profesorul zambeste cunoscator. Se gandeste putin. Uite o problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?

Da, dle. As incerca.

Deci, esti bun.

N-as spune asta.

Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu…

Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.

El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e bun? Poti raspunde la asta?

Studentul tace.

Nu poti raspunde, nu-i asa? El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.

Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?

Pai…, da, spune studentul.

Satana e bun?

Studentul nu ezita la aceasta intrebare “Nu!"

De unde vine Satana?

Studentul ezita. De la Dumnezeu.

Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?

Da, dle.

Raul e peste tot, nu-i asa?Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?

Da.

Deci cine a creat raul? Profesorul a continuat. Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.

Din nou, studentul nu raspunde.

Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?

Studentul se foieste jenat.

Da.

Deci cine le-a creat?

Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea. Cine le-a creat? Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti. Spune-mi, continua el adresandu-se altui student. Crezi in Isus Cristos, fiule?

Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.

Da, dle profesor, cred.

Batranul se opreste din marsaluit. Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai vazut vreodata pe Isus?

Nu, dle. Nu L-am vazut.

Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Isus al tau?

Nu, dle, nu l-am auzit.

L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Isus sau a lui Dumnezeu?

Nu, dle, ma tem ca nu.

Si totusi crezi in el?

Da.

Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?

Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.

Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.

Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.

Dle profesor, exista caldura?

Da .

Si exista frig?

Da, fiule, exista si frig.

Nu, dle, nu exista.

Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta.

Studentul incepe sa explice.

'Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig – daca ar exista, am avea temperature mai scazute decat minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corps au obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corps au material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut (-458 F) inseamna absenta totala a caldurii.

Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, dle, ci doar absenta ei.

Clasa e invaluita in tacere. Undeva, cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.

Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?

Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?

Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?

Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun.

Ce vrei sa demonstrezi, tinere?

Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea gresita.
De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza. Gresite?

Poti explica in ce fel?

Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul… Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?

Daca te referi la procesul evolutiei , tinere, da, evident ca da.

Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?

Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul.

Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. Nu predate studentilor ceea ce ati observat, ci doar ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator?

Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.

Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa. E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul profesorului? Clasa izbucneste in ras. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?

Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde. Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu….
Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul. Acum, dle, exista raul?

Acum nesigur, profesorul raspunde: sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.

La asta, studentul a replicat: Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina.

Profesorul s-a asezat.

PS: Studentul era Albert Einstein.

Albert Einstein a scris o carte intitulata "Dumnezeu vs. stiinta" in 1921….
Sursa :http://www.arta-feminitatii.blogspot.com/
Cu multumiri,Animei ,posesoare acestui blog,pentru acceptul de publicare ,dar mai ales ,pentru maniera in care mi-a oferit sansa de a-mi imbogati blogul cu o asemenea capodopera !
P.S.Raspunsul Animei la rugamintea mea fiind atat de graitor ,incat merita publicat:"...ma bucur ca aceste randuri ingenioase ale lui Einstein despre Dumnezeu isi gasesc ecou in inima oamenilor.
Desigur, bucuria este de partea mea daca vei publica si tu, la randul tau, aceasta "demonstratie" divina, astfel si mai multi oameni avand acces la ea."
In continuare,dorind sa ilustrez ca nimic nu este intamplator in viata,voi prezenta comentariul meu la postarea Animei:

Subiectul acesta l-am dezbatut de multe ori in viata de "instructor " militar,avand printre "invatacei"si tineri inclinati spre filozofie.
Prin anii '90,unul dintre militarii in termen din plutonul meu,intr-un seminar la Educatie cetateneasca m-a intrebat daca eu cred ca Dumnezeu poate face orice.
Raspunsul meu a fost afirmativ;dupa care tanarul,un ateu inradacinat adanc in necredinta,sau mai bine zis in "absenta credintei",mi-a pus urmatoarea intrebare:"Poate Dumnezeu sa creeze un bolovan pe care nici el sa nu-l poata ridica?"
Initial,am omis raspunsul,dupa care ,fara sa-l fi citit pe Einstein,am oferit,din intamplare,dar cu o convingere de nezdruncinat,crampeie din raspunsurile marelui savant,argumentand cu elemente asimilate dupa ce am lecturat"Enigma vietii si a mortii" de dr. Aurel Popescu Balcesti.
De atunci,tanarul de care am amintit s-a apropiat atat de mult de mine,dar mai ales de religie incat azi ,paradoxal,este chiar profesorul de religie al fiului meu. "
Nu uitati!
Raul este doar absenta Binelui-sa facem bine!

Iubind Moartea

Moartea este ca o femeie plina de viata,
nedespartita de trupul tau, impreuna cu tine
de la prima respiratie a ta in aceasta lume.

Moartea este ca o femeie frumoasa, ispititoare
cu care te unesti pe deplin, impacat,
cand ii daruiesti ultima ta suflare.

Moartea este ca o femeie puternica, prea atragatoare
de care ti-e frica si fugi pentru ca n-ai inteles, inca,
felul misterios in care ea te iubeste.

Moartea este ca o femeie pasionala
cu care dansezi, respirand miros de tamaie
in ritmul ei navalnic, ametitor.

Moartea este ca o femeie flamanda de dor
care inghite cu pofta totul in jur,
hranindu-se chiar si cu timpul tau.

Moartea este ca o femeie goala, fascinanta,
neagra de intuneric, iubitoare, ocrotitoare si materna
atunci cand tu traiesti intens fiecare clipa a vietii.

Moartea este ca o femeie indragostita
pe care intr-un final fericit o vei iubi si tu,
imbratisand-o topit in fiecare secunda.

Publicata cu acceptul Siminei.
Sursa:http://poeziaiubirii.blogspot.com/