Zile de neuitat...

Despre evenimentele din Decembrie ’89 s-a scris mult. Uneori, în locul  adevărului s-a ales mistificarea lui, iar acest lucru mă  doare.

Se caută din ce în ce mai puțin adevărul  evenimentelor, se vorbește tot mai rar despre misterul acelor timpuri și se spune, doar de ochii lumii, tot mai mult în șoaptă pentru a nu deranja, până ce uitarea se va așterne definitiv peste această filă de istorie. Așa se încalcă una dintre legile  catehismului existenței umane, ce poruncește ca  viitorul unei nații să nu fie fondat pe minciună.

Am trăit acele clipe la intensitate maximă. Era și firesc. Oricând mă puteam înfrăți cu moartea, iar astăzi să fiu doar o amintire.

Deși au trecut 27 de ani  de la evenimentul ce a marcat eliberarea de sub tirania  ceaușistă, amintirile îmi sunt vii, ca și când  totul s-ar fi petrecut ieri. Era și normal ca un om,  ce a simțit pe viu  fiorii acelor zile de groază, fiind militar,  să am o asemenea stare.

Simțeam că moartea ne pândea pe la colțuri. Sentimentul acesta se accentua, atingând cote paroxistice,  când aflam cu durere că  izbutise să-i răpună pe unii dintre prietenii și camarazii mei,  trecându-i în rândul martirilor neamului.

S-a vărsat sânge nevinovat la Timișoara, la București, la Sibiu și în alte localități ale României, jertfe care ne obligă să apărăm  cu toată ființa valorile supreme câștigate atunci, libertatea și democrația.

Fiind participant al evenimentelor din Decembrie ’89, chiar dacă nu am certificat care să ateste calitatea  de revoluționar, aidoma majorității colegilor mei, la peste două decenii de le momentul crucial din istoria noastră ce a pus capăt dictaturii ceaușiste, vă împărtășesc câteva trăiri din acele zile de neuitat.

Pe 17 decembrie 1989,  în timp ce mă aflam acasă, un agent de la cazarmă mi-a adus la cunoștință ca am primit  un indicativ de alarmă de luptă.

M-am deplasat imediat la unitate . Mi-am dat seama  că nu e un  simplu exercițiu  pentru antrenarea personalului, dar nu știam    care era adevărul ”gol-goluț”. Ne aflam într-o situație inedită, dezinformările ajungând la apogeu.  Deși bănuiam care era mobilul evenimentelor , nimeni nu îndrăznea să-l confirme.

După ce am aflat că  Vasile Milea, ministrul Apărării Naționale, și-a pus capăt zilelor, iar situația de la  frontiera  României s-a precipitat, starea de tensiune s-a accentuat.

La orele amiezii, primisem ordin să ridicăm muniție de război  și să ne pregătim pentru a fi în măsură să ne deplasăm, dacă va fi cazul,  în  raionul de rezervă, o locație despre care știam doar că se află la circa 60 de kilometri, în mijlocul unei păduri.

Deși eram înarmați pana-n dinți , o stare de încordare a pus stăpânire pe noi, lucru explicabil  și pentru faptul că niciodată țintele noastre nu erau vii.

Clipele treceau cu repeziciune. Momentele până la care trebuia să ne învingem pe noi înșine, conștiința care refuza să fie partașă la un act criminal, erau tot mai aproape. În noi  se ducea  o adevărată  bătălie a cărui ecou a reverberat când camarazii  noștri de la Timișoara, foștii mei colegi de școală, cu care eram în legătură operațională,  ne-au anunțat că sunt atacați. M-am îngrozit la gândul  că ei trebuiau să riposteze, să deschidă focul pentru a se apăra.

Nu a trecut mult timp  și un mesaj recepționat  ne-a panicat și pe noi, cu toate că  ne aflam  la distanță apreciabilă de zonele fierbinți.  Niște elicoptere necunoscute,  ale căror convorbiri le-am recepționat,  se îndreptau spre noi.  Am reacționat imediat. Eu, împreună cu  cel mai versat  coleg în tehnica  de localizare, am rămas să supraveghem tehnic situația de pe acea frecvență, ceilalți ocupând poziții de tragere în jurul unității. După 20 de minute , elicopterele respective au primit ordin să se retragă la Bază; De abia atunci inima ne-a revenit la loc, însă totul pentru puțin timp. Faptul că mr. Nița Romulus  Octavian, comandantul meu  din Școala Militară de Ofițeri Activi de Transmisiuni, un om pentru care  aveam o stimă deosebită,  a căzut la datorie , încercând să apere, împreună cu plutonul pe care-l comanda, Poșta Centrală din Sibiu, m-a marcat profund.

În acele zile s-a exercitat o formidabilă presiune psihologică ce justifica oricând apariția de erori, uneori, dirijate, ce au transformat în victime oameni nevinovați.

În Decembrie  ’89, societatea românească a vrut să renască în adevăr, însă interese meschine, interne și externe, au obturat această năzuință, compromițând această filă a istoriei naționale, uzurpând, astfel, speranțele celor ce am crezut  cu adevărat în triumful binelui!

În numele inimilor ce s-au jertfit pe altarul viselor  de libertate și democrație, suntem datori să încercăm să vindecăm adevărul, să-l aducem în lumină și să-l ținem deasupra cu orice risc!

Dumnezeu să-i odihnească în pace pe cei care s-au jertfit pentru ca țara să iasă de sub carapacea dictaturii ceaușiste!

Ionel Mesaroș-Popasuri Culturale Românești

Băse' la plimbare

Președintele cu soția se plimbă la pas prin București. La un moment dat, Traian Băsescu se oprește brusc în fatza unei vitrine și exclamă:

Marturisire

Azi,15 martie,este sarbatoarea maghiarilor de pretutindeni,ocazie cu care le doresc un sincer"La multi ani!"
Desi sunt roman,cu toate ca numele meu parca ar spune altceva,am foarte multi amici maghiari cu care convietuiesc intr-o armonie desavarsita.Niciodata ,limba nu a fost un element generator de disensiuni ,invatand ,zi de zi,o lectie de toleranta.
Poate nu ar fi firesc sa am un asemenea comportament civilizat ,mai ales daca ati fi fost martorul evolutiei numelui meu de la Macelaru la Meszaros, in 1867 ,de la Meszaros la Mesaros ,in 1945.
Istoria,falsa ori adevarata,nu trebuie sa alimenteze sovinismul .La fel,nationalismul unor partide nu trebuie sa se manifeste in sensul dezbinarii comunitatii.
Modelele europene de convietuire si chiar deviza Uniunii Europene,"Unitate in diversitate", ar trebui sa ne calauzeasca in toate demersurile noastre,indiferent de care parte a baricadei ne-am situa.
Nu cred ca in Romania se incalca drepturile minoritatilor nationale.Sunt martor ,in fiecare zi,ca acest lucru nu se intampla.
Ce este extrem de neplacut este ca intr-un stat national,unitar si independent,sa existe romani de nationalitate maghiara care sa nu cunoasca o iota din limba statului in care traiesc.Poate nu va vine sa credeti acest lucru,dar eu cunosc asemenea situatii,fapt pentru care eu,roman fiind,vorbesc cu acestia in maghiara,reamintindu-le ori de cate ori am ocazia ca ar fi bine sa invete si romana.
Refuz sa fac apel la istorie,desi am date verificate despre abuzurile savarsite de maghiari din secolul al IX-lea pana azi.Studiind cu mare atentie istoria secolului al XIX-lea,in special,am ajuns la concluzia ca trebuie sa punem accent pe ceea ce ne uneste,nu pe ceea ce ne dezbina.
In final,tin sa subliniez , ca ma opun categoric regionalizarii tarii,pe criterii etnice;problema invocata de reprezentantii politici ai minoritatii nationale maghiare din Romania,fiind una falsa.

Ziua barbatului

Ziua de 9 martie este ziua cand se sarbatoresc cei 40 de Mucenici, dar este considerata ca fiind si Ziua Barbatilor.
Desi se vorbeste ca Ziua Barbatilor ar fi in fiecare zi,se pare ca domnii parlamentari, treziti din somnul din Camerele Parlamentului,sau frustrati de faptul ca nu au ,oficialmente ,o zi a lor,au creat cadrul legal pentru a putea sarbatori Ziua Barbatilor .

In expunerea de motive a iniţiativei publicate în M.O. al Romaniei , Partea I, Nr. 217/ 21.III.2008, se arată că, deşi femeia şi bărbatul sunt consideraţi egali, este "curios" faptul că numai femeia are o zi dedicată ei, nu şi bărbatul. Mai mult, se precizează că, dacă Ziua Femeii este şi ziua mamei, Ziua Bărbatului va fi şi ziua tatălui.Efortul colosal depus de" alesii neamului" s-a concretizat ,conform traditiei romanesti ,intr-un haos de nedescris,incat azi se stie ca aceasta zi se poate celebra in trei zile,nu in trei zile la rand,ci in "trei zile "care insumate formeaza un an.O traditie din aceasta zi este ca barbatii sa bea 40 de pahare de vin pentru ca sa fie sanatosi si sa nu se lipeasca

de ei bolile tot anul. Aceste pahare se spune ca reprezinta sangele varsat de cei 40 de sfinti mucenici din cetatea Sevastei. Cei care nu pot sa bea cele 40 de pahare cu vin, e bine ca macar sa guste vin in aceasta zi de 9 Martie, sau sa fie stropit cu vin, acesta insemnand sange si putere de munca peste an.
Daca in ziua de 8 martie, femeile au o zi a lor, ziua de 9 Martie, ziua Mucenicilor, poate fi considerata in traditia romaneasca ca ziua barbatilor.

Desi ar fi normal sa subscriu la instituirea acestei sarbatori,mi se pare firesc sa o trecem fie in derizoriu,fie in anonimat,altminteri "reformistii Romaniei" vor avea idei care pot sa mearga atat de departe, incat sa celebram foarte curand "Ziua Crizei" si "Ziua cainilor cu covrigi in coada".
Totusi,din bun simt, le urez " de ziua lor" un sincer "La multi ani!"

Moartea

Pe13 februarie 1993,orele 22.25,moartea mi-a rapit ce am avut mai drag in acea clipa,pe mama mea.

Stiam ca moartea nu-i o taina ,ci ,mai degraba,sfarsitul acelei taine mari, care e viata;insa acest lucru nu m-a ajutat mai deloc.Nu am putut intelege de ce acel abis in care ,la un moment dat patrundem cu totii,a luat de langa mine o “icoana de om”,greu incercata de viata,obligata ,inca de la 36 de ani ,sa poarte crucea vaduviei si sa-si creasca singura cei trei copilasi.

Toate rationamentele mele s-au aratat neputincioase in a explica acest eveniment tragic.

Sufletul sfasiat de jale,teama si disperare,nu a avut parte de nicio consolare pana cand nu am luat in mana lumanarea credintei .Atunci ,am simtit o usurare.Gandul noptii vesnice nu a continuat sa ma ingrozeasca, iar apele tulburi in care se scalda cugetul meu pareau sa se limpezeasca, instantaneu.

Am stat si am reflectat asupra mortii,bazandu-ma de la inceput pe invataturile biblice.

În tradiţia biblica crestina, primul om, Adam, era la început nemuritor, dar a primit moartea drept pedeapsă de la Dumnezeu pentru că a căzut în ispită, gustând din fructul oprit. Adam a trebuit să se întoarcă în pământ, adică în materia din care a fost creat . Moartea nu era considerată în Vechiul Testament un sfârşit, ci exista posibilitatea invierii, şi era asociată cu "somnul" , ceea ce implica o trezire la Judecata de Apoi. În Noul Testament nu apare o nouă filosofie despre moarte. Aici se menţionează clar că sufletul poate fi nemuritor, mesajul Noului Testament fiind că Iisus Hristos a învins moartea. Prin stăpânirea morţii, diavolul avea pe toţi oamenii în puterea sa, însă Iisus, jertfindu-se pentru muritori, i-a eliberat. În Biblie se spune că "cei care cred în Fiul lui Dumnezeu nu vor muri, ci vor avea viaţă veşnică" .

Moartea, ca si viata, sunt niste taine de-ale lui Dumnezeu: venim pe lume, nu stim de ce si plecam fara sa stim unde. Exista un ceas al mortii care nu poate fi evitat. Te ia cu somn, un somn greu, apoi te cuprinde întunericul, te faci rece ca gheata si devii inert. Sufletul, în clipa mortii, se desface cu greu de trup, ruperea e violenta, si pleaca pe un drum lung, fara întoarcere.

Moartea e grea, poate din aceasta cauza si Vasile Pârvan îi atribuie mortii rolul purificator: prin moarte se rascumpara toate greselile vietii de aici, zicea el. Moartea, de cele mai multe ori, vine noaptea, caci noaptea e sora cu moartea: noaptea e sora blânda a mortii, pe când moartea e sora crunta a noptii .

Porunca cea dintâi a lui Dumnezeu, după greşeala protopărinţilor noştri, a fost aceasta: Cu moarte veţi plati. Şi, într-adevăr, după călcarea poruncii, două morţi au venit asupra neamului omenesc. Adam, după 930 de ani, şi Eva, după 950 de ani, au primit moartea trupească, iar moartea duhovnicească a fost lungă de 5508 ani, până la venirea în trup a Noului Adam - Hristos, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru.

Dar oare din care pricină, Adam, a numit-o pe Eva, adică "viaţă", deşi se cuvenea s-o numească moarte, că prin ea a venit moartea în lume? Aşa era cu dreptate. Dar în loc s-o numească moarte, o numeşte viaţă, că zice: Şi a pus Adam numele femeii sale Eva, ce se tâlcuieşte viaţă.

Deci cum prin Eva vine moartea şi Adam o numeşte viaţă? Sfântul Grigore de Nissane aduce o clarificare: "Pentru două pricini Adam a pus numele femeii sale Eva, adică viaţă: Mai întâi pentru că ea trebuia să fie maica tuturor celor vii după trup, că ea a născut primul copil, pe Cain, şi a adus în viaţă prima fiinţă omenească. A doua, că prin Eva cea tainică, prin strănepoata Evei cea dintâi, adică prin Preasfânta, Preacurata Născatoarea de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria, avea să vină în lume viaţa, adică Hristos.”

Iată pentru care pricină Adam, fiind prooroc şi făptura cea dintâi a lui Dumnezeu, a proorocit ca Evei să i se pună numele acesta, pentru aceste două pricini. Mai întâi, că va fi maica tuturor celor vii, cum arată Scriptura - deci o tâlcuire o avem în Scriptură şi una în Tradiţie, de la Sfinţii Părinti - iar a doua, că deşi moartea a venit prin femeie, tot prin femeie va trebui să vină la plinirea vremii şi viaţa.

Dupa aceasta trecere in revista a originii pacatului,revin la momentul 13 februarie 1993.

Cu o saptamana inainte, mama,fusese internata la Spitalul Judetean Maramures,punandu-i-se diagnosticul de accident vascular cerebral.

Dupa trei zile de la internare, intrase in coma,stare din care a iesit doar inaintea mortii ,cand a rostit ,cu o claritate de netagaduit,faptul ca e timpul sa plece langa tatal meu.

Eu si fratele mijlociu, fiind la capataiul dansei,am ramas fara cuvinte,cand maicuta a parasit arena vietii.Atunci,ea avea zambetul pe buze si chipul de o frumusete senina ,incat parea ca doarme linistita ,fiind in toiul unui vis serafic.Parea fericita ca si-a dus cu multa demnitate crucea vaduviei,oferind copiilor sai ,neamurilor sale,dar si strainilor o lectie de viata ,asezata pe iubire,respect si credinta.

Si acum, dupa 17 ani ,amintirile care ma napadesc imi ofera senzatia ca ea nu a plecat de langa noi.Ea continua sa ne vegheze din umbra ,calauzindu-ne mereu sa faptuim Binele.

Dumnezeu s-o odihneasca in pace !

CU LUPA PRIN SPITALE...

Intr-o Romanie bolnava de prea multa saracie si nesimtire,vizita ministrului Sanatatii se inscrie in agenda constatarii starii de fapt al Sistemului sanitar din Satu Mare.
Tanarul politician ,cunoscut, initial,prin remarcile acide la adresa celui ce a "ciuruit " o jumatate de Romanie;iar, apoi ca initiator a taxei pe produsele ce pun in pericol sanatatea romanilor,se pare ca nu da dovada de pragmatism,"neintelegand" ca aceasta taxa,finalmente,impovareaza tot romanul de rand si ,prin acest efect indirect, mai subrezeste din sanatatea conationalilor nostri ;Cei mai multi dintre romani nu -si permit sa cumpere produse de calitate superioara.
Cu toate ca intentiile d-lui Cseke Attila pot fi onorabile,cred ca banii colectati prin acest sistem ,nu vor ajunge unde le este locul;ci in alt "buzunar" al Ministerului de Finante,de unde domnul Vladescu,care prin cooptarea lui Bittman in echipa consilierilor,mai vrea sa infaptuiasca o minune ,oferind Bugetului adoptat ,cu surle si trambite,sa contina si ceva maruntis...

DE ZIUA TUTUROR SFINTILOR

Anul acesta am avut bucuria ca pe 31 octombrie sa ajung din nou in satul meu natal,in casa in care am vazut lumina zilei,la cimitirul unde parintii mei isi dorm somnul de veci ,dar si pe dealul Viei Doamnei,la batranul tei ce parca de pe inaltimile magurei vegheaza intregul sat , de peste o suta de ani ;Langa acest tei secular ,devenit monument al naturii prin prisma anilor si aspectului maiestuos, a mai crescut unul care in primii ani ai copilariei mele era atat de mic incat cu puterile mele limitate ajungeam sa ma catar pe fiecare creanga,dar care astazi a dat dovada semetiei,inaltandu-se , asemenea “confratelui “sau mai varstnic, spre inaltimile albastre,umbrind coama dealului pana aproape de manastirea greco-catolica cu hramul Sf. Gheorghe,inaltata in 2005 ,pe un teren donat de George Pop de Basesti Bisericii Unite cu Roma.
Am fost foarte fericit ca am ajuns iarasi acasa , in satul meu pe care il port cu mine oriunde ma duc,in comuna Basesti, localitate pe care o numesc pentru tot ce mi-a oferit-Inimioara.
Din cauza orei inaintate ,dorind sa nu ratez nicio ocazie de a ma intalni cu consatenii mei, stiind ca ei vor fi la” Ziua Tuturor Sfintilor” in zona de vest a satului ,la temeteu l(cimitirul) din Tigana, la ora 14.00, ne-am deplasat acolo.
Am fost realmente surprins cand mi-am revazut neamurile,colegii de scoala,prietenii din copilarie ,dar si cunoscuti si necunoscuti;din aceasta ultima categorie facand parte si o persoana ce ma abordase online in urma cu ceva timp, d-l Dariu Remes-un fiu al satului; dar la care nu i-am raspuns la e-mail ,nestiind de existenta acestei scrisori electronice.
M-am deplasat la mormintele parintilor mei ,apoi la cele ale rudeniilor; in final ,participand alaturi de rudenii la ridicarea paosului,in memoria celor adormiti in Domnul,parinti si alte neamuri.
Ca un apendice la cele simtite in acele clipe, tin sa precizez cateva elemente referitoare la aceasta sarbatoare: Aceasta sărbătoarea ce are origine catolică, fiind denumită „Ziua Tuturor Sfinţilor“ încă din secolul VII, s-a transformat în „Ziua Morţilor“, iar în unele zone se mai numeşte şi „Luminaţia“.
În timp, obiceiul cinstirii celor trecuţi în nefiinţă a fost adoptat şi de ortodocşi, de luterani, calvini şi unitarieni, fiind acum o sărbătoare care adună în jurul mormintelor zeci de mii de credincioşi. În calendarul catolic, şi ziua de 2 noiembrie este o sărbătoare dedicată celor dispăruţi, „Ziua tuturor sufletelor“; la noi in sat aceasta zi fiind sarbatorita in ultima sambata din luna octombrie.
La originea Zilei Morţilor stă ceremonia celţilor de acum 2.000 de ani. Ei sărbătoreau pe 1 noiembrie Anul Nou, noapte în care credeau că fantomele se întorc printre cei vii.
In 1006 , Papa Ioan al XVII-lea a decretat ziua de 1 noiembrie ca zi a mortilor.
Romanii au preluat ziua mortilor dupa 1870.In aceasta zi se aduce un pios omagiu si recunostinta celor plecati in lumea dreptilor ,se sfintesc mormintele ,se duc candele, lumanari,coroane,se impodobesc mormintele cu regina toamnei-crizantema si se da pomana saracilor.
Imaginea cimitirului iluminat pare o calatorie peste timp, un periplu al amintirilor ce leaga lumea cu dor , de cea fara de dor .Bolta cereasca-rezultat al unirii cerului cu pamantul,in clipa praznuirii mortilor a fost luminata de soarele ce se afla la chindie, vrand parca sa se ralieze luminii izvorate din lumanari si candele,pastrand o discretie totala,metamorfozand cele doua lumi intr-un gand de iubire ,semanat de cei de dincolo si cules de cei de aici ,spre a fi de folos mantuirii.
Moartea a intrat in creatiune prin pacat,prin neascultarea prevenirii lui Dumnezeu referitoare la pomul cunoasterii,rupand relatia fireasca cu izvorul vietii ,avand drept consecinta separarea sufletului de trup,si ,implicit,iesirea omului din istorie.
Prin unirea sufletului cu trupul, omul intra in istorie .El ramane in istorie pana cand primul sfant facut de Dumnezeu ,Arhanghelul Mihail,ia sufletul omului in ceasul de pe urma.
“ Murind te vei trezi in vesnicia vietii”-a spus Sf. Francisc de Assisi, prefacand moartea in destin , cladind ,treapta cu treapta, Nemurirea.
Ziua mortilor m-a asezat in primul rand la capataiul maicutei mele;fiintei careia ii datorez totul .I-am asezat in glastre doua buchete de crizanteme ,gandindu-ma la cat de mult iubea gradina din fata casei ,pe care o ingrija cu atata dragoste incat florile isi aratau recunostinta prin parfumul lor,prin coloritul lor,dar mai ales prin vigoarea lor.I-am aprins lumanari si candele in speranta ca dara fumului lor ii va arata drumul de intoarcere ,calauzindu-mi dorul spre amintirile noastre dragi, spre clipele ce m-au facut atat de fericit alaturi de ea.Ma gandii atunci ca la sfarsitul lumii, cand Domnul va veni pe norii cerului,inlocuind soarele material cu Lumina Duhului Sfant ,ma voi intalni cu ea si ne vom bucura impreuna de regasire.
Nu pot sa nu reflectez la ceea ce a spus parintele Cleopa:”Daca uitam de moarte,murim;daca nu uitam moartea,traim”. De aici se desprinde clar ideea ca sfetnicul cel mai bun ,cinsit si intelept este moartea.Si din acest considerent se cuvine sa intelegem ca valoarea unui Om, a unei societati consta nu doar in importanta pe care o dau vietii, ci si a respectului fata de memoria celor care nu mai sunt.
Am plecat de la cimitir incarcat de amintiri. Cu o rugaciune mi-am luat ramas-bun de la cei pe care i-am comemorat,apoi am plecat in cealalta parte a satului pe dealul Viei Doamnei sa pasesc pe cararile copilariei mele ,in sanctuarul naturii care m-a ocrotit,oferindu-mi clipe de neuitat.
Dupa o scurta vizita in aeste locuri dragi sufletului ,am pornit spre casa in care m-am nascut. Nimic nu mai era ca altadata.Cel mai mult mi-a lipsit mama care ma astepta cu ochii inrourati de dor la poarta ,chipul ei blajin, vorba ei dulce,dar mai ales sfaturile sale .Am lacrimat,nevazand-o.M-am uitat in gradina ce odinioara era un adevarat paradis al florilor.Cu ochii mijiti de amintiri, langa o crizantema ce fusese ingrijita de mama,parca am zarit-o pe ea ;O vorba a fratelui meu ma trezise la realitate;Dintr-o data in locul in care parca ii deslusam figura mamei ,era doar o movila de pamant pe care in urma cu 16 ani fusese o floare:o Floare-de-nu-ma uita.
Am plecat din locul nasterii mele dupa ce mi-am vizitat unul dintre vecini ,singurul pe care il gasisem acasa.Am fost fericit ca am gasit in loc de o singura persoana, o casa plina de oameni; Printre ei o fiinta draga sufletului meu , Florica, o vecina ce avusese multa afectiune pentru mine ,pe care am revazut-o dupa 25 de ani. Intalnirea cu ea a fost foarte emotionanta.Desi bunica ,la 55 de ani, isi conservase frumusetea de odinioara.Vorbele sale m-au vrajit.Amintirile ne-au condus departe in timp in anii copilariei ,in timpurile cand eu eram cat nepotul de langa ea. M-am intalnit si cu ceilalti membrii ai familiei,apoi am plecat spre casa,zburatacind din salasul nasterii mele ,cu speranta ca atata timp cat voi trai,cel putin o data pe an, la Sarbatoarea mortilor , sa revin ,cu drag,aici.