Despre mine

Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

marți, 30 august 2011

Crimă şi pedeapsă


A nu acorda o atenţie deosebită protejării mediului este o crimă,iar pedeapsa administrată României ,scoaterea de la tranzacţionare a certificatelor de emisii de gaze ,este mult prea mică  .Pentru o asemenea gafă,trebuiau să cadă cel puţin două capete :cel al primului ministru şi cel al ministrului mediului.
Preşedintele Băsescu,ca de obicei ,se eschivează de la orice răspundere,mulţumindu-se doar să-i atace pe cei pe care îi consideră vinovaţi.Mai mult ,el forţează mâna celor de la Ministerul Mediului pentru a oferi aviz favorabil pentru exploatarea aurului din Roşia Montana,chiar cu orice preţ.
Suspendarea României de la de la tranzacţionarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră de Comitetul ONU, nu este tratată cu uimire. Majoritatea populaţiei nu înţelege ce anume se întâmplă şi despre ce e vorba, o altă parte, aceea ce pricepe ceva, nu se miră pentru că România se situează în mod sistematic în afara lumii.
Emisiile de gaze sunt socotite la această oră o problemă de securitate mondială. Pentru diminuarea lor, este în mod obligatoriu necesară producerea energiei pe seama resurselor regenerabile. O categorie în care încap alături de resursele energetice ale apelor şi cele eoliene, solare, ale biomasei, ale celor geotermale, ale gazelor de fermentare a deşeurilor, ale gazelor de fermentare a nămolurilor din instalaţiile de epurare a apelor uzate.
Aceste instalaţii de producere a energiei din resurse regenerabile, nu ne dau afară din România. Rareori ,vedem câte o instalaţie eoliană zăcând în soare, cu aripile nemişcate, ca şi când România ar fi lovită de o acalmie ca la Ecuator, foarte rar dăm cu ochii de instalaţii capabile să capteze şi să folosească energia solară, iar despre fermentarea deşeurilor şi de fermentarea nămolurilor, nu a auzit încă nimeni în România.
Şi, culmea, aflăm că ponderea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie trebuia să reprezinte 33 la sută din consumul intern brut de energie electrică în 2010, în continuare, 35 la sută în anul 2015 şi, în viitor, 38 la sută în anul 2020. Cifre şi, deci, obiective greu de realizat.
Nu am auzit încă vreun om politic, vreun lider de partid sau vreun funcţionar de stat intrând în panică, adresând avertismente guvernanţilor că suntem într-o situaţie precară şi îngroşăm în atmosferă stratul de gaze cu efect de seră şi că vom fi şi noi, într-o bună, zi victimele încălzirii globale.
Ne mai salvează hidrocentralele, ridicate de comunişti, dar şi aici constatăm efecte ciudate. Noi, de câte ori am trecut pe lângă Hidrocentrala de la Porţile de Fier, de peste 50 de ori în mod sigur, barajul lâncezea, puhoiul de ape ce trebuia să cadă peste turbine nicăieri şi noroc cu cele două ecluze, mai scăpau ape din lacul de acumulare.
Dar în afară de cele de mai sus, s-a mai întâmplat ceva, ceva tipic românesc. Aste e, raportările! Comitetul ONU ne acuză de inexactităţi în raportările anuale. Cu un ministru maghiar la Mediu, cu un director maghiar la Instituţia mediului, raportările s-au făcut în cel mai neaoş stil românesc însuşit bine şi de români şi de maghiari deopotrivă. Pristanda a numărat 44 de steaguri care erau, de fapt ,11.
În sfârşit, lăsând gluma deoparte ministrul László Borbély ne anunţă că s-au găsit în sfârşit bani pentru o evaluare corectă a inventarului din sistemul naţional pentru estimarea emisiilor antropice de gaze cu efect de seră. De unde deducem că nimeni, dar nimeni dintre politicieni şi nimeni din guvern nu a luat în serios până în prezent o acţiune obligatorie la nivel mondial. Toţi au contat pe talentul întruchipat de Ghiţă Pristanda.
Încălzirea globală nu este un fenomen inventat în birourile ONU. Creşterea temperaturii aerului cu 3-4 grade în decursul acestui secol şi creşterea cu un metru a nivelului mărilor, anunţată de directorul Programului pentru mediu al ONU, nu este o glumă. Creşterea temperaturii determină o infuzie de apă dulce în Atlantic provenită din topirea zăpezilor, a gheţarilor, din revărsarea lacurilor glaciare. Fenomenul determină distrugerea echilibrului salin, scăderea circulaţiei termosaline din aer, cea care asigură căldura continentului, fiind şi cea mai importantă sursă de cădură. Pierderea ei are consecinţe dramatice prin răcirea aerului. Fenomenul a fost studiat şi de istorici, un eveniment similar s-a petrecut în urmă cu 8.200 ani, marcând întreaga evoluţie a civilizaţiei umane.
Sunt convins că va veni clipa în care Natura se va răzbuna pentru fărădelegile pe care ,uneori,cu bună ştiinţă,le producem la adresa sa,amanetând viitorul vieţii pe planeta noastră!

sâmbătă, 27 august 2011

Bridge Over Troubled Water

Bob Dylan - Knockin' on Heaven's Door

George Jones ,HE STOPPED LOVING HER TODAY

Kansas – Dust in the wind

Brad Paisley – Whiskey Lullaby

Phil Collins - Against All Odds

"Crazy". Patsy Cline

Bonnie Raitt - I Can't Make You Love Me

Carpenters-Goodbye to love

Sittin' And Cryin' The Blues

Elvis Presley - Are You Lonesome Tonight

Phoenix- Te întreb pe tine soare

Pasărea Colibri - Nebunul cu ochii închişi

Doru Stanculescu - Fără petale

Crin Antonescu: conferință de presă la finalul ședinței CNE al PNL


În acest format, noi avem o succesiune de foruri, care reunite, pornesc de la cel mai mic să spunem, în grad, Biroul Politic Central până la cel mai important, care este Delegaţia Permanentă. Şi în sensul acesta, câteva teme foarte importante şi de actualitate, poziţia Partidului Naţional Liberal în raport cu momentul şi modalitatea alegerilor, cu sistemul de vot din România, ca să dau doar câteva exemple, nu este vorba numai de acestea, au fost dezbătute la nivelul Biroului Politic, la nivelul Comitetului Naţional Executiv, deci cu toţi preşedinţii, şi vor primi decizii, se vor adopta probabil rezoluţii pe aceste probleme, mâine în plenul Delegaţiei Permanente, care include şi aceste două foruri, dar se extinde cu toţi parlamentarii. Având în vedere că e vorba de probleme specifice legate de Parlament, de constituirea Parlamentului, de funcţionarea Parlamentului, împreună cu alte lucruri, cum ar fi priorităţi legislative, proiecte de ale noastre pe care le-am înaintat, toate aceste lucruri vor fi decise mâine.
Vă pot spune însă ca şi opinie conturată la nivelul majorităţii, dacă nu chiar tuturor membrilor acestor două foruri care au avut lucrări astăzi, că din punctul nostru de vedere sunt două poziţii foarte clare:
Unu, cu cât mai repede, cu atât mai bine, deci noi nu ne temem de pildă de comasarea alegerilor, chiar dacă socotim că ea nu este benefică pentru sistemul democratic românesc, dar nu ne temem de ea, deci noi îi batem pe cei din PDL şi comasat şi separat. Problema este însă că, nu acceptăm o discuţie despre alegeri simultane, decât în ideea devansării alegerilor parlamentare şi nu amânării alegerilor locale. Tendinţa Partidului Democrat, care nu are chef să dea ochii cu electoratul României decât pe porţiuni, pe colţuri şi cu sacoşele de diferite culori în mană, este de a amâna alegerile mari atunci când, cum se spune, tot poporul vine la vot. Noi nu acceptăm acest lucru. Dacă vor mai devreme, este foarte bine.
În al doilea rând, nu avem cum să nu susţinem o poziţie de principiu foarte importantă şi anume că, atunci când faci alegeri într-un sistem democratic, nu poţi să le faci pornind şi ajungând doar la interesul de moment al unui partid sau altul. Faptul că, o comasare a alegerilor locale cu cele parlamentare, indiferent de sistemul uninominal, ce fel de uninominal, faptul deci că această comasare viciază, distorsionează, duce în confunzie un electorat român şi aşa nu foarte lămurit asupra multor lucruri, trebuie spus. Adică, nu văd în ce măsură alegătorul român este avantajat din punct de vedere democratic, atunci când amestecă primarul, consilierii locali, care au anumite atribuţii, care sunt un anumit profil de om politic şi administrator, cu cei care trebuie să facă legi, cu cei care trebuie să cenzureze Guvernul, indiferent care ar fi acela, cu cei care trebuie să poarte la nivel naţional o dezbatere politică în care să îi reprezinte pe cetăţeni, cu principiile, cu doctrinele, cu opţiunile lor.  Și, atunci, pe aceste două principii, încercăm să le punem cap la cap, vom lua mâine o decizie și o vom anunța public.
Întrebări mass-media
Jurnalist: Doar atât s-a discutat?
Crin Antonescu: Astea au fost subiectele cele mai importante. S-a discutat și despre stadiul negocierilor care se apropie de final pentru desemnarea pozițiilor comune la nivelul USL pentru Consiliile Județene și primăriile de mari orașe. Am avut, cum ați văzut, și vizita președintelui PSD, Victor Ponta care le-a mulțumit în primul rând liberalilor implicați în aceste alegeri recente și în general liberalilor pentru colaborare, s-au discutat mai multe lucruri dar eu v-am spus de cele care au fost cele mai importante.
Jurnalist: Votul obligatoriu, domnule președinte, ar putea fi o soluție pentru diminuarea sau împiedicarea fraudării alegerilor de anul viitor?
Crin Antonescu: Vă spun, în principiu eu nu sunt adeptul votului obligatoriu pentru că acesta este un drept și nu o obligație. În condițiile în care s-a ajuns la cumpărarea de voturi pe față, fără nici un fel de rușine și fără nici un fel de perdea, sigur că ajungi să te gândești, păi dacă votează mai mulți oameni obligatoriu poate nu pot să-i cumpere pe toți PDL-ul astăzi sau mai știu eu cine mâine. Deci, e de luat în discuție și așa ceva. Dar aici nu vă pot spune decât o părere personală și partidul nu a discutat asta încă, deci n-aș vrea să anticipez.
Jurnalist: Ne puteți spune în câte județe sunt încă nefinalizate negocierile pentru desemnarea candidaților USL?
Crin Antonescu: 41.
Jurnalist: Încă nefinalizate?
Crin Antonescu: Da. Păi nu s-a finalizat niciunul. Când se finalizează, se finalizează toate. Sigur că există județe în care lucrurile par destul de clare dar, repet, ele nu s-au oficializat. Cand se oficializează, se oficializează toate și vom anunța împreună, președinții partidelor componente ceea ce în prealabil forurile de conducere ale partidelor noastre vor adopta prin vot.
Jurnalist: Democrat-liberalii v-au lansat o invitație la dialog pentru elaborarea unui cod de conduită electorală.
Crin Antonescu: Nici nu am discutat așa ceva și n-am discutat așa ceva pentru că nu merită discutat. Noi am fost cu ceva vreme în urmă și la președintele României și, după aceea, cu acel prilej, pardon, și premierului le-am lansat o propunere nu numai de dialog ci de acțiuni concrete: un comitet comun anticriză, o serie de formule, de secvențe de dialog în raport cu marile probleme ale României. Nu i-a interesat, au respins orice formă de dialog. Au respins orice formă de dialog atunci când au făcut 14 angajări de răspundere, tot ceea ce vedeți că se pregătesc să facă sau fac nu negociază decât cu cei din UDMR că altfel nu au voturi, nicidecum cu Opoziția. Demagogia asta, că acum vor să discute cu noi un cod de conduită parlamentară, niște hoți de voturi, niște oameni care recunosc că mituiesc electoratul, niște oameni care nu știu să facă diferența și fură între 80 și 170 ca Roberta Anastase, niște oameni care au făcut atâtea abuzuri în Parlament nu e de luat în seamă și, în orice caz, dacă vor dialog să răspundă propunerilor noastre de dialog pe marile probleme ale crizei economice mai întâi și poate ajungem și la comportamentul din Parlament.

 Sursa:http://yellowgondolin.wordpress.com/

vineri, 26 august 2011

Un zâmbet pe 16 mm...


Băsescu îl cheamă urgent la Cotroceni pe ministrul finanţelor pentru indicaţii preţioase.
- Să-mi scoţi de unde ştii 2 miliarde de euro pentru modernizarea penitenciarelor şi asigurarea celor mai bune condiţii de trai puşcăriaşilor.
- De unde, Şefu’? Dacă am avea banii ăştia i-am da la învăţământ.
- Bă, tu crezi că după ce-mi termin mandatul eu mă duc la şcoală?!



Încă o zi...


Mai avem de aşteptat încă  o zi până la aflarea deciziei cu privire la desemnarea candidaţilor USL pentru preşedenţia Consiliului Judeţean Satu Mare şi pentru Primăria municipiului Satu Mare.
După ce am aflat rezultatul sondajului pentru partide ,sondaj în care PNL-ul  a surclasat la municipiu PSD-ul,nădăjduiesc că vicepreşedintele Consiliului Judeţean,dl Adrian Ştef,va fi candidatul pentru Primăria Satu Mare,cu toate că celălalt candidat,în urmă cu trei săptămâni, s-a erijat în câştigător.
Din păcate,  în interiorul USL-ului sunt disensiuni din cauza nominalizărilor pentru aceste candidaturi,aspect reflectat în scorul sub aşteptări obţinut de USL la alegerile din Neamţ şi Maramureş.
Sper ca mâine să  se pună capăt acestor neînţelegeri şi să  le oferim românilor şansa alternanţei la guvernare,mobilizându-ne exemplar în lunile următoare pentru câştigarea alegerilor şi pentru bunerea bazelor programelor sectoriale care au mai rămas de finalizat.
Menţionez că trebuie să ne schimbăm atitudinea şi să milităm activ pentru revenirea la normalitate  şi pentru restaurarea sistemului de valori!Nu mai putem merge cu jumătăţi de măsură şi cu candidaţi peste care planează suspiciuni de corupţie.Avem nevoie de un suflu nou,de oameni bine pregătiţi şi responsabili ca să punem capăt arbitrariului susţinut de personajul din caricatură!Trebuie să câştigăm încrederea românilor şi să ne punem în slujba lor!

joi, 25 august 2011

Eurythmics - The Miracle of Love

Comasarea alegerilor-o soluţie firească

Vicepreşedintele AEP, a declarat, ieri, pentru Mediafax, că Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) consideră că soluţia pentru comasarea alegerilor este adoptarea unui nou act normativ şi în nici un caz nu poate fi vorba despre trecerea acestor modificări prin ordonanţă de urgenţă a guvernului. „Nu credem că poate fi vorba despre o ordonanţă de urgenţă, pentru că nu vedem care ar fi urgenţa şi nu credem că se poate face o modificare de amploarea aceasta la ambele tipuri de legi“.
După opinia mea,recentele alegeri parţiale au însemnat pentru clasa politică o provocare ce o obligă la un răspuns. Absenteismul, expresie a faliei create între electoratul indiferent şi clasa politică necesită soluţii grabnice. Două campanii electorale, una pentru alegerile locale, alta pentru cele legislative, înseamnă o accentuare a uzurii politicului. 
Deşi fac parte din USL,iar sondajele prezintă această alianţă ca favorită la alegerile din 2012,nu sunt la fel de încrezător  în acest lucru ca liderii de la centru.Arsenalul PDL-ului,cel puţin în mediul rural ,resursele financiare, votul prin corespondenţă ,dar mai ales lipsa de credibilitate a Uniunii Social Liberale vor genera un dezastru în 2012 ,actuala putere având la dispoziţie arme letale cu care pot să-şi adjudece scrutinul din 2012.
O Românie supusă unui bombardament mediatic face victime. Dublarea perioadei de bombardament electoral, îngroaşă numărul celor ce trec pragul pasivităţii, îndepărtează un procent consistent din electorat de secţiile de vot. Una este să chemi o singură dată oamenii la urne, altceva este să dublezi corvoada. Este o corvoadă, pentru că tot mai puţini votanţi au încredere în politic.
Nimeni nu face o pasiune pentru ideologii ca în primii ani de după 1990.
Epoca examinării pasionale a formaţiunilor politice este demult încheiată. În urmă cu 20 de ani se despărţea frate de soră, prieteni de o viaţă deveneau duşmani, intra dihonia în familii şi între vecini. Şi toate din cauza convingerilor politice diferite, a preferinţelor pentru o ideologie sau alta.
Acum lucrurile stau cu totul altfel. Partidele sunt toate o apă şi un pământ, iar politiicienii tot mai greu de deosebit unii de alţii. Părerea generală a electoratului este că una zic şi alta vor face. Sau că nu fac nimic din ceea ce zic în campania electorală. Motiv pentru care cea mai mare parte a electoratului, în ziua alegerilor caută ocupaţii mai agreabile.
O notă în plus totuşi pentru alegerile locale. Primarul, poate şi consilierii sunt persoane ce pot fi cercetate cu ochiul liber timp de 4 ani. Primarul înseamnă ceva pentru comunitatea ce îl alege. Sau face totul pentru localitatea unde a fost ales sau nu face nimic pentru alegătorii săi şi atunci este pedepsit peste 4 ani şi obligat să-şi ridice lucrurile personale din cabinetul său din primărie.
Clasa politică este obligată la un proces de recuperare a electoratului. Desigur, cea mai sigură modalitate ar fi creşterea calităţii omului politic. Anevoios proces ce nu se poate încheia în timpul unei legislaturi. Cel mai sigur mijloc ar fi căpuşarea alegerilor locale. Candidatul la alegerile parlamentare este o persoană văzută de alegător o dată, de două ori şi numai în campania electorală. După care, acesta a intrat în Parlament şi devine unul din marele grup ce picoteşte în timpul şedinţelor.
Atracţia pentru un candidat semi-vizibil sau chiar invizibil este cu mult mai mică decât pentru un primar. Şi atunci, candidaţii alegerilor legislative îşi sporesc audienţa pe seama celor ce vin să aleagă liderul comunităţii. Nu cu foarte mult, dar câştigă câteva procente, reduc din absenteism.
Aşa că nu ne mirăm că mai toate formaţiunile politice agrează ideea comasării alegerilor. Pentru primarii ce doresc să fie realeşi e chiar foarte bine. Mai au câteva luni bune pentru recuperarea celor ce îşi manifestă pasivitatea şi formează grupul potenţial al celor ce sunt înclinaţi să ocolească secţiile de vot. Câteva luni pot fi esenţiale pentru câştigarea sau recâştigarea electoratului. De fapt, aceste luni sunt binevenite şi pentru candidatul la alegerile parlamentare. Campania primarului sau a candidatului la primărie este deschizătoare de drumuri şi pentru candidaţii la alegerile legislative.
Sper ca USL-ul  să depăşască stadiul de concept ,să iasă din starea în care se află,coagulând în jurul ei pe cei care doresc salvarea României ,oferindu-le românilor  o alternativă viabilă,şansa de a scăpa de această putere ostilă majorităţii conaţionalilor noştri !

miercuri, 24 august 2011

Un zâmbet pe 16 mm...


Ghicitoarea închide ochii; descrie ce vede: lume, lume multă, aplauze, urale de bucurie, flori aruncate în semn de omagiu şi domnia voastră într-o limuzina împodobită sărbătoreşte…
Băsescu şovaie:
-Chiar se bucură lumea?
Ghicitoarea confirmă: 
-Foarte, foarte tare.
-Şi eu ce fac ? continuă neîncrezător Băsescu.
-Nu ştiu, răspunde ghicitoarea, coşciugul e acoperit.

marți, 23 august 2011

Un zâmbet pe 16 mm...

Traian Băsescu în inspecţie la o şcoală.
- Cine este tatăl tău? îl întreabă Băsescu pe un elev.
- Traian Băsescu este tatăl meu, răspunde băiatul.
- Şi cine este mama ta?
- Partidul Democrat Liberal.
- Foarte bine. Acum, spune-mi, ce-ai vrea să devii când o să fii mare!
- Orfan!

luni, 22 august 2011

O bătălie pierdută


Duminică,21.08.2011, opoziţia a mai pierdut un mandat în Parlament, USL-ul nereuşind să fie credibil  şi convingător  ca să scoată  lumea la vot.
În schimb,PDL-ul a   rămas, aşa cum îl ştim, un partid pragmatic , care uzează orice mijloc pentru a-şi atinge obiectivele.
Sunt mai puţin de 10 luni până la alegerile locale.Nu e timp de prea multe discuţii, iar USL trebuie să schimbe din mers strategia dacă vrea ca în 2012 să câştige! Principalele nemulţumiri ale societatii civile faţă de opoziţie sunt întemeiate  şi se  se referă la: desemnarea candidaţilor, comunicarea slabă, neimplicarea tuturor energiilor partidelor din  USL şi  lipsa unor mesaje pe domenii. 
Cei din USL trebuie să înceteze cu luptele intestine  care ,din păcate, domină peisajul opoziţiei!Cum vor câştiga  în 2012 războiul dacă mobilizarea în aceste nesemnificative bătălii politice ,cum au fost cele din Neamţ şi Maramureş,a fost  atât de anemică?!

vineri, 19 august 2011

Domnişoara-Marian Nistor

Doua inimi - Adriana Antoni

Ascultă-ţi inima !

NU ŞTIU - CARMEN RADULESCU

Chiar dacă tu -Carmen Radulescu

Păstrează-mi inima ! - Carmen Radulescu

Romanian Rhapsody -George Enescu


Astăzi,19.08.2011,se împlinesc 130 de ani de la naşterea lui George Enescu. 
Mărturisesc că am fost impresionat de următoarea  autodescriere pe care şi-o realizase cel mai mare muzician român din toate timpurile:"Eram, dacă-mi amintesc bine, un copil silitor şi chiar destul de conştiincios. La patru ani ştiam să citesc, să scriu, să adun şi să scad. Nu era meritul meu, căci îmi plăcea învăţătura şi aveam groază de aproape toate jocurile, mai cu seamă de cele brutale; le găseam nefolositoare, având simţământul că pierd timpul, fugeam de zgomot şi de vulgaritate, iar mai mult decât orice, simţeam un fel de spaimă înnăscută în faţa vieţii. Ciudat copil, nu?"

duminică, 14 august 2011

Un zâmbet pe 16 mm...


Dl Preşedinte ,la sfat cu consilierii domniei sale.
-Spuneţi ,domnilor,ce model să abordăm în criza asta financiară?
C1:-Eu zic să luăm modelul scoţian!Chiar Adam şi Eva au fost scoţieni!
Pres. B:-Cum aşa?
C1:-Numai ei puteau trăi cu un măr…
C2:-Aiurea!Adam şi Eva au fost francezi!Numai o francezoaică
ceda la o jumătate de măr!
C3:-Pardon!Eu cred că Adam şi  Eva au fost chinezi!Numai ei se puteau înmulţi aşa repede…
C4:-Conform cu starea noastră actuală,eu cred că au fost români!Numai ei pot sta în pielea goala,cu un măr în mână şi crezându-se în Rai!

Un zâmbet pe 16 mm...


Cum procedezi dacă îţi latră câinele la uşă din spate şi nevasta ţipă la uşa din faţă? Cui dai drumul prima dată?
- Câinelui, normal, că el o să tacă după ce intră.

joi, 11 august 2011

Un zâmbet pe 16 mm...


-Le-ai oprit 25% la profesori,Daniele?
-Da,domnule preşedinte!
-Şi mai merg  la şcoală?
-Da!
-Să le mai tai 25%!
-Da,am înţeles.
Dupa un timp,Băsescu îl cheamă pe ministru la el.
-Daniele, le-ai mai  taiat profesorilor 25% ?
-Da!
-Şi tot  mai merg  la şcoală?
 -Da!
-Mai taie-le 25%!
-Da!
După o lună de zile, Băsescu îl cheamă la Cotroceni pe ministrul Educaţiei.
-Măi Daniele,mai merg  profesorii la şcoală după ce şi-au pierdut 75% din leafă?
-Da ,domnule preşedinte.
-Mă,ăştia-s tâmpiţi.Mai taie-le 25 %!
-Da ,domnule preşedinte,dar sunt ultimii 25% din leafă.
-Măi amice,n-ai înţeles?
-Ba da,domnule preşedinte .Le voi tăia şi ultimii bani.
-Vezi ,Daniele,că eşti băiat deştept!Peste o lună să vii să-mi comunici care e situaţia cu profesorii!
-Da,domnule.
După o lună ,se duce ministrul la Cotroceni.
Cum îl vede, Băsescu îl întreabă:
-Mai merg  profesorii la şcoală?
Funeriu,intimidat de tonul răstit al preşedintelui,răspunde aproape silabisind:
-Da,domnule!
Băsescu,înfuriat  la culme ,replică:
-Formidabil! I-a pune-i să plătească la intrare!

România de azi


O ţară în care visul de a trăi bine a fost spulberat de coşmarul că aici ,în  "eterna şi fascinanta Românie",  e dificil să supravieţuieşti.
Fără puterea de a visa,speranţa e muribundă.Fără speranţă,totul e compromis.
România de azi  e un loc unde speranţele sunt deşarte,iar trandafiriul e tot mai des înlocuit  de culori cernite.
De ce am ajuns aici  e rezultatul iresponsabilităţii.
Ce e de făcut ,acum,pentru a le reda românilor speranţa  a devenit o întrebare fără răspuns,o interogaţie la care ,de regulă,reacţia e: Aici?!

Un zâmbet pe 16 mm...


Maria s-a dus în pădure să culeagă floricele împreună cu Ion, dar cum era multa lume pe-acolo, chiar asta au făcut.

miercuri, 10 august 2011

Israel Kamakawiwo Somewhere Over the Rainbow

O mare dezamăgire


Ieri,am aflat că  un om în care am avut  deplină încredere  , un coleg căruia i-am împărtăşit gândurile mele,m-a trădat.
Masca pe care o poartă ,ca un genial actor ,m-a determinat să mi-l apropiu şi să fie confidentul meu.
Nu credeam că sub acel zâmbet să fie ceva fariseic,nu bănuiam că vorbele sale sunt mieroase,nu-mi închipuiam că sub acel chip de ins sociabil se ascunde un adevărat monstru,o lichea,o persoană pentru care valoarea supremă este numai interesul personal.
După decepţia de ieri ,probabil,voi fi mai rezervat,voi avea mai puţini prieteni,însă voi fi la fel de deschis şi mă voi apleca spre orice semen al meu cu aceeaşi disponibilitate şi cu aceeaşi transparenţă.
Deşi activez în politică de circa 3 ani,nu pot fi fals şi cred că nimeni nu mă poate acuza de politicianism ,de demagogie.De multe ori greşesc  când spun tot ce gândesc,însă prefer să dau chix în această manieră în loc să bârfesc,în loc să trădez.

duminică, 7 august 2011

Acasă


de Ionel Mesaroş

Inima cuprinde în braţe de cer
Izvoare de iubire şi , adânc ,mister,
Înălţând, în zbor, sub bolta imensă, albastră,
Dumenzeiescul cânt al zilelor petrecute acasă.

Nu e nicăieri  adăpostit sub soare,
Un loc mai scump decât pământul
Pe care l-a atins întâia oară
Cu ochii,cu inima ,cu gândul...

Nicăieri,dorul nu a plâns surghiunit
Cu lacrimi de foc presărând peste jar
Pelinul sufletului ,crunt , înstrăinat 
De primul răsărit pe care l-a simţit.

Trec anii-n zbor  şi aripa-i e frântă,
În slăvi de vis s-ar ridica,
Şi Inimioara-i,casa lui cea sfântă,
Îl însoţi ,prin dor, oriunde ar pleca.

(7 august 2011)

sâmbătă, 6 august 2011

Băseşti- colţ de rai

 

La poalele  Codrului , între bătrânul Ignis şi Valea Someşului ,pe unul dintre terenurile de înfruntare dintre dacii liberi şi romani , acolo unde Menumorut şi-a întins spre nord-est aripa ducatului său ,lângă curgerea molcomă a Sălajului ,Domnul Dumnezeu a aşezat sub brazda sămânţa roditoare din care a încolţit o floare de-nu-ma –uita : satul Băseşti ,un colt de rai.Frumuseţea locurilor din Mica Romă,cum îl defineşte dirijorul Valentin Băinţan, nu a putut fi “ucisă”nici de cea mai aspra secetă şi nici de potopul de suferinţe ce nu întârziau să se abată asupra “grădinarilor”ce o îngrijau, băsăştenii.
Aici,lângă scurgerea săracă a Sălajului prezarita într-o râpă, a fost întemeiată în 1391 o cetate cu patru porţi şi optzeci de suflete,spre slava veşniciei,iar urmaşii păstorului Ilie,băsăştenii,si-au dus crucea ce le-a fost dată, străbătand întinderea dintre “leagăn” şi “mormânt”,luminaţi de învăţătura creştină;
Soarele credinţei le-a sădit în cuget ,consătenilor mei ,că tot ce e lumesc e trecător şi că ,mai devreme sau mai târziu, răul scăpat din cutia Pandorei va pieri , Binele va trona pretutindeni , iar Iubirea va deveni mama tuturor.Mulţi au trecut la cele veşnice fără să întrezărească o schimbare a lucrurilor, însă nădejdea de odinioară nu fusese spulberată nici în 1835 ,an în care Băseştiul număra vreo nouă sute de suflete.În acel an văzu lumina zilei un om care a” sfinţit “cu viaţa lui acest ţinut ,contribuind decisiv la zdrobirea lanţurilor robiei sufleteşti ,iubindu-şi ţara şi neamul ca nimeni altul,George Pop de Băseşti.
Băseşti-ul este considerat a doua localitate din Transilvania ca valoare spirituală, după Blaj şi poartă amprenta venerabilului preţedinte al P.N.R., George Pop de Băseşti, care alături de alte personalităţi şi asociaţii ale vremii, au marcat destinul poporului român din Transilvania.
Testamentul marelui om şi patriot, George Pop de Băseşti, este pus în aplicare după 100 de ani, de către primarul comunei, domnul dr. Ioan Călăuz.
În centrul atenţiei şi al preocupărilor primarului se află şi mănăstirea greco-catolică Sfântul Anton. Aceasta este amplasată pe un deal ce oferă o privelişte deosebită spre Baia Mare şi Măgura Şimleului. Locul pe care astăzi prinde contur complexul mănăstirii, având o suprafaţă de 15 ha, a fost cândva gradina lui George Pop de Băseşti. De mănăstire va aparţine o pădure întinsă pe o suprafaţă de peste 400 ha, până la hotarul cu judetul Satu Mare. Mănăstirea va avea o biserică, un centru cultural cuprinzând biblioteca şi sală de conferinţe, chilii, centru pentru bătrâni şi copii orfani.
În Băseşti funcţionează Fundaţia “George Pop de Băseşti”, înfiinţată de Ioan Călăuz. Frecvent se organizează manifestări culturale, lansări de carte, întâlniri cu ziarişti, scriitori, oameni de cultură. Tot la Băseşti, fiinţează Festivalul de Literatură şi Colocviile de Istorie “George Pop de Băseşti”.
Încet dar sigur, Băseşti-ul redevine un important centru de religie, cultură, spiritualitate.
În sălaşul naşterii mele ,în Băseştiul meu iubit ,mi-e drag să revin ,cu toate că am mai multe rude pe lumea cealaltă decât aici .
Deşi m-am zburătăcit de acolo în urmă cu zeci de ani , satul şi oamenii lui nu i-am părăsit nicicand ,dorul legându-mă de Inimioara-cum îmi place să-i zic “ cuibului” copilăriei mele , prin rădăcini , adânc, afundate  în amintiri scumpe , de neşters!

Un zâmbet pe 16 mm...


Ce e casătoria?

DEFINIŢIA RELIGIOASĂ: Act religios care constă în a crea un răstignit în plus şi o virgina mai puţin.

DEFINIŢIA JURIDICĂ: Sentinţa prin care condamnatul la veşnicie este eliberat numai pentru rea purtare.

DEFINIŢIA MATEMATICĂ: Adunare de probleme, scădere de libertăţi, înmulţire de responsabilităţi, împărţire de bunuri.

Un zâmbet pe 16 mm...

- Ştiţi de ce albinele fac miere?
- Fiindcă au regina,dacă aveau preşedinte ca Băse'  făceau un rahat!

joi, 4 august 2011

Băse' şi Constituţia


 
Folosind Constituţia drept sperietoare, Traian Băsescu umblă să bage beţe în roate USL-ului, ca să le arate şi celor de la PDL că la o adică tot la el se vor duce cu mîna întinsă după alegeri.
Traian Băsescu vorbeşte atât de mult, încât nu mai are timp să şi gândească. Preşedintele României a iesit din nou la rampă, precum iese un marinar pe punte, după o noapte furtunoasă, stropită din belşug cu rom. În calitate de Preşedinte al României, cel care este pus să vegheze la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, a declarat că în situaţia în care USL va obţine în alegeri majoritatea absolută, nu va desemna candidatul pentru funcţia de prim-ministru de la această alianţă. În sprijinul acestei adevărate ameninţări la adresa USL, Traian Băsescu invocă prevederile art. 103 din Constituţie. 
Trecând peste faptul că Preşedintele nu ar trebui să se pronunţe de pe acum pe acest subiect, remarcăm din nou apetitul lui Traian Băsescu de a încălca Constituţia şi de a o interpreta după bunul său plac. Este evident că în art. 103 din Constituţie se face vorbire despre partidul politic care a obţinut majoritatea absolută în Parlament ori,dacă nu există o asemenea majoritate ,a partidelor reprezentate în Parlament;   Este însă tot atât de adevărat, şi Traian Băsescu se face că nu ştie, că potrivit Legii partidelor politice, Legea 14/2003 , la art. 28,  este prevăzut că acestea se pot asocia, formând o alianţă politică.,iar în art. 31 din aceeaşi lege se vorbeşte despre participarea alianţei în alegeri, cu liste comune. 
Dacă Traian Băsescu va continua cu ideea numiri unui prim-ministru de la PDL ar urma un ”şir interminabil de alegeri parlamentare”.  ”Dacă, în încăpăţânarea sa, Traian Băsescu, - în cazul în care USL va obţine majoritatea absolută, - ar numi un prim-ministru de la PDL, ar trebui să se gândească cum va trece prin Parlament, Guvernul propus de acest prim-ministru. Adică, mai pe înţelesul lui Traian Băsescu, este limpede că, dacă USL va deţine majoritate în Parlament, niciun candidat de prim-ministru de la un alt partid, nu va putea obţine votul de învestire. Rezultatul  unei asemenea prostii, ca şi cea anunţată de Traian Băsescu, ar fi un şir interminabil de alegeri parlamentare. Ar fi o nimica toată pentru o ţară prosperă ca România! Este un exerciţiu de gândire prea greu pentru un Preşedinte orbit de setea de putere. Oricât am încerca, nu putem găsi o urmă de logică în declaraţia ameninţătoare şi aiuritoare a lui Traian Băsescu. Singura explicaţie ar fi aceea că l-a consultat pe specialistul  în Drept Constituţional, Emil Boc.

miercuri, 3 august 2011

O zi cu parfum de amintiri...


Azi,pe la orele amiezii, într-un moment de relaxare  ,călătoream printre  amintiri,având convingerea că ele reînvie,îndeobşte, când viitorul ni se îngustează.
O  umbră a clipelor frumoase,limpezi, mi-a aşternut în suflet dulcile urme ale copilăriei,dezmierdările timpului  cu ecouri de fericire.
Un apel telefonic m-a scos din visare.
Nu recunoscusem numărul,însă,din politeţe, am răspuns.
O voce plăcută,parcă,familiară,ca o adiere de zefir,mă emoţiona.
După 22 de ani,un coleg din  Şcoală Militară ,Nicu Roşculeţ,poposind pe meleagurile dacilor liberi ,trecând prin Maramureş,pe la Cimitirul Vesel de la Săpânţa,îşi aminti de existenţa mea şi,obţinând  numărul meu de la un coleg cu care am ţinut legătura,m-a sunat.
Am fost deosebit de încântat!Îmi doream să ne întâlnim ,să ne revedem,însă trebuia să-şi continue drumul spre Moldova ,iar de acolo,spre casă,spre Brăila.
Preţ de câteva minute ,am căutat să acoperim un gol comunicaţional,apoi am depănat amintiri,reconstruind imaginar lumea pierdută.
Finalmente,am hotărât să păstrăm legătura şi să ne revedem la aniversarea a 25 de ani de la terminarea şcolii.
Datorită acestui telefon ce m-a surprins,ziua de azi ,cu parfum de amintiri ,în mod miraculos,m-a îmbătat cu melancolie şi m-a împins să rătăcesc departe în timp,când sufletul meu se bucura de frumuseţea vremurilor de odinioară!

Diavolul în persoană


În ultima vreme ,nu mi-am mai irosit timpul cu analize ale politicii băsesciene.Am considerat că nu are niciun sens să caut nod în papură ,fiindcă ,din păcate,ceea ce face Băsescu are în spate un singur resort:URA.
Niciodată nu mi-am închipuit  că un individ ,ajuns cel mai înalt demnitar al statului,să se coboare la un asemenea nivel.
Împins de dorinţa de răzbunare,marinarul , ajuns Întâistătătorul ţării,conduce nava "România" spre naufragiu,vrând ,cu orice preţ,să intre în istorie ca fiind cel mai draconic individ,devenit Şef de Stat.Deşi e ancorat în aceleaşi coordonate,de dezbinare şi demagogie, Zeus încearcă să-şi construiască  o aură de persoană extrem de responsabilă,foarte preocupat de destinul ţării. "Înţeleptul Naţiei","Salvatorul României",se crede singurul depozitar al adevărului,cea mai îndreptăţită persoană care  să ne conducă spre liman.Din păcate,el încalcă în picioare tot ce a mai rezistat politicii de genocid pe care a impus-o ,cu sânge rece,pedepsind pe oricine cutează să i se opună.Stăpânit de duşmănie ,cugetă ,fără întrerupere,la alte planuri mârşave.
Nu este zi să nu simt ura acestui individ!
Şi în urmă cu două zile,"Înţeleptul Naţiei" ne-a oferit o mostră de impertinenţă ,sfidând Constituţia şi interpretând-o după bunul plac.Indiferent de rezultatul alegerilor din 2012,USL-ul nu va conduce această ţară.În consecinţă,nu va recunoaşte votul cetăţenilor care se opun politicii sale.
Afirmaţia preşedintelui m-a lăsat fără replică.E de aşteptat ca planurile sale să atingă cote inimaginabile,încât fiecare român să-l perceapă pe Băsescu ca pe Diavolul în persoană.
Dragi români,se impune să ne schimbăm atitudinea şi să arătăm că nouă ne pasă de viitorul ţării!

luni, 1 august 2011

Doi ani de blogging



Au trecut  doi  ani de când a aparut, ca o adiere gândurile unui om , reunite  în "IONEL MESAROŞ-BLOG PERSONAL",un loc ,în universul online, unde eu mă simt acasă.
Înca de la început , mi-am dorit să particularizez o celulă a spaţiului virtual cu însemnele prezenţei mele , încercând să creez un mediu primitor , un loc unde regula de căpătâi să fie slujirea Adevărului , Binelui şi a Frumosului , căutând să ofer postarilor un conţinut atrăgător , îmbrăcat într-o formă sugestiva , prefaţând articolul cu un preambul imagistic .
După doi  ani de existenţa , blogul are  1009 de postari şi circa 18000  de vizualizări ;însă lucrul cel mai important este prezenţa celor care , trecând pragul Universului meu virtual , şi-au lasat amprenta gândurilor .Ţin să le mulţumesc tuturor celor care m-au onorat cu vizita lor şi să le dezvălui ca pentru mine blogul acesta nu este doar un jurnal online , ci un loc unde m-am întâlnit cu gândurile oamenilor, împreună , construind  o lume mirifică , vie, îmbogăţită cu idei ,cu simţăminte , cu vise ; aşezând fiecare o cărămidă la temelia "Omului Frumos",înălţând o citadelă a crezului că,acolo unde domneşte Lumina ,se află speranţa că lumea poate fi schimbată prin Forţa gândurilor noastre bune!

Vă mulţumesc!

EU

EU

IONEL MESAROŞ

IONEL MESAROŞ

Ionel Mesaroș

Ionel Mesaroș

VĂ MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

VĂ   MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

Primăvara

Primăvara

Vară

Vară

Toamnă

Toamnă

Iarnă

Iarnă

Radio Whisper

Radio Whisper | RadioWhisper.com

Etichete