Duminica Iertării

"Suntem în Duminica Iertării într-un dialog cu propria conștiință. Începe perioada Postului Mare. Suntem invitați să cerem iertare de la oameni și să iertăm, chiar dacă nu ni se cere iertare.

Postul este așteptarea Domnului în inima noastră și este de folos doar dacă este însoțit de dragostea către aproapele, de iertare, de bunătate. Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca perioada Postului Mare să ne fie farmacie pentru suflet. Drumul curățirii să aducă mult folos duhovnicesc!

Călătorie frumoasă spre Înviere!

Iertați-mă! Vă iert şi Dumnezeu să ne ierte pe toţi!"

Hrisostom Filipescu

Mai tare ca moartea… autor Ionel Mesaroș

Viața e o boală mortală, cea mai cumplită maladie, dacă nu o trăiești, mulțumindu-te doar cu  dimensiunea senzorială.

Cei care, la un moment dat, s-au situat la limita dintre viața biologică și cea spirituală, fiind la porțile morții,  au observat  că dincolo de timp e anotimpul veșniciei, lumea materială fiind  numai o pregătire pentru  clipa renașterii, supoziție care câștigă tot mai mult teren în ultima vreme.

Mitul celebrei păsări Phonix, a renașterii din propria cenușă, reprezintă pentru cei  reîntorși din moarte clinică povestea lor de viață, o dovadă vie că există un antidot, la îndemâna fiecăruia, pentru moarte, Iubirea.

Mai tare ca moartea e viață celui ce s-a reînnăscut, redescoperindu-se, aflând că  trăind cu adevărat, dăruind iubire, câștigă, de fapt, nu doar respectul semenilor, ci și o viață nouă, o existență vie, nealterată de storurile umbrelor, a grijilor de zi cu zi, o lumină ce  arată calea cea dreaptă, făgașul spre desăvârșire, ajutându-l să  se emancipeze, să înțeleagă  că fiecare  moment al vieții are o semnificație aparte.  Separând grâul  de neghină, alegem, de fapt,  calea neprihănită a vieții.

De sub tutela timpului, omul iese doar când trece pragul veșniciei. De sub  vremi, poate ieși numai când e pregătit să  cucerească “piscuri” la care nici  nu cutezase  să  viseze, învățând să trăiască.  Uneori, preparativele se fac  independent de voința noastră, un eveniment ce a creat o emoție profundă  ne poate  schimba viața. Până și un simplu gând, susținut de flacăra emoției, poate să  poarte în sine germenele schimbării.

Societatea, prin tabieturile instituite, ne ține sub vremi.  Ieșirea de sub vremi e rezultatul voinței, susținute de fapte și vegheată de conștiință.

Credința, născută din ambrozia iubirii, dublată de fapte, este cea care garantează cea mai frumoasă izbândă, cea a dobândirii demnității umane și a celei creștine, oferind posterității coroana unor amintiri de neuitat, învingând, astfel, timpul.

Numai credința ne poate scoate la liman, ca să ne putem bucura de soarele dreptății și de lumina adevărului.  Numai ea ne poate scoate din rătăcire, arătându-ne calea de urmat. Din păcate, vremurile tulburi  pe care le-am trăit ne-a împuținat-o. Unii s-au lepădat de ea, alții au redescoperit-o,  într-o clipă de magică iluminare,  când   nutreau cu toată puterea sufletească  să devină un alt om.

Dorința de schimbare radicală ne eliberează. Curajul de a vrea  altceva, luminați de torța iubirii, ne plasează pe un culoar favorabil, loc de unde putem observa lumea  cu alți ochi.

Fiind în luna Crăciunului, a sărbătorii Nașterii Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, cel care a biruit moartea, „ prin moarte, pre moarte călcând”, dăruind  viață veșnică, sufletele noastre se primenesc, dobândind  lumina speranței, ochii zăresc răsăritul soarelui ca pe o nouă șansă de a regăsi calea spre noi înșine,  iubind, găsind leacul  pentru boala mortală, pentru existența searbădă, netrăită.

Momentele de cumpănă ale vieții sunt niște jaloane, repere  pe care dacă le înțelegem, eliberați de orice patimă, și le urmăm sensul,  ne deschid calea spre împlinire, invitându-ne, pentru început,  să urcăm treptele ce duc spre  desăvârșire umană.

Un necaz nu vine niciodată singur. Această  vorbă din popor are  în accepțiunea generală   o conotație pesimistă, în ton cu vremurile pe care le trăim, refuzând acceptarea ideii că necazul este, de fapt, o conștientizare a situației de îndepărtare de la firesc, o lumină lăuntrică ce descoperă asperitățile sufletești, invitându-ne să înlăturăm umbrele din gând și din inimă, iubind, cu toată ființa, viață adevărată, cea care nu poate fi învinsă de nimeni, nici chiar de vrăjmașul ei de temut, moartea.

Prin amintiri, învingem timpul, trecând din prezent în lumea de “ieri”. Prin vis, prin premoniții, ne racordăm  viitorului. Prin cei dragi, care au plecat din lumea cu dor în cea fără de dor, îngerii noștri păzitori,  primim nu doar semne  călăuzitoare, ci și nădejdea că  viața nu e o boală invincibilă, că harul divin, Iubirea, trece dincolo de granițele morții, luminând ungherele vieții, arătând că salvarea se află în mâna noastră,  în noi înșine.  Trăind, ne renaștem! Iubind, dobândim înțelepciune, legând, cu gândul limpezit în cleștarul iubirii,  cerul de pământ şi dezleagând binele de rău, oferim vieţii soarele ce poate lumina fără-ncetare pe oricine, îndreptățindu-ne să  credem  că Iubirea e mai tare ca moartea!

Ionel  Mesaroș

Ziua Limbii Române

Azi, 31 august 2013, prăznuim Ziua Limbii Române, sărbătoare dedicată sufletului etnic românesc.

Grigore Vieru, prin harul poetic divin, a definit măiastru, cu adevărat, frumuseţea limbii noastre:

"Pe ramul verde tace

O pasăre măiastră,

Cu drag şi cu mirare

Ascultă limba noastră.

De-ar spune şi cuvinte

Când cântă la fereastră,

Ea le-ar lua, ştiu bine,

Din, sfânta, limba noastră."

DUMITRU CONSTANTIN DULCAN - "Viaţa noastră pe pământ este doar o mică parte din ceea ce avem de trăit"

Este medic neurolog şi psihiatru, cercetător în domeniul conştiinţei, o fire curioasă şi temerară, ce a îndrăznit să caute răspunsuri despre om în teritorii ale cunoaşterii încă neexplorate.

Distinse cu premii şi declarate bestsellers, cărţile domniei sale au schimbat viziunea ştiută despre univers, punând pe gânduri o întreagă comunitate ştiinţifică. Cea mai recentă apariţie, Mintea de dincolo, nu e doar rodul unor lecturi extrem de vaste, ci şi expresia unei inteligenţe ieşite din comun, ce a reuşit performanţa absolut originală de a pune cap la cap concluziile fizicii cuantice, ale psihologiei transpersonale şi ale ştiinţelor neurocognitive, cu experienţele religioase şi ale morţii clinice, pentru a ne oferi o descriere cât mai aproape de realitate a lumii de dincolo. Un demers impresionant, ce reafirmă originea noastră divină şi importanţa de a trăi după legi spirituale.

Frumoasa noastră cruce

 

...Cuvinte dragi pe care le dedic tuturor celor ce îşi găsesc odihna în iubirea lui Iisus Hristos şi în iubirea aproapelui.

,,Fraţii noştri nu trebuie să plângă niciodată din durere, ci numai din iubire.
Nici în viaţă, nici în moarte, cei uniţi de Dumnezeu prin iubire
nu trebuie să se mai despartă niciodată.
Săbiile şi scuturile lor să lupte alături.
Mâinile lor să lucreze şi să se roage împreună.

„Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea..."

„Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui.“ (Ioan 15, 10)

Domnul Iisus ne-a poruncit nouă să facem nu mai mult, dar nici mai puţin de cum a făcut El, fiindcă El era unitatea de măsură pentru ascultarea noastră faţă de Dumnezeu.

Dacă păziţi poruncile Mele – a spus El – după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui, veţi rămâne şi voi în dragostea Mea, după cum şi Eu rămân în dragostea Lui, fiindcă am împlinit poruncile Lui cu ascultare deplină. În acest fel trebuie să fim bine încredinţaţi de acest adevăr: după cum vom păzi, aşa vom şi rămâne.

Suntem întotdeauna TREI...

" În definitiv suntem trei, totdeauna trei. Chiar daca suntem intr-un numar mai mare, toti ceilalti sunt cel de-al treilea - ‘ei’. Vedem aceasta in folosirea celor trei pronume personale: ‘eu, tu, el’. Daca noi doi nu iubim pe un al treilea, iubirea noastra in Dumnezeu nu este desavarsita. Aceasta excludere a celui de-al treilea intineaza legatura noastra. Ma dezinteresez de celalalt, vorbesc rau de el. Iar apoi, cand ‘el’ devine ‘tu’ si ‘tu’ devii ‘el’, eu voi vorbi despre tine asa cum nu se cuvine… Iubirea in doi poate fi pe deplin generoasa numai daca este intoarsa spre un al treilea“.

Rugăminte

"Nu îmi spune nimic...
Îţi cunosc mizeria, necazurile, luptele şi ispitele sufletului tău. Îţi cunosc şi ştiu şi laşitatea păcatelor şi cu toate acestea îţi spun: Iubeşte-Mă aşa cum eşti tu. Dă-Mi inima ta! Dacă o să aştepţi ca să devii un înger ca să Mi te dăruieşti intru iubire, atunci n-ai să Mă iubeşti niciodată. Chiar când eşti laş, fricos, neîncrezător în împlinirea dragostei şi în săvârşirea sfinţeniei, chiar când ai să recazi în acele păcate pe care nu ai vrea să le mai faci, Eu nu îţi dau voie să nu Mă iubeşti.

Dulceaţa prieteniei

,Aşa trebuie prietenul [adevărat] să iubească, încât şi sufletul dacă îi este cerut, să nu refuze a-l da, dacă îi este cu putinţă. Dar ce zic eu: dacă îi este cerut? Chiar el trebuie să alerge [cu sârguinţă] să-l dea. Căci nimic, nimic nu este mai dulce decât această dragoste şi nimic întristător nu este în ea. Cu adevărat prietenul credincios este leacul vieţii. Cu adevărat prietenul credincios este scăpare tare. Ce nu face prietenul adevărat? Câtă dulceaţă nu aduce? Cât folos? Câtă siguranţă? Chiar dacă mi-ai vorbi de mii de comori, nimic nu se compară cu prietenul adevărat.

Îndrăgostire sau iubire?

 

1. Care e diferenţa dintre îndrăgostire şi iubire? 2. Ce am putea face ca îndrăgostirea să dureze până la capătul vieţii?

SORIN PREDA: "Adevărata iubire nu se vede în început, ci în des­păr­ţire"

1. Aparent, nu ar fi nicio deosebire - iubirea nu poate trăi niciodată fără îndrăgostire şi invers. Rea­li­tatea, în marea ei imaginaţie, însă ne contrazice. Iu­bi­rea nu are nici legi, formule sau principii, drept care în veci nu va fi studiată la şcoa­lă, după un ma­nual temei­nic şi bine structurat pe lecţii şi ca­pitole: mân­gâierea, accelerarea pulsului, oftatul, privirea pier­dută şi ochii daţi peste cap.

În spatele tuturor lucrurilor e Dumnezeu

Dumitru Constantin Dulcan este medic neurolog şi psihiatru, doctor în ştiin­ţe medicale, bun cunoscător al filosofiei ştiinţei şi pionier în scrierile din domeniul con­ştiinţei.

O minte strălucită, cu o curiozitate şti­in­ţifică ieşită din comun, care nu încetează să caute răs­puns la marile întrebări ale existenţei. Nu doar distinc­ţiile medicale internaţionale i-au adus recunoaşterea, ci şi curajul de a răsturna viziunea materia­listă asupra lumii, demonstrând, într-o carte publicată prima oară în 1981, că există o “minte uni­versală”, care ordonează şi co­or­donează toate lucrurile din jur. “In­teligenţa materiei”, cartea ca­re a bulversat lumea ştiinţifică ro­mâ­nească, a fost bestsellerul ace­lor ani. Au existat chiar voci care au considerat-o demnă de premiul Nobel. Ascensiunea ei a fost curma­tă brusc de regimul co­mu­nist, speriat de ideile prea îndrăz­neţe pe care le susţinea. A fost re­tra­să de la Premiul Academiei Ro­mâne, care i s-a înmânat abia la a doua ediţie, în 1992. După mai bine de trei decenii de la apariţie, cele mai multe dintre intuiţiile dom­nu­lui profesor Dulcan au fost con­firmate de ştiinţa actuală. Dacă destinul cărţii i-ar fi fost favorabil şi ar fi beneficiat la timp de o traducere, numele lui Dumitru Constantin Dulcan ne-ar fi repre­zentat azi la nivel internaţional, aşezat cu mândrie alături de al celorlalţi trei mari promotori ai Noii Spiritualităţi: Stanislav Grof, Ervin Laszlo şi Peter Russell.