Despre mine

Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

sâmbătă, 31 decembrie 2016

Anul Nou


de Vasile Militaru
Din cireşul veşniciei
S-a mai scuturat o floare
După ce-a visat sub lună
După ce-a surâs sub soare.
Şi-n clipita-n care floarea
A căzut pierind în vânt,
Câte visuri neîmplinite,
Câte doruri nu s-au frânt!
Dar în locul celei duse,
Altă floare vine acum,
Sufletul să ni-l îmbete
Cu nemaigustat parfum.
Şi cum primăvara codrul
Muguri mii desface-n rouă,
Floarea nouă ne aduce
Muguri de nădejde nouă.
Îmbrăcaţi al vostru suflet
În veşmânt de sărbătoare
Şi primiţi cu imn de slavă
Noua veşniciei floare.
Iar dacă-ntre voi iubirea
Va cânta fără să plângă,
Nici un vis n-o fi himeră,
Nici un dor n-o să se frângă.

vineri, 30 decembrie 2016

Baladă de sfârşit de an


de Boris Ioachim
S-a-nstăpânit zăpada pe zările albastre –
Curată sau murdară - ca sufletele noastre...
Şi-un ger ce sfarmă piatra învăluieşte firea 
Şi–un An Nou se arată – căci asta-i e menirea.

La Mulţi Ani!


Acum,la sfârşit de an, e momentul să privim înainte, să sperăm că vom fi mai puternici și mai încrezători, că vom iubi mai mult și că vom ști să folosim lecțiile din acest an ca pe ceva ce ne poate ajuta să ne autodepășim.
Fie ca toate visele pe care le făuriți în această zi să se împlinescă și drumul străbatut pentru realizarea lor să vă aducă bucurie în inimi, iar în case fericire și belșug! Totodată, să nu va pierdeți iubirea, speranța și credința!
După un an greu, am hotărât să fiu mai reținut în a-mi dezvălui dorințele. Totuși, pentru 2017 îmi doresc în afara faptului de a-mi redobândi sănătatea și de a avea inspirația de a alege binele, să fiu "orb", "surd " şi "mut" la cuvintele linguşitoare ale oamenilor, la armele cu care ei atât de des mă rănesc sau se răzbună, la răutăţile îndreptate împotriva mea, dar să nu fiu niciodată orb la minunile pe care Domnul le-a făcut şi le face, să nu fiu niciodată surd la chemările Sale gingaşe, pline de blândeţe şi de milostivire, să nu fiu niciodată mut spre a-L lăuda mereu, spre a-I mulţumi şi spre a-I cere ajutor şi îndurare! 
Vă doresc, dragii mei, un an 2017 cu multe împliniri, dar mai ales cu multă sănătate și iubire!

La Mulți Ani!
Cu prietenie,
Ionel Mesaroș

An Nou Fericit!


de Vasile Militaru
Din cireşul veşniciei
S-a mai scuturat o floare
După ce-a visat sub lună
După ce-a surâs sub soare.

La Mulţi Ani!


"Sfârşitul unui an nu aduce nici o încheiere şi nici un început, ci o continuare, cu toată înţelepciunea pe care ne-a inoculat-o experiența."
Hal Borland

duminică, 25 decembrie 2016

Ziua lui Iisus


"25 Decembrie, e ziua lui Isus!
Să ne bucurăm că îl putem primi, cu speranța că de această dată va fi mai bine și că ne vom ridica peste toate umbrele lumești și vom putea pune mai presus de toate: 
*IUBIREA * VIAȚA * IERTAREA *
E ajunul tainei celei mai adânci...
De ne-am trezi la răsărit cu inima curată cu care am venit pe lume, am putea-o schimba și ar fi o lume mai bună.

Să aveți numai bucurii, sănătate și iubire dragi prieteni!"-Maria A. M-Kästner

sâmbătă, 24 decembrie 2016

Sărbători binecuvântate!



Aripi de îngeri să vă atingă sufletul şi să ia cu ei toate supărările, lăsând în schimb lumină şi speranţă!

Crăciun Fericit!




Fie ca marea sărbătoare a Naşterii Mântuitorului Nostru Iisus Hristos să ne găsească pe toţi mai buni, mai iubitori, mai smeriţi şi mai aproape de Dumnezeu!
Dăruiţi din toată inima celor amărâţi şi loviţi de soartă şi bunătatea dumneavoastră va fi răsplătită însutit!

It's only Christmas - Ronan Keating & Hayley Westenra

Sărbători Fericite!


"Crăciunul este momentul în care s-a unit cerul cu pământul şi omul cu divinitatea."- David Boia
Astăzi, în ajunul Nașterii Mântuitorului, Fiul lui Dumnezeu, Iisus Christos, Pruncul născut în ieslea din Bethleem, să vă umple casele şi vieţile cu bucurie, sănătate şi multă înţelepciune!

joi, 15 decembrie 2016

Zile de neuitat...

Despre evenimentele din Decembrie ’89 s-a scris mult. Uneori, în locul  adevărului s-a ales mistificarea lui, iar acest lucru mă  doare.
Se caută din ce în ce mai puțin adevărul  evenimentelor, se vorbește tot mai rar despre misterul acelor timpuri și se spune, doar de ochii lumii, tot mai mult în șoaptă pentru a nu deranja, până ce uitarea se va așterne definitiv peste această filă de istorie. Așa se încalcă una dintre legile  catehismului existenței umane, ce poruncește ca  viitorul unei nații să nu fie fondat pe minciună.
Am trăit acele clipe la intensitate maximă. Era și firesc. Oricând mă puteam înfrăți cu moartea, iar astăzi să fiu doar o amintire.
Deși au trecut 27 de ani  de la evenimentul ce a marcat eliberarea de sub tirania  ceaușistă, amintirile îmi sunt vii, ca și când  totul s-ar fi petrecut ieri. Era și normal ca un om,  ce a simțit pe viu  fiorii acelor zile de groază, fiind militar,  să am o asemenea stare.
Simțeam că moartea ne pândea pe la colțuri. Sentimentul acesta se accentua, atingând cote paroxistice,  când aflam cu durere că  izbutise să-i răpună pe unii dintre prietenii și camarazii mei,  trecându-i în rândul martirilor neamului.
S-a vărsat sânge nevinovat la Timișoara, la București, la Sibiu și în alte localități ale României, jertfe care ne obligă să apărăm  cu toată ființa valorile supreme câștigate atunci, libertatea și democrația.
Fiind participant al evenimentelor din Decembrie ’89, chiar dacă nu am certificat care să ateste calitatea  de revoluționar, aidoma majorității colegilor mei, la peste două decenii de le momentul crucial din istoria noastră ce a pus capăt dictaturii ceaușiste, vă împărtășesc câteva trăiri din acele zile de neuitat.
Pe 17 decembrie 1989,  în timp ce mă aflam acasă, un agent de la cazarmă mi-a adus la cunoștință ca am primit  un indicativ de alarmă de luptă.
M-am deplasat imediat la unitate . Mi-am dat seama  că nu e un  simplu exercițiu  pentru antrenarea personalului, dar nu știam    care era adevărul ”gol-goluț”. Ne aflam într-o situație inedită, dezinformările ajungând la apogeu.  Deși bănuiam care era mobilul evenimentelor , nimeni nu îndrăznea să-l confirme.
După ce am aflat că  Vasile Milea, ministrul Apărării Naționale, și-a pus capăt zilelor, iar situația de la  frontiera  României s-a precipitat, starea de tensiune s-a accentuat.
La orele amiezii, primisem ordin să ridicăm muniție de război  și să ne pregătim pentru a fi în măsură să ne deplasăm, dacă va fi cazul,  în  raionul de rezervă, o locație despre care știam doar că se află la circa 60 de kilometri, în mijlocul unei păduri.
Deși eram înarmați pana-n dinți , o stare de încordare a pus stăpânire pe noi, lucru explicabil  și pentru faptul că niciodată țintele noastre nu erau vii.
Clipele treceau cu repeziciune. Momentele până la care trebuia să ne învingem pe noi înșine, conștiința care refuza să fie partașă la un act criminal, erau tot mai aproape. În noi  se ducea  o adevărată  bătălie a cărui ecou a reverberat când camarazii  noștri de la Timișoara, foștii mei colegi de școală, cu care eram în legătură operațională,  ne-au anunțat că sunt atacați. M-am îngrozit la gândul  că ei trebuiau să riposteze, să deschidă focul pentru a se apăra.
Nu a trecut mult timp  și un mesaj recepționat  ne-a panicat și pe noi, cu toate că  ne aflam  la distanță apreciabilă de zonele fierbinți.  Niște elicoptere necunoscute,  ale căror convorbiri le-am recepționat,  se îndreptau spre noi.  Am reacționat imediat. Eu, împreună cu  cel mai versat  coleg în tehnica  de localizare, am rămas să supraveghem tehnic situația de pe acea frecvență, ceilalți ocupând poziții de tragere în jurul unității. După 20 de minute , elicopterele respective au primit ordin să se retragă la Bază; De abia atunci inima ne-a revenit la loc, însă totul pentru puțin timp. Faptul că mr. Nița Romulus  Octavian, comandantul meu  din Școala Militară de Ofițeri Activi de Transmisiuni, un om pentru care  aveam o stimă deosebită,  a căzut la datorie , încercând să apere, împreună cu plutonul pe care-l comanda, Poșta Centrală din Sibiu, m-a marcat profund.
În acele zile s-a exercitat o formidabilă presiune psihologică ce justifica oricând apariția de erori, uneori, dirijate, ce au transformat în victime oameni nevinovați.
În Decembrie  ’89, societatea românească a vrut să renască în adevăr, însă interese meschine, interne și externe, au obturat această năzuință, compromițând această filă a istoriei naționale, uzurpând, astfel, speranțele celor ce am crezut  cu adevărat în triumful binelui!
În numele inimilor ce s-au jertfit pe altarul viselor  de libertate și democrație, suntem datori să încercăm să vindecăm adevărul, să-l aducem în lumină și să-l ținem deasupra cu orice risc!
Dumnezeu să-i odihnească în pace pe cei care s-au jertfit pentru ca țara să iasă de sub carapacea dictaturii ceaușiste!
Ionel Mesaroș-Popasuri Culturale Românești

miercuri, 14 decembrie 2016

Începutul sfârșitului PNL...



După eșecul de la alegerile parlamentare, PNL nu găsește calea de ieșire din impas, chiar dacă în structura interimară de conducere au fost desemnați cei care au obținut cele mai bune rezultate la ultimul scrutin.
Vă mărturisesc că sunt neafiliat politic, cu simpatii liberale, pe punctul de a renunța definitiv la PNL, partidul care nici după dezastrul de duminică nu dă semne de trezire, cooptând în echipa de conducere centrală oameni în care nu cred deloc, care azi, la consultările de la Cotroceni, l-au inclus pe unul dintre cei mai mari oportuniști liberali, Cristian Bușoi. În acest context, simpatia pentru actualul PNL se diluează continuu.
Liberalismul în care am crezut îl regăsesc doar în cronici, nu la actuala conducere interimară liberală. Din nefericire, pentru cei care cred în valorile liberale, alegerile din 11 decembrie, probabil, marchează începutul sfârșitului celui mai vechi partid din România, care nu va putea renaște din propria cenușă, precum am crezut odinioară.

Lecțiile lui Ion I.C. Brătianu pentru politicienii actuali


Ion I. C. Brătianu (20 august 1864, Florica, jud. Argeş -24 noiembrie 1927, Bucureşti), a dominat viaţa politică din România cum nu o mai făcuse nimeni. Dintre cei care au încercat să-şi explice cauzele acestei dominaţii, toţi au căzut de acord că avea o vocaţie nativă de conducător. Cel mai adesea era văzut cu o carte în mână, de regulă o carte de istorie.

luni, 12 decembrie 2016

O seară plăcută!


"Fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi și trebuie un dram de iubire ca s-o înțelegi."
Nicolae Iorga

Un scor rușinos...



Alegerile parlamentare din acest an sunt pentru PNL un moment de cotitură, un adevărat dezastru, chiar dacă scorul îl poziționează pe locul secund, cu circa 20%.
Eșecul liberalior, partidul din care am făcut parte până în 2014, când am demisionat, neacceptând nerespectarea principiului meritocrației, fiind generat de o multitudine de factori.
PNL a uitat să arate și să demonsteze că poate fi soluția bună pentru România. Există o gamă largă de explicații, dar partidele, la urne, culeg ce au semănat, sau ceea ce nu au semănat, iar PNL, înainte de campania electorală și în timpul acesteia, a semănat puțin și prost, a fost debusolat, conducerea a fost neputincioasă, iar poporul român a decis că alții merită să conducă această țară. 
Totodată, s-a aplicat prea puțin din ce susțineau Brătienii, iar electoratul se uită la fapte, nu la vorbe, așteaptând un partid hotărât, asumat, determinat, onest, de bună-credință, reformat, o formațiune politică de dreapta care să concretizeze vorbele frumoase în acțiune și acțiunea în fapte... Eu cred că este eșecul partidului în întregime. dar mai cu seamă eșecul conducerii acesteia.
Indiferent dacă vor ajunge sau nu la guvernare, acest rezultat, sub 25%, aruncă Partidul Național Liberal în ridicol, acoperă conducerea PNL cu mantia rușinii, și îndeamnă la o profundă regândire a structurilor centrale și în teritoriu, a modului în care se raportează la problemele societății românești, la prezentul, trecutul și mai ales la viitorul partidului. 
De modul în care PNL va înțelege să reseteze propriul mod de management ca organizație politică, va depinde dacă el va avea sau nu viitor. 
Am observant că deja se caută țapi ispășitori. În opinia mea, în loc ca PNL să fie partidul ”prin noi înșine”, așa cum mi l-am dorit în 2009, când m-am înscris în PNL, nu partidul ”prin Dacian Cioloș, prin realipirea imaginii partidului de premier, a fost o strategie falimentară. La această stare au contribuit și luptele interne, faptul că meritocrația a fost umbrită de interese și aranjamente. Faptul că rezultatele acestea, defavorabile PNL, sunt obținute în condițiile în care de data aceasta electoratul urban prezent la vot l-a depășit pe cel rural, este un fapt care ar trebui să îngrijoreze cu atât mai mult Partidul Național Liberal, aruncat, astfel, de către propria sa conducere, într-o profundă criză de legitimitate. Cred că impune imediat decapitarea conducerii PNL,în care să rămână numai liderii cu rezultate în beneficiul direct al cetățenilor, apoi un Congres al PNL, dacă nu-și doresc soarta PNȚCD, o reformă serioasă în cadrul partidului. A venit momentul reformei reale în Partidul Național Liberal! Dacă aceasta se va produce, voi rămâne un simpatizant al lor. Dacă nu, voi căuta să am o altă opțiune politică la alegeri, cu siguranță, de dreapta, fiindcă așa este construcția mea umană, viziunea mea, probabil, fără să mă înregimentez politic, unde să mă simt reprezentat cu adevărat.

O victorie zdrobitoare a PSD




PSD a câstigat detașat alegerile parlamentare, înregistrând un scor de 46% pe țară, conform rezultatelor BEC din urma centralizarii a 99% din voturi. Pe harta țării, practic, PSD a ocupat primul loc în 36 de județe, UDMR a luat primul loc în patru județe, PNL în trei județe, iar USR în Diaspora. Menționez că au trecut pragul electoral ALDE și PMP.
Indiferent de opțiunea de vot, PSD trebuie felicitat pentru această victorie categorică!
Observând prezența mica la vot, cred că este necesar introducerea obligativității votului.
Există o singură întrebare majoră: va face sau nu PSD, în urma redistribuirii voturilor, 50% din viitorul Parlament? În funcție de răspunsul la respectiva întrebare, se pot schița diverse variante:
Dacă PSD, singur, va avea jumătate plus unul dintre membrii parlamentului, social-democrații își vor putea impune premierul dorit, președintele Klaus Iohannis având, constituțional, având mâinile legate;
Dacă PSD nu va avea de unul singur majoritatea parlamentară, există trei posibilități: 
- Președintele numește un premier din cadrul PSD, caz în care PSD va putea foarte ușor să realizeze o alianță pentru guvernare; 
- Președintele îl numește pe Dacian Cioloș, care încearcă coagularea unei alianțe guvernamentale cu toate formațiunile parlamentare non-PSD – extrem de greu spre imposibil în cazul în care ALDE, sau o parte a ALDE (facțiunea Tăriceanu) rămâne fidelă înțelegerilor cu PSD; 
- Președintele numește un premier care încearcă crearea unei guvernări de convergență națională, adunând la aceeași masă atât PSD cât și PNL – greu de crezut că PSD și ALDE vor accepta o astfel de ofertă, când ar putea forța o guvernare în doi.
Cum s-a ajuns aici, într-o situație în care singurul care ar putea salva ideea unei guvernări de dreapta este Președintele Iohannis, cu toate că nu cred că este moral acest demers, deși este legal, dacă PSD nu obține peste 50%.Potrivit Constituţiei, preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament. Majoritate absolută, însemnând peste 50%, până după redistribuire nu o are nici PSD.
De asemenea, nu cred că este moral, probabil, nici legal, ca PSD să-l propună ca premier pe Dragnea, acesta fiind condamnat cu suspendare.

vineri, 9 decembrie 2016

Să-ți spun cu cine votezi, de fapt, dacă nu votezi


Nu vreau să te bat la cap. Ai decis să nu votezi, asta e, ești major și responsabil. Nu sunt ipocrit – în mai multe rânduri nici eu n-am votat. Am și scris despre asta, nu m-am ascuns. N-am îndemnat pe alții să facă la fel, doar am explicat de ce când am fost întrebat (pentru că atunci mă simțeam furat de o bandă de corupți, aceiași dintotdeauna, care se mutau dintr-un partid într-altul, fără scrupule, în funcție de șansele electorale ale momentului).
Deci nu încerc să te conving. Aș vrea doar să înțelegi că a nu vota nu înseamnă, cumva, că nu influențezi rezultatul alegerilor. Dimpotrivă. Tu, care nu votezi, ești legat de toți ceilalți care votează, fără scăpare. De ce? Pur și simplu pentru că ești cetățean român și pentru că figurezi în Registrul Electoral.

joi, 1 decembrie 2016

Mândria de a fi român


„Într-o țară așa de frumoasă, cu un trecut așa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deștept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie și cum să nu-ți ridici fruntea, ca falnicii strămoși de odinioară, mândru că poți spune: Sunt român!”
Alexandru Vlahuţă

George Pop de Băsești-emblemă a dragostei de neam


În fiecare an, ziua de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, este pentru mine un prilej de a evoca figura celui ce și-a făcut un crez din idealul de unitate națională: George Pop de Băsești, președintele Marii Adunări de la Alba-Iulia.

La mulţi ani, România! La mulţi ani, dragi români!



Să nu uităm niciodată ceea ce alţii, mai înainte de noi, au împlinit cu sacrificii şi cu vrednicie, cu credinţă în suflet şi cu dragoste neţărmurită faţă de neam şi de ţară!

Să nu uităm cine suntem cu adevărat, să învăţăm să ne purtăm cu vrednicie numele de români, cinstind prin faptele noastre memoria înaintaşilor! 
Să nu uităm că la rândul nostru vom lăsa urmaşilor noştri, această ţară şi moştenirea de suflet a unui neam căruia trebuie să-i redăm locul de cinste pe care îl merită! 
Doar împreună, uniţi în cuget şi în simţiri, vom fi o naţiune puternică. Este datoria noastră să împlinim acest deziderat!

https://www.youtube.com/watch?v=dJykuSTjfTg

miercuri, 16 noiembrie 2016

Pastila electorală...


De câteva zile a început campania electorală.
Cu fiecare rând de alegeri, oamenii nădăjduiesc să se schimbe ceva în bine.
Tot mai multe persoane amabile, zâmbărețe, cer votul, promițând că vor fi în slujba cetățeanului, pe care-l vor reprezenta cu cinste. 
Fiind a doua zi din săptămână, îmi amintesc de celebrele marți negre, când cei mai mulți dintre parlamentarii în funcție și-au bătut joc de alegători, s-au întrecut în nesimțire, votându-și privilegii.
După cum ne-au obișnuit, după cele 30 de zile de campanie, își vor pierde amabilitatea, zâmbetul li se va șterge, iar legătura ombilicală cu cetățeanul va fi întreruptă până la următoarele alegeri, iar cei care s-au ales cu votul nostru vor deveni inaccesibili pentru cei care i-au întronat în Parlament, fiind preocupați, în primul rând, de rezolvarea problemelor de pe agenda proprie.
În general, aleșii noștri împart funcţii pe criterii neortodoxe, risipesc banii publici, se ocupă de propriile interese şi apoi se miră că nu sunt iubiţi şi admiraţi de popor. Totuși, în această junglă de nesimţire generalizată se poate află şi câte un om de treabă , însă cum discernem între cei buni şi cei răi în doar o lună de zile? 
Sper ca acei care ne cer votul să fie convingători și să ne dovedească că merită să mergem la vot şi să-i votăm pe cei mai buni!

miercuri, 26 octombrie 2016

Nihil Sine Deo!


"Avem nevoie să-L găsim pe Dumnezeu, iar El nu poate fi găsit în zgomot şi nelinişte. Dumnezeu este prieten cu liniştea. Priviţi cum natura – copacii, florile, iarba – cresc în linişte; stelele, luna şi soarele, cum se mişcă în linişte... Avem nevoie de linişte ca să putem atinge suflete."
Maica Tereza

vineri, 7 octombrie 2016

De Ziua Mondială a Zâmbetului...


Radio Erevan emite încă. Iată ultimele ştiri:
Un ascultător: Cine a inventat valsul ? 
Radio Erevan : Bineînţeles că Lenin, prin istorica sa lucrare: "Un pas înainte, doi paşi înapoi". 
***

Un copil: Când e timpul cel mai potrivit pentru culegerea merelor ? 
Radio Erevan : Când doarme paznicul. 
***
Un ascultător: Ce este statistica? 
Radio Erevan : Este ceva asemănător costumului de baie: arată multe, dar ascunde esenţialul! 
***
Un ascultător: De ce Adam şi Eva au trăit peste 800 de ani, iar astăzi omul nu trăieşte mai mult de 100 de ani ? 
Radio Erevan : Deoarece, între timp, medicina a progresat foarte mult ! 
***
Un grup de ascultători: De ce în China femeile merg în urma bărbatului, iar în America se intâmplă mai rar lucrul acesta? 
Radio Erevan: In China , când o femeie merge în urma soţului, înseamnă că-l respectă. In SUA, când o femeie face acelaşi lucru, inseamnă că-l urmăreşte!
***
Un ascultător amărât din România: De ce trebuie să strângem cureaua în vremuri de tranziţie? 
Radio Erevan : De gât. 
***
Un ascultător: Există în viaţa unei femei 10 ani cu adevărat frumoşi? 
Radio Erevan : Absolut! Cei dintre 28 şi 30 de ani. 
***
O ascultătoare: Ce este un corp transparent ? 
Radio Erevan : Ceva prin care se poate vedea. Exemplificăm: gaura cheii! 
***
Un ascultător: Ce este un an lumină? 
Radio Erevan : Pe noi nu ne interesează, noi plătim consumul lunar!
***
Un alt copil: Cât poate trăi o cămilă fără să bea apă? 
Radio Erevan : Până moare. 
***
Primul copil: Nene, de ce toate magazinele din Bucureşti au gratii la ferestre? 
Radio Erevan: Ca să se obişnuiască patronii cu puşcăria... 
***
Un ascultător: Ce poate face o femeie cu soţul ei, care se uită tot timpul după fuste ? 
Radio Erevan : Vă sugerăm să-l trimiteţi într-o vacanţă în... Scoţia. 
***
Un tânăr ascultător: Azi mă însor. Puteţi să-mi daţi un sfat? 
Radio Erevan : Deja este prea târziu!

duminică, 25 septembrie 2016

Rugăciunea mulțumirilor


de Arsenie Boca
Îti mulțumesc, Doamne!
Îti mulțumesc azi, că sunt, pentru ziua de mâine!
Îti mulțumesc că am pe masă o pâine!
Îti mulțumesc pentru stropii de ploaie,
Pentru fructe, păsări, flori,
Pentru soarele care răsare în zori,
Pentru cerul cu licăr de stele,
Pentru toate zilele vieții mele,
Pentru firul de apă izvorât din fântâna,
Pentru harul ce-mi poartă a mea mână
Pe-arcuș de vioară, pe pânza, pe piatră,
Pentru viersul ce curge din mine spre Cer!
Mulțumesc pentru omul blajin și sincer!
Mulțumesc pentru haina pe care o port,
Pentru tot ce mă doare și, totuși, suport!
Îți mulțumesc pentru cântecul de păsărele,
Pentru toate încercările vieții mele!
Mulțumesc pentru puiul de om ce se va naște!
Îtț mulțumesc că ai Înviat în noaptea de Paște!
Am atâtea lucruri pentru care să-ți mulțumesc,
Că nu ar fi de ajuns o mie de ani să trăiesc!

Scrisoarea lui Charlie Chaplin pentru fiica sa


“Fetița mea,
Acum este noapte. Noaptea de Crăciun. Toți soldații înarmați din mica mea cetate au adormit. Fratele tău și sora ta dorm. Chiar și mama ta doarme. Aproape că nu am trezit puișorii adormiți, când m-am pornit în camera asta semi-luminată. Cât ești de departe de mine! Și să orbesc dacă nu văd imaginea ta în fața ochilor mei tot timpul. Portretul tău stă aici pe masa și aici, în inima mea. Dar unde ești tu? Acolo, în Parisul de poveste, dansezi pe măreața scenă teatrală de pe Champs-Élysées. Știu asta prea bine și totuși mi se pare că aud pașii tăi în liniștea nopții, văd ochii tăi, care strălucesc ca stelele pe cerul de iarnă.
Aud cum interpretezi în spectacolul de Crăciun rolul frumoasei persiene înrobită de hanul tătar. Fii o frumoasă și dansează! Fii o stea și strălucește! Dar dacă extazul și mulțumirile publicului te vor îmbăta, dacă mireasma florilor te vor ameți, așează-te în colț și citește scrisoarea mea, ascultă-ți glasul inimii. Sunt tatăl tău, Geraldine! Eu, Charlie, Charlie Chaplin! Știi tu, oare câte nopți am stat lângă patul tău când erai mică și îți povesteam basme despre frumoasa adormită, despre dragonul care nu doarme niciodată? Și când somnul îmi biruia ochii bătrâni râdeam de el și îi ziceam: “Pleacă! Somnul meu e țesut din visurile fiicei mele!”
Ți-am văzut visurile, Geraldine, ți-am văzut viitorul, ziua ta de azi. Am văzut o fată dansând pe scenă, o zână alunecând pe cer. Auzeam cum vorbea publicul: “Vedeți fata aceasta? Este fiica unui bufon bătrân. Mai țineți minte? Îl chema Charlie.” Da, eu sunt Charlie! Sunt acel bufon bătrân! Astăzi este rândul tău. Dansează! Eu am dansat în pantaloni rupți, largi, dar tu dansezi în costum de mătase, de prințesă. Aceste dansuri și furtuna de aplauze te vor înălța la cer. Zboară! Zboară acolo! Dar coboară și pe pământ! Trebuie să vezi viața oamenilor, viața dansatorilor de pe stradă, care dansează tremurând de frig și de foame. Eu am fost ca ei, Geraldine. În acele nopți magice când tu adormeai legănată de poveștile mele, eu stăteam treaz.
Mă uitam la fața ta, ascultam bătaile inimii tale și mă întrebam: “Charlie, oare acest pisicuț într-o zi te va recunoaște?” Nu mai știi, Geraldine. Multe povești ți-am spus în acele nopți îndepărtate, dar poveste mea – niciodată. Dar ea este interesantă. Este despre bufonul flămând, care cânta și dansa în cartierele sărace ale Londrei și pe urmă strângea pentru binefaceri. Iată-o, povestea mea! Am cunoscut și foamea și ce înseamnă să nu ai un acoperiș deasupra capului. Mai mult decât atât, am simțit durerea umilitoare a măscăriciului hoinar, în pieptul căruia se frământă un ocean de mândrie; și această mândrie era rănită dureros de monedele aruncate. Și totuși sunt viu, așa că să lăsam asta.
Mai bine să vorbim despre tine. Dupa numele tău – Geraldine – urmează familia mea – Chaplin. Cu aceasta familie, mai bine de 40 de ani am amuzat oamenii. Dar eu am plâns mai mult decât au râs ei. Geraldine, în lumea în care trăiești, există nu numai dansuri și muzică! La miezul nopții, când ieși din sala imensa, poți să uiți de admiratorii bogați, dar nu uita să întrebi de șoferul taxiului, care te va duce acasă, de soția sa. Și dacă este însărcinată și nu au bani de scutece pentru viitorul copil, pune-i niște bani în buzunar. Am dat ordin la bancă să-ți plătească aceste cheltuieli. Dar celorlalți plătește-le exact cât le datorezi. Din când în când mergi cu metroul sau cu autobuzul, mergi pe jos și cunoaște orașul.
Privește mai atent la oameni! Uită-te la văduve și copii orfani. Măcar o dată pe zi vorbește-ți așa: “Sunt la fel ca ei”. Da, ești una cu ei, fetița mea! Mai mult decât atât. Arta, înainte să dea aripi omului, ca el să zboare în sus, îi rupe picioarele. Și dacă va veni ziua când te vei simți mai presus decât publicul, părăsește scena imediat. Cu primul taxi mergi prin periferiile Parisului. Îl știu foarte bine! Acolo vei vedea multe dansatoare ca tine, poate chiar mai frumoase, mai grațioase, cu mai multa mândrie. Acolo nu va fi nici urmă de reflectoarele orbitoare ale teatrului tău. Reflector pentru dânsele este luna.
Uită-te bine! Nu dansează ele mai bine decât tine? Recunoaște, fetița mea! Întotdeauna se va găsi acela care dansează, joacă mai bine decât tine! Și ține minte: iî familia lui Charlie nu a fost nici unul care să fi certat șoferul de taxi sau să râdă de săracii care locuiesc pe malurile Senei. Eu voi muri, iar tu vei trăi. Vreau ca tu niciodată să nu știi ce e aceea sărăcie. Cu această scrisoare îți trimit o carte de cecuri, pentru că tu să poți cheltui cât iti dorești. Dar când vei cheltui doi franci să nu uiți ca al treilea nu e al tău. El trebuie să îi aparțină unui necunoscut care are nevoie de dânsul. Iar tu vei găsi repede unul. Trebuie numai să vrei să-i vezi pe acești săraci necunoscuți și îi vei întâlni oriunde. Vorbesc cu tine despre bani, deoarece le-am cunoscut puterea demonică. Am petrecut foarte mult timp la circ și tot timpul îmi făceam griji pentru echilibriști.
Și trebuie să-ți spun că oamenii cad cel mai des pe pământul tare, mai des decât echilibriștii de pe sârmă. Poate la vreo petrecere selectă te va orbi strălucirea vreunui diamant. În acel moment el va deveni acea sârmă periculoasă și căderea este inevitabilă. Poate, într-o bună zi, o să te cucerească chipul frumos al unui prinț. În acea zi vei deveni un echilibrist lipsit de experiență, iar aceștia cad de fiecare dată. Nu îți vinde inima pentru aur și bijuterii. Află că cel mai mare diamant este soarele. Din fericire el strălucește pentru toți. Când va veni vremea și te vei îndrăgosti, iubește acea persoană din toata inima. I-am spus mamei tale să-ți scrie despre asta. Ea înțelege dragostea mai mult decât mine și e mai bine ca ea să discute despre acest lucru cu tine. Munca îți este grea, știu asta.
Corpul îți este acoperit de o bucată de mătase. Pentru artă poți să apari pe scena și dezbrăcat, dar să te întorci de acolo trebuie nu numai să fii îmbrăcat, dar și mai curat. Sunt bătrân și poate, cuvintele mele sună amuzant. Dar, dupa mine, trupul tău dezgolit trebuie să aparțină numai celui care îți iubește sufletul dezgolit. Nu este grav, dacă părerea ta în aceasta privință este veche de zece ani, adică aparține timpului trecut. Nu-ți fie frică, acești zece ani nu te vor îmbătrâni. Dar oricum nu ar fi, vreau ca tu să fii ultimul om care va deveni locuitor al insulei goilor. Știu că tatii și copiii duc o luptă veșnică. Lupta cu mine, cu gândurile mele, fetița mea! Nu iubesc copiii ascultători. Și cum nu au căzut lacrimi din ochii mei pe această scrisoare, vreau să cred, ca aceasta noapte de Crăciun este noaptea minunilor.
Îmi doresc să se întâmple o minune și tu să înțelegi cu adevarat ce am vrut să-ți spun. Charlie a îmbătrânit, Geraldine. Mai devreme sau mai târziu în loc de rochia alba de scenă va trebui să îmbraci veșminte de doliu ca să vii la mormântul meu. Acum nu vreau să te întristez. Dar din vreme în vreme uită-te în oglindă – acolo vei vedea trăsăturile mele. În venele tale curge sîngele meu. Chiar și atunci când sângele se va opri în vasele mele, vreau ca tu să nu îl uiți pe tatăl tău. Nu am fost un înger, dar întotdeauna am încercat să fiu om. Încearca și tu!
Te sărut,
Geraldine.

Al tău, 
Charlie
Decembrie 1965”

Interviu cu Dumnezeu


de Octavian Paler
Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
- Dacă ai timp… i-am răspuns. Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:
- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească…., iar apoi tânjesc iar să fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani……iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea.Faptul că se gândesc cu timp la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul; că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.
Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp.
Apoi am întrebat:
- Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?
- Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc…..şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc, dar pur şi simplu încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi ca pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.
- Mulţumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:
- Doar faptul că sunt aici, întotdeauna.

Dumnezeu vs. ştiinţă?


de Albert Einstein
Într-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor ţine cursul de filozofie… Profesorul ateu îi cere unuia dintre noii săi studenţi să se ridice în picioare
-Eşti creştin, nu-i aşa, fiule?
-Da, domnule, spune studentul. 
-Deci, crezi în Dumnezeu?
-Cu siguranţă.
-Dumnezeu e bun?
Desigur, Dumnezeu e bun. 
-E Dumnezeu atotputernic? Poate El să facă orice?
-Da.
Profesorul zâmbeşte cunoscător. Se gândeşte puţin.
- Uite o problema pentru tine. Să zicem că există aici o persoană bolnavă şi tu o poţi vindeca. Poţi face asta. Ai vrea să îl ajuţi? Ai încerca?
-Da, domnule. Aş încerca. 
-Deci, eşti bun.
-N-aş spune asta.
-Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea să ajuţi o persoană bolnavă daca ai putea. Majoritatea am vrea dacă am putea. Dar Dumnezeu, nu… 
Studentul nu răspunde, aşa că profesorul continua. 
-El nu ajuta, nu-i aşa? Fratele meu era creştin şi a murit de cancer, chiar dacă se ruga lui Isus să-l vindece. Cum de Iisus e bun? Poţi răspunde la asta?
Studentul tace. 
-Nu poţi răspunde, nu-i aşa?
El ia o înghiţitură de apă din paharul de pe catedră ca să-i dea timp studentului să se relaxeze.
-Hai să o luam de la capăt, tinere! Dumnezeu e bun?
-Păi…, da, spune studentul.
-Satana e bun?
Studentul nu ezita la aceasta întrebare.
-Nu!
-De unde vine Satana? 
Studentul ezita. De la Dumnezeu. 
-Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i aşa? Zi-mi, fiule, exista rău pe lume? 
-Da, domnule. 
-Răul e peste tot, nu-i aşa? Şi Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect? 
-Da.
-Deci cine a creat răul?
Profesorul a continuat. 
-Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat şi răul. Din moment ce răul există şi conform principiului că ceea ce facem defineşte ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rău.
Din nou, studentul nu răspunde. 
-Exista pe lume boli? Imoralitate? Ură? Urâţenie? Toate aceste lucruri groaznice, există?
Studentul se foieşte jenat. 
-Da.
-Deci cine le-a creat?
Studentul iarăşi nu răspunde, aşa că profesorul repetă întrebarea.
-Cine le-a creat? 
Niciun răspuns. Deodată, profesorul începe să se plimbe în faţa clasei. Studenţii sunt uimiţi. 
-Spune-mi, continuă el adresându-se altui student, crezi în Iisus Hristos, fiule?
Vocea studentului îl trădează şi cedează nervos. 
-Da, domnule profesor, cred. 
Bătrânul se opreşte din mărşăluit.
- Ştiinţa spune că ai cinci simţuri pe care le foloseşti pentru a identifica şi observa lumea din jurul tău. L-ai văzut vreodată pe Iisus? 
-Nu, domnule. Nu L-am văzut. 
-Atunci, spune-ne dacă l-ai auzit vreodată pe Iisus al tău? 
-Nu, domnule, nu l-am auzit. 
-L-ai simţit vreodată pe Iisus al tău, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodată o experienţă senzoriala a lui Iisus sau a lui Dumnezeu?
-Nu, domnule, mă tem că nu.
-Şi totuşi crezi în el? 
-Da. 
-Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, ştiinţa spune că Dumnezeul tău nu există. Ce spui de asta, fiule?
-Nimic, răspunde studentul. Eu am doar credinţa mea.
-Da, credinţa, repetă profesorul. Asta e problema pe care ştiinţa o are cu Dumnezeu. Nu există nicio dovadă, ci doar credinţa.
Studentul rămâne tăcut pentru o clipă, înainte de a pune şi el o întrebare. 
-Domnule profesor, există căldură?
-Da .
-Şi există frig? 
-Da, fiule, există şi frig. 
-Nu, domnule, nu există. 
Profesorul îşi întoarce faţa către student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tăcută.
Studentul începe să explice. 
-Poate există multă căldură, mai multă căldură, super-căldură, mega-căldură, căldură nelimitată, căldurică sau deloc căldură, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge până la 458 de grade sub zero, ceea ce nu înseamnă căldură, dar nu putem merge mai departe. Nu există frig – dacă ar exista, am avea temperaturi mai scăzute decât minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat dacă are sau transmite energie, şi caldura e cea care face ca un corp sau material să aibă sau să transmită energie. Zero absolut (-458 F) înseamnă absenţa totală a căldurii.
Vedeti, domnule, frigul e doar un cuvânt pe care îl folosim pentru a descrie absenţa căldurii. Nu putem măsura frigul. Căldura poate fi măsurată în unităţi termice, deoarece căldura este energie. Frigul nu e opusul căldurii, domnule, ci doar absenţa ei.
Clasa e învăluită în tăcere. 
Undeva, cade un stilou şi sună ca o lovitură de ciocan.
-Dar întunericul, profesore? Există întunericul? 
-Da, răspunde profesorul fără ezitare. Ce e noaptea dacă nu întuneric? 
-Din nou răspuns greşit, domnule. Întunericul nu e ceva; este absenţa a ceva. Poate există lumină scăzută, lumină normală, lumină strălucitoare, lumină intermitentă, dar dacă nu există lumină constantă atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeşte întuneric, nu-i aşa? Acesta este sensul pe care îl atribuim acestui cuvânt. În realitate, întunericul nu există. Dacă ar exista, am putea face ca întunericul să fie şi mai întunecat, nu-i aşa?
Profesorul începe să-i zâmbească studentului din faţa sa. Acesta va fi un semestru bun. 
-Ce vrei să demonstrezi, tinere?
-Da, domnule profesor. Vreau să spun că premisele dumneavoastră filosofice sunt greşite de la bun început şi de aceea concluzia TREBUIE să fie şi ea greşită.
De data asta, profesorul nu-şi poate ascunde surpriza. 
-Greşite? Poti explica în ce fel?
-Lucraţi cu premisa dualităţii, explica studentul… Susţineti că există viaţă şi apoi că există moarte; un Dumnezeu bun şi un Dumnezeu rău. Consideraţi conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem măsura. Domnule, stiinţa nu poate explica nici măcar ce este acela un gând. Foloseşte electricitatea şi magnetismul, dar NIMENI nu a văzut sau nu a înţeles pe deplin vreuna din acestea doua. Să consideri că moartea e opusul vieţii înseamnă să ignori că moartea nu există ca lucru substanţial. Moartea nu e opusul vieţii, ci doar absenţa ei. Acum spuneţi-mi, domnule profesor, le predaţi studenţilor teoria că ei au evoluat din maimuţă? 
-Dacă te referi la procesul evoluţiei, tinere,da, evident că da.
-Aţi observat vreodată evolutia cu propriii ochi, domnule?
Profesorul începe să dea din cap, încă zâmbind, când îşi dă seama încotro se îndreaptă argumentul.
-Din moment ce nimeni nu a observat procesul evoluţiei în desfăşurare şi nimeni nu poate demonstra că el are loc, dumneavoastră nu predaţi studenţilor ceea ce aţi observat, ci doar ceea ce credeţi, nu? Acum ce sunteţi, om de stiinţă sau predicator?
Clasa murmură
Studentul tace până când emoţia se mai stinge. 
-Ca să continuăm demonstraţia pe care o faceaţi adineori celuilalt student, permiteţi-mi să vă dau un exemplu, ca să înţelegeţi la ce mă refer. 
Studentul se uita în jurul său, în clasă.
- E vreunul dintre voi care a văzut vreodată creierul profesorului? Clasa izbucneşte în râs. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simţit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare să fi făcut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile şi conform protocolului demonstrabil, ştiinţa spune – cu tot respectul, domnule – că nu aveţi creier. Dacă ştiinţa spune că nu aveţi creier, cum să avem încredere în cursurile dumneavoastră, domnule?
Acum clasa e cufundată în tăcere. 
Profesorul se holbează la student, cu o faţă impenetrabilă. In fine, după un interval ce pare o veşnicie, bătrânul răspunde. 
-Presupun că va trebui să crezi, pur şi simplu…. 
-Deci, acceptaţi că există credinţă şi, de fapt, credinţa există împreună cu viaţa, continua studentul. Acum, domnule, există răul?
Acum, nesigur, profesorul răspunde: 
-Sigur că există. Il vedem zilnic. Răul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului faţă de om. Se vede în nenumăratele crime şi violenţe care se petrec peste tot în lume. Aceste manifestări nu sunt nimic altceva decât răul.
La asta, studentul a replicat:
- Răul nu există, domnule, sau cel putin nu exista în sine. Răul e pur şi simplu absenţa lui Dumnezeu. E ca şi întunericul şi frigul, un cuvânt creat de om pentru a descrie absenţa lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat răul. Răul este ceea ce se întâmplă când din inima omului lipseşte dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare când nu exista căldura sau ca întunericul care apare când nu exista lumina. 
Profesorul s-a aşezat. 
Studentul era Albert Einstein.

joi, 8 septembrie 2016

Maria


de Vasile Neagu-Scânteianu
Cu un surâs faci viaţa mai bogată,
Chiar dacă ai la tâmple ghiocei
Şi toamna te pândeşte pe alei-
Tu- n suflet mai ai vara strânsă roată!
Misterul vârstei nu ţi se arată,
Când răspândeşti în jurul tău scântei,
Cu un surâs faci viaţa mai bogată-
Chiar dacă ai la tâmple ghiocei!
În suflet eşti şi tu o preacurată,
Şi dragă ai rămas ochilor mei,
Eşti doar femeie simplă- ntre femei,
Dar în tandreţe eşti nemăsurată-
Cu un surâs faci viaţa mai bogată!

Baladă pentru prieteni

EU

EU

IONEL MESAROŞ

IONEL MESAROŞ

Ionel Mesaroș

Ionel Mesaroș

VĂ MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

VĂ   MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

Primăvara

Primăvara

Vară

Vară

Toamnă

Toamnă

Iarnă

Iarnă

Radio Whisper

Radio Whisper | RadioWhisper.com

Etichete