Despre mine

Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

sâmbătă, 28 aprilie 2012

Victoria USL-şansa schimbării


Adoptarea moţiunii de cenzură şi ,implicit,demiterea Guvernului Ungureanu,  a adus multă bucurie în tabăra USL.
Faptul că la această victorie şi-au adus aportul şi parlamentari la care nu m-am aşteptat a arătat că ,de fapt,competiţia electorală bate la uşă ,iar aceşti indivizi ,după ce au fost complici la fărădelegile săvârşite de fosta Putere,trag nădejde că, poziţionându-se corect,vor ajunge din nou la ciolan cât de curând.Detest comportamenul acesta ,însă ,prin prisma rezultatului de ieri,îl înţeleg şi-l accept.

joi, 26 aprilie 2012

MRU are prioritate


Şanse ce trebuie fructificate

În condiţiile sciziunii electoratului maghiar ,prin desemnarea de candidaţi de către ambele formaţiuni etnice maghiare,pentru Preşedinţia Consiliului Judeţean Satu Mare ,dar şi pentru Primăria  municipiului Satu Mare,USL Satu Mare poate şi trebuie să câştige alegerile!

Privirea femeii

 "Cine stie sa descifreze privirile femeilor nu mai are nimic de învatat."

(William Shakespeare)

Bancul zilei


Badea Gheorghe merge la doctor cu o sarsana plină cu bunătăţi. Intră în cabinet, o desface şi-l îmbie pe acesta:
- Da serviţi domn doctor, îs bune, îs bio, îs ecologice!

Replici ~~Mihai Eminescu~~


Poetul: Tu eşti o undă, eu sânt o zare,
Eu sânt un ţărmur, tu eşti o mare,
Tu eşti o noapte, eu sânt o stea - Iubita mea.

luni, 23 aprilie 2012

Lecţie de viaţă




DINU C. GIURESCU: "Am sentimentul că sunt în 1940, în preajma prăbuşirii hotarelor noastre"
Iniţiativa de a desfiinţa judeţele se înscrie într-un şir de acţiuni care sunt menite, pe de-o parte, să destrame unitatea teritorială a ţării şi, pe de altă parte, să şteargă identitatea noastră naţională. Se anulează, cu o
trăsătură de pix, toată această întocmire care are o vechime între 600 şi 700 de ani, intrată în conştiinţa noastră, a mea.

Vin păsările călătoare


duminică, 22 aprilie 2012

Ne temem...


Migraţia politică


Pe ultima sută...


Suntem pe ultima sută de metri şi ,pe 11 mai 2012,va debuta,oficial,campania electorală pentru alegerile locale.De fapt,campania a început demult,unii dintre candidaţi lucrând cu atâta ardoare la imaginea lor, încât au depăşit limitele firescului,ajungând ,în mod  inconştient, să practice cultul propriei personalităţi.

sâmbătă, 21 aprilie 2012

Sfârşitul coşmarului

        
         Zilele actualei puteri sunt tot mai puţine.
        După ce au dat dovadă de lipsă de respect faţă de majoritatea românilor,inclusiv faţă de cei care i-au dus la putere,PDL-ul  şi aliaţii săi ,trebuie să plătească poliţa iresponsabilităţii.

Bancul zilei


La secţia de poliţie, vine un bărbat alergând şi strigând:
- Domnule poliţist, te rog, arestează-mă imediat, închide-mă!
- Dar ce s-a întâmplat?
- Am tras cu pistolul în soacră-mea. Patru cartuşe!
- Ai omorât-o, nenorocitule?
- Nu, din păcate nu am atins-o. De aceea, vă rog, băgaţi-mă într-o celulă, repede!

vineri, 20 aprilie 2012

Experimentul Ungureanu



          Pe  măsură ce ne apropiem de  alegeri, premierul Ungureanu  încearcă din răsputeri  să creeze iluzia că este un alt tip de politician, intelectual, tânăr, căutând ,prin  tot arsenalul de atitudini ,să pară altceva decât este: produsul unui experiment în laboratoarele Cotrocenilor.

sâmbătă, 14 aprilie 2012

Hristos a Înviat!


de Vasile Militaru


... Hristos a Înviat! Ce vorbă Sfântă!
Îţi simţi de lacrimi calde ochii uzi
Şi-n suflet parcă serafimii-ţi cântă
De câte ori creştine o auzi.

miercuri, 11 aprilie 2012

Săptămâna Patimilor




În aceste zile trebuie să fim mai buni,în semn de recunoştinţă faţă de Domnul.
Într-un fel sau altul , fiecare fiinţă cunoaşte  crucificarea.

marți, 10 aprilie 2012

AMR 60


Alegerile locale bat la uşă.Mai sunt 60 de zile  până la scrutinul din vară.
La nivel naţional,Uniunea Social Liberală pare favorită.

luni, 9 aprilie 2012

Băsescu a promulgat legea care-i asigură supravieţuirea

Traian Băsescu a promulgat luni legea de modificare a referendumului, care îl apără de demitere, făcând-o cvasi imposibilă.

Andrei Chiliman: Iau în considerare în mod foarte serios demisia din PNL


Primarul sectorului 1 al Capitalei, Andrei Chiliman, a declarat luni că ia în considerare în mod foarte serios demisia din Partidul Naţional Liberal.

Eu nu votez ca un bou...


Greşeli...

 
După opinia mea, nu este corect să se opereze cu două unităţi de măsură când este vorba de traseism politic:să-i condamni pe cei care părăsesc Opoziţia şi să-i premiezi pe cei care părăsesc "barca" Puterii.

Enrique Iglesias - Ayer

Sfat de luat în calcul


Constatare


BUNUL SIMŢ


Bangles Manic Monday

Discursul susţinut de preşedintele PNL, Crin Antonescu, cu ocazia Congresului Extraordinar al Partidului Naţional Liberal, 7 aprilie 2012

„Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor colegi,
Permiteţi-mi să vă adresez, în calitate de preşedinte al partidului la acest Congres Extraordinar, un mesaj concentrat, nu un discurs lung pentru că nu vorbim acum prima oară despre opţiunile şi despre deciziile pe care acest Congres este chemat să le consacre.

Discursul susținut de președintele PNL, Crin Antonescu, cu ocazia mitingului USL, 7.04.2012

„Camarazi, pentru că dacă Victor Ponta vi s-a adresat astfel, am făcut-o şi o fac şi eu pentru că suntem camarazi, fraţi de arme, suntem oameni aflaţi într-un război pe care nu noi l-am pornit, dar pe care noi va trebui să îl câştigăm aducând pace. Aşadar, camarazi vă mulţumesc!

Transcript Emisiune “Q & A” de la Antena 3, 7 aprilie 2012


Invitat: CRIN ANTONESCU
            Alessandra Stoicescu: Bună seara, doamnelor şi domnilor. Bun găsit la o ediţie specială a emisiunii “Q&A”, specială pentru că astăzi a fost o zi cu adevărat specială, istorică, au spus unii, pentru opoziţie. Este ziua în care s-a lansat oficial tandemul Crin Antonescu preşedinte – Victor Ponta premier şi, de asemenea, tot ceea ce înseamnă USL, adică PNL, PC, PSD au demonstrat astăzi, prin trei congrese şi apoi un miting cu 10 mii de oameni că sunt o forţă unită, că nu vor ceda şi că vor colabora cu oricine care n-are legătură cu cei care au avut puterea până acum şi nici cu Traian Băsescu. O să vorbim despre toate acestea în exclusivitate cu Crin Antonescu, candidatul USL la Preşedinţie, preşedinte PNL în doar câteva clipe. Haideţi să vedem principalele momente de astăzi.

duminică, 8 aprilie 2012

Wet Wet Wet - Love Is All Around

Un zâmbet pe 16mm...



Un tip beat pulbere vine cu prietenii de pahar acasă. Langă pat se afla un gong. Nedumeriţi prietenii întreabă:
- Ce-i cu gongul ăla?

Timpul

Timpul, prieten sau duşman,uneori , zboară ;alteori ,se târeşte .
Pentru mine , marţi,3 aprilie 2012, timpul dăduse semne de oboseală, spre seară,fiind pregătit să se oprească.
Faptul că azi, utilizând doar mâna stângă, fiindcă dreapta mi-e  anchilozată, pot să scriu câteva rânduri e un semn că sunt un norocos .Totuşi, acel moment dintre viaţă şi moarte ,preinfarctul suferit ,dublat de accidentul vascular,m-a determinat să-mi revizuiesc comportamentul.Analizând cele întâmplate ,am ajuns  la concluzia că singurul vinovat sunt eu,alegerile mele greşite,în special,alegerile mele din ultimii  4 ani.

Tudor Gheorghe - Valtul Rozelor

Doamne, daca-mi esti prieten...

Ulciorul

April - Flowers Show( Andre Rieu Strauss Medley)

W.Mozart Symphony no 4o allegro molto

ANDRE RIEU --VALSE DE VIENNE

Andre Rieu - Shostakovich` Second Waltz

Tchaikovsky - Waltz of the Flowers

Sărbători Fericite!

 Credincioşilor care sărbătoresc Învierea Domnului le urez "Paşte Fericit!", iar celor care poarta nume de floare, La Mulţi Ani!
Tuturor, pace între oameni şi bună  vieţuire, dragoste în suflet şi lumina credinţei, speranţă învierii şi un mâine mai bun decât azi!
Dumnezeu să vă binecuvânteze!

sâmbătă, 7 aprilie 2012

Timpul

Timpul, prieten sau duşman,uneori , zboară ;alteori ,se târeşte .
Pentru mine , marţi,3 aprilie 2012, timpul dăduse semne de oboseală, spre seară,fiind pregătit să se oprească.
Faptul că azi, utilizând doar mâna stângă, fiindcă dreapta mi-e  anchilozată, pot să scriu câteva rânduri e un semn că sunt un norocos .Totuşi, acel moment dintre viaţă şi moarte ,preinfarctul suferit ,dublat de accidentul vascular,m-a determinat să-mi revizuiesc comportamentul.Analizând cele întâmplate ,am ajuns  la concluzia că singurul vinovat sunt eu,alegerile mele greşite,în special,alegerile mele din ultimii  4 ani.

luni, 2 aprilie 2012

Banc sec

- Iubitule sunt însărcinată, ce ai dori să fie ?
- 1 Aprilie!

Un zâmbet pe 16mm...


Doi tipi  proaspăt deveniţi tătici, sărbătoreau într-un bar. Unul se laudă:
- Fiica mea, îmi seamănă leit!
- Nu-i nicio nenorocire, important este să fie sănătoasă!

EU

EU

IONEL MESAROŞ

IONEL MESAROŞ

Ionel Mesaroș

Ionel Mesaroș

VĂ MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

VĂ   MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

Primăvara

Primăvara

Vară

Vară

Toamnă

Toamnă

Iarnă

Iarnă

Radio Whisper

Radio Whisper | RadioWhisper.com

Etichete