Cafea cu aromă de noi

Cafea cu aromă de toamne tăcute,
Aramă în lumini sângerii, lângă tine,
Mireasmă de fragă în ceruri ce-s mute,
Şi tu, devorând bucăţi dintr-un mine.

Cafea, dimineaţă cu aromă de noi,
Poveste de-o toamnă, brumată rugină,
Un vals ce se-aude aproape-n surdină
Şi-un pas ce se trece în jocul de doi.

Flămândă şi goală pe patul de frunze,
Cafeaua sorbită încet, a mirare
Şi-un strop ce atârnă alene, pe buze...
Din nori răvăşiţi îmi plouă a floare.

Ce dulce-i cafeaua aici, lângă tine,
Dar zahăr n-am pus, îmi spun, buimăcit
Şi râuri de ape se trec, şi suspine...
Cafeaua, pe masă, demult s-a răcit.

Cafea cu aromă de trupuri arzânde,
Ţigară ce arde-ntr-un colţ, liniştit
Şi toamnă ce-mi curge de ceruri căzînde...
Nimic nu mai e, doar timp de iubit!

Cafea cu aromă de toamnă târzie
Şi sânii-ţi în floare săltând a iubire.
În coapsă de-octombrie mă pierd în neştire-
O fi dimineaţă sau cine mai ştie?

Florina Cojocaru