După ani în care s-a consacrat ca un partid corupt și anexă a președintelui, PDL nu a rezistat obișnuinței, a plagiat-o pe Roberta la votul pensiilor, și a reușit sâmbătă, 23 martie 2013, performanța de a se fura singur.
După ani în care președintele jucător a fost acuzat că se află la "butoanele" PDL, ieri, după Convenția Națională, iritat de jocurile de culise defavorabile protejatei sale, Elena Udrea, președintele și-a dat arama pe față , declarând public că se desparte definitiv de PDL. Orbit de Elena, Băsescu a fost gata să moară cu PDL-ul de gât, vrând să nu mai fie o piatră de moară pentru "portocalii".
Gestul lui Băsescu, cu cărțile pe față, a șocat multă lume.
Sub impulsul momentului, simțind că pierde controlul partidului pe care l-a creat, prin declarația belicoasă, Băsescu, practic, a anunțat și, concomitent, a înfăptuit marea sciziune a PDL.
În aceste condiții vitrege, ceea ce va rămâne din PDL, "aripa Blaga", nu va putea emite pretenții de niciun fel, și cei care l-au preferat pe Blaga sunt la fel de vinovați pentru măsurile inumane luate în ultimii ani, la fel ca și cei din echipele Udrea și Macovei.
Fără prezența din umbră a președintelui Băsescu la timona PDL, naufragiul partidului este asigurat, Partidul Democrat Liberal, muribund ,după alegerile electorale din 2012, când îl avea în frunte, decorativ, tot pe Vasile Blaga, cu siguranță, va ieși extrem de șifonat de pe scena politică, dezbinat și înghițit, la bucată ori integral, de PNL.
Preconizez că migrările spre liberali se vor intensifica, PDL nemaiavând niciun viitor politic, fapt pentru care mulți pedeliști vor îmbrățișa idealurile liberale, situație ce va nemulțumi PSD, dar și pe mulți dintre susținătorii PNL, pe cei care nu pot uita că nu doar aripa lui Băsescu din PDL a fost rea și nefrecventabilă, iar ceilalți, reevaluați, ca și Frunzăverde și Stănișoară, buni, au devenit peste noapte cel puțin parteneri de dialog pentru partidul brătienilor.
În consecință, din cauza repoziționării pedeliștilor, nu este exclus ca în USL să apară noi fricțiuni, poate chiar și înaintea alegerilor europarlamentare din mai 2014, când PSD și PNL vor candida pe liste separate, situație care va limpezi parțial apele din politica românească.
Marea sciziune din PDL nu trebuie să îi bucure pe cei din USL, fiindcă molima separării își poate întinde tentaculele în Alianță, chiar și înainte de 2016, iar sprijinul PSD pentru Antonescu la alegerile prezidențiale să fie inexistent ori numai de fațadă.
Codul portocaliu din PDL trebuie să fie un semnal de alarmă foarte clar pentru toți românii. Cei responsabili de dezastrul național trebuie să plătească pentru fărădelegile lor, nu promovați în funcții de conducere în partidele din USL! Traseismul politic trebuie interzis prin lege, iar legea răspunderii ministeriale adoptată cât mai curând!
Normalizarea vieții politice românești se poate realiza numai în contextul în care meritocrația va fi criteriul fundamental de accedere la funcții publice, când sistemul de valori va fi întronat, însă aceste deziderate, în opinia mea , vor rămâne în categoria utopiilor, până când, noi, poporul, vom ieși din starea de indiferență și vom cere guvernanților Respect pentru Cetățean și Demnitate Națională!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu