Scrisoarea lui Charlie Chaplin pentru fiica sa

“Fetița mea!

Acum este noapte. Noaptea de Crăciun. Toți soldații înarmați din mica mea cetate au adormit. Fratele tău și sora ta dorm. Chiar și mama ta doarme. Aproape că nu am trezit puișorii adormiți, când m-am pornit în camera asta semi-luminată. Cât ești de departe de mine! Și să orbesc dacă nu văd imaginea ta în fața ochilor mei tot timpul. Portretul tău stă aici pe masa și aici, în inima mea. Dar unde ești tu? Acolo, în Parisul de poveste, dansezi pe măreața scenă teatrala de pe Champs-Élysées. Știu asta prea bine și totuși mi se pare că aud pașii tăi în liniștea nopții, văd ochii tăi, care strălucesc ca stelele pe cerul de iarnă.

Aud cum interpretezi în spectacolul de Crăciun rolul frumoasei persiene înrobită de hanul tătar. Fii o frumoasă și dansează! Fii o stea și strălucește! Dar dacă extazul și mulțumirile publicului te vor îmbăta, dacă mireasma florilor te vor ameți, așează-te în colț și citește scrisoarea mea, ascultă-ți glasul inimii. Sunt tatăl tău, Geraldine! Eu, Charlie, Charlie Chaplin! Știi tu, oare câte nopți am stat lângă patul tău când erai mică și îți povesteam basme despre frumoasa adormită, despre dragonul care nu doarme niciodată? Și când somnul îmi biruia ochii bătrâni râdeam de el și îi ziceam: “Pleacă! Somnul meu e țesut din visurile fiicei mele!”

Ți-am văzut visurile, Geraldine, ți-am văzut viitorul, ziua ta de azi. Am văzut o fată dansând pe scenă, o zână alunecând pe cer. Auzeam cum  vorbea publicul: “Vedeți fata aceasta? Este fiica unui bufon bătrân. Mai țineți minte? Îl chema Charlie.” Da, eu sunt Charlie! Sunt acel bufon bătrân! Astăzi este rândul tău. Dansează! Eu am dansat în pantaloni rupți, largi, dar tu dansezi în costum de mătase, de prințesă. Aceste dansuri și furtuna de aplauze te vor înălța la cer. Zboară! Zboară acolo! Dar coboară și pe pământ! Trebuie să vezi viața oamenilor, viața dansatorilor de pe stradă, care dansează tremurând de frig și de foame. Eu am fost ca ei, Geraldine. În acele nopți magice când tu adormeai legănată de poveștile mele, eu stăteam treaz.

Mă uitam la fața ta, ascultam bătaile inimii tale și mă întrebam: “Charlie, oare acest pisicuț într-o zi te va recunoaște?” Nu mai știi, Geraldine. Multe povești ți-am spus în acele nopți îndepărtate, dar poveste mea – niciodată. Dar ea este interesantă. Este despre bufonul flămând, care cânta și dansa în cartierele sărace ale Londrei și pe urmă strângea pentru binefaceri. Iată-o, povestea mea! Am cunoscut și foamea și ce înseamnă să nu ai un acoperiș deasupra capului. Mai mult decât atât, am simțit durerea umilitoare a măscăriciului hoinar, în pieptul căruia se frământă un ocean de mândrie; și această mândrie era rănită dureros de monedele aruncate. Și totuși sunt viu, așa că să lăsam asta.

Mai bine să vorbim despre tine. Dupa numele tău – Geraldine – urmează familia mea – Chaplin. Cu aceasta familie, mai bine de 40 de ani am amuzat oamenii. Dar eu am plâns mai mult decât au râs ei. Geraldine, în lumea în care trăiești, există nu numai dansuri și muzică! La miezul nopții, când ieși din sala imensa, poți să uiți de admiratorii bogați, dar nu uita să întrebi de șoferul taxiului, care te va duce acasă, de soția sa. Și dacă este însărcinată și nu au bani de scutece pentru viitorul copil, pune-i niște bani în buzunar. Am dat ordin la bancă să-ți plătească aceste cheltuieli. Dar celorlalți plătește-le exact cât le datorezi. Din când în când mergi cu metroul sau cu autobuzul, mergi pe jos și cunoaște orașul.

Privește mai atent la oameni! Uită-te la văduve și copii orfani. Măcar o dată pe zi vorbește-ți așa: “Sunt la fel ca ei”. Da, ești una cu ei, fetița mea! Mai mult decât atât. Arta, înainte să dea aripi omului, ca el să zboare în sus, îi rupe picioarele. Și dacă va veni ziua când te vei simți mai presus decât publicul, părăsește scena imediat. Cu primul taxi mergi prin periferiile Parisului. Îl știu foarte bine! Acolo vei vedea multe dansatoare ca tine, poate chiar mai frumoase, mai grațioase, cu mai multa mândrie. Acolo nu va fi nici urmă de reflectoarele orbitoare ale teatrului tău. Reflector pentru dânsele este luna.

Uită-te bine! Nu dansează ele mai bine decât tine? Recunoaște, fetița mea! Întotdeauna se va găsi acela care dansează, joacă mai bine decât tine! Și ține minte: iî familia lui Charlie nu a fost nici unul care să fi certat șoferul de taxi sau să râdă de săracii care locuiesc pe malurile Senei. Eu voi muri, iar tu vei trăi. Vreau ca tu niciodată să nu știi ce e aceea sărăcie. Cu această scrisoare îți trimit o carte de cecuri, pentru că tu să poți cheltui cât iti dorești. Dar când vei cheltui doi franci să nu uiți ca al treilea nu e al tău. El trebuie să îi aparțină unui necunoscut care are nevoie de dânsul. Iar tu vei găsi repede unul. Trebuie numai să vrei să-i vezi pe acești săraci necunoscuți și îi vei întâlni oriunde. Vorbesc cu tine despre bani, deoarece le-am cunoscut puterea demonică. Am petrecut foarte mult timp la circ și tot timpul îmi făceam griji pentru echilibriști.

Și trebuie să-ți spun că oamenii cad cel mai des pe pământul tare, mai des decât echilibriștii de pe sârmă. Poate la vreo petrecere selectă te va orbi strălucirea vreunui diamant. În acel moment el va deveni acea sârmă periculoasă și căderea este inevitabilă. Poate, într-o bună zi, o să te cucerească chipul frumos al unui prinț. În acea zi vei deveni un echilibrist lipsit de experiență, iar aceștia cad de fiecare dată. Nu îți vinde inima pentru aur și bijuterii. Află că cel mai mare diamant este soarele. Din fericire el strălucește pentru toți. Când va veni vremea și te vei îndrăgosti, iubește acea persoană din toata inima. I-am spus mamei tale să-ți scrie despre asta. Ea înțelege dragostea mai mult decât mine și e mai bine ca ea să discute despre acest lucru cu tine. Munca îți este grea, știu asta.

Corpul îți este acoperit de o bucată de mătase. Pentru arta poți să apari pe scena și dezbrăcat, dar să te întorci de acolo trebuie nu numai să fii îmbrăcat, dar și mai curat. Sunt bătrân și poate, cuvintele mele sună amuzant. Dar, dupa mine, trupul tău dezgolit trebuie să aparțină numai celui care îți iubește sufletul dezgolit. Nu este grav, dacă părerea ta în aceasta privință este veche de zece ani, adică aparține timpului trecut. Nu-ți fie frică, acești zece ani nu te vor îmbătrâni. Dar oricum nu ar fi, vreau ca tu să fii ultimul om care va deveni locuitor al insulei goilor. Știu că tatii și copiii duc o luptă veșnică. Lupta cu mine, cu gândurile mele, fetița mea! Nu iubesc copiii ascultători. Și cum nu au căzut lacrimi din ochii mei pe această scrisoare, vreau să cred, ca aceasta noapte de Crăciun este noaptea minunilor.

Îmi doresc să se întâmple o minune și tu să înțelegi cu adevarat ce am vrut să-ți spun. Charlie a îmbătrânit, Geraldine. Mai devreme sau mai târziu în loc de rochia alba de scenă va trebui să îmbraci veșminte de doliu ca să vii la mormântul meu. Acum nu vreau să te întristez. Dar din vreme în vreme uită-te în oglindă – acolo vei vedea trăsăturile mele. În venele tale curge sîngele meu. Chiar și atunci când sângele se va opri în vasele mele, vreau ca tu să nu îl uiți pe tatăl tău. Nu am fost un înger, dar întotdeauna am încercat să fiu om. Încearca și tu!

Te sărut,
              Geraldine.

                                                       
 Al tău,                                                                  
            Charlie
                                                                                                                          Decembrie 1965”

P.S.

Nu există o iubire mai dezinteresată și necondiționată decât cea a părintelui față de copiii săi.

Charlie Chaplin, tată a 12 copii, în 1965, fiind la venerabila vârstă de 76 de ani, a scris o scrisoare fiicei sale de 21 de ani, Geraldine, care încercă să-și facă o cariera în lumea dansului, în orașul Paris. Scrisoarea este emoționantă, foarte personală, dar în același timp i se potrivește fiecăruia din noi.

Este un exemplu de dragoste paternă și grijă, de tristețe și bucurie, mândrie și îngrijorare, înțelepciune adunată de-a lungul anilor și copilărie, care s-a păstrat în el.