
de Ionel Mesaros
Viata e o boala
Totdeauna mortala.
In fiecare zi ,
Murim clipa cu clipa ,
Apunem odata
Cu soarele in amurg ,
Rasarim in zori de zi
Cand Soarele Iubirii
Asterne Lumina
Peste intuneric ;
Apoi , ne ascundem
Sub norii deznadejdii
Cand uitam ca :
Invatand a muri ,
Invatam a trai !
6 comentarii:
Multă sensibilitte... adevăr...
e interesant .....
de cateva zile imi tot vine sa scriu poezii mortii si iata inca un semn minunat din partea ta....se pare ca trebuie sa-mi aplec privirea inimii asupra acestui subiect; multumesc!
Pentru Denisia
Va multumesc pentru apreciere!
Pentru Simina
Iti multumesc pentru apreciere!
Tin sa precizez ca tema nortii m-a fascinat inca din copilarie.Tatal meu a decedat cand eu aveam doi ani,iar mama ,in urma cu 17 ani.De fapt, articolul de acum 4 zile si poezia de ieri le-am dedicat mamei mele.
Tot ceea ce fac sunt incercari timide de a transmite si prin versuri ceea ce simt.Cu adevarat,m-am aplecat asupra mortii in romanul la care lucrez de cateva luni,o incercare de roman total ,"Comoara din Valceaua Lupilor ",care va putea fi citit la sectiunea-eticheta roman,pe cel de-al doilea blog .Romanul l-am conceput ca un foileton si-l voi posta ,capitol cu capitol, pe blogul"Comoara din Valceaua Lupilor".Aici, veti intalni viata si moartea ,mana de mana,dragostea si ura,inrobirea si libertatea,dar mai ales un monument de virtuti intruchipate in strabunul meu,George Pop de Basesti-modelul meu uman si de politician.
Iti multumesc pentru comentarii si-ti doresc o zi minunata!
N-am cuvinte... Inca o data... Felicitari!...
Va multumesc!
Trimiteți un comentariu