Despre mine

Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

marți, 13 decembrie 2011

Scurgerea zilelor


Au trecut câteva zile în care am reflectat dacă decizia mea  de a ieşi din viaţa politică a fost înţeleaptă ori pripită.
După mesajele pe care le-am primit,în număr extrem de mare,aş putea să concluzionez că gestul meu ,care a şocat multă lume,în special,pe cei care mă cunosc ,în primul rând ,ca om, a fost unul firesc ,de neacceptare a unui stil de politică rupt de realitate,în care principiul meritocraţiei să fie doar unul declarativ.Gândurile lor m-au sensibilizat,dar acest lucru nu m-a determinat să revin asupra deciziei,eu fiind hotărât să nu port nicicând  masca ipocriziei şi nici să accept să fiu o marionetă a cuiva.
Cu toate că există o cale de mijloc,încă nu am reuşit să fumăm pipa păcii,revenirea mea asupra deciziei fiind condiţionată de îndreptarea lucrurilor,altminteri :"C'est  fini la comedie!"
Ştiu că prin atitudine am deranjat conducerea locală a partidului,însă nu pot să fiu fariseu,fiindu-mi mai prieten Adevărul decât liderii partidului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

EU

EU

IONEL MESAROŞ

IONEL MESAROŞ

Ionel Mesaroș

Ionel Mesaroș

VĂ MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

VĂ   MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

Primăvara

Primăvara

Vară

Vară

Toamnă

Toamnă

Iarnă

Iarnă

Radio Whisper

Radio Whisper | RadioWhisper.com

Etichete