Discursul susţinut de preşedintele PNL, Crin Antonescu, la evenimentul TNL “În luptă cu puterea”, organizat în Piaţa Universităţii, 17 decembrie 2011

„Bună seara dragi prieteni, de faţă

Astăzi se împlinesc 22 de ani de la începutul Revoluţiei anti-comuniste din România. Ştiu bine că de ani şi ani de zile există discuţii între istorici, între comentatori, între noi toţi, dacă a fost revoluţie, dacă a fost lovitură de stat, dacă a fost orice altceva. Şi a fost câte ceva din fiecare.

Pentru unii a fost lovitură de stat, pentru alţii a fost o făcătură în care s-au plasat cât mai bine, dar pentru mine, pentru voi, pentru toţi cei care au trăit acele clipe şi care vor să ştie, chiar dacă s-au născut mai târziu, despre acel moment, să ştiţi că unii, cei adevăraţi, cei care contează au făcut atunci revoluţie adevărată. Cei care şi-au dat viaţa atunci au făcut o revoluţie, nu o lovitură de stat. Lovitura de stat au făcut-o alţii. Cei care şi-au riscat viaţa atunci au ieşit cu toată inima, şi cu riscul şi sacrificiul vieţii lor. Revoluţia anti-comunistă din decembrie 1989 rămâne pentru mine şi pentru cei din generaţia mea, cred pentru toţi, cea mai frumoasă şi cea mai dureroasă amintire a vieţii noastre. Cea mai frumoasă pentru că am trăit, trăisem până atunci fără libertate şi cu dorinţa de libertate, şi cea mai frumoasă pentru că ea ne-a adus, cu preţul vieţii celor mai buni dintre noi, această libertate.

Dar e şi cea mai dureroasă amintire pentru că, an după an, ne întrebăm de atunci încoace cum am lucrat noi şi cum am împlinit noi dorinţele celor care atunci şi-au dat sau şi-au riscat viaţa? Şi după 22 de ani vedem că nu mai avem comunişti cu acte în regulă sau comunişti cu carnet, dar mai avem mult din abuzul statului împotriva cetăţeanului, din dispreţul puterii faţă de cei guvernaţi. Din minciuna şi propaganda care ne-au otrăvit tinereţile şi văd că ne însoţesc înspre bătrâneţe.

Vedem din nou cum oamenii foarte mulţi dintrei ei sunt siliţi să nu se mai gândească la libertate, sunt siliţi să nu îşi mai pună problema apărării drepturilor lor, pentru că luptă din nou, într-o condiţie mizerabilă  pentru bucata de pâine pe care nu siguri pentru mâine.

Vreau, în acest moment în care ne ducem cu gândul la ce a fost atunci şi de ce a fost atunci, să vă spun tutror celor mult mai tineri decât mine, un singur lucru: Oamenii aceeia au murit la Timişoara, apoi la Bucureşti, aici la doi paşi de noi pentru nimic altceva, decât pentru libertate. Nimeni nu moare doar pentru pâine, nimeni nu moare doar pentru un serviciu mai bun, nimeni nu moare pentru o haină în plus, cum spunea Ceauşescu, omul este fiinţa în stare să moară pentru libertate. Şi câtă vreme simţim că libertatea noastră nu e întreagă, nu putem să dormim liniştiţi. Bătălia generaţiei mele, bătălia pe care în decembrie ’89 generaţia mea a început-o a fost bătălia pentru libertate. Şi această bătălie pentru libertate este bătălia pe care generaţia voastră trebuie să o câştige definitiv în România şi pentru România.

Dumnezeu să-i odihnească pe martirii Timişoarei, pe martirii Bucureştiului, pe martirii României din decembrie ’89 şi pe toţi martirii din toate timpurile pentru libertatea acestei ţări. Şi dea Dumnezeu, de asemenea, odihnindu-i pe ei, să fie viu în voi, în noi, în toţi, spiritul lor, spiritul libertăţii.”