Pentru mine,2011 a fost un an deosebit de greu ,punctat, din loc în loc, de probleme de sănătate.Am avut realizări foarte puţine,iar preocupările cotidiene ,la finele anului, s-au dovedit a fi în contradicţie totală cu crezul meu uman.
Totuşi,am avut şi satisfacţii:sănătatea soţiei s-a ameliorat,iar fiul meu s-a maturizat foarte mult,devenind un model pentru copiii de vârsta lui.
Fiind la cumpăna dintre ani,ca de obicei,îmi stabilesc obiective.
De data aceasta,activitatea politică va trece în plan secund ori va dispărea cu desăvârşire din registrul obiectivelor,chiar dacă e an electoral,eu fiind extrem de dezamăgit de unii oameni din partid,dar mai ales de maniera de a face politică.
Ştiu însă că dezvoltarea mea personală trebuie să mă preocupe.Faptul că anul acesta mi-am dedicat foarte puţin scrisului la romanul pe care-l pregătesc de ceva vreme,"Comoara din Vâlceaua Lupilor", a fost cauzat de starea de spirit necorespunzătoare ,alterată de activismul politic.
Pentru 2012 ,îmi doresc să fim sănătoşi şi să avem cât mai multe realizări în a ne împlini ca oameni cu demnitate creştină!
Personal,îmi doresc ca , la anul ,să finalizez romanul şi să simt pe propria piele că nu mi-am irosit timpul degeaba!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu