Sclavul Binelui

Din samanta visului, imi incolti un gand.Nu era unul obisnuit.Parea un rasarit de soare pe cerul vietii mele,insa,pasind peste pragul cugetului,simtii ca-i amenintat de o haita de nori plumburii,apocaliptici,otraviti de invidie,razvratiti,nemultumiti ca imperiul pe care-l slujau,cel al Intunericului,fusese despicat de o raza solara.
Infometati de ambitii desarte,norii chemara in sprijinul lor vantul .
Rasuflarea lui bezmetica,alaturi de suieratul tiuitor au fost primele semne ca sosirea mladitelor lui Eol nu s-au lasat mult asteptate.
Vantul,cu mana lui nevazuta,fara inima,plin de furie ,se dezlantui si trase cortina peste luminatorul zilei,apoi,multumit de isprava ,se agata de un colt al cerului si zabovi ostenit de povara faradelegilor la care luase parte.
Cu pretul tradarii,vantul cu firea lui usuratica,nestatornic inca de cand sluji la doi stapani,fara mustrari de constiinta,asculta cu luare-aminte tot ce-i soptira cu viclenie norii si actiona in consecinta:Ca un nebun,dori sa zgaltaie baierile cerului,ca sa-l bage in boala pe cel care mai credea in Lumina.
Cerul se intuneca,apoi,pe neasteptate,sub ochiul sfredelitor al soarelui ,o cruce de lumina il sageta in pantec.
Norii,speriati de glasurile ingerilor de lumina,incalecara pe aripile vantului si facura cale intoarsa,dand pinteni calului lui Eol ca si cand si-ar fi pierdut mintile,fugind ca Dracu de tamaie.Cu sabia lui Damocles deasupra capului,goneau ,mancand pamantul,pana dincolo de orizont,lasandu-i Soarelui atotputernicia si slava peste imensitatea celesta,iar gandului meu ,incoltit din samanta unui vis,implinirea rasaritului intr-un curcubeu vestitor de lumina stralucitoare,nascatoare de nadejde ca slujitorii Binelui ,nicicand,nu vor fi parasiti de speranta!