Nebun de alb

de Emeric Imre
Acum, sunt mai pustiu ca totdeauna,
De cand ma simt tot mai bogat de tine
Si-mi stau pe tampla soarele si luna,
Acum ,mi-e cel mai rau si cel mai bine.

Si uite n-are cine sa ne-ajute,
Abia-si mai tine lumea ale sale
Si pe-un perete alb de muze mute,
Nebunii negri cauta o cale.


Si te iubesc cu mila si cu groaza,
Tot ce-i al tau , mi se cuvine mie,
Ca un nebun de alb ce captureaza
Regina neagra pentru vesnicie.


Prin gari descreierate accidente,
Marfare triste vin in miezul verii,
Iar eu sunt plin de gesturi imprudente
Ca sa te apropii si ca sa te sperii.


Jur -imprejur, privelisti aberante:
Copii fragili ,ducand parinti in spate;
Batrani cu sanii gri de os pe pante
Si albastrosi venind din zari uscate.


Mi-e dor de tine si iti caut chipul
In fiecare margine a firii,
In podul palmei, daca iau nisipul,
Simt un inel jucandu-se de-a mirii .


I-aud prin batalii din vreme-n vreme,
Ostasii garzii tale ti se-nchina,
Iubita mea cu foarte mari probleme,
Cu chip slavon si nume de regïna.