Iubirea

-->

Nemarginirea cerului ,caldura soarelui si lumina credintei sunt regasite in absolutul iubirii,ofera limite de neinchipuit fiintei care se pune in slujba dragostei,daruind puteri ce intrec pana si infricosatoarea moarte.

Iubirea este fiica a iluziei si mama a deziluziei ;iubirea e consolare in dezolare ,e singurul leac impotriva mortii,a carei sora si este.

Iubirea e un sentiment inaltator care cuprinde si fiinta spirituala a indragostitului.

Iubirea nu este,in fond,nici idee,nici act de vointa;e mai degraba dorinta si sentiment.

In iubire si prin iubire se petrece actul perpetuarii.A te perpetua inseamna a muri ,a darui viata noastra altuia .De altfel orice act de generare inseamna a te imparti ;intrucatva ,a muri. A trai inseamna a te darui, a te perpetua;iar a te perpetua si a te darui inseamna a muri. Ne unim cu un altul, doar pentru a ne imparti de fapt .Imbratisarea intima are ceva distructiv ,tragic, fiind o intima sfasiere .Indragostitii ,imbratisandu-se ,se urasc tot atat de mult cat se iubesc.Si mai cu seama se lupta ,lupta pentru un al treilea ,fara viata inca .Iubirea e o lupta.

Iubirea carnala ,iubire a intregului trup cu simturile sale, care e originea animala a societatii omenesti ,din aceasta indragostire izvoraste iubirea spirituala .

Iubirea spirituala ,se naste din durere,din moartea iubirii carnale.

Iubirea senzuala contopeste trupurile, dar desparte sufletele .Indragostitii nu ajung sa se iubeasca pana la renuntarea de sine, pana la adevarata fuziune a sufletelor ,si nu numai a trupurilor lor ,decat atunci cand durerea le-a sfaramat inimile .Caci oamenii nu se iubesc cu dragoste spirituala decat atunci cand au suferit impreuna aceeasi durere .Atunci s-au cunoscut si s-au simtit. Atunci s-au compatimit si s-au iubit. Caci a iubi inseamna a patimi impreuna ,a compatimi .Daca placerea uneste trupurile, necazul uneste sufletele ,le uneste suferintele.

Compatimirea este esenta iubirii spirituale ,a iubirii care are constiinta de a fi iubire.

Nu cunosti nimic ce n-ai iubit mai intai .Nu poti cunoaste bine decat ceea ce iubesti.

Iubirea personalizeaza tot ce iubeste ,tot ce compatimeste .Cand iubirea este atat de vie ,puternica, debordanta incat iubeste totul, atunci ea personalizeaza totul .Numai prin durere fiinta vie ajunge sa aiba constiinta de sine, personalitate ,constiinta propriei limitari.

Amorul este o inepuizabila poveste ,mit si adevar ,vraja si istorie sursa de viata si moarte.

Amorul nu este o rivalitate ,este o colaborare sinalagmatica,dand nastere la obligatii reciproce .Amorul total e o calatorie in doi .Amorul fizic este o impartire in sens de adunare: Amantii ,de pilda, se aduna pentru a se imparti .A imparti in amor inseamna a pune laolalta. Amorul nu e o lupta, rivalitate ,ci completare, colaborare, intregire .Amorul fiind o calatorie in doi, pentru a descoperi, a invata laolalta, unul pe celalalt ,se ghideaza dupa principiul:Sa-l iubesti, invatandu-l si sa-l inveti ,iubindu-l.

Gelozia este un sentiment absurd,o exacerbare a sentimentului proprietatii ;Gelozia epuizeaza iubirea .In adevarata iubire nu exista gelozie .Iubind ,te imparti si pui laolalta ,tezaurizand absolutul.

Iubirea fiind un sentiment puternic, atotcuprinzator, amestec de daruire,sacrificiu si tandrete;are taria de a indeparta gelozia,lasand zborului iubirii sansa de a se primeni cu fiecare clipa daruita celuilalt, spre a dobandi elixirul fericirii.