Cerul..

de Ionel Mesaros

Intindere de gand
Peste a tacerii chip,
Tronul unui Cuvant
Se amesteca-n toate :
In curcubeul gandurilor manate de vant…
In ochii limpezi care plang ori rad,
In parfumul florilor de rai,
In soapte rostuite din mierea iubirii,
In dulceata tainica a mangaierilor divine
Imbratisand nemarginirea Zidirii.


Cerul din’nalt se coboara spre noi
Prin ochi de copil,prin ruga fierbinte,
Aprinde a nemuririi gand,
Inghitind “noroiul”de pe pamant si din minte.


Soarele -l incalzeste,picurand
Licurici de lumina .
Luna-l adoarme in brate de vant ,
Cu glasul de bronz il alina ;
Stelele-l privegheaza,rand pe rand,
Sa nu se spaime de-al nelegiuirii gand
Ca-ntuneric se ascunde intr-un sfant
O pala lumina…


Cu glasul liturgic din sfere ceresti ,
Adie un inger cu aripi albastre
Inabusind cantul pasarei maiastre
Cu trilul vesniciei spre a renaste
Misterul :
In noi este Cerul !