de Grigore Vieru
Iar buzele tale sunt, mamă,
O rană tăcută mereu,
Mereu presurată cu ţărna
Mormîntului tatălui meu.
O, buzele ce sărutară
Al tatei mormînt
Mai mult ca pre dînsul,
Pre tata,-n
Puţinii lui ani pre pămînt.
Acuma cînd nu te poţi, mamă,
De sarea din şale pleca,
Cine ridică mormîntul
Spre gura uscată a ta?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu