“ Când oamenii gândesc, e minunat. Când spun ceea ce gândesc, devin puternici, iar când fac ceea ce spun, au ajuns înţelepţi. Astfel, dacă ne concentrăm, făcându-ne din gând, vorbă şi faptă o coloană a infinitului care urcă spre Dumnezeu, vom reuşi să aducem lumina, chiar şi în cel mai întunecat colţ al universului.”(Oreste Teodorescu)
Noi, oamenii, omitem deseori să vedem umbra gândului ori pe cea a cuvântului. Iar când ea este negură, ne pictează în tăciune.
Uneori îmbrăţişăm deşertăciunea cu mască de rânjet şi nu ne abatem de la calea sensului unic.
Alteori zădărnicia ne dezumanizează într-atât încât devenim oameni decăzuţi din raiul ce putea fi sufletul.
De cele mai multe ori devenim câinii de pază a unui materialism acerb, pe care îl păzim ca pe un stârv în descompunere.
De multe ori am înclinat balanţa dualităţii şi am dezumanizat umanitatea.
Adesea ne afundăm fără de ştire în nisipuri mişcătoare ale ambiţiilor personale ori ale lucrurilor mărunte şi ne îndepărtăm de poteca spre noi înşine.
Ne duelăm frecvent în fraze alambicate şi ambigue dar ascuţisul sabiei ricoşează în absurd şi în penibil.
Poate cel mai des uităm de frumuseţea simplităţii şi de omenia din oameni. Uităm că în iubire nu există moarte.
Alteori zădărnicia ne dezumanizează într-atât încât devenim oameni decăzuţi din raiul ce putea fi sufletul.
De cele mai multe ori devenim câinii de pază a unui materialism acerb, pe care îl păzim ca pe un stârv în descompunere.
De multe ori am înclinat balanţa dualităţii şi am dezumanizat umanitatea.
Adesea ne afundăm fără de ştire în nisipuri mişcătoare ale ambiţiilor personale ori ale lucrurilor mărunte şi ne îndepărtăm de poteca spre noi înşine.
Ne duelăm frecvent în fraze alambicate şi ambigue dar ascuţisul sabiei ricoşează în absurd şi în penibil.
Poate cel mai des uităm de frumuseţea simplităţii şi de omenia din oameni. Uităm că în iubire nu există moarte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu