de Boris Ioachim
…Şi în neştire, se petrec de toate
În ţara asta, plină de absurd…
Zvon de moarte-n poarta ţării bate –
La toate cele, Cerul parcă-i surd.
Doar veşti năprasnice se-aud din zare
Şi-n fiece ungher e-un gând murdar…
De parcă relele din lumea mare,
În ţara asta şi-au făcut cuibar.
Pe străzi, prin cârciumi, prin sordide pieţe,
Doar feţe împietrite întâlneşti…
Şi -aştepţi ca toată firea să îngheţe
De încrâncenarea firii omeneşti.
Sălbatică şi dură e natura
În ţara aceasta, parcă dintr-o dat’…
Şi-njurături azvârle toată gura –
Şi toată ţara, pare-se, a căpiat.
Nici pruncii nu mai poartă-n ochi seninul,
De parc-ar şti ce răi sunt cei mai mari;
De parcă de la piept sug doar veninul
Şi răului-i sunt tineri emisari.
Pe dos sunt toate, lumea e întoarsă
Pe dos – în veacul ce se-arată strâmb…
De bunătate, firea pare stoarsă
Şi doar năprasne poartă în carâmb.
Şi-aşa, în neştire, se petrec de toate
În ţara asta, plină de absurd;
Ne mor speranţe-abia înfiripate –
La toate-acestea – Cerul pare surd…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu