Mama

de Ionel Mesaros

E lumina vie a rasaritului
Ce-a atins cu iubire
Gandul de a fi o vesnicie.
Nascand a timpului zidire,
Mama e o za din Nemurire.

E soarele-n crugul cerului
Cu ochi de lumina mangaind,
Copiii Timpului crescand,
Mereu,cu suflet ,rani oblojind.
Veghind si-asupra umbrelor
De pe pamant,
Mama e dumnezeirea unui gand.


E soarele in asfintit,
Un dor nemarginit
Spre ea ne cheama,
Pacat ca noaptea mortii
Ne destrama
Miezul de timp,
Un ultim anotimp,
Si Fericirea
De a spune,iarasi,
MAMA !