După ce în noiembrie 2009 românii s-au împotrivit schimbării,mulţi dintre ei dând dovadă de credulitate ,oferindu-i preşedintelui-jucător,Traian Băsescu ,şansa de” a se juca” încă un mandat cu soarta ţării,e timpul ca românii,mulţi dintre ei pedepsiţi pe nedrept de actualul regim ,să fie conştienţi că de votul lor le depinde viitorul.
La 22 de ani de la Revoluţia din Decembrie ‘89,când mii de tineri ,care trăiau fără libertate ,dar cu dorinţa de libertate,au ieşit în stradă ,iar cu preţul vieţii celor mai buni dintre noi ne-au adus libertatea,se cuvine să ne amintim de ce s-au sacrificat şi să nu mai permitem nicicând întronarea unui regim care prin aşa-zisa reformă, simplificând procedurile democratice şi încercând să le simplifice şi pe cele judiciare, să urmărească ,de fapt , anularea drepturilor fundamentale ale conaţionalilor noştri.
Filosofia actualei puteri, antidemocratică, asumată explicit de nenumărate ori,a lovit direct în sistemul democratic şi direct în nucleul tare, în inima sistemului democratic, pentru că, în fond, într-o democraţie reală, alegerile sunt condiţia şi sunt proba de verificare a existenţei Statului de drept.
Sigur, criza pe care o traversează lumea este reală ,însă nicio ţară din Europa nu a cutezat să renunţe la părţi din procesul electoral, să renunţe la vreo alegere sau să comaseze alegeri.În schimb,s-au întâmplat alte lucruri. Au demisionat guverne care n-au mai avut suficientă credibilitate – în Italia, în Grecia. S-au făcul alegeri anticipate – în Spania,convinşi fiind că prima condiţie pentru ca un guvern să fie puternic şi performant ţine de credibilitate şi de legitimitate.
Credibilitatea guvernului actual este la cote minime. Legitimitatea guvernului este de la naştere pusă grav sub semnul întrebării, pentru că ea este dată de o majoritate din Parlamentul actual care încalcă grav şi evident majoritatea voturilor pe care cetăţenii le-au dat la alegerile parlamentare din 2008.
Cortegiul abuzurilor statului împotriva cetăţeanului, dispreţul constant al puterii faţă de cei guvernaţi, minciuna şi propaganda care ne otrăvesc viaţa ,toate acestea ne îmbie să reacţionăm la orice derapaje de la democraţie.
Pe 17 Decembrie 2011,preşedintele PNL ,Crin Antonescu ,se adresa tinerilor ,în Piaţa Universităţii,astfel:
“Vedem din nou cum oamenii foarte mulţi dintrei ei sunt siliţi să nu se mai gândească la libertate, sunt siliţi să nu îşi mai pună problema apărării drepturilor lor, pentru că luptă din nou, într-o condiţie mizerabilă pentru bucata de pâine pe care nu siguri pentru mâine.
Vreau, în acest moment în care ne ducem cu gândul la ce a fost atunci şi de ce a fost atunci, să vă spun tuturor celor mult mai tineri decât mine, un singur lucru: Oamenii aceeia au murit la Timişoara, apoi la Bucureşti, aici la doi paşi de noi pentru nimic altceva, decât pentru libertate. Nimeni nu moare doar pentru pâine, nimeni nu moare doar pentru un serviciu mai bun, nimeni nu moare pentru o haină în plus, cum spunea Ceauşescu, omul este fiinţa în stare să moară pentru libertate. Şi câtă vreme simţim că libertatea noastră nu e întreagă, nu putem să dormim liniştiţi. Bătălia generaţiei mele, bătălia pe care în decembrie ’89 generaţia mea a început-o a fost bătălia pentru libertate. Şi această bătălie pentru libertate este bătălia pe care generaţia voastră trebuie să o câştige definitiv în România şi pentru România.
Dumnezeu să-i odihnească pe martirii Timişoarei, pe martirii Bucureştiului, pe martirii României din decembrie ’89 şi pe toţi martirii din toate timpurile pentru libertatea acestei ţări. Şi dea Dumnezeu, de asemenea, odihnindu-i pe ei, să fie viu în voi, în noi, în toţi, spiritul lor, spiritul libertăţii.”
Cu toate că actuala putere a reformat ,în special,în mod judicios,sistemul de fraudare al alegerilor,prin introducerea votului prin corespondenţă,prin schimbarea legii electorale,prin comasarea şi amânarea alegerilor,fără un temei legal,dar şi prin alte mijloace prin care caută cu disperare să îşi adjudece cât mai multe voturi,prin orice mijloace,pentru a se menţine la putere ;se impune ca noi,cei din opoziţie,să oferim românilor şansa revenirii la normalitate ,la o politică responsabilă,corectă,aşezată pe bun simţ şi pe respectarea legii şi a principiilor de drept,pentru salvarea democraţiei şi,implicit,a Statului de drept.
Nu putem tolera la infinit să lăsăm destinul ţării pe mâna celor care ,pe lângă faptul că s-au dovedit incompetenţi,negăsind soluţii viabile pentru ieşirea din criză,au dat dovadă,în mod necontenit,de dispreţ şi ură faţă de români.
Anul acesta trebuie să fie anul schimbării,anul renaşterii speranţei pentru milioane de români,ultimul an al guvernării care a nenorocit România!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu