Despre mine

Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

marți, 24 ianuarie 2012

Fabula turismului



Chelise Leul-rege ,dar coama şi-o păstrase
Şi tot avea succesuri când se plimba pestrasse,
Era bătrân şi totuşi, cu ochii lui saşii,
Vedea să-i mai plesnească cu coada pe copii,
Avea şi laba tare, de-aceea, cucerită,
O vulpe se-aciuase în marea lui suită .
Şi cum era-nzestrată cu-o fire pudibondă,
Ştiind cât de sensibil e Leul la o blondă,
Ea s-a vopsit degrabă-n culoarea de-acest ton,
Apoi, luând poşeta de super-lux, Vuitton,
S-a dus la el cu nurii, sperând să fie-aleasă,
În noua guvernare pe-un post de ministreasă.
(Fuseseră alegeri în toamna-acelui an
Şi-acum se dădea lupta pe marele ciolan).
Deşi cam găinară, cum unii, cu cinism,
O criticau în presă, ajunse la... turism.
Şi cu tupeu ceru să i se-aloce banii
Cât alte ministere nu au primit cu anii,
Voia s-aducă păsări şi ouă de-mprumut,
Că-n criza asta mare, nici jungla n-a avut,
Dorea ea să impună un brand miraculos:
The land of choise-jungla, să-i fie de folos
Ca, atrăgând turiştii cu minte de copii,
Ea să câştige bani tot din găinării.
- Stăpâne Leu,strigă masivul elefant,
Mă văd chiar obligat să nu fiu elegant,
Această blondă sexy, chiar vrea să te prostească?
Turismul cu asfalt doar poate să-nflorească,
Eu ca ministru pus, în junglă, la transporturi
Am chiar pentru turism o mie de-alte ponturi!
Dar blonda ministreasă cu zâmbetu-i perfid,
Îşi apără bugetul, intervenind rapid:
- Turiştii, spuse vulpea, când n-ai infrastructură,
Vor pe la noi să vadă doar oul cum se fură!
Autostrăzi, şosele găsesc în alte părţi,
Dar cum se fură-n junglă, nu scrie nici în cărţi!
Doar asta-i va atrage şi-un... farmec fecioresc,
Al meu, dacă le-arăt cum ştiu să călăresc!
Şi ca să demonstreze cât este de cochetă,
Ea-ncălecă un cal, apoi o bicicletă,
Încât şi elefantul, sedus de călărit,
L-a aprobat pe rege care-a decis grăbit,
Nălţându-şi de pe tron statura lui ilustră,
Cu ochii îndreptaţi spre scurta vulpii fustă:
- Decât să mai dăm banii pe-asfalturi la străini,
Mai bine-i investim în ouă şi găini!
Astfel primi vulpiţa vopsită auriu,
O sumă foarte mare... topită, cum? Nu ştiu!
Căci nici găini, nici ouă în junglă n-a adus,
Ci numai un... cocoş pe post de... soţ supus.
MORALA mi se pare pierdută-n veşnicie:
Turismul pentru-o "vulpe" e tot găinărie!

P.S. 
Menţionez că această fabulă mi-a parvenit prin intermediul d-lui ing. Ivan Simion.Îi mulţumesc şi pe această cale !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

EU

EU

IONEL MESAROŞ

IONEL MESAROŞ

Ionel Mesaroș

Ionel Mesaroș

VĂ MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

VĂ   MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

Primăvara

Primăvara

Vară

Vară

Toamnă

Toamnă

Iarnă

Iarnă

Radio Whisper

Radio Whisper | RadioWhisper.com

Etichete