Despre mine

Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

marți, 7 februarie 2012

Cu cărţile pe faţă



Ziua de ieri,zi de neuitat pentru cei care îşi doreau să scape de Boc,ne-a furnizat o surpriză de proporţii prin desemnarea de către Traian Băsescu a şefului SIE ca premier.
 Lipsit de “spatele” unui partid cu adevărat puternic şi bine definit,  Traian Băsescu  a mizat ,pe plan intern, pe serviciile secrete.
"Jocurile" lui Băsescu au fost făcute din vreme ,de pe când Mihai Răzvan Ungureanu ,în calitate  de ministru al Afacerilor Externe, s-a dovedit extrem de abil în promovarea propriilor interese ,reuşind  cu discreţie,specifică spionilor,să intre în slujba directă a preşedintelui.
Am asistat ieri , pe scena politică actuală a României , la un fel de one man show al preşedintelui “jucător”.Acesta ,precum ne-a obişnuit, i-a tratat pe toţi ca pe un fel de decor constituţional, iar mişcările sale au avut  cu totul alte resorturi şi priorităţi.Pentru el , Constituţia nu contează, clasa politică nu contează, poporul cu atît mai puţin, iar propriul partid numai întrucît îi este, marinăreşte vorbind, corabie personală.
Prin nominalizarea lui M.R.Ungureanu  pentru a  prelua portofoliul de premier ,jocul politic trece în altă etapă,clarificând ,pe alocuri,multe aspecte pe care vizionarul de la Cotroceni,Lăzăroiu,le spunea de parcă le-ar fi ghicit în cărţi.
"Albă ca Zăpada" ,după ce şi-a făcut treaba la servicii ,curăţând imaginea şifonată a marinarului suprem şi cine ştie ce alte "minuni",a fost "răsplătită" de Maimarele ţării pentru eforturile depuse,oferind scenei  politice româneşti un actor nou,interesant,care,după opinia mea,va căuta să acceadă tot mai sus ,cât mai aproape de Cotroceni.
Nu-i nimic întâmplător în faptul că serviciile secrete au fost mereu în atenţia preşedintelui.El a fost conştient că  are nevoie de ele şi în plan personal.Cu ajutorul lor ,fidelizându-le cu bugete frumuşele,Băsescu a ţinut în şah poporul,chiar  dacă impresia lăsată era alta,aruncându-l în arenă pe slugarnicul Boc,pionul reformelor statului.
De acum jocul e oarecum la vedere .Cu toate acestea ,probabil, vom avea parte de surprize-surprize.Rămâne de văzut în ce măsură  M.R.Ungureanu este – şi se va dovedi – “omul lui Băsescu” şi, cum anticipează unii, “asul din mînecă” al PDL-ului la scadenţa electorală.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

EU

EU

IONEL MESAROŞ

IONEL MESAROŞ

Ionel Mesaroș

Ionel Mesaroș

VĂ MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

VĂ   MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

Primăvara

Primăvara

Vară

Vară

Toamnă

Toamnă

Iarnă

Iarnă

Radio Whisper

Radio Whisper | RadioWhisper.com

Etichete