BALADA OMULUI DE RÂND

 

de Boris Ioachim

Zori de zi plini de miresme…
Noaptea fuge din ferestre,
Soarele sărută roua …
Cetăţean de mâna-doua.
Brusc, tresare-n aşternut,
Gemând, saltă în şezut
Ochi-ncercănaţi şi-i freacă –
Poate somnul o să-i treacă.

Caută în jur posac:
“Amărât sunt şi sărac
Fără râs şi bucurii –
Dar bogat în datorii

La băcan, la lăptărie,
La fisc şi la primărie,
Iar Uzina – bat-o vina! –
Mi-a tăiat de ieri lumina.”

Soarele sărută roua…
Cetăţean de mâna-doua
Roboteşte cu mult sârg:
“Mâine, iară-i zi de târg

Şi-o să-mbrac costumul vechi,
Îmi trag basca pe urechi
Şi-o să mă înfund în birt
Să-mi ard sufletul cu spirt.

Să-mi ard sufletul şi gura
Poate potoli-voi ura
Care-mi macină rărunchii –
Trupul, până-n vârf de unghii.

Şi să uit că n-am parale,
Că mă plec cu greu de şale,
Că zadarnică mi-e truda
Şi mă ostenesc de-a surda…”

Seară …zare arsă-n jar…
Stelele timid răsar
Luna râde-n colţul gurii
Peste zbuciumul făpturii.

Peste lucruri cade roua…
Cetăţean de mâna-doua
Rar păşeşte către casă –
Truda, umeri-i apasă.

Ochii-i încreţiţi de riduri
Cufundaţi-s în negre gânduri,
Şi nu văd bolidul care
Iese-n trombă din parcare.

Doar un geamăt scurt – şi gata!
Liniştea-şi lăţeşte pata
Peste zbuciumul făpturii…
Luna plânge-n colţul gurii,

Întuneric de tăciune
Tainic, nopţii doliu pune
Stelele privesc mirate
O surată care cade.

Zori de zi plini de tristeţe…
Când cocoşi-şi dau bineţe
Soarele sărută roua…
Cetăţean de mâna-doua

Liniştit stă în coşciug:
A scăpat de tras la jug
Şi plecând dintre cei vii –
Nu mai are datorii.

Iar în casa cea de tină –
Nici că-i trebuie lumină…