Despre mine

Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

miercuri, 12 decembrie 2012

Iar vine sfârșitul lumii!

Cu fiecare zi ce trece ne apropiem de sfârșitul lumii noastre pământene.
Data de 21 decembrie 2012 este aşteptată cu sufletul la gură de un număr tot mai mare de persoane din întreaga lume. S-au făcut numeroase profeţii spectaculoase în legătură cu această dată, de la alinieri planetare cu efecte apocaliptice, ciocniri devastatoare cu diferite corpuri cereşti până la schimbări globale în conştiinţa umană. Totul porneşte, cel puţin în teorie, de la presupusele profeţii făcute de mayaşi.
Data de 21.12. 2012, ora 11.11 GMT a fost asociată sfârşitului lumii din mai multe motive, cauza principală fiind datele calendarelor şi legendelor sacre lăsate de civilizaţia maya. Conform acestora, lumea a început în anul 23.613 î.Hr. şi se va termina în 2012. Informaţia a fost coroborată cu alinierea astronomică a planetelor, care are loc exact în 21.12.2012, şi de aici s-a născut legenda sfârşitului lumii. “Se spune că se aliniază Pământul, Soarele şi centrul galaxiei. Alinierea e aparentă. Aceste trei obiecte nu sunt în acelaşi plan. Unul e mai sus, altul mai la stânga, altul mai la dreapta şi asta se întâmplă în fiecare an, de fiecare dată când e solstiţiu de iarnă”.
21 decembrie 2012 reprezintă echivalentul datei 13.0.0.0.0 din calendarul mayaş, utilizat de mai multe culturi pre-hispanice din Mezoamerica. Acesta începe cu data de 11 august 3114 î.e.n. şi numără zilele ce au trecut de la acest moment al creaţiei.
Deşi multă lume crede că data de 21 decembrie 2012 constituie capătul calendarului mayaş, acest lucru este greşit. Această dată reprezintă doar finalul celui de-al 13-lea baktun, un ciclu al timpului. Mayaşii foloseau mai multe cicluri temporale, iar baktun-ul, ce măsura 144.000 de zile (puţin peste 394 de ani) era doar unul dintre ele.
Alte cicluri folosite de mayaşi sunt katun (care reprezintă 7.200 de zile) sau piktun (echivalentul a 20 de baktunuri). Un alt ciclu folosit de mayaşi este acela de 18.980 de zile (52 de ani), denumit "rundă calendaristică" de către experţii în cultura maya.
Calendarul poate exprima orice dată din viitor şi din trecut, fiind infinit. De altfel, există inscripţii mayaşe străvechi ce menţionează evenimente ce au loc mult după aşa-zisa apocalisă din 2012.
Până acum, au existat 10 date importante la care Pământul ar fi trebuit să fie distrus.
1. Anul 1,000 - creştii credeau că, odată cu noul mileniu, Hristos urma să revină pe Pământ. Foarte mulţi dintre aceştia au renunţat atunci la bunurile pe care le deţineau, inclusiv locuinţele.
În momentul în care nimic nu s-a întâmplat, data Apocalipsei a fost recalculată. Potrivit creştinilor, vârsta lui Isus ar fi fost calculată greşit, astfel sfârşitul lumii ar fi urmat să vină cu o întârziere de 33 de ani.

2. 1 februarie 1524 - astrologii londonezi au interpretat alinierea planetelor în Constelaţia Peşti ca fiind semnul care anunţă că lumea va fi distrusă de potop. O grămadă de persoane au căutat refugiu în zonele înalte, în timp ce altele şi-au construit diferite ambarcaţiuni.

3. 19 mai 1780 - este ziua în care deasupra regiunii New England din Statele Unite ale Americii s-a aşezat o ceaţă densă. Acesta a fost momentul în care un grup religios ar fi prevestit sfârşitul lumii. Aceştia au venit şi cu un mesaj, potrivit căruia celibatul ar fi fost calea spre răscumpărarea păcatelor.

4. 21 martie 1843 - 21 martie 1844 - William Miller a reuşit să facă o mulţime de persoane să creadă că într-una dintre aceste date va veni Ziua Judecăţii. Atunci când nimic nu s-a întâmplat, el a schimbat data pe 21 martie 1844.

5. 19 mai 1910 - atronomii au descoperit că în coada cometelor există un compus chimic otrăvitor, numit cianogen. Descoperirea a creat panică în rândul populaţiei, deoarece apropierea Pământului urma să ajungă coada cometei Halley.

6. Anul 1914 - este anul în care, portivit lui Charlez Taze Russel, fondatorul Martorilor lui Iehova, a prezis că va veni Isus Hristos din nou pe Pământ.

7. Anii 1936, 1943, 1972 şi 1975 - Herbert Armstrong, fondatorul Bisericii Mondiale a lui Dumnezeu, a spus credincioşilor că sfârşitul lumii va avea loc în 1936 şi că ei vor fi singurii supravieţuitori. Acesta a schimbat data de 3 ori, după ce a văzut că profeţia nu se împlineşte.

8. 10 martie 1982 - astrofizicianii John Gribbin şi Stephen Plagemann au publicat în anul 1974 lucrarea "Efectul Jupiter", potrivit căreia pe 10 martie 1982 planetele ar fi trebuit să se alinieze pe o anumită parte a Soarelui, şi s-ar fi produs un cutremur de proporţii.

9. 1 ianuarie 2000 - nimeni nu ştia cu exactitate ce urma să se întâmple la această dată, dar unii se temeau că universul tehnologic va ajunge în colaps.

10. 21 mai 2011 - Harold Camping a prezis că sfârşitul lumii se va produce la această dată şi se va manifesta prin cutremure foarte puternice. După ce profeţia nu s-a împlinit, acesta a schimbat data pe 21 octombrie.

În final, vă mărturisesc că eu cred că sfârşitul lumii a început din prima "clipă" a Creaţiei și s-ar putea ca pe 22 decembrie 2012 să afirmăm: ieri a fost sfârşitul lumii!

Și fiindcă sunt român fac haz de necaz:
"Nu m-am trezit de trei decenii,
Beau şi la bine şi necaz,
Dar dacă dorm, mai am vedenii
Că văd sfârşitul lumii treaz."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

EU

EU

IONEL MESAROŞ

IONEL MESAROŞ

Ionel Mesaroș

Ionel Mesaroș

VĂ MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

VĂ   MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

Primăvara

Primăvara

Vară

Vară

Toamnă

Toamnă

Iarnă

Iarnă

Radio Whisper

Radio Whisper | RadioWhisper.com

Etichete