Ca de obicei, la sfârșit de an, îmi fac un bilanț al realizărilor din anul în curs.
Anul 2012 a fost un an bogat în renunțări: am renunțat la viața politică și la un jobb, situații generate de probleme de sănătate.
Mă bucur că am trecut cu bine peste toate problemele! Nu oricine învinge moartea de două ori! Trebuie să recunosc că am fost norocos. Alții, după un infarct și două accidente vasculare, sunt "comemorați"!!!
Dacă ar fi să evidențiez, totuși, o realizare din anul în curs e faptul
că nu am abicat de la crezul meu de a-mi păstra demnitatea cu orice
preț, neacceptând niciun compromis. E adevărat că această poziție mi-a
subțiat rândul prietenilor, însă rămân la părerea că în viață sunt
lucruri ce nu se pot negocia, ce au doar valoare absolută. Prietenii pe
care i-am pierdut, de fapt, nu mi-au fost niciodată prieteni adevărați.
Din fericire, legea compensației mi-a adus în față câteva ființe de
care m-am legat sufletește, oameni ce știu ce înseamnă prietenia
adevărată.
Fiind la sfârșit de an, nu pot rata ocazia de a nu-mi fixa un obiectiv pentru 2013: să am înțelepciunea de a alege mereu calea spre demnitate, nimic mai mult! Îmi doresc să fiu orb, surd şi mut la cuvintele linguşitoare ale oamenilor, la armele
cu care ei atât de des mă rănesc sau se răzbună, la răutăţile îndreptate
împotriva mea, dar să nu fiu niciodată orb la minunile pe care Domnul
le-a făcut şi le face, să nu fiu niciodată surd la chemările
Sale gingaşe, pline de blândeţe şi de milostivire, să nu fiu niciodată
mut spre a-L lăuda mereu, spre a-I mulţumi şi spre a-I cere ajutor şi
îndurare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu