Azi,pe la orele amiezii, într-un moment de relaxare ,călătoream printre amintiri,având convingerea că ele reînvie,îndeobşte, când viitorul ni se îngustează.
O umbră a clipelor frumoase,limpezi, mi-a aşternut în suflet dulcile urme ale copilăriei,dezmierdările timpului cu ecouri de fericire.Un apel telefonic m-a scos din visare.
Nu recunoscusem numărul,însă,din politeţe, am răspuns.
O voce plăcută,parcă,familiară,ca o adiere de zefir,mă emoţiona.
După 22 de ani,un coleg din Şcoală Militară ,Nicu Roşculeţ,poposind pe meleagurile dacilor liberi ,trecând prin Maramureş,pe la Cimitirul Vesel de la Săpânţa,îşi aminti de existenţa mea şi,obţinând numărul meu de la un coleg cu care am ţinut legătura,m-a sunat.
Am fost deosebit de încântat!Îmi doream să ne întâlnim ,să ne revedem,însă trebuia să-şi continue drumul spre Moldova ,iar de acolo,spre casă,spre Brăila.
Preţ de câteva minute ,am căutat să acoperim un gol comunicaţional,apoi am depănat amintiri,reconstruind imaginar lumea pierdută.
Finalmente,am hotărât să păstrăm legătura şi să ne revedem la aniversarea a 25 de ani de la terminarea şcolii.
Datorită acestui telefon ce m-a surprins,ziua de azi ,cu parfum de amintiri ,în mod miraculos,m-a îmbătat cu melancolie şi m-a împins să rătăcesc departe în timp,când sufletul meu se bucura de frumuseţea vremurilor de odinioară!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu