Crimă şi pedeapsă

A nu acorda o atenţie deosebită protejării mediului este o crimă,iar pedeapsa administrată României ,scoaterea de la tranzacţionare a certificatelor de emisii de gaze ,este mult prea mică  .Pentru o asemenea gafă,trebuiau să cadă cel puţin două capete :cel al primului ministru şi cel al ministrului mediului.

Preşedintele Băsescu,ca de obicei ,se eschivează de la orice răspundere,mulţumindu-se doar să-i atace pe cei pe care îi consideră vinovaţi.Mai mult ,el forţează mâna celor de la Ministerul Mediului pentru a oferi aviz favorabil pentru exploatarea aurului din Roşia Montana,chiar cu orice preţ.

Suspendarea României de la de la tranzacţionarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră de Comitetul ONU, nu este tratată cu uimire. Majoritatea populaţiei nu înţelege ce anume se întâmplă şi despre ce e vorba, o altă parte, aceea ce pricepe ceva, nu se miră pentru că România se situează în mod sistematic în afara lumii.

Emisiile de gaze sunt socotite la această oră o problemă de securitate mondială. Pentru diminuarea lor, este în mod obligatoriu necesară producerea energiei pe seama resurselor regenerabile. O categorie în care încap alături de resursele energetice ale apelor şi cele eoliene, solare, ale biomasei, ale celor geotermale, ale gazelor de fermentare a deşeurilor, ale gazelor de fermentare a nămolurilor din instalaţiile de epurare a apelor uzate.

Aceste instalaţii de producere a energiei din resurse regenerabile, nu ne dau afară din România. Rareori ,vedem câte o instalaţie eoliană zăcând în soare, cu aripile nemişcate, ca şi când România ar fi lovită de o acalmie ca la Ecuator, foarte rar dăm cu ochii de instalaţii capabile să capteze şi să folosească energia solară, iar despre fermentarea deşeurilor şi de fermentarea nămolurilor, nu a auzit încă nimeni în România.

Şi, culmea, aflăm că ponderea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie trebuia să reprezinte 33 la sută din consumul intern brut de energie electrică în 2010, în continuare, 35 la sută în anul 2015 şi, în viitor, 38 la sută în anul 2020. Cifre şi, deci, obiective greu de realizat.

Nu am auzit încă vreun om politic, vreun lider de partid sau vreun funcţionar de stat intrând în panică, adresând avertismente guvernanţilor că suntem într-o situaţie precară şi îngroşăm în atmosferă stratul de gaze cu efect de seră şi că vom fi şi noi, într-o bună, zi victimele încălzirii globale.

Ne mai salvează hidrocentralele, ridicate de comunişti, dar şi aici constatăm efecte ciudate. Noi, de câte ori am trecut pe lângă Hidrocentrala de la Porţile de Fier, de peste 50 de ori în mod sigur, barajul lâncezea, puhoiul de ape ce trebuia să cadă peste turbine nicăieri şi noroc cu cele două ecluze, mai scăpau ape din lacul de acumulare.

Dar în afară de cele de mai sus, s-a mai întâmplat ceva, ceva tipic românesc. Aste e, raportările! Comitetul ONU ne acuză de inexactităţi în raportările anuale. Cu un ministru maghiar la Mediu, cu un director maghiar la Instituţia mediului, raportările s-au făcut în cel mai neaoş stil românesc însuşit bine şi de români şi de maghiari deopotrivă. Pristanda a numărat 44 de steaguri care erau, de fapt ,11.

În sfârşit, lăsând gluma deoparte ministrul László Borbély ne anunţă că s-au găsit în sfârşit bani pentru o evaluare corectă a inventarului din sistemul naţional pentru estimarea emisiilor antropice de gaze cu efect de seră. De unde deducem că nimeni, dar nimeni dintre politicieni şi nimeni din guvern nu a luat în serios până în prezent o acţiune obligatorie la nivel mondial. Toţi au contat pe talentul întruchipat de Ghiţă Pristanda.

Încălzirea globală nu este un fenomen inventat în birourile ONU. Creşterea temperaturii aerului cu 3-4 grade în decursul acestui secol şi creşterea cu un metru a nivelului mărilor, anunţată de directorul Programului pentru mediu al ONU, nu este o glumă. Creşterea temperaturii determină o infuzie de apă dulce în Atlantic provenită din topirea zăpezilor, a gheţarilor, din revărsarea lacurilor glaciare. Fenomenul determină distrugerea echilibrului salin, scăderea circulaţiei termosaline din aer, cea care asigură căldura continentului, fiind şi cea mai importantă sursă de cădură. Pierderea ei are consecinţe dramatice prin răcirea aerului. Fenomenul a fost studiat şi de istorici, un eveniment similar s-a petrecut în urmă cu 8.200 ani, marcând întreaga evoluţie a civilizaţiei umane.

Sunt convins că va veni clipa în care Natura se va răzbuna pentru fărădelegile pe care ,uneori,cu bună ştiinţă,le producem la adresa sa,amanetând viitorul vieţii pe planeta noastră!