Despre mine

Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

sâmbătă, 6 august 2011

Băseşti- colţ de rai

 

La poalele  Codrului , între bătrânul Ignis şi Valea Someşului ,pe unul dintre terenurile de înfruntare dintre dacii liberi şi romani , acolo unde Menumorut şi-a întins spre nord-est aripa ducatului său ,lângă curgerea molcomă a Sălajului ,Domnul Dumnezeu a aşezat sub brazda sămânţa roditoare din care a încolţit o floare de-nu-ma –uita : satul Băseşti ,un colt de rai.Frumuseţea locurilor din Mica Romă,cum îl defineşte dirijorul Valentin Băinţan, nu a putut fi “ucisă”nici de cea mai aspra secetă şi nici de potopul de suferinţe ce nu întârziau să se abată asupra “grădinarilor”ce o îngrijau, băsăştenii.
Aici,lângă scurgerea săracă a Sălajului prezarita într-o râpă, a fost întemeiată în 1391 o cetate cu patru porţi şi optzeci de suflete,spre slava veşniciei,iar urmaşii păstorului Ilie,băsăştenii,si-au dus crucea ce le-a fost dată, străbătand întinderea dintre “leagăn” şi “mormânt”,luminaţi de învăţătura creştină;
Soarele credinţei le-a sădit în cuget ,consătenilor mei ,că tot ce e lumesc e trecător şi că ,mai devreme sau mai târziu, răul scăpat din cutia Pandorei va pieri , Binele va trona pretutindeni , iar Iubirea va deveni mama tuturor.Mulţi au trecut la cele veşnice fără să întrezărească o schimbare a lucrurilor, însă nădejdea de odinioară nu fusese spulberată nici în 1835 ,an în care Băseştiul număra vreo nouă sute de suflete.În acel an văzu lumina zilei un om care a” sfinţit “cu viaţa lui acest ţinut ,contribuind decisiv la zdrobirea lanţurilor robiei sufleteşti ,iubindu-şi ţara şi neamul ca nimeni altul,George Pop de Băseşti.
Băseşti-ul este considerat a doua localitate din Transilvania ca valoare spirituală, după Blaj şi poartă amprenta venerabilului preţedinte al P.N.R., George Pop de Băseşti, care alături de alte personalităţi şi asociaţii ale vremii, au marcat destinul poporului român din Transilvania.
Testamentul marelui om şi patriot, George Pop de Băseşti, este pus în aplicare după 100 de ani, de către primarul comunei, domnul dr. Ioan Călăuz.
În centrul atenţiei şi al preocupărilor primarului se află şi mănăstirea greco-catolică Sfântul Anton. Aceasta este amplasată pe un deal ce oferă o privelişte deosebită spre Baia Mare şi Măgura Şimleului. Locul pe care astăzi prinde contur complexul mănăstirii, având o suprafaţă de 15 ha, a fost cândva gradina lui George Pop de Băseşti. De mănăstire va aparţine o pădure întinsă pe o suprafaţă de peste 400 ha, până la hotarul cu judetul Satu Mare. Mănăstirea va avea o biserică, un centru cultural cuprinzând biblioteca şi sală de conferinţe, chilii, centru pentru bătrâni şi copii orfani.
În Băseşti funcţionează Fundaţia “George Pop de Băseşti”, înfiinţată de Ioan Călăuz. Frecvent se organizează manifestări culturale, lansări de carte, întâlniri cu ziarişti, scriitori, oameni de cultură. Tot la Băseşti, fiinţează Festivalul de Literatură şi Colocviile de Istorie “George Pop de Băseşti”.
Încet dar sigur, Băseşti-ul redevine un important centru de religie, cultură, spiritualitate.
În sălaşul naşterii mele ,în Băseştiul meu iubit ,mi-e drag să revin ,cu toate că am mai multe rude pe lumea cealaltă decât aici .
Deşi m-am zburătăcit de acolo în urmă cu zeci de ani , satul şi oamenii lui nu i-am părăsit nicicand ,dorul legându-mă de Inimioara-cum îmi place să-i zic “ cuibului” copilăriei mele , prin rădăcini , adânc, afundate  în amintiri scumpe , de neşters!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

EU

EU

IONEL MESAROŞ

IONEL MESAROŞ

Ionel Mesaroș

Ionel Mesaroș

VĂ MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

VĂ   MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

Primăvara

Primăvara

Vară

Vară

Toamnă

Toamnă

Iarnă

Iarnă

Radio Whisper

Radio Whisper | RadioWhisper.com

Etichete