Despre mine

Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

miercuri, 14 aprilie 2010

Dictatorul Boc-Parintele nelegiuirii



Solutia Boc –premier se adevereste ,inca o data,ca fiind una paguboasa pentru Romania si nefasta pentru Statul de drept.

Faptul ca tara nu da semne de redresare este,de fapt,masura acestui Guvern format din oportunisti,din politicieni fara scrupule,chiar fara capatai,insetati de putere,carora le pasa numai de oamenii lor,de clientela lor politica.

Inexistenta masurilor anti-criza,reflectata in starea jalnica a tarii;inmultirea abuzurilor ,sub masca reformarii Romaniei;lezarea Statului de drept prin incalcarea grosolana a principiilor pe care Acesta se asaza,ii confera profesorului de Drept constitutional,ajuns ,in mod repetat,ca un elev repetent,dar pentru putina vreme,seful Executivului,titlul de “onoare” de Parinte al nelegiuirii.

Sunt foarte multe argumente pentru care “micutul” Boc,dar marele demagog, isi merita acest titlu,pe departe, cel mai semnificativ fiind alocarea unui buget consistent desfiintatei Cancelarii a primului ministru,insa pentru a fi cat mai lesne de inteles,voi argumenta “meritele “ domniei sale cu cateva exemple,la moda de cand este in fruntea Guvernului:salarii nesimtite si pensii nesimtite.Insa ,reformistul Boc, pledand din toti rarunchii pentru echitate sociala,a uitat sa priveasca in jurul sau ,la oamenii din Agentii si la cei cu salarii “modice”de numai 20.000 de euro/luna si ,ataca furibund ,in ultima vreme,pe cei care vor fi “demolati” de Legea pensionarii unitare.

Fiindca subiectul este lesne de inteles,iar abuzurile usor de demonstrat,voi exemplifica,pe baza acestui proiect de lege,faptul ca domnia sa, nu este “prieten” cu principiile de drept,cu toate ca ii invata pe altii ce nu stie sau nu doreste sa stie chiar dansul.

Dupa ce in cursul anului 2009,a tunat si fulgerat pe tema reformarii statului,premierul a fost atat de incantat ca Parlamentul a adoptat principiile Legii pensionarii unitare,incat se credea marele Kogalniceanu ,crezand ca va intra in istorie.De subliniat e faptul ca dumnealui nu se poate compara cu reformatorul din 1864 si nici “profesorul “sau,Basescu,cu Cuza.Totusi,interesant este ca el a intrat in istorie,Guvernul condus de Boc fiind primul care a cazut printr-o motiune de cenzura .

Anul acesta ,pe 10 februarie,Guvernul a adoptat Proiectul legii pensionarii unitare,act normativ care va avea menirea de a introna ordinea in Sistemul de pensii.

Nu contest ca o Lege a pensionarii unitare era necesara,insa felul in care promotorii acestei legi au adaptat ,in mod eronat,Legea 19/2000,este unul abuziv,starnind multa discordie,calcand in picioare drepturile castigate de pensionari,cum ar fi cel de racordare a punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut.

Faptul ca-i ignora pe pensionari este si modul in care se aplica legea pentru grupele I si II de munca,drepturile castigate de acestia fiind tot amanate de pe un an pe celalalt ,desi Curtea Constitutionala a hotarat pe 15 octombrie 2008 ca decizia Parlamentului in acest caz este constitutionala.

Insa,cu adevarat,Boc isi merita titlul de Parintele nelegiuirii prin recalcularea pensiilor militare.

Dupa ce militarii, de la Cuza incoace au avut un statut aparte,la care nu a atentat nici macar puterea comunista,chiar si in ultimii 20 de ani ,statutul lor a fost unul special,militarii iesind la pensie,multi dintre ei ,ca urmare a reorganizarii Armatei inainte de integrarea in NATO,parasind Sistemul in mod fortat,in baza OG 7/1998,la o varsta cuprinsa intre 40 si 50 ,cu penalitati drastice pentru fiecare luna pana la implinirea varstei de 55 de ani,avand pensii intre 39 lei si 5000 lei,(40% dintre aceste pensii fiind ,din cauza stresului,pensii de urmas);actualul Guvern,bolsevic- prin maniera de actiune,isi propune sa instaureze dictatura bunului plac,in locul aplicarii principiilor de drept,atentand la sanatatea psihica a celor afectati de abuzurile fara necontenire a " echipei "lui Boc.

D-l Boc nu stie ,sau nu vrea sa stie,ca legea pensionarii militarilor,legea 164/2001,nu avea la baza contributivitatea,ci alte elemente cum ar fi :grad,functie,solda de merit,decoratii-Meritul militar,gradatii etc.

Desi se stie ca militarii au fost scutiti de plata contributivitatii,profesorul de Drept constitutional,”fabrica” contributivitati pentru fiecare pensionar,asimiland perioada de activitate cu cea de contributivitate,fixand ,aleatoriu,contributii fara acoperire legala,acestea trebuind sa reiasa,in mod logic si corect, numai din statele de plata,multe dintre ele disparute ,ori aflate in cele 4 arhive.Domnia sa ,probabil ,nu stie ca sporurile avute de militari,care se iau in calcul la stabilirea contributivitatii nu se afla trecute in decizia de pensie si nici in cartea de munca (cartile de munca neexistand in cele mai numeroase cazuri ).

Nu pot sa inteleg cum pensia mea calculate pe principii ce nu au comun nimic cu contributivitatea,din “generozitatea “d-lui Boc sa aiba “privilegiul “ de a fi calculate pe baza contributivitatii.

La fel,nu pot pricepe cum isi poate permite sa terfeleasca principiile de drept,in special cel al neretroactivitatii legii,tocmai dansul care are si calitatea de profesor de drept.

Premierul da dovada de populism si demagogie,avand antecedente numeroase, incat si reprezentativul Pinochio ar fi invidios pentru minciunile proferate de d-l Boc.Una dintre cele mai proaspete minciuni referindu-se la simularea facuta saptamana trecuta la Ministerul Muncii pentru a cuantifica scaderea pensiilor militare prin recalculare,,rezultat care se situeaza intre 20% si 69%,nemultumindu-l pe premier,a afirmat ca nu este adevarat,scazand doar pensile peste 3000 de lei,cand eu,aplicand formula de calcul propusa pentru militari,avand o pensie sub valoarea salariului mediu brut pe economie,am obtinut o scadere a pensiei cu 500 lei,apropiindu-ma foarte mult de salariul minim pe economie,dupa 28 de ani de munca,in conformitate cu decizia de pensie ,(fiindca nu am carte de munca),in timp ce sute de mii de romani,fara contributivitate,beneficiaza de pensia minima garantata.

Domnului premier,eu ii cer doar sa se respecte principiile de drept!E firesc ca dupa promulgarea legii sa se aplice fara descriminare,dar corect,respectand principiul neretroactivitatii legii.E normal ca recalcularea sa se faca pentru comensurarea pe baza de puncte de pensie ,in vederea integrarii in Sistemul unitar de pensii.Si nu in ultima instanta,va trebui ca in cazul in care ,in urma recalcularii rezulta o pensie mai mica decat cea in plata,conform deciziei Curtii Constitutionale,sa se plateasca pensia in plata.Nu era mai normal impozitarea graduala a pensiilor peste un anumit plafon ce nu se justifica prin contributivitate?

In concluzie, cred ca Parintele nelegiuirii –d-l Boc ,ar trebui sa invete ca drumul spre iad,desi este pavat cu bune intentii,este unul spre nenorocire.

Nu-mi doresc sa spun:Adio,Romanie!,insa din lipsa de alternative ,eu si cred ca foarte multi semeni de ai mei,ne vom calca pe inima si vom pleca oriunde ,se respecta fiinta umana,oricand ,dupa momentul adoptarii legii in iunie, poate, pentru totdeauna!

2 comentarii:

denisia spunea...

E trist ce se intampla... cum se procedeaza. Nu am solutii de aceea nu prea comentez stirile de genul acesta.

Ionel Mesaroş spunea...

@denisia
E foarte dificil sa ai vreun comentariu la abuzuri de acest fel!
E greu sa intelegi cum Politia va controla pe posesorii de concedii medicale,sigur-nu cu stetoscopul!
E imposibil sa intelegi politica asta mizera facuta de "portocalii"!
E dificil sa fii optimist intr-o asemenea conjunctura!

Trimiteți un comentariu

EU

EU

IONEL MESAROŞ

IONEL MESAROŞ

Ionel Mesaroș

Ionel Mesaroș

VĂ MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

VĂ   MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

Primăvara

Primăvara

Vară

Vară

Toamnă

Toamnă

Iarnă

Iarnă

Radio Whisper

Radio Whisper | RadioWhisper.com

Etichete