După decizia CCR de astăzi, referendumul se anunţă o luptă pe viaţă şi pe moarte. Cine pierde se curăţă, cine câştigă ia tot.
Această decizie a CC se referă la proiectul de lege aflat încă în
Parlament, atacat de PDL. El trebuia promulgat de preşedintele României.,însă nu poate fi promulgat, pentru ca el trebuie să se întoarcă în
Parlament, pentru a opera modificările cerute de CC.
Dacă referendumul se va organiza pe baza noii legi,useliştii trebuie să-şi aducă la vot propriul electorat şi să potenţeze la maxim ura împotriva regimului Băsescu,în timp ce pedeliştilor le-ar conveni, strategic, să nu se valideze referendumul, deci să şi-i ţină pe ai lor acasă.

O situaţie delicată o are preşedintele Crin Antonescu .El a ridicat
miza la cota paroxismului, angajându-se în plenul Parlamentului să iasă
din politică dacă Băsescu va triumfa la referendum.
Se va juca mediatic şi instituţional,iar prin decizia de azi a Curţii Constituţionale tensiunea a fost ridicată la cota maximă,referendumul va fi declarat valid la o participare de peste 9.130.000 cetăţeni , iar demiterea la peste
jumătate dintre voturi pro.
Eludarea deciziei Curţii Constituţionale şi organizarea referendumului pe baza OUG de modificare a a Legii referendumului ,aşa cum au propus câţiva parlamentari pesedişti,ar fi o greşeală capitală,echivalând cu nesocotirea legii .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu