Detest ipocrizia,indiferent de locul sau forma de manifestare.
Ipocrizia înseamnă falsitate, falsitate în acţiune şi în vorbe. Afişarea
unor valori şi îmbrăţişarea altora.
În ultimii ani ,am întâlnit-o cel mai des în mediul politic.Aici, ipocrizia a atins paroxismul .
Revoluţia bunului simţ şi o Românie corectă au devenit simple lozinci,ce n-au niciun suport,nici principii traduse în practică,dar nici o ierarhie de valori situate deasupra intereselor de grup.
Meritocraţia ,principiul pentru care eu am trecut pragul politicii,a rămas doar la nivel declarativ.De facto,ea nu există.
Probabil,va veni momentul în care se va recunoaşte că orice formă de manifestare a ipocriziei a îngroşat zidul neîncrederii cetăţenilor în clasa politică.
Oameni buni, ipocrizia ,totuşi ,are o salvare, trebuie doar să fi
sincer, trebuie doar să-ţi asumi răspunderea faptelor tale, să mai
recunoşti că ai greşit, să mai laşi capul jos dacă e cazul nu să
construieşti o alta mască decât ai purtat cu puţin timp în urmă, doar să ieşi basma curată.
Mi-e greu să înţeleg cum un om fals se poate suporta pe el însuşi, cum stă cu mintea şi
cu gândul liniştit, echilibrat, cum nu-l mustră conştiinţa din cauza ipocriziei sale!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu