Rănit de vorbe grele ,caut un leac miraculos care să mă vindece.
Îmi ascund cuvintele în spatele tăcerii ,ca după un zid de apărare, ferindu-mă de colţii hienelor ce de abia îşi aşteaptă prada.
Nu înţeleg de ce unii oameni uită sau omit cu bună ştiinţă clipele în care mi-am jertfit timpul pentru o cauză care nu era doar a mea şi calcă peste mine ,ca peste un cadavru, amintindu-şi de momentele mai puţin faste din viaţa mea!
Nu pot pricepe cum memoria faptelor mai puţin fericite e clădită pe un soclu de piatră, iar cea a faptelor bune pe creştetul dunelor de nisip.
Vreau să-mi găsesc un loc sub soare în care să ştiu că demnitatea, bunul cel mai de preţ al fiecărui om, respiră în voie!
Fiind împăcat cu mine însumi,ascult şoaptele vântului ce poartă în tril agheasma speranţei, nădejdea că iertarea ,sădită în cuget, va coborî în inimă, vindecând sufletul otrăvit de mătrăguna imposibilei uitări.
Iubesc,dincolo de cuvinte, Adevărul !Cred că vorbele dosite în spatele Adevărului ,dor cel mai tare , rănile produse de ele putând fi tămăduite numai de Soarele uitării.
Aşezate pe tronul adevărului, vorbele luminează pe cel ce le aude, dar mai ales pe cel care are tăria să le dea viaţă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu