Despre mine

Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

sâmbătă, 5 februarie 2011

UNIUNEA SOCIAL LIBERALA


Preşedinţii PSD, PNL şi PC au semnat, sâmbătă, la Parlament, Protocolul de constituire a Uniunii Social-Liberale. Preşedintele PC, Daniel Constantin, şi preşedintele PNL, Crin Antonescu, au semnat mai întâi acordul prin care ACD aprobă constituirea USL.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, în şedinţa DP, că decizia privind alianţa cu PSD nu este una nepregătită, precizând că necesitatea acesteia este dictată şi de componenta "naţională" a PNL, dar şi de faptul că românii au nevoie de o alternativă puternică la actuala putere.
Liderul PNL le-a explicat membrilor DP că a discutat despre "acest act politic", în repetate rânduri şi pe diferite paliere, în cursul lunii ianuarie, cu liderii formaţiunii, cu preşedinţii organizaţiilor judeţene în CNEx, cu grupurile parlamentare reunite, precum şi cu diferite personalităţi ale partidului.
"Aşadar nu ne aflăm în faţa unei decizii nepregătite. În aceste foruri şi aceste cadre de discuţii pe care le-am evocat, am venit mereu şi am informat în legătură cu articulaţiile esenţiale ale negocierii şi înţelegerii posibile cu PSD. Agenda, textul documentului politic, documentului de intenţii şi principii au fost finalizate abia ieri spre prânz, când am rugat Secretariatul General să o trimită tuturor membrilor DP pentru a avea timp să o citească, să o parcurgă şi să o putem discuta şi pe aceasta astăzi", a spus Antonescu.
El a ţinut să menţioneze că despre un asemenea gest politic" fără precedent şi cu o miză enormă din toate punctele de vedere" se poate discuta mult, s-a discutat şi se va discuta foarte mult.
Totodată, Antonescu a ţinut să prezinte încă o dată argumentele pentru care a iniţiat aceste demersuri politice la început de an: "Noi am vorbit foarte mult şi am avut grijă foarte mult de componenta «liberal» din doctrina, din istoria şi din denumirea partidului nostru şi bine am făcut. E în acest moment cazul, cred, să ne aplecăm cu şi mai multă stăruinţă asupra celeilalte componente din identitatea şi denumirea partidului, şi anume «naţional»", a spus preşedintele PNL.
El a menţionat că acest lucru nu înseamnă estomparea dimensiunii liberale, ci ca liberalii să îşi aducă aminte şi să înţeleagă că PNL nu a fost doar promotorul modernizării şi valorilor liberale în România, ci a fost mereu cel care a înţeles cel mai bine interesul naţional şi cel care în atâtea rânduri le-a servit.
"Astăzi avem datoria toţi oamenii politici, indiferent de partidul în care facem parte, să înţelegem ce se întâmplă cu România. Să auzim vocea celor mai mulţi dintre români şi e foarte clar din toate punctele de vedere că România este într-o criză gravă, la limită, în faţa unor alegeri majore, şi să România şi românii, cei mai mulţi dintre ei, au nevoie de o alternativă acum, puternică, capabilă să salveze practic această ţară", a adăugat liderul PNL.
Azi, Delegatia Permanenta a PNL s-a intrunit pentru a dezbate si vota proiectul de protocol privind Alianta PNL-PSD-PC. Alianta a fost votata cu 186 de voturi pentru, unul impotriva (Ludovic Orban) si 8 abtineri.
In continuare, voi prezenta cateva comentarii din partea detractorilor USL:
Fostul prim-vicepreşdinte al PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, la finalul DP, că a votat împotriva USL pentru că este liberal şi pentru că PSD este unul din adversarii politici ai formaţiunii, menţionând că nu va demisiona, ci va sprijini liberalismul în cadrul USL.   
"Sunt liberal, membru al PNL şi mişcării liberale de 20 de ani, adversarul politic al PNL au fost toate formaţiunile desprinse din PCR, indiferent cum s-au numit FSN, FDSN, PSDR, PSD, PD etc.", şi-a motivat Orban decizia.Preşedintele PDL, premierul Emil Boc, a declarat că "cei de pe partea stângă formează alianţa socialiştilor populişti", precizând că PSD şi PNL se grăbesc cu "frăţia" deoarece ştiu că orice zi trece în favoare PDL şi măreşte şansele partidului de a câştiga viitoarele alegeri. 
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, sâmbătă, la Buşteni, că semnarea protocolului între PSD şi Alianţa de Centru-Dreapta reprezintă "o oficializare a legăturii", precizând că în acest fel PNL dispare de pe scena politică.
In final, tin sa precizez ca liberalii , social-democratii  si  conservatorii     au    constituit  aceasta       uniune    deoarece  toate cele trei partide cred in  dreptul si destinul Romaniei si al romanilor de a trai   in   libertate   si prosperitate; Cred in  valorile  fundamentale care stau la baza  civilizatiei   europene ; Cred  in  statul  social si solidaritatea sociala, asa cum sunt definite în Constitutia Romaniei,  in Tratatul de  la  Lisabona  si  in  strategia Europa 2020 ; Cred in economia  de  piata   libera ,  in  proprietate  privata  ,  concurenta    loiala si    spiritul antreprenorial; Cred in democratia   parlamentara, in statul de drept, in libertatea individuala si in egalitatea in fata legii.Si nu in ultimul rand ,cred in identitatea nationala, in valorile istorice, culturale si morale ale poporului roman.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

EU

EU

IONEL MESAROŞ

IONEL MESAROŞ

Ionel Mesaroș

Ionel Mesaroș

VĂ MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

VĂ   MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

Primăvara

Primăvara

Vară

Vară

Toamnă

Toamnă

Iarnă

Iarnă

Radio Whisper

Radio Whisper | RadioWhisper.com

Etichete