Traian Băsescu ,precum ne-a obişnuit ,şochează din nou,cu toate că îmi era imposibil să cred că preşedintele ar mai putea să spună ceva care să mă surprindă. Când ştii că un individ e capabil să spună orice, nu mai poţi fi uimit de nimic.
Pe vremuri ,Traian Băsescu obişnuia să aşeze în centrul divagaţiilor sale un sâmbure de adevar, o minima mostra de realitate, de la care plecând să se despartă cele doua tabere de comentatori.(Regele Mihai – o slugă la ruşi, un tradător de ţara şi popor. România– o ţara de mâna a doua. Bugetarii – leneşi, ineficienţi, prea mulţi. Funcţionarii – ori incompetenţi, ori corupţi. Clasa politică – o zoaie. Parlamentul – inutil. Românii, în general, nu prea ok.)
Aseara, preşedintele a trecut la nivelul urmator – nu a mai lasat loc de interpretari. Când a venit vorba de cablogramele Wikileaks, a recunoscut conţinutul lor. Şi-a continuat gluma cu armata româna ,arsenalul ei fiind format din doua prăştii, care n-ar putea nici măcar să spargă geamurile Kremlinului.
Pentru cine nu are simţul umorului, s-ar putea crede că un astfel de om ar fi în stare, lăsat prea liber, să readucă la viaţă războiul rece. Iar după astfel de “dezvăluiri” cum să mai fii surprins când afli că a trimis-o pe fiica-sa cea mare să înscrie Mişcarea Populara la OSIM? Te-ai mai putea gândi serios că intră astfel în contradicţie flagrantă şi cu litera şi cu spiritul Constituţiei? Evident ca nu.
Un comportament si o mentalitate fix de la marginea civilizaţiei şi a Europei, de cea mai joasă speţă, care demonstreaza perfect de ce nici nu trebuie sa fim primiţi în Schengen. Pentru că aici legea şi justiţia functionează accidental, când “le vine vremea” şi fără nicio legătura cu valorile pe care ar trebui să le apere permanent.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu