Şeful statului a admis că el este iniţiatorul proiectului de înfiinţare a unei mişcări de centru-dreapta şi că el i-a cerut Ioanei Băsescu să înregistreze denumirea de „Mişcarea Populară”. Chiar dacă preşedintele a refuzat să dea detalii despre viitoarea alianţă, ipotezele nu sunt deloc puţine.
“Eu cred că trebuie pregătită ideea de mişcare populară pentru realizarea unei eventuale alianţe. De aceea am rugat-o pe fiica mea să o înscrie la Oficiul ăsta (Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci – n.r.)”, a declarat preşedintele Traian Băsescu la televiziunea publică. Şeful statului a refuzat să spună până când ar trebui înfiinţată alianţa sau cine ar trebui să facă parte din ea şi s-a mulţumit să spună că „trebuie să gândeşti în perspectivă” şi că „n-o să găseşti partide imaculate”.
În ciuda îndemnului prezidenţial de a gândi şi aranja din timp strategia pentru 2012 şi pe mai departe, la nivelul PDL „refrenul” favorit pare să fie: „este necesară o mişcare de centru-dreapta, dar nu s-a discutat încă”. Cu atât mai puţin să se spună cine va participa la viitoarea alianţă şi când va fi aceasta lansată la apă. „Mişcarea Populară ar putea cuprinde toate forţele care sunt alături de proiectul iniţiat de PDL, un proiect pentru România în care să se adune toţi cei care vor şi au puterea să o facă, vor să tragă România din criza economică”, a fost, de pildă, declaraţia ministrului Dezvoltării, Elena Udrea, cu privire la soarta „Mişcării Populare”.
Marca „Mişcarea Populară” a fost înregistrată la OSIM de fiica cea mare a preşedintelui, Ioana Băsescu. Domeniile asociate? Educaţie, instruire, divertisment, servicii ştiinţifice şi tehnologice, crearea calculatoarelor, servicii juridice, personale şi sociale.
Vor fi incluse ambele aripi ale PNŢCD?
Pentru un plus de credibilitate şi priză la public, democrat-liberalii ar dori ca în viitoarea mişcare să existe, pe lângă organizaţii civice, liberali şi ţărănişti. Cu aceştia din urmă, negocierile sunt intense şi, potrivit surselor, nu lipsite de succes. Ne referim, mai exact, la PNŢCD – aripa Victor Ciorbea, în condiţiile în care PDL are un protocol de colaborare cu cealaltă aripă din PNŢCD încă din 2009. Protocolul, semnat atunci de Emil Boc şi Marian Miluţ, prevedea nu doar sprijinirea lui Traian Băsescu în alegerile prezidenţiale din 2009, ci şi „colaborări viitoare” în baza „apartenenţei comune la Partidul Popular European”.
Întâmplător sau nu, în ciuda adversităţii manifestate public de liderii celor două grupări, în discursurile lor au apărut în ultima vreme teme comune. De pildă, cu mai puţin de o săptămână în urmă, când vorbea de protocolul încheiat cu Asociaţia 21 Decembrie, Victor Ciorbea spunea că documentul constituie „primul pas în noua construcţie a dreptei româneşti – Calea Dreaptă”. „Trebuie să construim pe zona de centru-dreapta în România, să dăm un viitor tinerilor. Este important să nu încercăm să ne găsim aliaţi de conjunctură, ci aliaţi care cred în proiectele noastre”, declara, în aceeaşi zi, Marian Miluţ, la Congresul extraordinar în care Vasile Lupu a câştigat şefia aripii conduse până atunci de Aurelian Pavelescu.
Negocieri intense poartă pedeliştii şi cu liberalii. Ba, din când în când, mai „scapă” şi câte o invitaţie publică. Aşa cum este cea lansată de prim-vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur membrilor simpli ai PNL, „liberalilor adevăraţi” şi nu liderilor „care s-au încuiat cu ştampila şi cu poza Brătienilor nu ştiu pentru cât timp în nişte birouri”. „Noi ne-am asumat valorile de dreapta şi centru-dreapta şi trebuie să chemăm aici şi societatea civilă şi alte formaţiuni politice să luptăm într-o mişcare populară împotriva unei mişcări populiste de stânga”, a declarat Flutur la ultima şedinţă a Consiliului Judeţean de Coordonare al PDL Suceava.
În ceea ce priveşte organizaţiile civice, se preconizează să adere la „Mişcarea populară” Institutul pentru Studii Populare (fundaţie condusă de Anca Boagiu, Valeriu Stoica, Cristian Preda şi Sever Voinescu), Fundaţia Creştin-Democrată (înfiinţată de ministrul de Externe, Teodor Baconschi) şi Centrul de Analiză şi Dezvoltare Intituţională.
PPDD şi PNG, partide „frecventabile”
Dacă preşedintele Partidului Noua Generaţie, George Becali, s-a „cerut” singur să fie inclus în „Mişcarea Populară”, în privinţa formaţiunii recent înfiinţate de Dan Diaconescu lucrurile nu sunt la fel de clare. Deşi preşedintele Partidului Poporului a exclus, până acum, orice alianţă cu PDL, democrat-liberalii nu spun nici „da”, nici „nu”. „Trebuie văzut dacă acest partid există sau dacă este doar o televiziune, dacă au şi un program politic, dacă şi cum se pot lua în calcul de către «Mişcarea Populară» acele idei. Rămâne să vedem şi care sunt pretenţiile lor”, a explicat senatorul PDL Radu Berceanu, într-o emisiune la B1 TV. Cu alte cuvinte, democrat-liberalii vor să vadă ce infrastructură are partidul lui Diaconescu, de ce popularitate se bucură şi ce pretenţii ar emite patronul OTV în schimbul aderării la „Mişcarea Populară”. Oricum, potrivit lui Berceanu, democrat-liberalii nu trebuie să plece deloc de la premisa că un partid este „nefrecventabil” atâta timp cât „are un electorat”.
Sursa: Romania Libera
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu